Marea noastră va avea mereu un feeling aparte

Sincer, nu știu alții cum sunt, cum merg ei la mare, de câte ori merg, în ce perioade etc. dar un lucru pot spune clar și răspicat despre mine și familia mea: de 13 ani mergem în draci în vacanță pe litoralul românesc! In sensul bun, în sensul ăla ”de nu ne mai săturăm”, gen. Locuim lângă Buvurești, în Bragadiru, ca să se înțeleagă de la început cam pe unde ne situăm geografic.

Mda, eu unul, eram cu muntele de felul meu. Asta pe când eram încă în liceu și un pic după, pentru că totul s-a schimbat din momentul în care am întâlnit-o pe ea. Da, exact soția mea de acum. Să tot fi trecut niște ani din 2001 până acum, iar de atunci, marea a devenit una dintre cele mai dragi destinații de vară, și numai de vară, după cum o să vezi mai departe.

Dacă la început, în primii ani mergeam doar o dată la mare, și pe atunci prin gazdă, după o perioadă, am început să căutăm pe net: cazare litoral, iar ofertele de cazare de bun gust, la pensiuni și hoteluri au început să apară din ce în ce mai des, odată cu dezvoltarea online-ului.

BOOM-ul a venit la primul an de după nașterea fiicei, prin 2007, pentru că, na, toată lumea simte nevoia de a duce copilul peste tot, să-i arate cât mai mult din locurile astea pe care le avem. Astfel excursiile de o zi – două sau trei au devenit normale. Apoi din ce în ce mai multe și mai lungi pe măsură ce Alexia, fata noastră, creștea.

Și, deși, am tot ieșit din țară, pe la greci, pe la bulgari, un feeling aparte l-a avut mereu marea noastră. Și am tot străbătut-o de la Vama Veche până la Plaja Corbu. Dincolo de Corbu e în plan, spre Deltă. Cum ziceam, am ieșit în ultimii ani, profitând de căldura din ianuarie, iarna la mare după cum se vede în colajul de mai jos.

din diverși ani. 2017 – 2019 (iarnă – vară)

Și tot de câțiva ani încoace, după perioada cu fii-mea micuță, când mai trăgeam pe la Eforie Nord, am început să venim în Mamaia, pentru ca mai apoi, în ultimii 3 ani să căutăm cazare Mamaia Nord și să ne retragem spre Năvodari, cum ar veni, în zona asta mai liniștită și în plină construcție, un pic haotică. Deși preferăm plimbările de seară în Mamaia centru și minunata Constanța cu Centrul Vechi și faleza.

Exact, ce ziceam, parcă nu ne săturăm niciodată, iar portul Tomis ne place extrem de mult, deși marea nu se vede de acolo, din portul cu ambarcatiuni. Și tocmai pentru că nu ne săturăm, am avut anii aceștia ieșiri la mare și de câte cinci ori, in vacanțe mai mici sau mai mari, grație și autostrăzii ce face legătura mult mai rapid decât în anii 2000.

Bine, putem spune că sejururile mai dese din ultima perioadă le putem pune și pe seama cardurilor de vacanță cu care achităm serviciile de cazare și masă (de regulă mic-dejun sau demi-pensiune, că nu ne-au plăcut niciodată serviciile all inclusive) mare parte, achiziționând din timp, din perioada primăverii, de obicei, pentru un discount mai mare.
Știu că unele hoteluri încearcă să atragă prin diverse programe și activități interesante, cu excursii spre Deltă, zona Dobrogei vechi, cetatea Histria, Enisala etc. dar noi am preferat de fiecare dată să mergem singuri, unde am avut chef. Nu am nimic împotrivă, din contră, mă bucur că se încearcă diversitate tot felul de activități pentru a mai schimba câte ceva, dar încă o mai haiducim, așa, cât ne mai putem permite, din toate punctele de vedere.

Acestea fiind zise, în încheiere las aici un clip, un fel de vlog, în care apărem noi și marea într-un ianuarie 2018 😀

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Amintiri dintr-o copilărie de poveste

Sincer, nu știu alții cum sunt dar eu când mă gândesc la perioada copilăriei, aia de până în 10 ani, îmi vin în minte amintiri din vacanțele de vară foarte lungi de la bunici. Bunici ce îi revedeam cu drag în acele ținuturi de poveste ale Moldovei, cu dealuri domoale, pășuni întinse, păduri prietenoase și oameni extrem de calzi.

Scara ce ducea la podul cu fân. O știi?  O mai vezi pe la vreun muzeu al satului… Imi voi aminti mereu acea scară ce ducea într-un loc feeric, parcă. Și nu vorbesc aiurea, doar de dragul de a aduce mai multă poezie pe aici. Băi, deci locul ăla, prin ochii unui copil ce creștea la București era… AUR! 

Da, aur și poveste. Eram la vârsta la care citeam multe povești, dar și ascultam la pick-up o grămadă de alte povești ce îmi ajutau imaginația să o ia razna.

Da, podul cu fân era locul în care mă ”pierdeam” pentru o perioadă, mă urcam și mă așezam cu fața spre curtea interioară care era acoperită cu o iarbă de un verde extrem de viu. Imi trăgeam lângă mine niște ”perje”, prune deshidratate fără sâmburi sau cu sâmburi, dar și niște mere tăiate feliuțe și puse, de asemenea la uscat. Ronțăiam la fructele acelea uscate, ușor dulci și acrișoare. 

Prune uscate. Remember?

Pe vremea aia, în anii `80, singurul ”dulce” pe care-l primeai, erau fie fructele, în tot felul de combinații (crude, culese direct din pomi sau dulcețuri), fie când și când gogoși sau prăjituri de casă, ori vreo înghețată când trecea nenea ăla cu căruța, Duminica. La București nu aveam prune sau mere din acelea. Poate prin piețe să se fi găsit. Știu doar că destul de rar aveam parte de smochine deshidratate sau curmale. Niște delicioșenii!

Inapoi în timp… eu, cu picioarele spânzurate în afara podului, inspiram adânc aerul ăla curat, ”ascultam” liniștea, priveam la orătăniile de prin curte, mai citeam câte o poveste și ronțăiam la fructe uscate. Asta când nu erau copii prin zonă, pentru că dacă erau fete și băieți pe afară, o zbugheam și eu, energizat fiind.

Delicioasele smochine

A, mi-aduc aminte că ronțăielile astea delicioase le aveam ca desert și când mergeam cu bunica la adunat fânul sau la întors fânul. Mâncam mămăligă cu brânză, roșii, ceapă și ardei gras, ceva tocăniță sau vreun ghiveci de legume, ”suc” rece-rece direct de la sursă (un izvor care se afla lângă un bârlog de urs) și desert. Care putea fi compus și din alune culese pe loc, ori zmură sau fragi, depinde de perioadă și loc. Ah, înghit și acum în sec! 

Ce vremuri mișto și lipsite de griji, deși ajutam cât puteam, dar și mă jucam și mă aventuram aievea. Chiar cred că în acea perioadă m-am îndrăgostit pentru prima oară! Da, de o fată! O chema Simona. Atât știu. Simona care venea de la Onești, la bunici. Ce-o mai face Simona? Era mai mare decât mine cu vreo 2 ani, dar, na,… eram de la București. Un fel de Dubai, deci o ardeam pe acolo gen Lino Golden acum sau Florin Piersic, atunci. 😀

Dacă stau să mă gândesc mai bine, fix așa era pe atunci, vorba aia cu Dubaiul, la țară făceam Dubai din ce aveam, din ce găseam, din ce ți se oferea și din ce căutai, descopereai. Eu un biet copchil, crescut prin zona cartierului Rahova – Sălaj, ca să înțelegi unde bat!

In fine, nu mă mai lungesc pentru că îmi plouă în gură deja de la… atâta amintiri. Noroc că mi-am comandat, preventiv, niște fructe deshidratate de pe driedfruits.ro (rămâne între noi) și mă duc să bag niște merișoare cu fulgi de porumb și iaurt.

Cu fii-mea pe la tara. Observati ”frigiderul” antropic dinn josul imaginii

Oricum în vremuri din astea de stat mai mult pe acasă, mi-am făcut ceva provizii pentru a mă delecta cu mai mult decât ”gustul copilăriei”, deci am mai adăugat la meniu: pepene galben confiat, caise și curmale deshidratate,  vestitele smochine, afine, banana chips, ceva cocos pentru că îl ador în tot felul de combinații, kiwi și papaya pentru mai mult exotism și ghimbir, de asemenea, confiat.

Da, ai ghicit. Sunt acasă, la curte, chiar dacă nu la țară, undeva în afara Capitalei, stau pe balcon și admir de sus curtea care stă să înverzească, ascult liniștea, mai citesc o carte bună și ronțăi la fructele mele. Viață, tată!

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Despre democrație și altele – ROMÂNIA

Mă aflu în fața unei coli albe de hârtie. Trebuie să povestesc ceva despre democrație. Da, democrația din România. Bine, m-ai prins… nu sunt în fața unei coli albe de hârtie, ci în fața unei coli virtuale, o pseudo-coală, dacă pot să-i spun așa. Cam cum este și democrația din România. E reală, e acolo, dar nu prea.

Desigur, poți spune multe despre ce se întâmplă la noi, nu-mi place politica și nu vreau să vorbesc despre asta, deși un referendum bate la ușă. Am zis în urmă cu 19 ani că nu se va schimba mai nimic în următorii 20 de ani în peisajul politic, cu noi, cu oamenii, cu felul în care se mișcă lucrurile, deși putem chiar să facem petiții online, doar-doar s-o schimba ceva.

Au trecut 19 ani, ce se va schimba atât de tare în următorul an? Cu siguranță se va schimba, dar cu o mișcare atât de lentă și de stupidă ca și în precedenții 19 ani.

Da, nu sunt cel mai optimist când vine vorba despre cât de bine vor evolua lucrurile în România, dar dacă am accelera un pic lucrurile ar fi tare bine. Măcar un pic, într-un ritm în care să mai sperăm că-i vom prinde din urmă pe cei din UE în următorii 50 de ani, nu în 150.


Știi ce nu suport? Comparațiile cu Franța, Germania, Spania, Italia. Marile puteri ale Europei. Nu, nu e corect să ne comparăm cu ei când noi suntem în situația de a ne compara cu Bulgaria și Ungaria. Ok, avem țară mare, e greu de gestionat, dar așa avem un lasă-mă să te las, încât încep să cred că fie ne este scris genetic, fie ne-au dat peste cap comuniștii.

Istoria cred că ne va contrazice, dar istoria aia pe bune, nu înfloriturile făcute de comuniști. Cred că dintotdeauna am fost așa, pe slow-motion, cumva, iar din când în când, s-a mai găsit cineva care să ne mai pună la treabă și să iasă lucruri fenomenale într-un timp record. Da, suntem buni să facem treburile care ni se cer, dar doar dacă avem conducătorii potriviți și care să conducă astfel încât lumea să-i urmeze și să poată avea un cuvânt care să fie ascultat.

Nu vreau să vorbesc despre ce a fost, nu știu ce va fi, dar bine nu e, deși am tot avut raze din astea de speranță, s-au dus rând pe rând. Da, să nu ne pierdem încrederea, să sperăm, să sperăm că ăștia mai bătrâni din politică, greii, se duc și vor veni tineri care să… bullshit.

Am am mai auzit asta, am mai văzut episoade cu ”tineri” din ăștia, dar ”bătrâni” în suflet, din ăia nașpa, cu imagine ce pare ok, dar găunoși. Știu că avem oameni potriviți, probabil că i-am putea avea acolo sus, dacă ar fi lăsați. Mi se pare o caracatiță atât de mare, complexă și greu de ținut sub control, încât, exact cum ziceam, mi-e teamă că ne vom mișca la fel de lent și după alegerile prezidențiale.

Totuși, cu bune și cu rele suntem într-un trend crescător. Avem acces la informație, putem să ne exprimăm părerile în fel și chip, oricine poate să ajungă oriunde dacă își dorește și are puțin noroc, avem internet rapid, avem o oarecare libertate. Dracul nu e chiar atât de negru, dar poate că îmi doresc ca treburile să meargă un pic mai repede, nu din inerție.

Simt că trăiesc într-o țară democratică, oricât am zice că nu e ”ca afară”. Sincer, la cât de multe văd și se întâmplă prin UE, nu-mi doresc o țară EXACT ca afară. Vreau o Românie care să ia ce e bun acolo, să adaptăm la ce suntem noi, să modelăm și să facem ceea ce este corect.

Eu zic că nu trebuie să mai visăm la lucruri, ci să facem lucrurile cât mai corect. Bine, mi-e greu să zic asta având în vedere că am avut de-a face cu tot felul de instituții, firme și agenții în ultimii doi ani, pentru a avea o casă. Una construită. Am vrut să fac totul corect. Dar când vrei să faci totul corect nu iese cum ar trebui. Adică iese, dar durează. FOARTE MULT. PREA MULT. EXTRAORDINAR DE MULT. Nu vreau să intru în detalii, dar prea mulți oameni care nu știu unii de alții, care nu știu ce au trecut în fișa postului și care… ”lasă că merge și așa”.

De-aia e greu să speri. Mai ales când faci 4-5 ore cu mașina de la București la Brașov și nu se mișcă nimic în direcția asta. Greu cu speranța asta, nu? De-aia mulți nu au mai suportat și au plecat. Culmea e că destul de mulți chiar reușesc să rămână acolo. De fapt, nu e o culme, e dorința de a fi mai bine decât în țară, să nu mai spere la mai bine ci să trăiască mai bine pentru că viața este extrem de scurtă atât pentru noi, cât și pentru copiii noștri.

Nu mai e timp de construit încet și sigur pentru că am tot făcut asta de 30 de ani și am văzut melci are au ajuns în China, deja, în perioada asta, în timp ce noi nu înaintăm nici spre Europa aia pe care o tot ridicăm în slăvi atâta. Probabil că suntem prea estici.

Ai dat vreodată zoom out pe Google Maps și să vezi Europa? O să vezi o grămadă de autostrăzi, o Europă verde (culoare pentru autostrăzi deschise) frumoasă, în care totul se mișcă normal, corect, cinstit. Iar partea aia mai estică, din care facem noi parte, e mai… știi ce? Te las pe tine să vezi.

Acolo suntem. Departe.

Articol scris pentru SuperBlog 2019

foto credit: unspalsh, democracy mania

Ce poți vedea intr-un week-end #prinHD – Hunedoara • Deva •Ținutul Pădurenilor

Cand am acceptat invitatia lui Călin Bobora și a lui Cosmin Bachnev, organizatorii #prinHD ediția de toamnă, nu credeam că va fi o așa nebunie de tură. Ok, fiecare ieșire din asta, tematică, are ceva special, dar prin Hunedoara nu mai fusesem atât de adânc, decât până la Castelul Corvinilor.

Băi boys and girls, marele meu OF este că nu se ajunge mai repede în colțișorul acela de Românie. Adică de la București, se fac vreo 5 ore dacă totul ar curge ca Oltul pe valea lui. Adică fără incidente și alte cozi aiurea în trafic.

Prinzi și niște bucăți de autostradă, deci, overall, e bine. Binișor. Ok. Acum daca tot treci prin Deva, ar avea rost, zic eu să zăbovești o țâră – cum zice francezul – și la Cetatea Devei, care stă al naibii de frumos cocoțată pe un deal. Mie mi-a adus aminte de așezarea Cetății Țărănești de la Râșnov. 

Noi, patru bloggeri mari, calfe și zidari,  fiind grăbiți să prindem recitalul lui Marius Matache de la cafeneaua Jos Pălăria din Deva, nu ne-am oprit. Marius Matache tot un fel de Marius Mandache, dar altfel, care la fel ca și mine, când conduce trebuie să ajungă la destinație no matter what, d-aia io zic că suntem niște Picarzi d-ăia hotărâți. 🙂


Cafeneaua dependentă de cultură și prețurile extrem de decente

”Jos Pălăria!” pentru Cafeneaua Dependentă de Cultură, Jos Pălăria din Deva. Aflată, cumva, la poalele delaului Cetății Deva, m-a impresionat, dincolo de plăcințelele cu varză cu care ne-au întâmpinat gazdele, cu atmosfera ușor boemă, care îmbia la stat la o cafea și povestit, ori citit o carte în calmul acela specific zonei.

Cum Marius Matache, aka Mache, ne-a cântat și încântat (ca să folosesc o vestită sintagmă) ca-n zilele lui bune, iar el are numai zile bune la cântat, am avut o experiență foarte frumoasă alături și de ceilalți colegi blogger craioveni, care deși ușor întârziați la recital, au recuperat cu aplauze și ovaționări, așa cum îi stă bine bloggerului craiovean.

Acum, vin cu un grea: știi unde găsești cea mai ieftină bere de băut la o terasă? Exact, la Jos Pălăria. 6 lei o bere Silva la 0.500. Și toate celelalte prețuri sunt la fel, doar că eu nu am mai băut o bere atât de ieftină undeva într-o ieșire, de mai bine de… mulți ani, prea mulți ani.



Mai multe despre cum a fost la cafenea și recital, vezi chiar în clipul pe care l-am făcut special cu ieșirea #prinHD (mai jos

Despre vizita la AVIS 3000 și Ținutul Pădurenilor

Seara am încheiat-o apoteotic, cazați fiind pe malul laculu Cinciș. Care mal? Aia e, că am ajuns pe întuneric și nu vedeam decât negru profund și un cer mai instelat ca niciodată, departe de poluare, #departedemizerii și dând niște palme zdravene papilelor gustative cu primii VIRȘLI mâncați în viața mea. Curcubeu pe cerul Bulbucaniului și al Teliucului Inferior, ce să mai… (cum îi zice zonei în care am fost cazați).

Ziua de Sâmbătă fu una extrem de intensă, mai ales că am început-o așa, cu un Cinciș scăldat în culori prea matinale:


După niște cafele corespunzătoare și ouă (de la Avis 3000) făcute în fel și chip de Daniel Botea: papară, încăierate, omlete, întoarse, lățite, prinse de tigaie, genial de gustoase etc. am plecat cu mic, cu mare, spre AVIS 3000, ferma avicolă integrata, care ne dă nouă carne și ouă, și care are un grad de auto-gospodărire, ca să zic așa, încât ți-e mai mare dragul să povestești despre un asemenea business, când descoperi că se poate. Aici am petrecut câteva ore bune, pentru că sunt mai multe locații, fiecare pe treaba lui, având același scop în final: să meargă treaba bine și oamenii să aibă produse de calitate pe masă.

Până revin cu articol dedicat AVIS 3000, las aici clipul video realizat din și din materialele filmate acolo.

După ce ne-am luat la revedere de la puicuțele de la ferma AVIS 3000, era musai să mergem și la o plimbare turistică, să vedem împrejurimile, să simțim locurile, oamenii, poveștile. DAR, nu înainte de a vizita și unul dintre magazinele proprii Avis 3000, numite PRO AB&HD, care dincolo de vânzarea produselor proprii, au atras producători locali care să-și vândă produsele în aceste magazine, fie că produc covrigei, pufuleți sau gemuri de tot felul, zacuscă sau miere. Nice!

Soarele încă mai era cu noi, așa că am încălecat pe o șa și am plecat cu toții să ne minunăm de locurile promise. Ce ne-a impresionat? Aruncă un ochi in clipul video de mai sus, pentru că dincolo de cuvinte imaginile spun și mai multe povești.

 

Ținutul Pădurenilor

Prima oprire am avut-o în Ținutul Pădurenilor (așa îî zice zonei, având în vedere că majoritatea celor de pe acolo aveau ca activitate lucrul la pădure, odinioară).Din Hunedoara, sunt peste 25 de kilometri de drum asfaltat, până la Poienița Voinii, un mic sătuc situat pe o culme, de unde se desfășoară o panoramă extrem de pitorească. Acolo am fost așteptați de vice-primar la Casa Memorială Drăgan Muntean (fost cântăreț de folclor care a disparut dintre noi în 2002), unde am primit o țuică bună și niște plăcinte cu brânză, dumnezeiești.



Am ascultat povești, am privit la lucruri de-ale locului, am luat amintiri în camerele foto/video și am fost mângăiați de liniștea și simplitatea locurilor. Locul ăla în care timpul nu curge, ci stă. Neapărat de mers acolo, choar dacă nu este o zonă turistică, și sunt doar câteva pensiuni în zonă (vezi, Panorama Ghelari).

Zone de încărcat cu energie, mai ceva ca pompele alea pentru mașinile electrice, și cui îi place… de mers cu bicicletele și pedalat prin natură pe culmi domoale. Recomand!

Am luat-o ușor, la picior și prin sat, intrând în vorbă și cu o bunică, oameni care stăteau pe la porți și… socializau 1.0, ca să zic așa 😀 De mult timp nu mai plecasem urechea la vorbe de oameni simpli, cu mult adevăr în ele, uneori prea dureros.


Satul românesc, se transformă, poate dispare ușor, tinerii pleacă în număr mare și foarte puțini se mai întorc sau rămân să dea mai departe poveștile lor, istoriile locurilor. Poate că ăsta este mersul normal al vieții  în astfel de conjucturi economice, sociale… Noroc că mai rămân astfel de Case Memoriale care vor spune mai departe povești, generațiilor viitoare.

Am vizitat și vechiul furnal de la Govăjdia, loc care necesită restaurare și încă așteaptă o minune, deși are panouri cu informații.


Furnalul de la Govăjdia, județul Hunedoara, se află în capătul vestic al satului Govăjdia, la 20 km de municipiul Hunedoara (10 km pe terasamentul căii ferate înguste). Construcția a început în anul 1806 și s-a finalizat în 1810. Furnalul este vestit pentru că aici s-au produs unele componente din fontă pentru turnul Eiffel din Paris, și fontă pentru oțelul produs pentru turnul Eiffel la uzinele din Reșița. Totuși, trebuie menționat că istoricul român Ion Bocioacă în cartea sa „Gheorghe Pănculescu, legendă și adevăr” contestă această afirmație (vezi bibliografia). Acest furnal la vremea lui a fost primul furnal cu flux continuu din Europa și al doilea pe plan mondial. Astăzi este deschis vizitatorilor. Clădirea a fost declarată în anul 2000 monument de arhitectură industrială. ”(Wikipedia)


O extraordinară panoramă asupra lacului Cinciș am descoperit-o în apropierea Motelului Cinciș, pe care am s-o las aici. Ideal loc de luat masa pe terasă, de tras fotografii și de contemplat natura.



In timp ce noi umblam brambura, la cazare trebăluia de zor să ne prepare delicatese, Alexandru Hora, reinventat la MasterChef (ediția a doua) și recunoscut azi de mulți ca Tinu sau Alex Ink Chef (vezi Instagram). Cum ingredientele le aveam de la AVIS 3000, el a venit cu magia și ne-a încântat cu o mămăligă așa cum nu am mai avut ocazia să mai mănânc vreodată, făurită la ceaun, alături de un fel de tocăniță cu pipoțele și inimioare de pui, plus un antreu delicios.



Bineînțeles că vinurile de Sâmburești aduse de Daniel Botea, au fost ceea ce trebuie ca seara să fie cu adevărat perfectă. In ordinea numerelor de pe tricou și a medaliilor, au luat calea papilelor gustative următoarele vinuri albe, roze sau merlot:

Sauvignon Blanc – Domeniile Samburesti
Chardonnay – Domeniile Samburesti
Roze – Domeniile Samburesti
Merlot – Domeniile Samburesti
Chardonnay Chateau Valvis

Toate vinurile au fost seci, inclusiv Chardonnay Chateau Valvis, vinul medaliat international de curand.
Mai mult, au fost prezente să ne potolească setea, apele carbogazoase și plate de la Aqua Carpatica, preferatele mele, culmea! 🙂


#PrinHD este un eveniment organizat de Călin Bobora și Cosmin Bachnev, evenimentul fiind sponsorizat de AVIS3000. Ne-au fost alături magazinele PRO HD & AB, Cafeneaua Jos Pălăria, Restaurantul Bistro ”Hai la Tinu” si cotidianul Glasul Hunedoarei.

 

Câștigători, mulți câștigători – fotbal din vremuri parcă prea îndepărtate

Campionat între străzi. Ce? Cum vine asta: campionat între străzi? Da, s-a întâmplat acum… mulți ani, pe vremea când copilăream pe stradă cât era ziua de lungă și ne astâmpăram foamea de la corcodușul din colțul străzii, iar apa aveam din belșug, așa cum era ea, de la cișmeaua din celălalt colț al străzii. Iar strada avea vreo 150 de metri.

Stradă din periferia Capitalei, stradă ușor prăfuită, stradă pe care abia treceau două-trei mașini pe zi. Acolo alergam o minge ”de 35”, cum îi ziceam mingii de… 35 de lei. Logic.

Logic era și faptul că ne apuca așa o competiție între străzi, când și când. Competiție de fotbal, se ințelege. Bine, câteodata mai jucam și țurca sau Lapte Gros, dar acolo erau alte energii, nu exista o competiție. Bine, doar puțin.

Deci, făceam echipe pentru fiecare stradă în parte și ne înfruntam. Tibiile scrâșneau, sprâncenele se încruntau, multe guri strigau, iar unele fete ne încurajau. De pe margine, desigur.

Aveau chiar și inscripții cu ”Hai Gorjului!” sau ”Pe ei, Timișului!”, ”Hai Naipu!”, numele străzilor și al echipelor implicate în confruntări. Nouă chiar ne făcea deosebită plăcere să ne știm susținuți de pe margine de fete și chiar câțiva părinți, aproape că nici nu conta ce scria pe pancartele respective. Putea să scrie chiar și Pariuri sportive și cazino începând – Admiral că noi nu băgam de seamă, la cât eram de montați. Zici că era un Champions League în toată regula, sau Cupa Campionilor Europeni, cum era pe atunci.

Unii făceau chiar și pariuri pe câștigători. Da, dar nu pe bani, ci pe surprize de la gumele de mestecat, pe cartonașe tăiate de la cutiuțele de chibrituri sau pe timbre. Fiecare cu ce avea mai ”de preț”.

Na, noi, cei mici, încă mai eram sub impactul emoțional pe care-l aveau echipele de top de atunci, de la noi din țară, vezi Steaua București, Dinamo București, Rapid, Universitatea Craiova, Victoria București sau Progresul București. A, mai erau și Sportul Studențesc și naționala României, era să uit. Pe lângă Steaua, mie îmi plăcea să mai urmăresc ce mai făcea FEPA 74 Bârlad. Îmi plăcea cum sună. Atât.

Revenind la Competiția Între Străzi sau CÎZ, dacă mi se permite, se ținea și pe perioade de câte două zile, dacă eram mult echipe și ne apucam tărziu de competiția propriu-zisă, apucându-ne seara. Iar cum pe vremea aceea, luminile erau mai mult lipsă, o lăsam pentru a doua zi. De obicei, mai interveneau schimbări prin echipe, dar ”who cares?” cum ar zice poetul. Un poet englez, desigur. 🙂

Microbul fotbalului a existat mereu în noi, la fel și dorința de a paria, de a simți adrenalina, fie de o parte, fie de alta. Nici nu mai contează, acum, ce stradă a ieșit câștigătoare, importante sunt amintirile, adevăratele premii pentru câștigătorii-participanți de atunci.  

 

Cum să-ți construiești amintiri ce țin o viață – Tabăra de Vară

Știi sentimentul ăla de gol în stomac? Da, ăla de te face să simți stoluri de FLUTURAȘI grăbiți, energici, plini de entuziasm? Piele de găină? Asemenea. Ei, ia imaginează-ți cum e să simți pe lângă toate astea, părul care ți se ridică oleacă pe ceafă. Dar nu de frică, ci de EMOȚIE din aia SINCERĂ, de copil care e pe cale să descopere încă o picătură de FERICIRE la început de drum în viață.

