Simți cum crește adrenalina când te conduce… mașina?

Da, nu pot uita niciodată primul trip făcut cu ai mei la munte. Era o dimineață însorită iar eu îmi frecam cauciucurile de nerăbdare. Cu limită însă, ca să nu le tocesc. Inspiram deja prin grila radiatorului miros de brad proaspăt amestecat cu lavandă și… Bine, singurul brad din zonă era cel agățat la oglindă, probabil de la el venea mireasma.

Aveam rezervorul plin și mă simțeam în stare să fac ocolul țării cu el. Da, știu că mă dau mare, dar era entuziasm crescut. Mai mult, el, ”hustler-ul meu”, cum îmi place să-l alint pe cel care mă conduce și mă are oricând vrea el, mai ales în talon. 

Felul în care mă atinge și are grijă de mine, cum îmi împinge capota să stea bine fixată, cum îmi trage gentil câte una la roată ca să verifice presiunea din pneu, felul în care-mi pune ulei și lichid de parbriz și mă șterge după, consider că mi-am găsit cealaltă roată de rezervă.

Hai că am derapat puțin de la… ce voiam să zic? A, că el chiar a avut grijă de mine să-mi pună un scut motor Skoda. Da, de protecție. Imi place mult când ne dăm amândoi și are grijă să ne protejăm. Eu cu scutul, el cu centura de siguranță, you know.

Da, mă cheamă Skoda, ai aflat. Model cu turbină, să te zăpăcesc când îmi bagi picorul adânc în pedală, să te arunc în scaun, să te cuprind și să-ți dau muzica tare-n difuzoare.

Ok, mai plecăm și noi azi? Uite-i că vin! Bă băiatule, că o iau și eu pe urmele Danei Budeanu, dar plecăm doar două zile, cu ce naiba armată de bagaje veniți? Ho, că nu mai încape, nu mai împinge așa că trebuie să mai dai o parte din banchetă în jos, dacă vrei să intre toate bagajele! Înțeleg că sunteți mai de la țară, dar eu sunt încă o domnișoară, bă! (asta în spirit de glumă)

Știi că sunt tăcută, ttorc ca o pisicuță, la relanti. Dar mă agit atunci când îmi dai câte o pedală așa mai apăsată, cum făceai la Dacii odinioară. Of, se vede că ești old-school, dar poartă-te delicat, dacă nu vrei să-ți trag o portieră peste tibie, știi că doare-al dracu!

De ce mi-oi fi pus și cârlig de remorcare Skoda, nu mai înțeleg! Probabil că vrei să vezi ce pot și într-un viitor o să îmi legi o rulotă. NOI DOI și o rulotă, un cer plin de stele, luna, greieri… Dar stai nu e bine, că tu o să dormi în rulotă, în loc să dormi în mine? Sau poate nu iei rulotă, poate vrei doar să mă agăți, nu? De altceva bineînțeles.

Bine, m-ai agățat de când ne-am văzut în showroom, de când îmi atingeai butoanele și îmi mângâiai volanul cu bratele tale putenice. Well, nu sunt chiar așa puternice, că am servo bun și nu-mi dau seama. Imi doresc, totuși, o cutie portbagaj cu prindere pe barele alea sexy, transversale. Vreau ca atunci când o sa vrei să pui bagaje sus, să îți atingi pieptul de geamurile mele fumurii, să le aburești, să le aburim… 

Hai că o dau in drifturi aiurea, vezi că ai 80 și e limită de viteză, bro! Noroc că mai stă nevastă-ta cu gura pe tine. Aș sta și eu, dar nu te pot sâcâi decât vizual, că-ți arăt în bord limita de viteză, dar tu ai ochi numai pentru drum, nevastă și copii. Apropo de copii, bine că ai luat covorașe de cauciuc, din alea mari, pentru că e posibil ca cei mici ”să dea a bobocei” pe aici și nu vreau să-mi murdărec tapițeria. Capisci?

Bine, duceti-vă la hotel și lasați-mă singură în parcare. O fi bine să stați la adăpost? O să stau aici și o să vorbesc în continuare singură, o să-mi dau drumul la muzică, să mă gândesc la noi, la viitorul nostru, la faptul că o să mi se termine bateri… stai, nuuuu!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

One Reply to “Simți cum crește adrenalina când te conduce… mașina?”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *