answear

Când tu n-ai răspunsul, sigur îl au ei – ANSWEAR

Posted on Posted in ADvertoriale Ca La Mama Acasă
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

”Bai, eși dus? Cum să-ți pui tricoul pe cap?! Deși, dacă stau să mă gândesc este o idee bună…” m-am trezit vorbind cu mine, într-una dintre turele cu bicicleta. M-am aventurat, adrenalina m-a dus tot mai departe, timpul a trecut și mi-am dat seama că sunt într-una din zilele alea de vară când este atât de cald încât ești dispus să improvizezi pentru a nu risca.

Nu aveam casca la mine. Aveam un rucsac cu tot felul de scule, apă, trepied, camera foto/video și tricou de schimb (un tricou Hilfinger Denim luat de pe Answear.ro, pentru că mi-e mai comod să comand de-acasă). Cum nu aveam ce face cu primele enumerate, m-am decis să-mi pun tricoul de schimb în cap pentru a mă feri de razele fierbinți ale soarelui. Mi-am imporvizat un ”turban” și i-am dat pedală în continuare, bucurându-mă de peisaje și muzica din urechi. :)

Acum, de cele mai multe ori când trag tot felul de clipuri personale sau pentru canalul meu de YouTube, folosesc ori smartphone-ul, ori camera mirorrless. Având în vedere că lentilele se murdăresc destul de des, din cauza faptului că îmi place să trag cadre cât mai spectaculoase, mă văd nevoit să le șterg foarte des de praf și alte impurități.

Cum nu am la îndemână o bucată de ”piele de căprioară” ori vreo pătrățică de microfibră, aleg să șterg lentilele cu… tricoul. Aleg cea mai moale variantă, dacă mi se permite exprimarea. Nu pot șterge lentilele cu pantalonii de blugi sau cu un material aspru pentru că risc să le zgârii, oricât de protejate împotriva zgârieturilor ar fi ele. Deci, pe mine, tricoul de bumbac mă scoate mereu din problema apariției petelor din fotografii sau clipuri. Noroc că majoritatea tricourilor pe care le am sunt din 100% bumbac, din branduri cunoscute.

Același lucru il aplic și pentru ochelarii de soare sau de vedere. Port și una, și alta. Ochelarii de soare de la Vans și Ray-Ban sunt preferații mei. Nu știu la alții cum e, dar în cazul meu lentilele ochelarilor chiar se murdăresc mult mai rapid decât lentilele camerelor foto-video. Să nu mai amintesc de ochelarii de soare pe care-i port pe bicicletă. Ca de obicei, mă scoate ”la lumină” tot un tricou din material moale. :) 

Apropo de tricouri, dar și de vară, îmi aduc aminte de una dintre turele de la munte de acum vreo doi ani, când plecat de la cabană într-o tură mai scurtă prin împrejurimi, mi-am lăsat hainele de schimb în cameră. Toate bune și frumoase.

 

mandache
Aici mi-am făcut fustă din bluză trening, cu altă ocazie

 

Și peisajele, si fetele cu care eram în grup, numai că la un moment dat poteca, și așa destul de îngustă, străjuită de prăpăstii și stânci, s-a umplut de… urzici. Cum eu nu aveam decât bocanci, șosete și pantaloni scurți – da, nu aveam jambiere, cum ar fi fost normal – opțiunile erau: să ocolesc, dar ieșeam mult din potecă și era riscant, să merg prin urzici și să urlu apoi de la usturimi sau să mă întorc la cabană și să îmi iau pantaloni lungi, astfel arătându-mi, oarecum, lașitatea.

Am ales varianta de a-mi da jos tricoul și de a improviza un fel pantalon. Aveam numai pentru un picior, deci nu prea mergea, așa că am apelat la o bună prietenă ce purta o bluză de trening cu fermoar. Din fericire pentru mine, am reușit să-mi fac un fel de fustă lungă, sport, cu mâneci :)

Din nefericire pentru prietena mea, a trebuit să stea pentru câteva minute într-o ținută un pic mai… neglijentă, pentru că pe sub bluza de trening nu avea decât o bustieră pe care scria, nici mai mult, nici mai puțin: #WeAreTheAnswear. Spre fericirea celorlalți băieți din grup. Și a mea, desigur. :)

Apropo de improvizații de genul, căciula a fost una dintre cele mai folosite accesorii când venea vorba de a căra câte ceva, când nu aveam o pungă, buzunare sau rucsac. Căciula devenea un mic sac pentru a căra orice. Îți aduci aminte, probabil, în copilărie sau chiar și acum, adult fiind, când adunai tot felul de fructe (mere, alune, pere, corodușe etc.) și le cărai în tricou, trăgând de la bază în sus? Ei bine, așa procedam când aveam o căciulă, căciuliță sau bandană, functie de timpul de afară sau de locația în care eram (la munte am tot timpul o căciulă sau bandană la mine). Ei, așa-i că te scoate ”din foame” o căciulă? :)

Și dacă tot am luat-o pe panta asta a aducerilor aminte, fiind un mic Inspector Gadget al veșmintelor și al accesoriilor de gen, eram cu niște prieteni fiind la o tură cu biclele, la un moment dat unul dntre ei a avut o problemă cu lanțul. Practic, s-a rupt! Nașpa. Am încercat să improvizăm cumva. N-a ținut. Cea mai bună variantă de a ne deplasa mai rapid a fost să-l tractăm.

Am încercat inițial cu un băț mai lung improvizat dintr-o creangă. Nu prea ne-am desurcat din cauza rigidității. Până a avut un prieten ideea de folosi cureaua lui de la pantalonii scurți, de vară, pe care-i avea. Culmea, îl și certasem că nu veniste la tură îmbrăcat sport. Așa că și-a dat jos cureaua, iar cel care pedala o ținea de la un capăt, iar cel tras, de la celălalt capăt. Am mers câțiva kilometri buni așa, până am dat de un service auto și am improvizat o reparație mult mai bună decât prima. Curea, deci!

Să nu mai zic de vestita Dacia, mașina de odinioară, la care dacă ți se rupea cureaua de transmisie de la motor, o puteai înlocui lejer, la nevoie, cu un ciorap, dres, de damă. Dacă nu aveai o damă cu tine, nu era tocmai nice, iar de purtat, ti ca bărbăat, intrai în alte nebunii. :)

 

answear
Am trecut și eu prin asta, exact ca fata de la Answear :)

 

În liceu foloseam rucsacul pentru a ne ajuta unul pe celălalt să sărim pe geamul clasei și să aterizăm în siguranță pe pământ. Eram la etajul 1 și ca să coborâm, unul ținea rucascul, iar altul se ținea de el ca să cobare mai aproape, să nu sară direct de la etaj, oricât ne-am fi ținut atârnați cu mâinile de pervaz. Na, eram destul de nebuni în liceu, ca toți ceilalți, probabil. Preferam să facem d-astea decât să coborâm pe scări. Așa ne încordam mușchii, ne mai vedea câte o fată… Nu impresionam pe nimeni, era numai în capul nostru. :)

Ce-i drept mi-a folosit antrenamentul la vremea respectivă, ca atunci când mă mai duceam la o fată, care stătea la parter sau la etaj, cel mult etajul 1, să sar cât mai repede în caz că e… pericol. O singură dată mi s-a întâmplat să nu reușesc să scap de la o astfel de prietenă. Mi-a devenit soție. Na, era și cam greu să fug. Stătea la etajul 3, și oricâte haine și cearceafuri aș fi încercat să înnod, tot erau la fel de puține ca și curajul meu de a coborî pe o astfel de ”frânghie”.

Deci, în concluzie, cum ar zice poetu’, dincolo de ceea ce porți, în general, de felul în care combini hainele, că ți le procuri de pe Answear.ro sau din altă parte, ai putea găsi răspunsuri la niște întrebări pe care ți le pui în situații limită, chiar PE tine, cum ar veni. Sau pe alții. Important este să știi cum să ieși, oricât de ciudat ar fi felul în care procedezi, pentru că, de ce nu, răspunsul este în tine sau la ei.

Practic… #WeAreTheAnswear  :)

Articol scris mai mult decât îmbrăcat, pentru SuperBlog 2017 și Answear.ro

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *