Intro: Orice asemănare cu bloggeri reali nu este întâmplatoare.
M-am trezit brusc. Incerc să mă adun. Sunt într-o cameră de hotel. Singur? Pun mâna pe lângă mine căutând telefonul sau… pe cineva. ”Dă, Doamne să nu fie vreun bărbat!” Dau ceva umed și rece. Lipicios. ”O fi de la mine? What the f…” Sar ca ars din pat și imi arunc ochii împrejur prin lumina difuză. Nu e dimineață, e încă întuneric, și… mă jur că nu era de la mine!
Incep să-mi adun piesele de puzzle. Pe cele din cap, pe alea de pe masă le-am lăsat așa împrăștiate. Nu era timp pentru ordine-n cameră.
Eram la un hotel în care avea loc o conferință, o întâlnire, o reuniune, dacă mi se permite, a bloggerilor din România, și la un moment dat s-a spart petrecerea. De-acolo blank.
Îmi iau inima-n dinți, ceva haine pe mine și tocmai când dau să ies din cameră, imi arunc ochii-n oglindă și privesc îngrozit imaginea. Ce dracu să fac cu inima aia în dinți? Era o inimă de pluș. Clar, ori am băut prea mult, ori e de la prazul oltenesc. Supradoză.
Pe hol, aceași lumină difuză, un sunet ca un bas înfundat, pe repeat, in rest liniște. Niciun om sau blogger. Ok, înțeleg că oamenii mai dorm, dar niciun blogger? Ciudat! Imi consult smartphone-ul. Pe grup nicio discuție. Nimic! Asta chiar e dincolo de imaginație!
Este 3.45. Urc în lift. Nu voiam să urc, cele ma ciudate chestii se întâmplă-n lifturile de hotel la orele astea, am văzut în filme. Totuși mă urc, eram la etajul 6. De pe un perete al liftului rânjește un ciudat la mine. Un poster ce promova evenimentul cu bloggeri. Ah, era o oglindă! Prea multe oglinzi! Chestia lipicioasă și-n lift, hmm…
Observ că liftul încetinește la etajul trei spre doi, eu voiam parter. Cine dracu să mai vrea să coboare cu mine la 3.45? Imi iau o poziție defensivă ca în caz că vrea să urce Emil să-i spun că nu mai e loc. Liftul oprește cu zgomot și fac ochii mari să văd cine se urcă.
Ușa se deschide încet, foarte încet. Aștept cu inima bătându-mi puternic. Nu, nu aia de pluș. Ușa liftului e deschisă la maxim. Nimeni. Ce? A, o fi coborât pe scări, imi zic.
Ușa se inchide și, dintr-o dată, simt ceva la piciorul stâng ca o încolăceală, atingere ciudată. Imi arunc ochii-n jos și observ o dihanie negră. Tocmai când mă pregăteam s-o trimit în lumea viselor și-n instastory, îi observ ochii pisicești. Aww, era o pisică! O Pisică Neagră! Poartă pe ea un tricou negru cu PORC. WTF?!
Pisica neagră, stătea lipită de mine, de parcă știa ce avea să se întâmple în următoarele minute. Eu nu. Imi pun casca-n ureche și ”pleiez” Mindfields de la the Prodigy să dau un aer SF, situației.
Ies în holul hotelului alături de pisică. Sau iese ea alături de mine. În hol, toată lumea era pe Pauză. Exact ca-n Manequinn Challenge. What?! A, bănuiesc că fac mișto de mine și de pisică. Nu făceau.
Toți erau nemișcați, surprinși în poziții firești, ciudate și nefirești în același timp: o friptură de porc încerca să-l mănânce pe Daniel; Costică surprins într-o horă cu el însuși, plutea desupra podelei; Dana își făcea ”una pe zi”, deși era noapte; Aricica venise cu Ioana și-o ținea într-o cușcă; Alexandra, matematiciana în deplasare, părea pierdută-n… Thassos; Albert făcea kite-surfing prin recepție iar Claudia îi ținea, fără succes, piept lui Emil, printre alți bloggeri.
Emil, practic, era singurul care se mișca și nu ne observase, pe pisică și pe mine, că tocmai luasem poziția fetelor din ”Charile’s Angels”. Eu cu smart-ul, ea cu ghearele.
Dincolo, de fața ”malefică” pe care o avea Emil zi de zi, acum parcă nu mai era el. O forță întunecat-verzulie pusese stăpânire pe el. Nu mai era hater, nu trolla, avea o cămașă simplă, albă, prin care ieșeau mai multe tentacule. Câte un tentacul pentru fiecare blog pe care-l avea. Deci, multe.
Dinspre Recepție venea o lumină cu niște lasere mov ce făceau ca acea cămașă a lui să pară una tip Hawaii. Părea chiar normal, chiar și cu tentacule. Printre toți, era un fel de ”FatherShip”. Dispăruseră-n el, deja, unul câte unul: Bogdan, Rudia, Raluca, Agu și Radu. Nașpa.
Asistam cumva la o scenă thriller – SF, pe care încercam s-o imortalizez cu smartphone-ul, șanse de vlog. La un moment dat, pisica îmi face semn că, în zona de unde veneau razele mov, se distinge ceva, sau așa am înțeles într-o pisicească aproximativă.
Imi dau seama că sursa movului era un cristal ciudat, în formă alungită, pe care scria ceva: SUPERBL… Mă apropii cu grijă, îmi pare cunoscut acel cristal ce-l percepeam luminos și… lipicios. Moment în care Emil mă vede, se oprește din mâncatul Claudiei, sau ceva de genul, începe să leviteze venind spre mine cu tentaculele lui numeroase și ochi extrem de luminoși.
Iau pisica la subraț, smulg cristalul din soclu și o tai spre plaja pe care se afla hotelul. Moment în care toți își revin în simțiri, mai puțin Claudia. Ea era mâncată, deja. FatherShip Emil, tentaculosul, se ia după mine și pisică, încercând să ne distrugă psihologic, sau cam așa ceva, trollându-ne pe toate canalele și frecvențele.
In fugă îmi arunc privirea spre hotel și văd deasupra lui o formă ciudată, nepământeană, ca un fum, sursa răului. Arunc și-un pieptene, și-o oglindă, ca-n poveste, poate scap de Emil. Nimic. Păstrez pisica. Imi miaună să mă folosesc de cristal.
Mă opresc și imi spun că sunt pui de Jedi, iar Emil trebuie oprit. Imi adun toată forța și pisica, fac un DAB sănătos și arunc cristalul înspre ”FatherShip Emil”, care dispare împreună cu ciudățenia de deasupra hotelului, într-o lumină orbitoare. Mda, clișeu.
Dincolo de orizont, Soarele începe să-și arate razele din mare. Ceilalți din hotel ies afară, treziți ca după un somn lung. Este 3 noiembrie 2017, sunt zorii unui nou început! Eu prăbușit pe plajă, cu o pisica neagră lângă mine. Lipicioasă. 🙂
Sfârșit?
”Sefeu” pentru SuperBlog 2017 și IntercomFilm.
Nuuu, e clar că ai avut un coșmar! Dacă eram eu absorbit în FatherShip-ul ăla sigur i se cala motorul, făcea indigestie. Ceva i se întâmpla și nu de bine! 🙂
Dar ce mai poveste, ce mai personaje, ce mai acțiune! 😀 Noroc cu o pisică neagră, ca să zic așa, că are lipici la public! :))
Altfel nu se putea. Initial era ariciul, dar ce poti face cu-n arici cand ai pisica neagra? 😉
Imi pare rau ca a trebuit sa ma incadrez in 1000 de cuvinte ca altfel iesea best-seller. 😉
Mancata, nemancata, eu vin la Gala. Stiam ca oltenii nu se mananca intre ei, si-o fi dat seama de asta si Emilosul si m-a scuipat in ultima clipa.
Ha Ha… Cu alte cuvinte, nubprea te inghite! 😀