Ok, închid ochii și mă las teleportat printre amintiri direct în PRIMA MEA VACANȚĂ, o vacanță în România, care a contat cu adevărat, căci… despre asta vreau să amintesc. Prima vacanță fără părinți, prima oară când o ardeam PIONIEREȘTE la munte. Da, treceam în clasa a III-a și urma să am parte de o tabără de nu mai puțin de… 12 ZILE! Haștag #sărakilor , cum ar veni. Anul? Să fi fost 1988, dar cine mai mai ține minte?

Nu au rămas amintire nici selfie-uri, nici nume scrijelite pe vreun copac, nici check-in-uri de mare angajament, nici măcar oracole pe caiet studențesc. Doar AMINTIREA pură, senzația, experiențele și inocența acțiunilor. Nu a mai rămas nici gazda noastră, Cabana Cristianul Mare, un pic mai sus de Poiana Brașov, pe Postăvaru. Dar asta este o altă poveste, mai tristă.

N-o să uit niciodată PRIMUL DANS cu o fată, un dans stângaci cu mâinile pe șoldurile ei, care se unduiau mai ceva ca valurile mării. Altfel, poate că m-aș fi pus în cap impresionând printr-un breakdance de calitate, dar, na, cum naiba era să dansezi așa când era în difuzoare numai Modern Talking, CC Catch, Marius Țeicu și Angela Similea? 🙂 Parcă mă și vedeam învârtindu-mă în cap, pe terasa aia, de la Cabana Cristianu Mare, seara sub cerul liber, cu fetele roind în juru-mi. Vise, taică.

Bun, deci nu au fost scheme de breakdance, dar au fost șoldurile fetii al cărui nume îmi scapă. Bine, recunosc, că au fost mai multe ȘOLDURI, dar cine mai număra? Haștag #modest. O fi fost Simona sau Cristina? Roxana sau Alina? Mintea-mi joacă feste după niște ani destul de mulți, dar vorba cântecului… HIPS DON’ T LIE, iar amintirile rămân, mă chinuiesc, mă răscolesc, alea-alea.

Multe seri de DISCOTECĂ improvizată afară, dar cu difuzoare și muzică dată destul de tare pentru acele vremuri, zic. Trag nădejde că am adormit tare FRUMOS în nopțile de acolo, dincolo de FIORII dați de pădurea din apropiere și de glumele cu URȘI care vin să bată pe la geam (na, au fost cu noi și niște adulți puși pe ”ursării” din astea).

Când oare o să mai pot simți bucuria aia care începea de cum se afișa la avizierul școlii oferta de TABERE de VARĂ? Apoi, tăgeai tare ca să meriți banii ăia plătiți de părinți pentru amintirile ce te vor ține O VIAȚĂ, apoi duceai banii la învățătoare și cu vocea tremurândă și gâtuită de emoție îî spunei că mergi și tu, aruncând o privire pe listă să vezi dacă s-a înscris și Ramona, cea din banca a doua de la geam. E, și dacă nu era să fie ea, poate că mergea Roxana sau Alina. 🙂

EMOȚIA pregătirii rucsacului, cu pachețel, cu haine de zi, de noapte, cu periuța de dinți, apă pe drum, o agendă pe care să scrii impresii din vacanță, un fel de JURNAL de călătorie că doar ești pasionat de geografie, nesomnul din noaptea de dinaintea plecării și trezitul de dimineață mai VIOI ca niciodată. Senzații pentru o viață. Sau mai multe.

Ce MIȘTO e să ajungi în fața școlii și să-i vezi pe toți colegii și colegele îmbrăcați de vacanță și nu cu sacouri, sarafane și matricole! Să o vezi și pe ”tovarășa” învățătoare îmbrăcată sport, cu RUCSAC, și nu cu catalog și elegantă. Toata lumea cu zâmbetul pe buze, dar mai ales eu pentru că mergea și Ramona. A, dar și Roxana, și Alina, și Nicoleta, și Simona, și…

Bine de tot! Asa da viață! Probabil că aș fi urlat de FERICIRE ca băieții de la Șatra Benz, dacă aș fi avut un pic de viziune peste timp. Așa, cel mult aș fi putut trage o țâpuritură ca Frații Petreuș sau a la Liviu Vasilică. Na, făceam BINGING cu Tezaur Folcloric, nu ratam niciun sezon. J

Mamă, cum mai intra mâncarea din tabără cu toate fetele alea pe lângă mine… Nu știu de ce dar îmi făceau o poftă de mâncare, FANTASTICĂ. Da, fetele, nu faptul că eram la aer curat și nu-mi stăteau picioarele cât era ziua de lungă.

O, da, FURIȘATUL în camera fetelor pe înserat, a fost de mare angajament. Aveam gașca noastră de vreo patru ”băjeți de băjeți”, un fel de stalkeri care tare mult ar fi vrut să ajungă în CAMERA fetelor. Probabil că știau organizatorii de ce suntem în stare, altfel nu înțeleg de ce ne-au pus într-o vilă separat de clădirea în care erau… căprioarele.

