Sfârșitul Lumii a fost în 1995, nu știi?!

In ziua aia, toate aveau să meargă prost, contrar semnelor ce mi se tot arătau. Eu eram ca un cal la căruță. Bine, nu e vorba că trăgeam tare sau ceva, ci aveam niște ochelari care mă ”ajutau” să văd numai în față.

Nu mai conta nici faptul că era să fiu lovit de-o mașină pe trecerea de pietoni (probabil de la castile audio de pe urechi), că mi-am uitat umbrela acasa pe când mă încălțam (se anunta ploaie), că mi-am dat seama că nu aveam bilet valabil și am coborât în ultimul moment când am văzut că urcă o echipa de control in RATB (aici am ieșit câștigat, chiar dacă am mers vreo 3 stații pe jos, apoi). Probabil hazardul – furnizorul tău de experiente, se distra cu mine.

Mergeam într-o singură direcție, deși toți păreau că vin din direcția în care eu mergeam, de parcă fugeau de ceva sau de… cineva? Da, era vacanță de vară, eram în liceu și aveam de dat o corigență la fizică. Prima mea corigență din viața asta și nu știam s-o gestionez. Marca Experiențe Dezvoltare Personală, ce să mai!

 O ardeam destul de dubios, părea că mă duc să dau un fel de extemporal, îmbrăcat lejer, de vară așa, nicidecum așa cum m-ar fi vrut profesorii să mă vadă, cu cămașă albă, cravată și pantaloni la dungă.

Probabil că ani ăia erau chiar prea aproape de era comunistă. 1995. Eram a noua. Bine, dacă treceam de corigență eram chiar a zecea! Dar cine mai număra? Timpul se oprise la a IX-a pentru mine. Eu și ochelarii de cal nu am văzut nici măcar că o colegă de clasă îmi făcea cu mâna în semn de salut, stătea aproape de liceu, iar eu chiar ajunsesem lângă el. 

Da, era tipa aia frumoasă din clasă care avea pe ”vino-ncoace”, dar gândurile mele din acea zi, parcă prea noroasă pentru o zi de vară, se îndreptau către vestitul lucru mecanic și atracție gravitațională, nicidecum atracție sexuală and stuff.

Era sfârșitul lumii. Nu, era SFÂRȘITUL LUMII! Așa da, așa arăta. Cea mai frumoasă fată din lume avea ochi numai pentru mine, ultima fată de pe planetă ar fi putut fi numai a mea, iar eu eram un zombie ambulant cu o față împietrită ce m-ar fi recomandat drept dacă m-ar fi intrebat cineva cum mă cheamă, Desfigurel Mutrea dintr-a IX-a A. 

Bine, săraca fată era chiar entuziasmată că mă vedea, era vacanță și mai rar vezi pe cineva din școală pe perioada verii. Intr-a IX-a chiar era o chimie mișto între colegi. Preferam chimia, în puii lui Medeleev, decât fizica lui Arhimede.

In fine, ca s-o scurtez, în ziua aia chiar am murit. Doar era SFÂRȘITUL LUMII, da? Să mai zic că m-a făcut praf profa de fizică pentru că venisem în bermude și adidași? Era vară, doh! Și nu așa, stat în fund în bancă, ci în picioare, cu ”uitati-vă la el!”, cu ”să nu te mai prind pe aici!”, cu ”la anul dacă mai rămâi pe vară, te las repetent!”, d-astea…

Bă, deci mă mătura cu mine pe jos. Eram și mop și mătură! Imi infisese ditamai coada în fund și freca podeaua cu mine. Bine că nu era fătuca aia să mă vadă atunci, că bănuiesc că odată mă scuturam și deveneam băiat de Rahova, da? Aiurea.

Afară ploua, plecam de la liceu și eram în stația RATB-ului, singur sub un pom care nu reușea să mă apere îndeajuns de bine de picăturile de apă, dar nu mai conta. Imi dădusem prima mea corigență pe care o avusesem vreodată, iar testul a fost chiar ok, față de ce trebuise să îndur.

Trecuseră vreo 10 minute de când era murat de ploaia caldă de vară, rememoram fiecare fază de rahat al experienței și probabil că ghearele depresiei adolescentine începeau să se agațe de mine, când…

A apărut EA, din nou. Mi-a făcut un semn discret cu mâna de pe partea cealaltă a străzii, nu știa dacă o văd, dacă îmi mai aduc aminte de ea (?). Am traversat cu pași mici, ușor șovăiți, dar care pe măsură ce mă tot aduceau mai aproape de ea, parcă inima mea începea să se pună în mișcare.


Am ieșit la o prăjitură să povestim, să ne bucurăm de o zi de vară, să-i povestesc povara mea și să o sorb din priviri cu fiecare minut ce trecea împreună cu ea. Era preludiul unei frumoase povești de dragoste adolescentină ce avea să dureze destul timp cât să-mi aduc aminte de ea cu placere și la 30 de ani de-atunci.

Da, am trecut corigenta cu notă bună, dar surpriza avea să vină și după ce se termina clasa a X-a: o altă corigență la fizică! 😀 Ultima, că apoi a ieșit la pensie profesoara.


Articol scris cu zâmbetul pe buze pentru Spring Super Blog 2020

One Reply to “Sfârșitul Lumii a fost în 1995, nu știi?!”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *