Povești cu sâmburi de adevăr

Operatiunea W – Mici confesiuni pentru Sanatate

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Ustura…Uff, ustura al naibii. Dar parca este o usturime dulce, nu ma doare asa tare, doar ma incomodeaza putin…
Ce frumos a fost! A fost o zi de vacanta de vara, plina… Au, doare putin, totusi.  🙂

Se duce naibii toata durerea, parca, si-mi revin in minte evenimentele de peste zi. Inchid ochii obosit, stand in pat intors pe partea care nu usura. Nu, nu e de la soare. Nu, soarele nu bate chiar asa de tare ca… mama. 🙂
Da, m-a batut mama, dar am meritat-o. Cred ca prima data cand mi-o iau de la ea. Nu m-a durut atat de tare fizic, cat de tare m-a durut spaima cand mi-am dat seama ce facusem. Dar sunt copil, am numai 8 ani si o sa trec eu si peste asta, mai ales ca nu sunt genul care face prostii pe banda rulanta ca ceilalti de pe strada mea.
A fost si o sipca dintr-un gard la mijloc. Aia m-a usturat asa.

Copiii de pe strada unt prietenii mei ce-i drept, cei cu care facem cate un fotbal pe strada, prin praf cu mingea de 35. Mingea de 35 (lei) – cate petice n-am mai pus, taiate din camere de bicicleta si lipite cu prenadez… Nu-mi aduc aminte cum am inceput sa joc fotbal dar m-am trezit jucand. Probabil asa m-am nascut 🙂
Mie imi place sa joc in echipa cu Marin. Facem un tandem impresionant la fotbal… Sunt stelist si-mi place Lacatus.
Ah, ce ustura! Nu Lacatus. Ustura pielea. Sa ma intorc cumva, sa nu mai usture chiar asa…
Campionat de fotbal intre strazi. Asta e misto. Ne strangem mai multi asa si jucam unii cu altii. Fiecare echipa cu strada ei. Gorjului, Posada, Sucevita, Litografiei, Piramidei etc. strazi din cartier. Cartier din Bucuresti, cu case. (an probabil 1987-1988, cine mai stie? Doar e vacanta. In vacanta nu mai stiu de nimic)
Jucam pe strada, ca in curtea scolii nu prea ne lasa paznicul, dar ne e frica si de gastile de acolo. Asa ca aici pe strada cine da mingea peste gard la nea’ Codin sau la tanti Marioara isi asuma riscul de a o cere inapoi. Grav era la nea… la nea… Nici nu mai stiu cum ii zice, dar njici nu trebuie, ca daca o dai trebuie sa sari gardul s-o iei ca altfel daca o ceri, ti-o arunca inapoi bucati.

Ce-mi mai placea sa ma umflu in pene cand trece si cate o fata pe strada sau daca ele, fetele, se joaca in preajma noastra. Strig GOOOL! si alerg de nebun cu o bucurie de nedescris in ochi. Ochi ce privesc cumva la ele. La fete. Sa vad daca m-au vazut. Ca dupa aia ne intalnim la “Flori, fete sau baieti, melodii sau cantareti…” si ce misto e ca suntem multi. Stam pe jos, pe scari la Alimentara sau prin iarba la coltul strazii, langa cismeaua ce ne potoleste setea si probabil foamea – ca n-o simt niciodata cand ma joc ci doar cand ajung acasa dupa ce ma striga ai mei. Da…  Acolo e coltul magic. Acolo ne jucam. Acolo ne si certam, dar nu rau. Iar cand infloreste teiul de peste drum avem narile pline de parfum.

Sper ca pana maine sa imi treaca usturimea si sa pot sa ma joc. Oare cu bicicleta o sa mai am voie? Azi am facut-o lata. Mama avea dreptate. Tata inca nu a aflat dar tata e mai bland. O sa inteleaga el. Doar a avut si el bicicleta. O cursiera. Acum are mototcicleta. Cu atas! … O sa am si eu motocicleta mea cand voi fi mare.

Alina – o fata din vecini cu care-mi trimit ocheade. Cateodata ma iau la intrecere cu ea, la alergat. E mai mare ca mine cu doi ani dar suntem de aceeasi inaltime. Recunosc ca-mi place ca vorbesc cu mine, altfel mi-ar fi fost rusine sa spun.
Imi place cand ma joc cu ceilalti “Sticla” cand invartim o sticla de bere, goala, si cantam “Ligheane, ligheane, sticle si borcane/ Pepsi, Coca-Cola, pupa-l tu pe ala!” si cand se opreste sticla sau cateodata sta cineva cu mainile orizontal ridicate si cu ochii inchisi si se invarteste. Atunci cand nu avem sticle ca trec “tiganii cu sticlele” si le iau pe toate. Mai putin pe cele de ulei. 🙂

Ce ziceam? A, cand se opreste sticla sau cel din mijloc, cei doi uniti de sticla, trebuiau sa se… pupe. Vai ce rusinos! 🙂 De aia si jucam numai seara, la lumina chioara a vreunui bec de la stalp. Sa nu ne vada ca ne pupam! 🙂

Imi pare rau pentru ziua de azi, dupa toata tarasenia cu batuta de la final. Dar o pregatisem de prea mult timp cu baietii de pe strada si nu mai puteam da inapoi. Ne-a luat vreo saptamana de pregatiri. Ne-am pus stopuri pe biciclete, si le-am facut sa nearga si sa arate… boboc! Ne era frica de Militie si nu voiam sa ne opreasca pentru amanunte de-astea. Aveam sa trecem cu bicicletele pe langa un post de control.
Toti aveam biciclete Pegas. A mea e cea mai noua. E un Practic, albastra, ce se indoaie de la mijoc, se pliaza. Am un an de cand m-a invatat bunicul sa merg pe ea. Marin are un Pegas din ala cu saua lunga si coarne inalte. Nu m-am simtit niciodata bine pe o bicicleta d-aia. Marin si-a pus un stop in spate, luat de la un Trabant. Alungit, intra la fix sub sa.

Trebuia sa ne pregatim in secret. Nu trebuia sa dam de banuit. Ii spuneam Operatiunea W. De la Walter Maracineanu, punctul terminus al calatoriei noastre ce avea sa urmeze. Locul care era de fapt “la tara” al unuia dintre prieteni, un sat unde avea o bunica si se putea ajunge repede ca nu era chiar departe, si puteam sa dam si la peste. Ca, na, doar de aia ne duceam cu biclele, ca nu-i departe, dar trebuia sa fie totul in regula si sa nu afle nimeni ca nu ne-ar fi lasat sa plecam, altfel.

Acum, parintii erau la serviciu, noi eram in vacanta si ziua oricum eram pe strazi. Ce conteaza ca vom fi “doi kilometri” mai incolo? Ne vom intoarce pana sa vina ei.
Conditie fizica? Pai cum sa n-aveam? Ce naiba faceam de dimineata si pana seara? Alergat non-stop la fotbal, leapsa, V-ati ascuselea, Ratele si Vanatorii, Ulii si porumbeii, Gardiana etc.
De mancat o sa mancam de pe drum, cum mancam de obicei zilnic. Sunt cirese, mere, corcoduse. dude, visine. Apa gasim oricum sau cerem pe la cineva.
Pana? Daca facem pana de cauciuc? Pai s-a gandit cineva la asta? N-o sa facem oricum. Ocolim cioburile! Totul era sa avem stopuri, ochi de pisica!
Ah, parca s-a mai dus usturimea…

Am plecat de dimineata, cred ca era ora 8. Plini de elan, voiosie si cu glumele la noi. Eram 5 baieti. Cel ce stia drumul a mers in fata. Era mai mare ca mine cu 3 ani, era de nadejde, daca avea… 11 ani!
Drum cu asfalt, mult asfalt. Postul de militie nu ne-a bagat in seama, desi imi venea sa-l salut pe agent cand am trecut pe langa el.
Am pedalat mult. Mult de tot, dar nu mi-am dat seama cat. Nu am obosit deloc. Nici nu aveam cum, ca eram antrenati pentru Operatiunea W. Am mancat de pe drum ce am gasit. Fructe. Apa am cerut cand ne era sete din cate o curte.
Am ajuns cu chiu cu vai acolo, am si incercat sa pescuim… Pana s-a prins bunica lui Marin ca nu-i a buna. Si a sunat la Bucuresti. Sa anunte ca noi suntem acolo. La o aruncatura de bat de casa, la “doi kilometri” cum credeam eu.
Ei bine, se pare ca erau vreo 35 de kilometri. 70 de kilometri intr-o zi cu biclele? O nimica toata! Doar suntem antrenati!

