Mandache vs. Filme

Strigă-mă pe numele tău – Call Me By Your Name

Call me by yout name
Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Am fost la avanpremiera filmului Call Me By Your Name cu inima strânsă pentru că nu prea am încredere în filmele astea care au un aer de nu-știu-ce festival european. E posibil sa nu le înțeleg, să nu îmi placă, și să trebuiască să le mai vizionez ca să înțeleg ”ce a vrut să spună, de fapt, poetul”.

După film, însă, am plecat mai bogat, cu o experiență cinematografică interesantă, ce a răscolit în mine ceva. Este un film de dragoste, chiar dacă e între doi actori care nu știu cât de gay sunt în viața reală, însă, acolo pe ecranul ăla mare din sală, m-au impresionat. În sens pozitiv, desigur.

Call me by yout name

Voiam să-l văd pe Armie Hammer (Oliver, în film, rol secundar) în ipostaza asta inedită, pentru că-l văsusem ca agent rus și mă impresionase bine de tot în The Man from U.N.K.L.E., film în care știa olecuță de bătaie, era simpatic rău și dădea bine pe ecran alături de Henry Cavill, Superman, la origini. 🙂

De actorul nominalizat la Oscar pentru rolul principal, Timothee Chalamet (Elio, în film), nu știam nimic. Acum știu doar că i-a ieșit de minune rolul, DAR numai dacă în viața reală nu e gay. Dacă e, alfel se pune problema, desigur. Merită o nominalizare la Oscar, zic. Nu e ușor să joci așa ceva. Probabil ca niciunuia nu i-a fost ușor, dar numai dacă, repet, nu au vreo tangență cu homosexualitatea și în viața reală.

Call Me By Your Name este o poveste de dragoste, frumoasă, oricât de anti-gay ai fi. Dacă ai trăit vreodată în viața asta o poveste de dragoste intensă, în care să te dăruiești cu totul, să simți prin toți porii și să respiri cu jumătatea ta în același ritm, povestea te va fascina cu siguranță. Dacă povestea ta s-a petrecut în tinerețe, e și mai bine. Altfel vezi, simți la vârsta aia.

Nu este o simplă poveste de dragoste, nici nu are cum să fie, mai ales că se întâmplă prin 1983 într-o Italie frumoasă ca un colț de Rai (oricum ni l-am imagina fiecare), fără italienii ăia gălăgioși, fără Mafie și indivizi care să se uite chiorâș la tine, cu pomi fructiferi încărcați ce dau bine în imagine, cu case vechi, cu biciclete vintage, cu mașini Fiat ce amintesc de vechile Golfuri și Lada rusească.

Apropo de biciclete, au rolul lor bine definit, întregesc peisajul, pentru că majoritatea personajelor din film se deplasează pe aceste biciclete indiferent de distanță, oricum acțiunea se desfășoară destul de loco, ca să zic așa.

Revenind la timpul în care se petrece povestea noastră, anii ’80, sunt într-un fel, destul de gay, dacă pot să spun asta.  Și pot! 🙂 De ce? Păi am prins vreo 10 ani din anii ăia, iar moda de atunci era destul de devia(n)tă, despre niște bărbați care se îmbrăcau destul de funny, de gay…ish, așa. 🙂

Exemple? Destule! Amintește-ți de ținuta celor de la Depeche Mode, Duran Duran, Modern Talking sau chiar New Kids On The Block, A-HA, Pet Shop Boys etc. SAU începutul anilor ’90 cu Adrian Enacha, Ștefan Bănică Jr., Temișan, Iordăchioaie (noi fiind mai întârziați, mai defazați cu niște ani). 😀

Bine, actorii din Call Me By Your Name nu sunt chiar în zona aia, dar niște pantaloni ”bufanți”, cămăși largi descheiate la gât și băgate în pantaloni ori vestitul șort sport destul de ”prea” scurt al aniilor de-atunci, sunt premise importante pentru o poveste gay la orice colț de stradă dacă e să mă întrebi acum. În realitate era doar un stil, dar cam prea feminin, așa. 🙂

In fine, ce vreau să spun este faptul că MODĂ + plicitseala unei vacanțe de vară (deși eroii noștri erau într-un fel de vacanță de studiu, de muncă, chiar, dar așa pe relax) + intelectuali + piesajul romantic, îmbie la o așa poveste, mai ales dacă cei doi aveau ”în genă”, pe undeva, scris să aibă și astfel de experiențe.

Spun asta că, dincolo de experiența lor (destul de explicită și awkward), cei doi chiar aveau parte de sex cu fete îmbietoare și deschise la nebunii de vacanță. Hmm…

Mai multe nu vreau să spun, dar ”e rost” și de niște piersici pe-acolo, de muzica potrivită timpului acțiunii, de lacrimi, de trăiri intense, de joacă, de artă, de părinți din altă lume, de… ceva frumos și altfel! 🙂

Call Me By Your Name – Strigă-mă pe numele tău este pus în scenă de regizorul Luca Guadagnino, este adus în cinematografele de la noi de InterCom Film, și va rula începând cu 9 februarie 2017.

Film de văzut și trăit la cinema.
Neapărat!

Nota 8.3 pe IMDB (sursa foto)
Call me by yout name

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

4 thoughts on “Strigă-mă pe numele tău – Call Me By Your Name

  1. (se pare că widget-ul Facebook nu funcționează…)

    Am văzut filmu’…
    Sunt doar 2 lucruri pe care le incriminez:
    1. Sex explicit între un adult și un minor.
    2. Scena, dincolo de cel mai desăvârșit dezgust, cu piersica și dorința adultului de a înghiți, după câteva ore, rezultatul masturbării minorului.
    În rest… peisaje idilice, biciclete boeme, coloană sonoră plăcută, înot de voie, volei, fete frumoase, băieți care par că le plac fetele…

    1. De acord cu tine. Probabil ca se voia un pic de şoc pentru ca, altfel, mergea pe o cale banală. Aşa a trezit atenție mai mare. Daca faci abstracție de “şocuri” eo poveste interesantă, până la urmă.

      1. Mie nu mi se pare decât o banală “combinație” de-o vară… Toți am trăit așa ceva (să ne amintim vacanțele la Costinești…) – indiferent de orientarea sexuală.
        Dar stau să mă întreb: comunitatea gay acceptă scena cu piersica ?! Chiar îi reprezintă ?

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *