Am fost să văd un film horror la cinema – The Grudge 3 / Blestemul

Da, exact, am fost să văd un film horror la cinema tocmai pentru a simți mai bine un astfel de film. Nu, nu am mai fost la un horror în cinema pentru că… nu am mai fost. Am în target alte filme pe care să le văd, în general SF-uri sau action din astea mai fanteziste. Ce-i drept, multe filme SF au accente horror pe alocuri, dar un film clasic care să se definească așa, nu experimentasem. Până acum.

Deci, cuprins de remușcări, am acceptat cu entuziasm invitația celor de la INTERCOMFILM să vizionez The Grudge 3 (Blestemul, în RO). Spre rușinea mea nu am văzut 1 și 2, dar o să le văd ca pe un fel de Sequel, dacă mi se permite 🙂

Filmul este produs de SONY, deci nu are cum să fie unul LAME, cum zice francezul. Capisci? Ok, ce m-a bucurat a fost și faptul că am văzut în film actori pe care i-am mai zărit prin alte filme mai mari sau mai mici, fie roluri pozitive, fie negative. Un alt lucru bun, pentru că eu credeam că va fi un film cu actori total necunoscuți și eram pregătit pentru asta.

Am văzut filmul într-o sală de cinema mai mică, la MOVIEPLEX, ceea ce mi-a plăcut și mai tare pentru că simți filmul mai bine într-o sală mică. Așa îl simt eu. Și l-am simțit, în pana mea, că oricât de viteaz o mai dau eu așa, tot m-am speriat de vreo 3 ori și am sărit pe scaun, deși eram cu un prieten și mai era și lume-n sală.

Filmul are o poveste clasică, cu o casă bântuită, poliție, oameni care au viziuni, personaje care apar ici- colo, când te aștepți și când NU te aștepți (vezi alea 3 ori de mai sus), efecte speciale foarte mișto, unele chiar scârboase, dar, na, ăsta e trendul filmelor horror. Bine că nu am mâncat popcorn sau nachos. Am preferat un suc cu lămâie, dacă mă înțelegi. 😉

Dialogurile sunt bune, iar felul în care este clădită povestea, pe diferite timpuri și oameni, îi dă un aer a la Tarantino așa, în vremurile lui bune, nu ca la Once Upon A Time in Hollywood, da? Un film la care am crezut că adorm până la final și poate că era mai bine, aveam șanse să visez un fir narativ mai captivant.

Revenind la The Grudg 3, ar mai fi subliniat faptul că e unul dintre puținele filme care m-a ținut în scaun cap-coadă, cu o poveste pe care o mai vedeam venind când și când, dar care la final, m-a făcut să cred că NU va fi ăla finalul, pentru că… e surpriză. Nu dau spoilere, dar o să vezi și creditele tot de pe scaun, mai mult ca sigur. 🙂

So, dacă ai chef de un film care să te mai scoată un pic din starea contemplativă, când nu ai chef de un super-mega-blockbuster sau când ești cu o tipă și vrei să vezi cum duce un astfel de film, DU-TE la Blestemul.

Special Thanks To Presa în Blugi

Las aici trailerul, care foarte bine făcut.

Cum este, în realitate, Men In Black International?

Am fost la o primă vizionare, cea de presă, a filmului ce urmează să apară, chiar pe 21 iunie 2019. Practic, poimăine, cum ar veni.
Men in Black International, a 4-a partea a vestitei francize ce mi-a bucurat ochii în trecut, cea cu Will Smith si Tommy Lee Jones, mi-a plăcut. Nu zic că n-aș fi vrut să-l văd tot pe Will Smith și-n partea asta, dar probabil că nu m-ar fi dat pe spate. Bine, nici MiB de 2019, nu e WOW, dar văzut la IMAX și dacă mergi fără a avea cine-știe-ce așteptări, este un film bun de văzut la cinema. Pe bune!

Experiența IMAX face ca aproape orice film să te impresioneze ceva mai mult decât dacă l-ai vedea pe un ecran standard, dar MiB International se poate vedea lejer și într-un 3D de bun simț, pentru că nu efectele speciale sunt plusul ăla baban, ci chimia dintre personaje, tipul de umor pe care-l tot experimentează Thor ăsta, Chris H., cu nume imposibil de ținut minte, peisajele și scenografia.

Distribuția e una destul de mișto, dacă te gândești la Liam Neeson, Tessa Thompson (vezi Thor Ragnarock) și Emma Thompson (cam singurul personaj care mai apare și-n trecutul seriei). In plus, ca umorul să aibă o infuzie de… și mai mult umor, cineva a avut ideea de a introduce un personaj interesat, cu vorbele la el, dar de la care aș fi vrut să aibă mai multă carismă și originalitate.

“Men in Black: International” aduce noi elemente, efecte și personaje, inclusiv unele createdigital. Realizatorii au optat pentru o scenografie în stil Art Deco, iar filmările s-au realizat înLondra și New York, în piaţa aglomerată din Marrakech, în deşertul Merzouga, la Tanger și în Ischia, o insulă din Marea Tireniană. Specialiștii în efecte speciale s-au întrecut în inventivitate, iar costumierii și cascadorii nu s-au lăsat mai prejos: agenții au acum costume negre special reinventate pentru lupta cu extratereştrii, echipamente high-tech ultimul “răcnet” și mașini super-sofisticate – un Jaguar SJ6, un Lexus RC F și o motocicletă zburătoare.

“Men in Black: International” aduce noi elemente, efecte și personaje, inclusiv unele create digital. Realizatorii au optat pentru o scenografie în stil Art Deco, iar filmările s-au realizat în Londra și New York, în piaţa aglomerată din Marrakech, în deşertul Merzouga, la Tanger și în Ischia, o insulă din Marea Tireniană. Specialiștii în efecte speciale s-au întrecut în inventivitate, iar costumierii și cascadorii nu s-au lăsat mai prejos: agenții au acum costume negre special reinventate pentru lupta cu extratereştrii, echipamente high-tech ultimul “răcnet” și mașini super-sofisticate – un Jaguar SJ6, un Lexus RC F și o motocicletă zburătoare.

Producţia realizată de Amblin Entertainment și Parkes+MacDonald Image Nation și prezentată de Columbia Pictures, în colaborare cu Tencent Pictures, durează 115 minute, este recomandată audienței generale și distribuită în România de InterComFilm Distribution.

Concluzia? Merită aproape două ore din viața ta și prețul biletului, alături de un popcorn și un suc. Enjoy!

1233076 – MEN IN BLACK: INTERNATIONAL

WE are Venom! sau Tom Hardy are un parazit (pe) care nu-l lasă la greu

… sau poate că Tom Hardy (Eddie Brock) este parazit pentru Venom, deși este mai mult o Gazdă. In fine, au tot rulat trailere cu filmul Venom care te face din OM, NEOM. Sau cam așa ceva, având în vedere că un fel de Alien cu alură de SLIME din ăla de-l fac copiii acasă din te-miri-ce (pentru doritori pot oferi rețeta perfectă de slime, dar nu din ăsta de pune stăpânire pe tine, ci pe copii, oricum nu scapi de el din casă 😀 )

Unul dintre cele mai complexe și enigmatice personaje din universul Marvel este un simbiot extraterestru, pe scurt. Gazda show-ului, Hardy, așa cum ziceam. Ca jurnalist, Eddie a încercat mulți ani să-l demaște pe faimosul om de știință al Life Foundation, Carlton Drake (Riz Ahmed) – o obsesie care i-a ruinat cariera și relația cu prietena sa, Anne (Michelle Williams). Atunci când unul din experimentele lui Drake – extraterestrul Venom – se contopește
cu corpul lui Eddie, acesta a căpătat brusc noi superputeri incredibile, și șansa de a face aproape tot ceea ce dorește. Pervers, întunecat, imprevizibil și alimentat de furie, Venom îl lasă pe Eddie să se lupte pentru a controla abilitățile periculoase care-i dau putere și-l intoxică înacelași timp. Pe măsură ce Eddie și Venom au nevoie unul de celălalt pentru a obține ceea ce vor, ei devin din ce în ce mai interconectați – unde se termină Eddie și unde începe Venom?

De la prima apariție cu douăzeci și cinci de ani în urmă în volumul de benzi desenate #300, The Amazing Spider-Man, personajul Venom a devenit unul din cele mai intrigante și interesante pentru cititorii dedicați ai Marvel.
Inițial, Venom a fost creat pentru cărțile de benzi desenate Spider-Man ca un tip de adversar terifiant de care cititorii s-ar teme, dar s-a întâmplat invers. Fanii s-au îndrăgostit de acest antierou sincer și neobișnuit: dinți enormi, mentalitate neîndurătoare și toate celelalte.

Oamenii au fost prinși între aspectul șocant, originile bizare și temele întunecate/luminoase și au apărut fanii, conducând propria serie de eponime și devenind unul din cele mai populare personaje dinistoria Marvel. Acum, personajul vine pe marele ecran în propriul său film.

Am fost la lansarea VENOM la IMAX în AFI Cotroceni pentru o experiență totală. Într-adevăr se pot vedea multe detalii, ce poate pe alte ecrane obișnuite ți-ar putea scăpa. Venom se vrea a fi un film SF cu accent mai mult despre cum apare personajul anti-erou (deși bate binișor și spre un supererou cu acte în regulă).

De accea filmul va avea și o continuare și vei afla asta dacă stai după credite, când va apărea un actor care te va face să vezi sigur și VENOM 2 sau cum s-o numi continuarea. Coloana sonoră de la final este semnată de EMINEM, cu o piesă bună de dat din cap cât timp aștepți derularea creditelor și apariția imaginilor cu acea continuare a filmului.

So, altfel mă uit în oglindă după filmul ăsta, iar orice voce care mi se pare că o aud, mi-o asociez cu frică undeva în cap, să nu care cumva să mă fi întors de la cinema cu vreun parazit din ăsta, deși nu am pus gura pe nimic!

Și nici limba! 😀

Dacă-ți place Tom Hardy, filmul SF, personajele Marvel, efectele speciale mișto realizate, umorul (dar nu exagerat), un subiect interesant și un extraterestru mai atipic, MERGI LA VENOM din 5 Octombrie 2018.
Film distribuit de InterCom Film.

Scurtcircuit (2017) – Punctul în care fiecare dintre noi trebuie să-și dea un RESTART

Când m-am dus sa văd avanpremiera filmului românesc Scurtcircuit nu ştiam decât că regizorul Cătălin Saizescu (foto mai sus) a mai regizat comedia din 2004 Milionari de Weekend şi că e fiul marelui regizor care a fost Geo Saizescu, cu ale sale filme emblematice pentru comedia si filmul romanesc (Secretul lui Bachus, Secretul lui Nemesis, Păcală, Astă seară dansăm în familie etc.).

Văzusem trailerul filmului, ştiam de tragedia din 2010 de la Maternitatea Giuleşti, în care au pierit într-un accident cu incendiu, 6 din 11 bebeluşi din secția de neonatologie, fiind nascuți prematur. Urma să mă lovească ceva ce numai un părinte poate simți. Eram pregătit.

Aici era, oarecum, “nebuloasa”: cum să facă regizorul Cătălin Saizescu un film despre o așa dramă nemaivăzută? El care, cred că, răsuflă comedie prin toți porii, va reuşi sa ofere un film atât de dramatic fără să se ducă în zona comediei?

Mi-am răspuns la întrebări odată cu vizionarea filmului, numai că, după, s-au ivit noi întrebări în cap la care nu voi găsi răspuns așa cum nici personajele mai mult sau mai puțin fictve, din film, nu au putut răspunde.

Filmul Scurtcircuit/ Fault Condition, a fost  premiat în 2017 la Festivalul Internațional de Film de la Shanghai pentru realizari artistice remarcabile (The Outstanding Artistic Achievement) , ceea ce mă bucură. Mă bucur că și-a găsit apreciere într-o astfel de competiție, mai ales ca spune o poveste reală, poate prea reală. Trist de reală.

Dincolo de ”filmul tragediei” de la Maternitatea Giulesti, Cătălin Saizescu a adăugat o poveste de dragoste dintre doi adolescenți, Emi şi Melania (Manuel Nicolae şi Maruca Băiaşu, care aveau la momentul filmării filmului, 15 ani) ce aduc pe lume un copil prematur după o idilă specifică vârstei.

 

 

Şi de aici povestea se complică. Se complică de când rămâne Melania însărcinată, de fapt, pentru câ situațiile apărute (familie, prieteni, cunoştințe, relații etc.) sunt cât se poate de… româneşti, ca să zic aşa, pentru că vei recunoaşte reacțiile şi acțiunile care ne definesc, din păcate, dacă ne raportăm la anii de după 1990.

Filmul se vrea a fi un scurtcircuit in sufletul şi mintea fiecăruia dintre noi, pentru a face un pic mai mult, să ne implicăm şi mai mult, să ne pese şi să vedem unde putem îmbunătăți orice, pentru a ajunge să mergem pe o cale corectă spre un viitor frumos colorat. Avem nevoie de un RESTART.

Exact ca un PC care nu mai dă randament din cauză că are prea multe procese și aplicații deschise, care dau erori și nu se mai pot închide normal de la un buton de OFF, iar un restart șterge tot și revine la viață mai vioi.

Avem nevoie de acest scurtcircuit, de acest restart. Ca acel punct Zero, din decembrie 1989 și ca toate astfel de Noi Începuturi cunoscute în istorie, dar la un alt nivel, unul interior, aflat în fiecare din noi, pentru ca viitorul pe care-l creăm acum să fie un viitor așa cum îl visăm de aproape 30 de ani.

Sunetul și imaginea filmului Scurtcircuit sunt extrem de bune, la fel ca și efectele speciale, ceea ce te face să simți acțiunea din plin, să experimentezi o parte din ceea ce au simțit și văzut pompierii salvatori care au intrat în acea secție de neonatologie cuprinsă de flăcări. Bun. Nota 10 pentru imagine și sunet. Sincer, nu mă așteptam, pentru un film cu-n buget pe care-l nu-l cunosc, dar intuiesc că nu a fost unul prea mare.

Cătălin Saizescu despre film (AaRC.ro):

”Am căutat puritate, naturalețe, inocență și chiar naivitate pentru a da naștere unor personaje de inspirație shakespeariană. Trăim detașați de lumea care ne înconjoară, trăim la prim plan, indiferenți la dramele ce se petrec în imediata apropiere și care rămân într-un uncharf, în planul doi, similar cu cel din film.”

Filmul Scurtcircuit va fi găsit în mai toate cinematografele din țară, începând cu 23 februarie 2018, iar din distribuție mai fac parte printre alții: Magda Catone, Dorel Vișan, Claudiu Bleonț, Maia Morgenstern, Adrian Văncică, Nicodim Ungureanu etc.

ÎNCĂ CEVA! Tot profitul realizat din încasări va merge spre achizițioarea de incubatoare pentru copiii născuți prematur care vor fi donate spitalelor și maternităților din țară iar pe genericul din final se aude Goodbye to Gravity –  The day we die.

P.S. Mulțumesc pentru acest film, Cătăline, avem nevoie de el cu toții și mă bucur tare că am reușit să-ți strâng mâna (de vreo patru ori, dacă îmi aduc aminte) și să stăm de vorbă despre una, despre alta. Bun și vinul de Corcova! Alexia îți mulțumește pentru autograful cu dedicație de pe poster! 🙂

Despre Scurcircuit a scris și Mihaela, cu care m-am intalnit la Cinemateca Eforie.

 

scurtcircuit

Strigă-mă pe numele tău – Call Me By Your Name

Call me by yout name

Am fost la avanpremiera filmului Call Me By Your Name cu inima strânsă pentru că nu prea am încredere în filmele astea care au un aer de nu-știu-ce festival european. E posibil sa nu le înțeleg, să nu îmi placă, și să trebuiască să le mai vizionez ca să înțeleg ”ce a vrut să spună, de fapt, poetul”.

După film, însă, am plecat mai bogat, cu o experiență cinematografică interesantă, ce a răscolit în mine ceva. Este un film de dragoste, chiar dacă e între doi actori care nu știu cât de gay sunt în viața reală, însă, acolo pe ecranul ăla mare din sală, m-au impresionat. În sens pozitiv, desigur.

Call me by yout name

Voiam să-l văd pe Armie Hammer (Oliver, în film, rol secundar) în ipostaza asta inedită, pentru că-l văsusem ca agent rus și mă impresionase bine de tot în The Man from U.N.K.L.E., film în care știa olecuță de bătaie, era simpatic rău și dădea bine pe ecran alături de Henry Cavill, Superman, la origini. 🙂

De actorul nominalizat la Oscar pentru rolul principal, Timothee Chalamet (Elio, în film), nu știam nimic. Acum știu doar că i-a ieșit de minune rolul, DAR numai dacă în viața reală nu e gay. Dacă e, alfel se pune problema, desigur. Merită o nominalizare la Oscar, zic. Nu e ușor să joci așa ceva. Probabil ca niciunuia nu i-a fost ușor, dar numai dacă, repet, nu au vreo tangență cu homosexualitatea și în viața reală.

Call Me By Your Name este o poveste de dragoste, frumoasă, oricât de anti-gay ai fi. Dacă ai trăit vreodată în viața asta o poveste de dragoste intensă, în care să te dăruiești cu totul, să simți prin toți porii și să respiri cu jumătatea ta în același ritm, povestea te va fascina cu siguranță. Dacă povestea ta s-a petrecut în tinerețe, e și mai bine. Altfel vezi, simți la vârsta aia.

Nu este o simplă poveste de dragoste, nici nu are cum să fie, mai ales că se întâmplă prin 1983 într-o Italie frumoasă ca un colț de Rai (oricum ni l-am imagina fiecare), fără italienii ăia gălăgioși, fără Mafie și indivizi care să se uite chiorâș la tine, cu pomi fructiferi încărcați ce dau bine în imagine, cu case vechi, cu biciclete vintage, cu mașini Fiat ce amintesc de vechile Golfuri și Lada rusească.

Apropo de biciclete, au rolul lor bine definit, întregesc peisajul, pentru că majoritatea personajelor din film se deplasează pe aceste biciclete indiferent de distanță, oricum acțiunea se desfășoară destul de loco, ca să zic așa.

Revenind la timpul în care se petrece povestea noastră, anii ’80, sunt într-un fel, destul de gay, dacă pot să spun asta.  Și pot! 🙂 De ce? Păi am prins vreo 10 ani din anii ăia, iar moda de atunci era destul de devia(n)tă, despre niște bărbați care se îmbrăcau destul de funny, de gay…ish, așa. 🙂

Exemple? Destule! Amintește-ți de ținuta celor de la Depeche Mode, Duran Duran, Modern Talking sau chiar New Kids On The Block, A-HA, Pet Shop Boys etc. SAU începutul anilor ’90 cu Adrian Enacha, Ștefan Bănică Jr., Temișan, Iordăchioaie (noi fiind mai întârziați, mai defazați cu niște ani). 😀

Bine, actorii din Call Me By Your Name nu sunt chiar în zona aia, dar niște pantaloni ”bufanți”, cămăși largi descheiate la gât și băgate în pantaloni ori vestitul șort sport destul de ”prea” scurt al aniilor de-atunci, sunt premise importante pentru o poveste gay la orice colț de stradă dacă e să mă întrebi acum. În realitate era doar un stil, dar cam prea feminin, așa. 🙂

In fine, ce vreau să spun este faptul că MODĂ + plicitseala unei vacanțe de vară (deși eroii noștri erau într-un fel de vacanță de studiu, de muncă, chiar, dar așa pe relax) + intelectuali + piesajul romantic, îmbie la o așa poveste, mai ales dacă cei doi aveau ”în genă”, pe undeva, scris să aibă și astfel de experiențe.

Spun asta că, dincolo de experiența lor (destul de explicită și awkward), cei doi chiar aveau parte de sex cu fete îmbietoare și deschise la nebunii de vacanță. Hmm…

Mai multe nu vreau să spun, dar ”e rost” și de niște piersici pe-acolo, de muzica potrivită timpului acțiunii, de lacrimi, de trăiri intense, de joacă, de artă, de părinți din altă lume, de… ceva frumos și altfel! 🙂

Call Me By Your Name – Strigă-mă pe numele tău este pus în scenă de regizorul Luca Guadagnino, este adus în cinematografele de la noi de InterCom Film, și va rula începând cu 9 februarie 2017.

Film de văzut și trăit la cinema.
Neapărat!

Nota 8.3 pe IMDB (sursa foto)
Call me by yout name

 

The Star – Primul Crăciun – O animație dintr-un un alt POV al Craciunului!

primul craciun the star

Legend: POV – Point Of View (unghi de vizualizare) 🙂

Am luat-o pe fii-mea de mână și ne-am luat inima-n dinți pentru un film de animație despre Crăciun care rulează din februarie în cinema. Mai exact, The Star – Primul Crăciun rulează în cinema din 2 februarie 2018. Da, povestea de Crăciun este aceeași, cu Nașterea Domnului, DAR povestită de niște… codițe. De animale, desigur. Multe animale. Fiecare animal este un personaj haios în felul lui.

Povestea Nașterii este văzută din prisma acelor animăluțe care se învârt pe lângă Iosif și Maria în cele nouă luni până apare, desigur, Mesia. Un măgar de moară fricos care amintește cumva de Donkey din Shrek, o oaie cam departe de turmă și haioasă care prinde bine la copii, un Iosif cam sexy, după părerea fii-mii, o Maria care este bunătatea întruchipată și un porumbel care care este călăuzitor, dansator și cu vorbele la el.

Apar și trei cămile care trebuie să-și ducă magii, bineînțeles, care au și ele partea lor de fun în film. Avem și un Irod care-și trimite un fel de Terminator de prunci, cu doi câini colțoși pe lângă el, plus alte câteva personaje din regnul animal pe care o să vă las să le descoperiți când veți merge cu copiii la cinema. Sau singuri, dacă vă doriți să resimțiți bucuria copilăriei.

Este o animație pentru copii micuți, la care părinții însoțitori nu se vor plictisi. Are ingredientele necesare pentru ca povestioara cu ”codițe” să prindă și la cei mai mari și pretențioși. Având în vedere ca avanpremiera s-a ”testat” pe o sală cu mai mult de jumătate din capacitatea ei, plină de copii cu vârste între 3 ani și 8 ani și nu am asistat la vreun ”Maamiii… m-am plictisit!” sau ”Taaatiii… ce mai faci? Hai sa ne jucăm! Pot să mă urc în carca ta?”. 🙂

Deci, premise importante pentru un film de animatie care va face deliciul celor mici pentru o ora si jumatate de glume si gaguri potrivite, mai ales ca se difuzeaza in 2D (mai usor pentru ce mici de vizionat) si DUBLAT in limba romană!

Muzica din animație este plăcută și difuzată în doze mici, nu multe, cu timpi scurți, nu este lungită în hituri, după cum am mai văzut la animațiile Disney. Nu te calcă pe nervi și copiii nu iți vor fredona nici un fel de de ”Ha afară la zăpadă…”. Asta e bine pentru toți, foarte bine chiar! 🙂

Deci, din 2 februarie 2018 vine in cinematografe, Primul Crăciun – The Star, distribuit de Intercom Film.

Proud Mary – Asasina – Un film de văzut când ești prin mall

Din 2 februarie 2018 vine pe marile ecrane din sălile de cinema, Taraji P. Henson. Cine e tipa? Păi, tipa nu nu mai e chiar o tipă de când a tracut binișor de pragul de 40 de ani, dar în film nu s-ar zice asta. Nu e HOT, nu e genul foarte sexy, e mai pe ”sexy mom”, așa, energică și știe cu pistoalele mai ceva ca Mărgelatu, doar e ”Proud Mary – Asasina!

Deci, tanti Taraji, m-a surprins plăcut, zic. De ce? Pentru că pentru mine era o necunoscută, una care nu credeam că are ce căuta într-un astfel de film de acțiune, dar din generic văzând că e unul dintre producătorii filmului, mi-am zis că dacă tot a băgat un ban va fi ceva de bun simț. Și așa a fost, mă jur. Decent. În 2D.

Proud Mary - Asasina
Proud Mary – Asasina

De ce să vezi ”Proud Mary – Asasina”?

Pentru că este un film de mijloc, de nișă. Adică e filmul ăla pe care îl poți vedea cu cineva cu care ai ieșit în mall, DAR cu care nu te înțelegi la gusturi legate de filme. Ție îți plac SeFe-urile și cele de acțiune, ei/lui/lor le place ceva cu poveste de dragoste, cu ceva sentiment ori comedie. Filmul ăsta e ceva de ”împăciuială” pentru că are din fiecare câte puțin, doar cu ceva mai mult action prin punctele esențiale.

Nu, nu e un action, care e NUMAI action. Are o povestioară cu un băiețaș de vreo 12 ani (care se descurcă grozav în rolul său, poate cel mai bine dintre cei din film), cu tanti Taraji care deși e o ”mafioată” cu acte în regulă, vrea să se lase și o cuprinde un feeling de mamă, este și ceva mafie cu americani și ruși, un bunic Danny Glover care la cei 71 de ani, o arde destul de chill ca și cap al mafiei și nu duce personajul la un nivel spectaculos. E acolo, nu te supără, dar nici nu te încântă, își face treaba.

Nici talentul de șofer nu-i lipsește, desigur, în film, conduce un Maserati Quattroporte din 2017 – un fel de extensie a personalităţii lui Mary: sexy, puternică şi periculoasă, iar Henson se descurcă de minune la volanul bolidului, cum altfel?

Imaginile sunt destul de bine lucrate, unghiuri bune, nu-ți lasă impresia de film cu buget redus, nu te plictisești, nu are momente ”moarte” și nu e un film tras de el și lungit artificial, cu dialoguri decente, clisee normale. O versiune un pic mai altfel a unei povești cu mafioți din zilele noastre.

Nu este un film făcut CU și DE anonimi!

Regia îi aparține iranianului Babak Najafi. Cunoscut și pentru “London Has Fallen” (2016), Najafi a câștigat, în 2010, la Festivalul Internațional de Film de la Berlin, premiul pentru “Cel mai bun film de debut”, respectiv “Sebbe”.

La rândul ei, protagonista Taraji P. Henson a fost nominalizată la Oscar, în 2009, drept “Cea mai bună actriță în rol secundar” pentru interpretarea din filmul ”The Curious Case of Benjamin Button”; în 2016 a primit un Glob de Aur pentru rolul din serialul TV “Empire” și mai are în palmares trei nominalizări la Premiile Emmy. Distribuția îi include și pe Billy Brown, Jahi Di’Allo Winston, Neal McDonough,
Margaret Avery, Xander Berkeley şi Danny Glover.

Ce m-a indus cumva în eroare, a fost chiar afișul filmului pentru că au ales un font și niște culori destul de ciudate pentru a promova filmul. Mă duce cumva spre filmele anilor 1970 sau spre ceva indian, aș zice dacă nu m-aș uita mai atent, iar asta te cam bagă într-o zonă ciudată.

Nu uita: de văzut când chiar vrei să vezi un film, dar nu ceva foarte agresiv, nu o să regreți timpul petrecut în sala de cinema.

Filmul ”Proud Mary – Asasina” este adus în cinema de InterCom Film și rulează în 2D din 2 februarie 2018.

Bright – orci, elfi, zâne, polițiști și Will Smith (Un Film Netflix)

Da, Netflix ne-a dat o poveste promovată pe toate canalele posibile, mai lipsea s-o văd și pe capacele canalelor de pe stradă și era totul fermecător. Bă, e atât de promovată încât după ce vezi filmul e musai să bagi iar un trailer ca să te refaci. Lumea zice că a costat vreo 90 de milioane de dolari ca să-l facă. Acum… nu-s banii mei, dar până și Gigi Becali se mai arde cu câte un jucător, așa că de ce să nu se ardă și ei?

”Avem 90 de milioane de dolari buget? Păi, ori facem vreo 4 seriale bune, ori ne luam țeapă cu un film foarte bine promovat ca și când ar fi foarte tare, frate! Deci… cum facem? Ok, Bright să fie!”
– Băjeții de la Netflix –

Cu Smith nu aveau cum să se ardă băieții de la Netflix, nici măcar cu orcul Joel Edgerton, pentru că și el e băiat bun prin filme. S-au ars cumva cu scenaristul și/sau cu regizorul, și se pare că vor mai face și o continuare. Sper să-l ia ca scenarist măcar pe Mimi Brănescu și regizor pe Michael Bay, pentru că ar ieși ceva mult mai digerabil și o să împuște spectaculos un 6 pe IMDB.

In fine, probabil că s-a vrut un film bun, nu foarte bun, și a ieșit un film așa și așa. Nu, nu prost. Sunt muulte altele foarte proaste, așa că să privim ”the Bright side” a lucrurilor. Efectele speciale sunt bunicele, atât cât sunt, iar dacă l-ai fi văzut într-un IMAX probabil că ai fi plecat cu impresia că-i un film bun și te-ar fi ținut până la coada de la KFC din mall. Deci vreo 5 minute de Brightness profund.

Un film destul de cuminte, până la urmă, fără să-ți provoace răni adânci pe suflet, sau nici măcar să-l zgârâie. Un film de Netflix, nu de cinema. Uită-te și la the Ridiculous 6 cu Sandler făcut tot de Netflix. Râzi, dar numai când mai citești vreo poantă pe fb în timp ce te uiți la film. Așa că să nu mai dăm cu pietre întunecate în film pentru că nu s-a vrut un blockbuster pentru că nu asta face Netflix.

Dacă te uiți cu un ochi mai critic prin meniul servit de ei prin aplicație, observi că sunt câteva filme bune, dar văzute deja, iar restul sunt filme așa și așa, dar și multe proaste și foarte proaste, pe care le-ai vedea numai dacă nu te-ai mai uitat vreodată la filme. Excepție serialele, care spre surprinderea mea, sunt chiar bune. In proporție mai mare decât lung-metrajele de tip Consignația.

Vrei orci, elfi, oameni și zâne ciudate și baghete fermecate într-un decor de anii 2017? Ăsta e filmul! Nu câștigi dacă te uiți, dar nici nu pierzi prea mult.  Cum ziceam, e așa și așa. Păreri?

sursa foto: IMDB

”Să te ia dracu’, Ryan Gosling!” – Blade Runner 2049 la nivelul corect

Exact, chiar așa: ”Să te ia dracu’, Ryan!” Ești bun, bă! Ești bun și, deși știam că vei fi bun, în sufletul meu de mic fan Blade Runner, speram să o dai chix, tocmai pentru că sunt și eu, dar și alți bărbați, invidioși pe succesul ăsta al tău, pe fizicul tău și pe… toate celelalte. Sper să fii gay, ca să mă liniștesc! 🙂

Blade Runner 2049 este un film SF molcom, care te poartă in cele două ore și jumătate prin toate stările, deși nu are un scenariu foarte complex: un copil din flori dintre un om și o roboată care nu e chiar roboată așa cum nici replicanții (un fel de clone umane) nu sunt chiar roboți. De aici începe psihoza.

O poveste telenovelisitcă SF care trebuie să atingă aspecte de genul ăsta ca să ajungă la sufletul omului, dincolo de decăderea lumii din viitor. Un viitor ce pare posibil, trist, sumbru, negru, ud, colorat de radiații, cu tehnologie de căcat făcută numai pentru a controla. Partea interesantă e că nu se spune nimic de Ion Iliescu și, deși sunt niște inserții CCCP pe acolo, e posibil ca el să fi murit. Nu sunt semne, dar speranța…

Ford, Harrison Ford e bun. E bun pentru vârsta lui. Mai poate, tataie. Îl bate chiar și pe Gosling! La propriu! Asta a să stea apoi, să o dea la pace la un pahar de tărie. Cei doi își fac treaba bine de tot în film, chiar și Jared Leto care deși nu te sperie prea tare (na, e capo di tuti capi acolo) are o bucată bună din film. Nu multă, dar atât cât trebuie.

Blade Runner 2049

Acțiunea lui Denis Villneuve, regizorul, se desfășoară la relanti, așa, ca și în prima parte din 1982, deși nu a regizat-o el ci Ridley Scott. Aș fi vrut și un insert mic de Rutger Hauer, BadBoy-replicantul din primul film, pentru că avea o față ce mi-a rămas întipărită mulți ani în minte. Merita și el asta, nu numai Sean Young aia, deși pe undeva ea e cheia, Cutia Pandorei, cumva.

Un SF frumos. Decorurile sunt bine făcute, interesant desenate, dar vin deja de la o idee conturată în 1982, însă continuată foarte mișto. Îmi place, te prinde, te vrăjește, te amăgește. Ce lipsește? Muzica aia genială a lui Vangelis din prima parte. Ok, să înțleg că nea Vanghelie nu s-a mai băgat, dar eu aș fi mers pe urechea muzicală a celor de la Daft Punk. În Tron, muzica a fost mai bună decât filmul. 🙂 Dacă aveau și o muzică ce-ți rămânea puțin în cap și te făcea să-i dai un play cinstit când ajungeai acasă, era un film de nota 10. Așa, bate un 9, dar un 9 al naibii de bun. Ar fi putut încerca pe partea asta de muzică măcar un Silent Strike autohton. #numazic

Stai jos, Ryan Gosling, pentru azi ai nota bună! La fel și-n celelalte filme ale tale, nu știu cum naiba reușești, mânca-ți-aș. Și începuseși atât de imbecil cu rolul ăla din serialul ăla cu Young Hercule… Hmm, cum se poate schimba omul. Așa e când te învârți de mic în cercuri d-astea și-ți păstrezi capul pe umeri, nu ca Bobonete! 🙂

Nu cred ca va mai fi o continuare a filmului. Nu până în anul 2100, când i se va scula cuiva să facă o oarecare resuscitare la un alt nivel. Asta dacă nu cumva o vom lua cu toții razna până atunci sau dacă vom mai fi. Aici sau pe Marte, cine știe?

PS: pe afiș mai apre o tipă care e iubita hologramă a lui Ryan aka Joe, sper că în partea a treia nu o să facă naibii un copil cu ea că se duc de râpă toate softurile și AI-urile din lumea asta.

photo credit: IMDB

Manchester By The Sea sau Un Film mai Trist decât Casey Affleck însuși

E un film trist. Chiar daca are un 8.2 pe IMDb, parerea mea e ca nota e un pic cam fortata. E un film trist. Mai trist decat Fences. Mult mai trist. E mai din zilele noastre si e destul de real, nu are chestii trase de par. Poate doar personajul jucat de fratili lu’ Ben Affleck, Casey, care personaj e destul de dubios. Dubios si inainte sa treaca printr-un nefericit accident, si dupa nenorocirea ce l-a lovit.

Eu sunt foarte sensibil la subiecte de gen de cand o am pe fii-mea, iar Casey in film pierde intr-un incendiu 2 fetite si un bebe baiat. Naspa rau, ce sa mai… Daca stiam ca e cu d-astea, ma jur, ca nu ma mai uitam la film. Dramele atrag intotdeauna, dar asta nu-i un film obisnuit, nici neobisuit. Asa, seamana cu Fences (apropo de asta apare si prietenul ala mai batran si gras al lui Denzel, din Fences) pentru ca e despre familie, despre viata, despre cum se pot schimba multe intr-o clipa. Chiar si din neatentie.

In rest avem parte de o multime de flash-back-uri, ce sustin si construiesc filmul, povestea in sine, ca sa ne facem o idee despre ce e vorba pana la final. Un film trist, cum spuneam, desi unii nu dau doi bani (in film) pe moartea tatalui, sau cel putin asa intentioneaza nepotu’ sa se afiseze. Care, by the way sau by the sea, era cu una si cu alta (fete, colege), fiind in floarea adolescentei si d-asta nu-i mai ardea lui de ta-su mort.

Ca sa n-o mai lungesc, desi filmul e cam lung, o sa te cam plictisesti la el, dar noroc ca mai deschizi un facebook, un instagram si trece timpul. 🙂 Filmul chiar are pe alocuri niste ~chestii~ care te cam zguduie dar este un pic cam lung.

Un film la care  o sa mananci mult popcorn. De plictiseala, cel mai probabil. Eventual daca ti-a mai ramas de la Fences, il poti folosi cu incredere acum. Casey Affleck ramne la fel cum il stii din orice alt film ai fi vazut cu el, fie ca e Interstellar, The Finest Hour sau Out Of Furnace. Are ceva al lui si transmite asta destul de misto in orice film ar juca.

Trailer si Poster (IMDb):

MV5BMTYxMjk0NDg4Ml5BMl5BanBnXkFtZTgwODcyNjA5OTE@._V1_SY1000_CR0,0,674,1000_AL_