Operatiunea W fusese deconspirata Am incalecat pe calutii de metal si am tinut-o intr-o pedala pna acasa, ca poate nu se prind ca am lipsit atat si tocmai… unde.
Acasa iures. S- a lasat cu cearta, usturime, sipca, mama, vecinii, tata…
O zi de vacanta de vara nemaipomenita!

Povestirea e reala. Este povestea mea de cand eram mic. Sunt povestile mele si sunt multe de tot. Joaca mea era sport. Sportul era joaca mea. Am fost sanatos tun si am stiut sa-mi dozez energia si adrenalina sa nu patesc d-alea grave.
Asta cu 70 de kilometri cu un Pegas, intr-o zi, n-am mai repetat-o decat peste vreo 30 de ani. Nu cu un Pegas ci cu un MTB.
M-am resimtit. Mi-am dat seama de cat de putin antrenat sunt acum.
Nu eram pregatit cum am fost atunci cu Operatiunea W. Era reintalnirea mea cu bicicleta atat de draga, dupa vreo 15 ani de… nepedalat. Am mers pentru inceput 10 kilometri. Pana sa ajung la 70 a trebuit sa mai pedalez vreo doua luni. Acum la doi ani de atunci pot duce distante de 3-4 ori mai mari. Amator fiind. Simt ca miscarea ma face sa fiu altfel, sa simt altfel, sa ma bucur de viata altfel, sa traiesc altfel.

Miscarea-Face-Bine-Brasov-2015-POSTER-v6

De ce sa n-o faci si tu? Toti incerca sa facA asta. Sa se intoarca cumva la copilarie si sa faca sport cu bucurie! Ca tot la scoala nu se mai face sport cum se facea odata. fFie vorba intre noi, noi faceam sport si la ora de sport si la cea de dirigentie, la cea de muzica sau desen (sst, diriga era la toate).

Hai si tu la CEA MAI MARE ORA DE SPORT (click pentru mai multe detalii)
            de sambata 11 iulie de la Brasov, Piata Sfatului.

“Ora” va dura de dimineata de la ora 9 si pana seara la orele 21! 12 ore de sport total.
Eu sigur m-as duce daca as fi in zona. Piata Sfatului din Brasov este preferata familiei mele si ne oprim de cate ori ajungem in Brasov.
Te asteapta antrenori de fitness ce vor incerca sa te energizeze si sa te motiveze sa te misti. Crede-ma ca odata ce vei reusi sa-ti impui sa te misti, iti va fi greu sa mai renunti, chiar daca pe moment te vei mai resimti. Sau zilele urmatoare.
Acolo va fi un start pentru tine sau o remotivare.

Vor fi multe activitati si clase sportive Gratuite!

In program:
#Kangoo Jumps cu Ildiko Dosa
#Rebound AAS cu Dana Boros
#Khai Bo cu Adrian Borozan (Fitness Scandinavia)
#Functional Training cu Cristina Androne si Ana Maria Guther (Fitness Scandinavia)
#Steel Combat cu Fernando Gorini
#Steel Tonic cu Fernando Gorini
#Zumba cu Marius Grancea si Mihaela Opria
#Onekor cu Mihaela si Marius

PLUS:

  • Boot Camp Romania (Ultimate Workout)- exercitii inspirate din antrenamentele de tip militar
  • Real Ryder (20 de biciclete stationare)- inscrieri la Marius Grancea
  • Gravity (5 posturi de lucru): antrenamente pentru toate grupele musculare folosind aparate cu scripeti
  • TRX: antrenament suspendat, cu greutatea corpului (20 de posturi de lucru)
  • Zona fotbal

Sa mai zic si de Crosul de Seara cu sau fara obstacole?
Am prieteni ce participa la tot felul de crosuri si probabil ca pe acesta nu-l vor rata. Orice obstacol le-ar sta in cale! 🙂
Mai ales ca acetesa sunt pentru o cauza nobila, cu taxe de inscriere ce vor fi donate spitalului Fundeni pentru copiii bolnavi de cancer.

Din pacate week-endul acesta nu ne vom sincroniza dar voi face sport, mai mult ca sigur.
Am in plan o tura de 140 de kilometri cu bicicleta. Pana la Giurgiu si retur. 🙂
Operatiunea G
Dar… SST nu mai spuneti la nimeni, sa nu auda mama, ca iar o patesc! 🙂
P1020272

Miscarea Face Bine!

(Articol Premiat Blogal Initiative – Smartphone HTC 610)

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

One thought on “Operatiunea W – Mici confesiuni pentru Sanatate

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *