7ef5731250fbad8e4dce2f294027059b

Uimitoarea aventură a unui simplu OM ce dădea zăpada (II)

Posted on Posted in Povestiri HIPSTERice

(continuarea aventurii – prima parte AICI)

Nu, nu era administratorul blocului, cel cunoscut pentru vocea lui destul de… zglobie! Da, era destul de fun cand se tineau sedintele iar el cu vocea lui lua cuvantul si incerca sa se faca auzit si inteles de catre ceilalti colocatari. Am deviat putin, dar Simona chiar voia sa plece cu masina de urgenta si cum Lucian si Ioana pareau ca au terminat…

Lucian, un pic buimac, se uita cand la obrajorii roz cand la buclele blonde ale Simonei. Deodata, la imaginea cu pajistea verde, cu patura, se mai adauga cu un personaj. “Not bad, doua fete si un baiat imparteau…” ii trecu prin cap lui Lucian cateva cuvinte dintr-un cantec cunoscut in timp ce-si privea mainile rosii de la ger. Manusi nu mai avea. I le imprumutase Ioanei pentru ca se plansese de frig.

Lucian, zambi. Voia sa mai zica ceva dar isi dadea seama ca nu putea sa scoata ceva pe gura. Din cauza frigului napraznic si a oboselii. O privi putin pe Ioana si parca-si lua un “La revedere” de la ea. Un “La revedere” nespus dar simtit de amandoi. Ioana se uita lung dupa Lucian cum se pierde impreuna cu Simona pe cararea acoperita de zapada, cale de trei masini mai incolo.

Simona, e fata aia care vorbeste incontinuu de obicei, cand nu mai apuci sa mai spui si tu ceva, ci dai aprobator din cap in timp ce mintea ti-o ia razna. La fel si privirea, incearca o cale de scapare, mutandu-se pe langa capul “vorbitorului de ocazie” sau picand “inexplicabil” pe… bustul ei impresionant. Acum, nu era acea situatie, pentru ca Lucian dadea la lopata de zor, privirea fiindu-i atintita in omat, in timp ce Simona tot zicea ceva acolo in fundal, dar cine s-o mai auda? Era destul de multa zapada de dat, totusi, iar bustul ala impresionant era cumva iesit din raza vizuala.

Lucian chiar se gandi pentru cateva secunde, ce naiba a fost in capul lui sa se ofere asa “pe tava”, sa dea numai el la zapada, chiar daca cele doua vecine il rugasera sa mai dea si ele, ca el sa se mai odihneasca putin. Masculul din el, insa, de tip Johnny Bravo, nu avea cum sa se dea la o parte si sa lase bietele fapturi sa se lupte cu nametii.

Timpul trecea destul de repede, Lucian nu mai simtea nici ger, nici oboseala ci o usoara caldura ce parea ca vine tocmai de la cele doua fatuci-vecine. Culmea ca erau destul de imbracate si nu stiu ce era in capul lui Lucian de isi imagina pajistea aia, cu patura, cu fatucile in niste rochite de vara, cu ochisorii verzi, cu… Probabil ca gerul il afectase destul de tare, totusi. :)

7ef5731250fbad8e4dce2f294027059b
(continuarea partii a II-a, o gasesti AICI)

Sursa foto

 

Comments

comments

One thought on “Uimitoarea aventură a unui simplu OM ce dădea zăpada (II)

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *