Povești cu sâmburi de adevăr

Prima mare VICTORIE din viața mea a fost o ÎNFRÎNGERE

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

A fost odată, de parcă a fost ieri…

Am crescut pe stradă, cu mingea la picior. Sau cu piciorul pe minge. Bine, asta până să-mi iau prima biclă. Un Pegas. Dar, asta-i o altă poveste. Da, cu mingea pe stradă, împreună cu ceilalți copii de pe strada pe care locuiam.

Era un București al anilor `80, într-o periferie a Capitalei, într-o zonă numai cu case. Străzi și case. Blocurile erau departe, nu le zăream decât când mă suiam în vârful salciei din capătul străzii. Acolo ne făcuserăm un cuib de observare din care… mă rog, și asta este o altă poveste frumoasă.

Imi aduc aminte că ne jucam cu o ”minge de 35” pe o stradă acoperită cu piatră și nisip, praf. Mașini nu treceau decât foarte rar și era o bucurie pentru ochi să vezi o Dacie 1310, upgrade-ul de la 1300 sau câte o Ladă, model mai nou. 🙂

Jucam fie Victoria, fie Obligata sau , în funcție de câți eram, ”Douășuna” ori chiar o miuță. Cele mai tari jocuri și încrâncenate, însă, erau când făceam campionate între străzi. Ne anunțam din timp și ne vedeam pe un teren din curtea școlii, un fel de ”holy ground”, pentru a nu fi nevoiți să cerem într-una mingea care ajungea pe la vreun vecin prin curte (asta când nu săream chiar noi după ea). 😉

 

Divizia științifico-fantastică sau ”ai, n-ai mingea, tragi la poartă”

Cum încă eram în generală, m-am înscris la fotbal, pentru că, na, chiar eram bun și trebuia s-o demonstrez și așa într-un cadru ceva mai organizat. Așa se face că, după ce am văzut un meci pe Ghencea, cu un Hagi și Lăcătuș în acea echipă frumoasă a Stelei (era un Steaua – FC Bacău, 3 – 0) m-am dus și înscris împreună și cu alți băieți, la o echipă de divizia… Ț sau Q.  😀

Asta pentru că deja mă mutasem în Bragadiru și era echipa fabricii de bere, Fulgerul Bragadiru. Era o divizie în care erau numai echipe din astea ale unor fabrici sau întreprinderi, dar era un pas important pentru mine, deși mama îmi tot promitea că mă duce la Dinamo (na, acolo avea ea niște relații, dar eu eram stelist, deci… ceva nu se pupa). Aici, însă, aveam parte de niște nume de nici cu gândul nu știam: Girueta, Antilopa, Policolor, Acumulatorul.
De vis, ce să mai! 

Am învățat jocul colectiv, pe un teren mare cât trei străzi din alea pe care am crescut. Am învățat că trebuie să alergi cu cap, să nu-ți consumi energia inutil, să dai pasa aia ideală în adâncime sau să preiei fără ca mingea să sară complet aiurea, să simți fiecare coleg de echipă.

Am învățat să cădem (mă mai ajută și acum treaba asta), am învățat să ne ferim de contacte dure și să nu faultăm grosolan, să fim Fair Play, eram niște copii, totuși. A, și să nu înjurăm. Cică! 😀

Și a venit și ziua aia cu meciul de Acasă cu Policolorul. Încrâncenare, show total, fotbal la alt nivel, am dat totul pe teren și am fost declarat CEL MAI BUN, OMUL MECIULUI, d-astea, ce să mai… 😉

Coduceam cu 2 – 0 și îmi făceam bine treaba, doar eram fundaș stânga (stângaci de picior, dar loveam destul de bine și cu dreptul), apoi a revenit Policolorul la 2 – 2. Ceva nu mergea, colegii mei din defensivă chiar nu reușeau un meci prea grozav. Mai era și chestia aia cu ”2 – 0 este cel mai periculos scor” care atârna greu în capul unora.

 

”Un ochi râde, altul plânge” sau D-zeu a ținut cu ei

Am fost bun, un meci în care chiar mi-am arătat clasa, dar în afară de tata, coechipieri și antrenor, nu cred că a mai văzut cineva, că probabil aș fi ajuns măcar în Divizia B, nu județeană. Am plâns mult, de cum a fost auzit fluierul de final al arbitrului. Meciul se terminase cu 3 – 2 în favoarea Policolorului, deși fusesem cel mai bun, dădusem și pasă de gol și scosesem o minge de pe linia porții apărată de un portar mai mic decât mine de înălțime. C-așa era la copii.

A fost o înfrângere grea, dar care pentru mine a fost ca o victorie. O victorie din care am învâțat multe după ce totul s-a mai liniștit, s-a așezat și a mai trecut niște timp. Acum, după mai bine de 25 – 26 de ani de atunci, mereu îmi revin imagini, trăiri și semnale de atunci. A fost frumos, este și mai frumos acum.

O înfrângere cât o mare victorie! O echipă, niște copii, prieteni peste timp, relații care te ajută să deslușești tainele vieții de adult și nu numai. Mingea de fotbal, pentru mine, s-a oprit din rostogolire în momentul în care am intrat la liceu. Acolo am avut parte mai mult de volei și baschet. Iar după liceu… mai deloc. Da, am dat de fete. 😛

Mingea a fost una dintre rimele mele jucării. Prima care m-a învățat tips & tricks de spre viața în comunitate, viața socială, fără părinți pe lângă mine. Liber. Da, eu și mingea.

 

Mai există speranță  – campania ”Mingi în școli”


În încheiere vreau să amintesc că anul acesta are loc cea de-a treia ediție a campaniei ”Mingi în Școli”, prin care posibilii viitori campioni de handbal ai României vor primi echipamente sportive. Frumos, pe vremea mea aveam ”adidași” de fotbal improvizați din te miri ce, iar echipamentul era de seniori, care era foarte mare de noi, dar…

”Echipează viitorii handbaliști ai României” este motto-ul de anul acesta, după ce timp de doi ani s-au donat 5000 de mingi de handbal în 470 de școli ale țării, anul acesta se vor dona echipamente sportive prin campania ”Mingi în școli”.

Henkel Beauty Care România în parteneriat cu Federația Română de Handbal au lasat această campanie în 2016 pentru a atrage mai mulți copii spre acest sport și, de ce nu, spre performanță.

La 1 august 2018 a început noua campanie și este susținută și prin intermediul site-ului/ platformei www.minginscoli.ro, cu promovare în mediul online, hipermarketuri și supermarketuri din toată țara. Practic, oricine cumpără produse din gama FA, în perioada 1 – 31 august 2018, contribuie la susținerea handbalului românesc.

Mai mult,  pentru a înscrie o școală în campanie, trebuie completat formularul de campanie de la secțiunea „Înscrie o școală” de pe platforma de mai sus.

Să construim niște amintiri și oameni frumoși, zic.

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

One thought on “Prima mare VICTORIE din viața mea a fost o ÎNFRÎNGERE

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *