5 tipuri de huse de telefon și ce trebuie să știi despre ele

Husele de telefon sunt accesorii esentiale, intrucat protejeaza ecranul de eventuale socuri si nu permit acumularea mizeriei in difuzor sau in jurul butonului principal. Plecand de la un model simplu, acestea au evoluat de la un an la altul, fiind confectionate din materiale din ce in ce mai sofisticate. 

Scumpe sau ieftine, ele sunt necesare, asa ca iata ce poti alege:

  1. Husele robuste

Husele robuste sunt ideale pentru cei care vor sa isi protejeze dispozitivele de socuri. Datorita colturilor si a gaurilor de aerisire, telefonul tau nu va avea de suferit. De asemenea, au o aderenta foarte buna si poti fi sigur ca nu iti va aluneca din buzunar. Marele avantaj al lor este ca ofera siguranta fara a fi butucanoase. In materie de design, acestea pot avea un aspect clasic sau futurist. 

2. Husele dure la atingere

Modelele dure au avantajul ca sunt compacte si ofera un nivel ridicat de protectie, fara a deranja vizual. Fie că vrei huse de Motorola sau de Samsung, fie de Apple sau pentru alte telefoane, una dintre cele mai populare combinatii de materiale o reprezinta invelisul exterior de policabronat si stratul de silicon. Desi sunt putin mai voluminoase, ele au un design atragator si pot deveni foarte chic. Asemenea celor robuste, si acestea au o aderenta buna.

3. Husele subtiri

Daca esti o fire minimalista si nu iti place sa iti accesorizezi telefonul, atunci poti opta pentru o husa subtire. Aceasta e delicata si fereste smartphone-ul de actiunile nedorite ale agentilor externi, precum particulele de praf, stropii de apa sau zgarieturi. Sunt accesibile la pret si, avand un aspect transparent, vor scoate in evidenta designul original al mobilului tau. Majoritatea sunt facute din materiale maleabile si durabile, iar unele au si o parte dura.

4. Husele de tip portofel

Ti-e greu sa-ti scoti mereu portofelul din geanta? Afla ca acum il poti avea la indemana. Acest model de husa iti ingaduie sa iti depozitezi cateva lucruri importante, cum ar fi banii sau cardurile, iar in acelasi timp, iti protejeaza telefonul. Cele mai scumpe sunt confectionate din piele naturala, iar cele mai accesibile din poliuretan, supranumit si “pielea vegana”. Un alt avantaj il reprezinta inchiderea si deschiderea automata a dispozitivului, fara a mai fi nevoie de buton. 

5. Huse de plastic

Husele cu protectie impotriva umiditatii sunt ideale pentru vacantele la mare sau in zone in care se desfasoara activitati acvatice. Cel mai neplacut e sa-ti scape telefonul in apa, sau si mai rau, in vasul de toaleta. Pentru a preveni astfel de situatii, poti incerca un model de plastic, care nu doar protejeaza, ci si asigura un nivel ridicat de functionalitate si accesibilitate al smartphone-ului.

In concluzie, fie ca vrei doar sa-ti invelesti telefonul, fie ca iti doresti sa-i dai un aspect special, husele au fost si vor ramane cele mai intrebuintate accesorii. Pentru a alege o varianta adecvata, trebuie sa iei in calcul cateva criterii esentiale: calitatea materialului, utilitatea si designul. 

sursa foto: Shutterstock

NU repeta greșelile pe care le-am făcut eu! O casă bună este cea pe care ai proiectat-o

NU face ca mine! Nu, chiar să nu face ca mine. Urmărește-ți calea pe care dorești să mergi. Trasează punctul ăla care vrei să ajungi în viață, sau punctul cel mai apropiat, un ”milestone”, iar apoi, odată ce ai ajuns în acel punct, continuă, continuă, continuă… până la visul ăla măreț, poate îndrăzneț, prea îndrăzneț pentru anul în care ți l-ai propus. Sigur, după îndeplinirea unui vis, va urma un altul, complementar sau total aievea. Nu, nu vorbesc din cărți, așa cum nu voi vorbi în cele ce va urma, dintr-un dicționar de construcții.

Insă, pot vorbi din punctul de vedere al unui om ce și-a proiectat odată că va avea casa lui. Da, da,din aia pe pământ. Am crescut la curte până la vârsta de 10 ani, apoi s-a rupt. A urmat perioada vieții la bloc. Nu mult, vreo 30 de ani. Exact anul ăsta, 2020, se fac 30 de ani de când am tot locuit, fie în apartament, fie în garsonieră. O perioadă interesantă, dar cea mai interesantă de abia de acum începe.

Mi-am dorit din tot sufletul o casă eficientă energetic, o casă care să nu consume mult, poate cu ceva veleități de casă activă, însă la vremea respectivă nu am respectat niște idei și trasee pe care ar fi trebuit să merg, care deși trasate, nu le-am respectat. Deci, nu face ca mine!

Ai buget pentru casă și crezi că asta va rezolva totul? Te înșeli! Ia-ți arhitect!


Aveam buget. Unul micuț, pentru o casă de până la 150 mp utili. Parter, etaj și pod, care să fie și util, poate chiar mansardabil la un moment dat. Ok, aveam buget, dar ce nu aveam? Știința informației, cum se face o casă de la zero? O casă așa cum visam. Teren aveam, deci nu se mai punea problema achiziționării terenului. Utilitățile erau toate ”la poartă”, deci altă bătaie de cap mai puțin. Deși, ca o paranteză, am așteptat pentru racordarea cu gaze naturale, de la primele acte ce le-am pus la dosar… un an și 4 luni. Pentru un racord de la țeava care era la poartă și nici măcar îngropată! De vis! Din cauza asta, ne-am mutat la casă cu 6 luni întârziere

Primul meu sfat pentru a avea casa pe care ți-o dorești? UN ARHITECT! Băi, deci caută un arhitect, o firmă  de arhitectură, ceva cu portofoliu, cu ce proiecte au finalizate, ce au în lucru, ce proiecte mai au (virtual vorbind) și să ți le arate. Vorbește ce vrei tu, dar pleacă urechea și la ce îți va spune arhitectul, mai ales dacă experiență bogată. Poate ideile sunt un pic greșite, poate vine el, arhitectul, cu o idee nouă, poate îți va tăia din cheltuieli, poate nu, fii flexibil, pentru că TU nu ești arhitect! 

Ține-te de proiectul tău, no matter what!

Chiar dacă mai citești pe net, mai arunci un ochi pe You Tube sau mai știu eu din ce surse te informezi, dacă tu nu ești arhitect… nu ești. Lasă-i pe cei care au studii de specialitate să-și dea cu părerea, să-ți propună, să te sfătuiască.

Incă ceva, NU te uita la bani când vine vorba de un proiect bun. Desigur, să fie între niște limite rezonabile, de bun simț, mai compară și cu altceva de pe piață, mai cere păreri, nu te arunca din prima, DAR cu un proiect bun și cu un diriginte de șantier dedicat, vei avea casa pe care ai plănuit-o, indiferent de câte echipe de muncitori sau firme de construcții schimbi pe parcurs. Da, aici este un mare of, sau… hop de trecut.

Firma de construcții! Da, firmele de construcții sunt cu cântec. Oricâte recomandări ai avea pentru firma X sau pentru firma Y, se pot întâmpla muuulte până vei avea casa la cheie, cum se zice. 

Desigur, sunt și cazuri fericite, dar în plină criză de oameni buni în construcții, cam greu să zici de la început că 99% totul va fi ok, că am buget și proiect bun și… Nu, nu pleca cu gândul că nu vor fi probleme. Vor fi, dar sper eu că minore, dacă tot e s-o dau pe un optimism, așa.

Și dacă nu vei avea probleme cu construcția propriu-zisă, sigur vei avea probleme cu actele, mai mici sau mai mari, timpi de așteptare mari, termene limită etc. Nu, nu vreau să te sperii, ci doar să te pun în gardă!

Inarmează-te cu răbdare, ia cele mai bune decizii și vei reuși!


NU face ca mine! Ce am făcut eu? Deși știam că pot fi probleme pe parcurs, mi-am zis ca dacă mi-am proiectat un buget și cu 10-15% mai mult decât cel de început, poate că nu voi avea probleme. Și sincer, nu prea am avut din punctul ăsta de vedere. M-am cam încadrat în buget, chiar și cu mici ajustări pe care le-am făcut pe parcursul construcției.

A contat foarte mult, proiectul, deși nu a fost unul wow. Am vrut o casă de buget, dar care să ne ajute, cu care să- nu-mi fie rușine. Ok, am acceptat că s-au făcut greșeli pe parcurs, ca am schimbat echipe de muncitori, că am refăcut anumite lucrări pentru că nu ieșiseră corect. Mi le-am asumat, pentru că, așa cum ziceam, este o problemă cu calitatea oamenilor care lucrează în construcții.

Deci, ca să concluzionez, ține-te tare, fă în așa fel ca planurile sa iasă. Nu o lua pe ocolite, mergi pe traseul tău pe care ți-l trasezi cu arhitectul, și poate că la final când vei sta la o bere pe terasa ta, berea sau sucul pe care o să le savurezi, vor avea EXACT gustul pe care îl aștepți. La mine așa este, chiar acum când scriu acest articol pe terasă cu laptopul și berea rece lângă, într-o Primăvară frumoasă, dincolo de perioada medicală nefastă. 

Viitorul meu este acum. Azi.

Pe terasă, berea nu apare , dar apare… Zara 🙂


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Amintiri dintr-o copilărie de poveste

Sincer, nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la perioada copilăriei, aia de până în 10 ani, îmi vin în minte amintiri din vacanțele de vară foarte lungi de la bunici. Bunici ce îi revedeam cu drag în acele ținuturi de poveste ale Moldovei, cu dealuri domoale, pășuni întinse, păduri prietenoase și oameni extrem de calzi.

Scara ce ducea la podul cu fân. O știi?  O mai vezi pe la vreun muzeu al satului… Imi voi aminti mereu acea scară ce ducea într-un loc feeric, parcă. Și nu vorbesc aiurea, doar de dragul de a aduce mai multă poezie pe aici. Băi, deci locul ăla, prin ochii unui copil ce creștea la București era… AUR! 

Da, aur și poveste. Eram la vârsta la care citeam multe povești, dar și ascultam la pick-up o grămadă de alte povești ce îmi ajutau imaginația să o ia razna.

Da, podul cu fân era locul în care mă ”pierdeam” pentru o perioadă, mă urcam și mă așezam cu fața spre curtea interioară care era acoperită cu o iarbă de un verde extrem de viu. Imi trăgeam lângă mine niște ”perje”, prune deshidratate fără sâmburi sau cu sâmburi, dar și niște mere tăiate feliuțe și puse, de asemenea la uscat. Ronțăiam la fructele acelea uscate, ușor dulci și acrișoare. 

Prune uscate. Remember?

Pe vremea aia, în anii `80, singurul ”dulce” pe care-l primeai, erau fie fructele, în tot felul de combinații (crude, culese direct din pomi sau dulcețuri), fie când și când gogoși sau prăjituri de casă, ori vreo înghețată când trecea nenea ăla cu căruța, Duminica. La București nu aveam prune sau mere din acelea. Poate prin piețe să se fi găsit. Știu doar că destul de rar aveam parte de smochine deshidratate sau curmale. Niște delicioșenii!

Inapoi în timp… eu, cu picioarele spânzurate în afara podului, inspiram adânc aerul ăla curat, ”ascultam” liniștea, priveam la orătăniile de prin curte, mai citeam câte o poveste și ronțăiam la fructe uscate. Asta când nu erau copii prin zonă, pentru că dacă erau fete și băieți pe afară, o zbugheam și eu, energizat fiind.

Delicioasele smochine

A, mi-aduc aminte că ronțăielile astea delicioase le aveam ca desert și când mergeam cu bunica la adunat fânul sau la întors fânul. Mâncam mămăligă cu brânză, roșii, ceapă și ardei gras, ceva tocăniță sau vreun ghiveci de legume, ”suc” rece-rece direct de la sursă (un izvor care se afla lângă un bârlog de urs) și desert. Care putea fi compus și din alune culese pe loc, ori zmură sau fragi, depinde de perioadă și loc. Ah, înghit și acum în sec! 

Ce vremuri mișto și lipsite de griji, deși ajutam cât puteam, dar și mă jucam și mă aventuram aievea. Chiar cred că în acea perioadă m-am îndrăgostit pentru prima oară! Da, de o fată! O chema Simona. Atât știu. Simona care venea de la Onești, la bunici. Ce-o mai face Simona? Era mai mare decât mine cu vreo 2 ani, dar, na,… eram de la București. Un fel de Dubai, deci o ardeam pe acolo gen Lino Golden acum sau Florin Piersic, atunci. 😀

Dacă stau să mă gândesc mai bine, fix așa era pe atunci, vorba aia cu Dubaiul, la țară făceam Dubai din ce aveam, din ce găseam, din ce ți se oferea și din ce căutai, descopereai. Eu un biet copchil, crescut prin zona cartierului Rahova – Sălaj, ca să înțelegi unde bat!

In fine, nu mă mai lungesc pentru că îmi plouă în gură deja de la… atâta amintiri. Noroc că mi-am comandat, preventiv, niște fructe deshidratate de pe driedfruits.ro (rămâne între noi) și mă duc să bag niște merișoare cu fulgi de porumb și iaurt.

Cu fii-mea pe la tara. Observati ”frigiderul” antropic dinn josul imaginii

Oricum în vremuri din astea de stat mai mult pe acasă, mi-am făcut ceva provizii pentru a mă delecta cu mai mult decât ”gustul copilăriei”, deci am mai adăugat la meniu: pepene galben confiat, caise și curmale deshidratate,  vestitele smochine, afine, banana chips, ceva cocos pentru că îl ador în tot felul de combinații, kiwi și papaya pentru mai mult exotism și ghimbir, de asemenea, confiat.

Da, ai ghicit. Sunt acasă, la curte, chiar dacă nu la țară, undeva în afara Capitalei, stau pe balcon și admir de sus curtea care stă să înverzească, ascult liniștea, mai citesc o carte bună și ronțăi la fructele mele. Viață, tată!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sunt SuperEroul Demotivațional care te scapă de muuulte chestii nașpa! Pe bune!

O, dar ce e aia? O agendă personalizată? Ce draguuuț! 

Drăguț, my ass! Băi nene, este 2020, tot la agende am rămas? O banală agendă. Da, are și calendar, wow! Dacă avea un Calendar Crestin Ortodox in el cred că ar fi avut mai mult impact. Pe toți sfinții!

Ce? Pix? A, nu orice pix? Unul branduit? Ooo, cu asta o să rupeți, adevărul este că un pix de plastic și cu mină ce parcă e… Parker, atrage multe priviri, dar mai ales parteneriate de succes sau, de ce nu, vânzări gămadă!

Ce? Ați pus și un fluier? Fluier? FLU-IER? Bă, ce naiba e asta? Fluierați a pagubă sau cum? Nu mai bine băgați un TULNIC? Să mor, că dacă ați pune niște tulnice branduite, ați avea o grămadă de succes. Fluieraș ce zice duios, mă doare adânc, până la os.

Ok, înțeleg că nu mă înțelegi, dar nu vrei să mă înțelegi? Mai lasă naibii promoționalele astea de de 2 lei? Pardon, mă scuzați, 1.79 lei. Fără TVA. Nice! Buget de austeritate, ce să mai… A, și vrei vânzări bune cu buget de 2 lei? Ok, fă-mă să înțeleg, că nu mă ajută matematica. Nici creativitatea ta debordantă. 

Zic și eu, nu mai bine dai ceva mai mult de 2 lei și iei niște obiecte și materiale promoționale, cu care să targetezi corect și să ridici niște sprâncene? Admirative! Zic și eu…

A, aveți și stick USB. Da, e 2.0 ce să mai. M-ai cucerit, m-ai dus în digital. Matrix scrie pe mine. Scuze că dau buzna așa încălțat și te întreb: face ceva special sau e doar un stick? Are jumătate de terra, adica 512GB sau 1 terra? Cât? 4GB! Da, cu ăsta clar atragi atenția. Până la primul sertar în care va fi uitat. A, ați uitat și voi să le luați cu voi ca să le dați cadou? Exact ce ziceam. Capisci?

Oi fi eu #SuperErouToday și n-as vrea să te demotivez, dar poate că dacă te mai scutur puțin acum, în acest moment, te vei gândi de două ori când vei face bugetul pentru promoționalele campaniilor viitoare, dacă vrei să ai succes, bineînțeles. Să nu arunci niște bani pe fereastră, zic. Nu cred că zic rău, mai ales când scopul se vrea fi unul notabil, de care să se țină cont după campaniile desfășurate.

Vrei să-ți dau niște ”hint-uri” de Promoționale WOW? Cum ți-ar suna niște Căști Bluetooth finuțe? Îți zic eu: tare de tot și stereo! Sau un rucsac anti-furt care arată trăznet? Si daca tot suntem în era telefoanelor care se incarca wireless, un Fast Charging Pad de 10W ți-ar fi de mare ajutor pe birou. Bă, e WOW au ba? 😀

Acesta ar putea viitorul tău rucsac anti-furt, promoțional

Și în încheiere ca să-ți fac un #MicDrop, de ce să nu oferi un PowerBank Solar, branduit cu logoul tău sau ce dorești tu să transmiți mai departe? Fie că are 2000 sau 8000 de mAh pentru un recharge, cu finisaj aluminiu, știind că de multe ori te lasă bateria smart-ului când ți-e lumea mai dragă.

Un PowerBank pentru viitorii tăi parteneri?



Deci, bagă-ți mințile-n cap, banii mai mulți în bugetul de promotționale, ridică-ți capul și mergi cu fruntea sus la viitoarele întâlniri de succes, pentru că vei avea cu ce, bă! Vei avea cu ce! Hai, gata, că mă duc să-i mai salvez și pe alții cu fâsuri nașpa.

Articol scris pentru SPring SuperBlog 2020

Simți cum crește adrenalina când te conduce… mașina?

Da, nu pot uita niciodată primul trip făcut cu ai mei la munte. Era o dimineață însorită iar eu îmi frecam cauciucurile de nerăbdare. Cu limită însă, ca să nu le tocesc. Inspiram deja prin grila radiatorului miros de brad proaspăt amestecat cu lavandă și… Bine, singurul brad din zonă era cel agățat la oglindă, probabil de la el venea mireasma.

Aveam rezervorul plin și mă simțeam în stare să fac ocolul țării cu el. Da, știu că mă dau mare, dar era entuziasm crescut. Mai mult, el, ”hustler-ul meu”, cum îmi place să-l alint pe cel care mă conduce și mă are oricând vrea el, mai ales în talon. 

Felul în care mă atinge și are grijă de mine, cum îmi împinge capota să stea bine fixată, cum îmi trage gentil câte una la roată ca să verifice presiunea din pneu, felul în care-mi pune ulei și lichid de parbriz și mă șterge după, consider că mi-am găsit cealaltă roată de rezervă.

Hai că am derapat puțin de la… ce voiam să zic? A, că el chiar a avut grijă de mine să-mi pună un scut motor Skoda. Da, de protecție. Imi place mult când ne dăm amândoi și are grijă să ne protejăm. Eu cu scutul, el cu centura de siguranță, you know.

Da, mă cheamă Skoda, ai aflat. Model cu turbină, să te zăpăcesc când îmi bagi picorul adânc în pedală, să te arunc în scaun, să te cuprind și să-ți dau muzica tare-n difuzoare.

Ok, mai plecăm și noi azi? Uite-i că vin! Bă băiatule, că o iau și eu pe urmele Danei Budeanu, dar plecăm doar două zile, cu ce naiba armată de bagaje veniți? Ho, că nu mai încape, nu mai împinge așa că trebuie să mai dai o parte din banchetă în jos, dacă vrei să intre toate bagajele! Înțeleg că sunteți mai de la țară, dar eu sunt încă o domnișoară, bă! (asta în spirit de glumă)

Știi că sunt tăcută, ttorc ca o pisicuță, la relanti. Dar mă agit atunci când îmi dai câte o pedală așa mai apăsată, cum făceai la Dacii odinioară. Of, se vede că ești old-school, dar poartă-te delicat, dacă nu vrei să-ți trag o portieră peste tibie, știi că doare-al dracu!

De ce mi-oi fi pus și cârlig de remorcare Skoda, nu mai înțeleg! Probabil că vrei să vezi ce pot și într-un viitor o să îmi legi o rulotă. NOI DOI și o rulotă, un cer plin de stele, luna, greieri… Dar stai nu e bine, că tu o să dormi în rulotă, în loc să dormi în mine? Sau poate nu iei rulotă, poate vrei doar să mă agăți, nu? De altceva bineînțeles.

Bine, m-ai agățat de când ne-am văzut în showroom, de când îmi atingeai butoanele și îmi mângâiai volanul cu bratele tale putenice. Well, nu sunt chiar așa puternice, că am servo bun și nu-mi dau seama. Imi doresc, totuși, o cutie portbagaj cu prindere pe barele alea sexy, transversale. Vreau ca atunci când o sa vrei să pui bagaje sus, să îți atingi pieptul de geamurile mele fumurii, să le aburești, să le aburim… 

Hai că o dau in drifturi aiurea, vezi că ai 80 și e limită de viteză, bro! Noroc că mai stă nevastă-ta cu gura pe tine. Aș sta și eu, dar nu te pot sâcâi decât vizual, că-ți arăt în bord limita de viteză, dar tu ai ochi numai pentru drum, nevastă și copii. Apropo de copii, bine că ai luat covorașe de cauciuc, din alea mari, pentru că e posibil ca cei mici ”să dea a bobocei” pe aici și nu vreau să-mi murdărec tapițeria. Capisci?

Bine, duceti-vă la hotel și lasați-mă singură în parcare. O fi bine să stați la adăpost? O să stau aici și o să vorbesc în continuare singură, o să-mi dau drumul la muzică, să mă gândesc la noi, la viitorul nostru, la faptul că o să mi se termine bateri… stai, nuuuu!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Mici trucuri ca să nu te mai plictisești

Dragii moșului, nu știu alții cum sunt, dar pe mine, când începe vremea să se mai încălzească, să dea colțul ierbii, așa mă apucă un dor de ducăăă… mamă-mamă!

Well, în condițiile de față e mai greu cu ”duca” asta, dar când mă mănâncă în pedală, iar asta se întâmplă în fiecare Primăvară, apăi eu chiar împing în ghidon și-n pedale și o iau la sănătoasa cu bicla mea (vezi foto personală de mai jos, la Văcărești)

Fără cel puțin 50 de kilometri pedalați nici nu mă întorc. Și ca să fiu ”Sadomasoveanu” până la capăt, te rog să înțelegi că bag cu o biclă de vreo 18 kg, un MTB pe 29 de inci, pe teren mixt (asfalt – macadam – pământ).

DAR, pentru că ”se” există și un DAR, când mă reculeg pe la căsuța mea și dau de vreme atât de nașpa încât nici un câine… blah-blah-blah, you konw, îmi place să fac spagatul pe cele două scaune gaming  pe care le dețin și să mă arunc în vâltoarea unui GTA sau CS.

Bine, am două astfel de scaune, dar numai unul este al meu, celălalt fiind al fii-mii, că, na, dacă are tati, de ce sa nu aibă și ea? Nu de puține ori ne-am băgat amândoi, unul lângă celălalt la o cursă auto, d-aia cu strigături ca la Oaș. 

Experiența unui joc nu poate fi completă, însă, fără un sunet al naibii de bun. Pe bune, cum e să te joci pe difuzoarele de la laptop, de exemplu? Oricât de smecher ar fi, nu ai sunet nici cât o muscă din aia supărătoare. Bine, mai rămâne s-o faci ca pe vremuri, făcând sunete și efecte speciale, pur și simplu, folosind cavitatea bucală. Vruuuum… prrrr… baaaaaam!

Deci, niste boxe Spacer te scot, clar, din cotidian și te vor arunca direct în miezul acțiunii. Bașca, nu o să te pască nici vreo larigintă, căci altfel pe răgușite așa, ai putea să faci zgomot, maxim cât o mașină electrică. Capisci, Dom Toretto?!

Nu de puține ori mi-am atras niște cuvinte măgulitoare la adresa boxelor, pentru că dincolo de faptul că se aud bine, arată la fel de bine, tată, în ciuda dimensiunilor oarecum reduse. 

Apropo de asta, am o povestioară funny… eram cu fii-mea în cameră și făceam drifturi în scaunele noastre de gaming, cu boxele date în maxim, în tot acest timp, mami, ne tot striga, ne chema, iar noi… pauză!

Când într-un final, a intrat val-vârtej peste noi, am observat pe fața ei un ameste de confuzie, nedumerire, șoc și groază: 

” – Băi, deci de-aia nu mă auzeați când strigam la voi? Urlam să închideți fereastra că e unul cu o mașină pe afară la care-i tună motorul în draci și mai faci și scârț de roți, așa…”

Deci, am râs, am râs atunci cum nu mai râsesem demult timp. Și mai râdem și acum când mai aduce vorba.

Faza e că un joc online te mai scoate dintr-o stare din aia de letargie, mai ales când vremea de afară nu-ți permite să faci ceva drăguț, iar acum în perioada asta dubioasă cu virusul… prinde chiar bine de tot ca să-ți treacă timpul.

A, era să uit! Sunt campion la dans! Bă, chiar sunt extraordinar de bun la dans. Pe consola Xbox cu jocuri Just Dance, i am the Champ. Și nu numai la Streetdance, da? Am un mix de stiluri în mine de numa-numa. Bine, fără boxele de la Spacer, ar fi fost LAME, așa, în schimb e… BETON!

Asta ca să închei într-un mod apoteotic. Mă înclin si poate bag o pedală.

Articol scris pentru Spring Superblog 2020

Am o delicioșenie de bucătărie! Pe bune!

Salut! Sunt Mandache, Marius Mandache și astăzi o să vă povestesc de ce am aproape 100 de kilograme. Pe scurt: IMI PLACE SĂ MĂNÂNC! 

Well, nu că aș mânca mult, pentru că nu mănânc deloc mult, dar am auzit că dacă mănânci cu poftă… se cam pune. Mai ales dacă ceea ce ai în fața ta este extrem de delicios și atrăgător (ma refer la soția cele preparate).

Acum, na, cu pandemia asta, am cam pus-o oricum, că dacă voi sta prin casă și prin curte mai mult ca de obicei, e posibil să mai acumulez niște… cunoștiințe. Nu-i bai, că mișcare voi face oricum, că am treabă berechet în grădină, dar numai zic așa că la câte provizi aiuristice ne facem și ne-am făcut… înțelegi unde bat?

Bat, bat, dar important e să nu ”se bată turcii la gura mea”, capisci?! Ok, ca să revin la subiectul articolului de față și să nu mai bat câmpii cu apetitul meu. Ideea e că în bucătărie eu sunt șefu’. Șefu’  la bucătărie, cum ar veni.

Da, dar, ca să mă înțelegi, pe deplin, eu sunt ăla care a ventit cu ideea de bucătărie modernă în casa cea nouă, cel care a avut un cuvânt GREU de spus când ne-am luat ustensile de bucătărie, pahare, cuțite și alte oale, tigăi și mai știu eu ce solnițe. Și ar trebui să știu, nu, din moment ce m-am implicat?!

Păi cum să nu te implici – și aici vine treaba aia HEAVY – dacă știi că două mânuțe delicate vor pregăti adevărate festinuri culinare? Două mânuțe extrem de harnice și pricepute, care dincolo de dezastrul pe care-l lasă în bucătărie, plămădesc niște bucate excepționale!

Da, ai ghicit, dragă cititorule/cititoareo, mânuțele cele harnice nu sunt ale mele, iar in cazul acesta cele două mânușițe sunt și extrem de HOT, de sexy, dacă vrei, pentru că sunt ale nevesti-mii. Și când zic HOT, nu zic că stă cu mânuțele-i în cuptorul încins, da? 😀

Ei? Așa că s-a schimbat perspectiva, iar acum te gândești că eu nu am decât o gură sexy care este în stare să mănânce, iar mânuțele mele nu dau cu share la ceea ce se află în farfuria din fața mea?

DAR, un mare DAR, eu sunt cel care HashtagRezist, care controlează tot dezastrul de dincolo de bunătățuri. Pentru că un PACT trebuia făcut!

Pactul e cel care aduce armonie-n farfurie familie și are menirea de a ne ține uniți și cu delicioșeniile pe masă. Ea zămislește minunăție de bucate, iar eu dau, pe lângă ea, din coate, fac curat, bălesc și mă agit când ea dulcele din cuptor… îl scoate. Dau din gene, umflu pectorali, adun pătrățelele de dincolo de burtica-mi, trimit ”bezele” că ‘oi primi și eu, poate-poate (scuzați rima total neintenționată și prin asta vreau să zic… intenționată).

O bucătărie nu poate funcționa fără accesorii, cam cum soția-mi nu poate face minuni fără ajutorul meu, nu? (mă flaușez flatez, poate). So, dacă tot se întrezărea ideea de casă nouă, din aia ”pe pământ” cu viitoare grădină cu legume și mirodenii, o bucătărie utilată și concepută după ceea ce ne-am dori noi, se cerea nu?

Așa că am început să ne ticluim plan după plan ca să iasă treaba treabă, bucătăria o minunăție, spațiul de gătit să fie o grădină zen iar gustul bucatelor să fie cel visat. O bucătărie nu poate fi completă, chiar dacă are hotă, electrocasnice, mobilier ales, corpuri suspendate cu mânere ergonomice și inteligent dispuse-n spațiu… DACĂ nu are restul accesoriilor de care am spus și mai sus (veselă copii, boluri, oale etc.).

Pentru toate ideile și accesoriile de bucătărie am bătut online-ul în lung și-n lat, și nu de puține ori ne-am oprit pe dajarmagazin.ro, ca să ne cumpărăm online cele trebuincioase bucătăriei. Așa cum la un meniu, la un fel de mâncare, la o rețetă, ai nevoie de ingrediente, așa și pentru o bucătărie desăvârșită, ai nevoie de ingrediente speciale și alese cu drag.

Acum, fie vorba, aș mai sta să povestesc mult și bine, dar așa m-a pălit un iz de tocăniță de legume și plăcintă cu dovleac de… mamă-mamă.  Nu, că nu miroase de la vecini, iar mi-e mândra-mi pusă pe bucătăreală și mă tot îndeamnă delicat… să am grijă de vasele alea murdare.

Vă las, ce să fac? Vreau să gust, totuși, din ceea ce pregătește cu atâta drag și gingășie (hai că m-am scos cu asta, dacă va citi și ea pe aici).

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, ”cu apă-n gură”. 😀

Mi-am făcut casă de la ZERO și nu a fost deloc ușor

Când l-am întrebat pe Iliuță dacă va fi gata la timp casa noastră din Bragadiru (Ilfov), nu credeam în vorbele lui. El zicea că va fi gata la timp, eu mă încăpățânam să zic că nu, știind cât de cât cum se desfășoară toată nebunia cu construcția unei case de la zero. Iliuță, a se înțelege, era un fel de șef de șantier. Șantier care era la noi în curte. 

Buget? Aveam. Oameni care s-o construiască? Bănuiam că o să avem. Energie pentru bătălia cu hârțogăria? Era musai să avem, altfel nu reușeam. Materiale, prețuri, furnizori? Aici era o problemă importantă.

Neavând experiență în construcții, habar n-aveam ce materiale de construcții sunt necesare pentru a avea casa visată. Nici cu proiectul în mână și cu lista de materiale nu cred că m-aș fi descurcat fără a apela la cineva cu experiență.

Aveam de ales între a face casa in regie proprie sau cu o firmă, un constructor. Am ales varianta cu firma tocmai pentru că ne lipsea experiența. Am bătut palma pentru o casă la cheie care se încadra în bugetul nostru. Buget care includea și proiectarea, utilitățile, anexele, amenajarea curții cu pavaj, stâlpi de gard etc.

Vindem Ieftin
Vindem Ieftin

Casa la cheie urma să aibă piatră decorativă din Bragadiru, pe anumite zone, tencuială decorativă în culoarea pe care ne-am dorit-o și neapărat 2 balcoane plus o terasă pe care să ieșim și să luam masa în zilele calde. 

Ok, cam astea erau planurile? Cum s-au desfășurat de fapt? Intr-un an casa ar fi trebuit să fie gata, cel mult un an. In realitate a durat peste doi ani ca să o aducem în starea de a fi gata așa cum ne-am dorit-o. Dincolo de unele utilitați care deși erau la poartă, au dirat peste un an pentru a le avea, pentru că așa merg lucrurile: încet și foarte stupid, ilogic și cu niște timpi de așteptare incredibili. Și, asta ca să fiu elegant, ok?

Cu firma de construcții a mers totul ”ca uns”, chiar neașteptat de bine. Ne-am încadrat în timpii de execuție, aveam și oameni la lucru mai tot timpul și chiar știau ce fac. Materialele le achiziționau ei conform parteneriatelor pe care le aveau sau unde găseau o ofertă bună. Nu m-a intersat, deși acum aș știi cu cine să vorbesc și să negociez (wink). 

making off
making of

Da, deci toate bune și frumoase in primele 5 luni, până am ajus cu casa la roșu. La finisaje, odată cu venirea Primăverii, oamenii s-au răspândit pe la alte lucrări, iar cei care au rămas nu erau pricepuți la aceste finisaje. Sună cunoscut? Ring a bell? 

Bineînțeles că s-au făcut alte parteneriate pentru a termina lucrările, alți nervi, alți timpi de așteptare, alte idei de amenajare a casei, alte culori la interior, alte ajustări etc.

A fost o aventură tare interesantă pe care n-aș mai repeta-o prea curând, dar din care am învățat destul de multe lucruri despre cum planurile de acasă nu se vor potrivi aproape niciodată cu cele din târg.

Finalul? Îmi savurez cafeaua pe terasă în timp ce-mi fac planuri pentru amenajarea curții. 🙂

Mai jos este un video incă din faza de inceput când mă luam (oarecum) la întrecere cu Dorian Popa care începuse lucrarea la casa lui aflata cumva in apropiere, intr-o localitate apropiata, John! 🙂

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sfârșitul Lumii a fost în 1995, nu știi?!

In ziua aia, toate aveau să meargă prost, contrar semnelor ce mi se tot arătau. Eu eram ca un cal la căruță. Bine, nu e vorba că trăgeam tare sau ceva, ci aveam niște ochelari care mă ”ajutau” să văd numai în față.

Nu mai conta nici faptul că era să fiu lovit de-o mașină pe trecerea de pietoni (probabil de la castile audio de pe urechi), că mi-am uitat umbrela acasa pe când mă încălțam (se anunta ploaie), că mi-am dat seama că nu aveam bilet valabil și am coborât în ultimul moment când am văzut că urcă o echipa de control in RATB (aici am ieșit câștigat, chiar dacă am mers vreo 3 stații pe jos, apoi). Probabil hazardul – furnizorul tău de experiente, se distra cu mine.

Mergeam într-o singură direcție, deși toți păreau că vin din direcția în care eu mergeam, de parcă fugeau de ceva sau de… cineva? Da, era vacanță de vară, eram în liceu și aveam de dat o corigență la fizică. Prima mea corigență din viața asta și nu știam s-o gestionez. Marca Experiențe Dezvoltare Personală, ce să mai!

 O ardeam destul de dubios, părea că mă duc să dau un fel de extemporal, îmbrăcat lejer, de vară așa, nicidecum așa cum m-ar fi vrut profesorii să mă vadă, cu cămașă albă, cravată și pantaloni la dungă.

Probabil că ani ăia erau chiar prea aproape de era comunistă. 1995. Eram a noua. Bine, dacă treceam de corigență eram chiar a zecea! Dar cine mai număra? Timpul se oprise la a IX-a pentru mine. Eu și ochelarii de cal nu am văzut nici măcar că o colegă de clasă îmi făcea cu mâna în semn de salut, stătea aproape de liceu, iar eu chiar ajunsesem lângă el. 

Da, era tipa aia frumoasă din clasă care avea pe ”vino-ncoace”, dar gândurile mele din acea zi, parcă prea noroasă pentru o zi de vară, se îndreptau către vestitul lucru mecanic și atracție gravitațională, nicidecum atracție sexuală and stuff.

Era sfârșitul lumii. Nu, era SFÂRȘITUL LUMII! Așa da, așa arăta. Cea mai frumoasă fată din lume avea ochi numai pentru mine, ultima fată de pe planetă ar fi putut fi numai a mea, iar eu eram un zombie ambulant cu o față împietrită ce m-ar fi recomandat drept dacă m-ar fi intrebat cineva cum mă cheamă, Desfigurel Mutrea dintr-a IX-a A. 

Bine, săraca fată era chiar entuziasmată că mă vedea, era vacanță și mai rar vezi pe cineva din școală pe perioada verii. Intr-a IX-a chiar era o chimie mișto între colegi. Preferam chimia, în puii lui Medeleev, decât fizica lui Arhimede.

In fine, ca s-o scurtez, în ziua aia chiar am murit. Doar era SFÂRȘITUL LUMII, da? Să mai zic că m-a făcut praf profa de fizică pentru că venisem în bermude și adidași? Era vară, doh! Și nu așa, stat în fund în bancă, ci în picioare, cu ”uitati-vă la el!”, cu ”să nu te mai prind pe aici!”, cu ”la anul dacă mai rămâi pe vară, te las repetent!”, d-astea…

Bă, deci mă mătura cu mine pe jos. Eram și mop și mătură! Imi infisese ditamai coada în fund și freca podeaua cu mine. Bine că nu era fătuca aia să mă vadă atunci, că bănuiesc că odată mă scuturam și deveneam băiat de Rahova, da? Aiurea.

Afară ploua, plecam de la liceu și eram în stația RATB-ului, singur sub un pom care nu reușea să mă apere îndeajuns de bine de picăturile de apă, dar nu mai conta. Imi dădusem prima mea corigență pe care o avusesem vreodată, iar testul a fost chiar ok, față de ce trebuise să îndur.

Trecuseră vreo 10 minute de când era murat de ploaia caldă de vară, rememoram fiecare fază de rahat al experienței și probabil că ghearele depresiei adolescentine începeau să se agațe de mine, când…

A apărut EA, din nou. Mi-a făcut un semn discret cu mâna de pe partea cealaltă a străzii, nu știa dacă o văd, dacă îmi mai aduc aminte de ea (?). Am traversat cu pași mici, ușor șovăiți, dar care pe măsură ce mă tot aduceau mai aproape de ea, parcă inima mea începea să se pună în mișcare.


Am ieșit la o prăjitură să povestim, să ne bucurăm de o zi de vară, să-i povestesc povara mea și să o sorb din priviri cu fiecare minut ce trecea împreună cu ea. Era preludiul unei frumoase povești de dragoste adolescentină ce avea să dureze destul timp cât să-mi aduc aminte de ea cu placere și la 30 de ani de-atunci.

Da, am trecut corigenta cu notă bună, dar surpriza avea să vină și după ce se termina clasa a X-a: o altă corigență la fizică! 😀 Ultima, că apoi a ieșit la pensie profesoara.


Articol scris cu zâmbetul pe buze pentru Spring Super Blog 2020

Cea mai frumoasă bucătărie pentru cea mai cool influensăriță din viața mea

”Negru. Vreau negru!” când principalul influencer din viața ta îți spune că vrea elemente negre in noua casă iar bucătăria să fie predominant neagră, ce poți face? Chiar, ce?

Nu mai poți s-o dai cu ”mvai, lasă dragă că m-am uitat eu pe niște imagini, schițe de design interior…”. Nu, nu mai merge așa, dacă ”influesărița-șefă” vrea ceva, nu mai există cale de întors.

Și ca să pluseze, să te facă la psihic, îți spune asta și-n perioada Triunghiului Absolut al Pierzaniei Masculine – TAPM, gen. Adică perioada anuală (e in fiecare an, da?) cu Valentine s Day, Dragobete, 1 martie și 8 martie. Adică haos total. Perioada in care bărbații umblă ca zombii. Zombieland autohton, ce să mai…

Dacă prin celelalte camere și dependințe ale casei mai aveam câte un cuvânt de spus, în bucătărie, treaba este foarte clară. Electrocasnice negre, de ales o chiuvetă neagră dintre mii de chiuvete de bucătărie, poate chiar și o combină frigorifică neagra, lumini negre de club (?) mai lipseau și outfituri, pijamale etc.

Bugetul? Cine se mai uită la buget când ești într-o astfel de situație? Cum poți să superi CeaMaiMiștoFiințăDinViațaTa? N-ai cum, deci trebuie să-i faci pe plac. Negru, dar să iasă și ceva in trend, să nu fie prea închis, nici ”LAME”, cum zice poetul englez.

Așa că îmi adun toată energia, mă concentrez mai abitir decât cel mai al dracului șaman sau maestru ninja și încerc sa scap și din asta. Scuip în sân, fac o cruce mare, mă dau de trei ori peste cap și înconjor barul, dau pe gât trei shot-uri de tequila cu țuică și mângâi și cățelul familiei. Da, el mâ înțelege. Chiar bine! Nu pricep cum.

Ce a ieșit? Mi-a luat o săptămână să punem bucătăria la punct, cap-coadă. De ce așa puțin? Pentru că dacă plecam de la negru, aveam ce alege. Elementul central era o chiuveta bucatarie Franke, de care m-am îndrăgostit până și eu! Un fel de antracit, dar un material chiar mișto, care deși părea că se va păta de la apa, nu s-a întâmplat așa. Este un fragranite, ca să fiu mai exact.Un mix de granit narural și o rășină sintetică. O mi-nu-nă-ție, ce să mai! Are chiar și buton separat pentru ridicarea și coborârea gratarului care joacă rol de obturator pentru scurgere. Practic nu trebuie să mai bagi mâna și… ”să scoți dopul”.

foto proprie

Blatul mobilei de bucătărie este alb, în contrast total cu negrul, dar care dă extraordinar de bine pe lângă chiuveta de care aminteam, dar și pe lângă piatra ce străjuiește împresionant tot spațiul de lucru. Este o piatră naturală aplicată direct pe perete, in loc de vestita faianță sau mai noua sticlă în diverse culori. Piatra fiind tot un antracit, tăiată delicat în linii drepte și îmbinată perfect. Genial!

Bineînțeles că am completat bucătăria cu o hotă, cuptor Franke, plită și hotă telescopică. TOATE NEGRE! Știi cum e? ”Laser, frate!”.

Mobila, barul și elementele din bucătăria open space se îmbină perfect cu livingul pentru dincolo de lemnul natur, un stejar deschis, avem și niște inserții de maro închis și negru, care subliniază aerul acela pe care îl tot voia influencerița casei.

Vesela neagră și corpurile de iluminat (benzi LED, spoturi LED cu lumină rece) întregesc tot acest spectacol de linii drepte, culori închise și un blat alb, perfect finisat ce îmbie la crearea celor mai interesante rețete.

Mai negociem dacă vom face pentru zona bucătăriei, tavanul tot în culoare închisă, ca atenția să fie ațintită pe elemente inteligent iluminate și puse în evidență.

Concluzia? Dacă pot spune că am savurat un cheesecake cu zmeură, genial, făcut de influencerița casei, pot spune că am reușit nu? 

 

Articol creat pentru Spring SuperBlog 2020