Plecați cu vânat în cătare, ajunși pe sub paturile FETELOR, ieșit cu un mic scandal, dar cu amintiri de neuitat pentru toată viața, deși… niște maiouri și pijamale era tot ce văzusem. Ne mulțumeam cu puțin, un altfel de MINIMALSIM la 9 ani, tată. 🙂

Poate că nu ți-am povestit de AVENTURA din pădure, când am hoinărit un pic mai mult, vreo trei tovarăși și vreo două ”tovarășe”/colege, descoperind niște INSCRIPȚII ciudate pe un copac, la rădăcina căruia eram siguri că se afla ceva sau cineva, îngropat. Da, ne uitasem prea mult la Sergiu Nicolaescu și o ardeam ca CIREȘARII. Haștag #StrangerThings, gen.

”Ofcors” că am săpat DEGEABA, nu am dat de nimic, dar scuza extrem de bună a fost că ne-au strigat pentru că era ora de masă și am lăsat-o în aer. Sau în pădure. Sau în mintea noastră crudă.

FOC de TABĂRĂ? Cântece la chitară, îmbrățișări ascunse-n semi-întuneric, răcoarea muntelui și ocheade aruncate pe furiș. Nice vibe!

Mi-am câștigat, cumva, Dreptul la VACANȚĂ, iar acum, și în 2019, CHRISTIAN TOUR susține Dreptul la Vacanță pentru a construi amintiri ce țin o viață, orice vacanță cu Christian Tour ți-ai alege.

Articol scris pentru SuperBlog și ChristianTour

Slănic Moldova și Moldavia Best – perechea ideală pentru o vacanță reușită

Nu știu alții cum sunt, dar pe mine mă leagă niște amintiri tare faine de ținuturile Moldovei noastre și zona Bucovinei. Și nu vreau sa amintesc aici despre Bicaz, Ceahlău, Vatra Dornei ș.a.m.d. Nu, despre partea aceea am mai vorbit și o să mai vorbesc și în alte articole, cel mai probabil.

Voi vorbi despre o destinație, o localitate, o stațiune care se află un pic mai jos pe hartă, așa cale de vreo 3 – 4 centimetri, depinde la ce tip de hartă te uiți și care este dimenisunea ei, desigur. 🙂

SLĂNIC MOLDOVA, da, despre ea este vorba. Vestită pentru aerul curat, pentru locurile alea perfecte pentru relaxare, pentru zen de calitate și pentru izvoarele minerale. Bonus?

Oho, aveam și un bonus gras, dacă mai adaugi pe lista obiectivelor turistice: traseul ”300 de scări”, cheile și cascada Slănicului, Cazinoul Slănic Prahova, pârtia de schi Nemira și vestita salină Târgu Ocna care se află la numai 14 kilometri distanță, sunt premise importante pentru ca sejurul sau perioada petrecută pe aceste meleaguri să fie un real succes, iar toată lumea sa fie fericită, mai ales ca sunt locuri numai bune de fotografiat și de pus pe rețelele sociale gen facebook și instagram. 🙂

Știu că nu sunt munți înalți, dar culmile acelea domoale chiar îmbie la relaxare, la contemplare, la visare sau chiar s-o iei ușor la pas prin Perla Moldovei, așa cum mult timp a fost denumită această minunată stațiune balneo-climaterică.

Acum, dacă tot te-am adus prin intermediul acestor rânduri prin acest loc frumos, ar fi cazul să-ți recomand și o unitate de cazare în Slănic Moldova, nu? Să știi unde ar fi indicat să tragi dacă vei ajunge prin zonă.

Ideal ar fi dacă te vei caza la Vila Moldavia Best, să mai fii cu niște prieteni pentru că vila se închiriază la întreaga capacitate, adică vei avea la dispoziție 4 camere + living, respectiv 8 locuri.

Ca să știi! Toate camerele au baie proprie cu duş şi televizor cu ecran plat, să nu te plictisești în caz©ă vremea e nefavorabilă și vrei să rămâi prin viluță.

Ai, desigur, și internet wireless gratuit ca să te dai pe net fără a avea grija datelor de pe telefon.  Mai mult, având terasă proprie şi foisor cu grătar, o să te îmbie la stat și insmirat aerul curat în timp ce poți pregăti masa.

Bucătăria este complet utilată şi dotată cu: aragaz pe gaz, hota electrica, cuptor electric, cuptor cu microunde, aparat încălzit apa, filtru de cafea, prăjitor de pâine, 2 frigidere. Ce poți să-ți dorești mai mult, huh? 🙂

Vila Moldavia Best se află la o distanţă de aprox. 2km de centrul staţiunii şi la aprox. 1.4 km de pârtia de schi NEMIRA, şi este printre cele mai bune alegeri pentru cazare în Slănic Moldova. Este poziţionată pe malul drept al râului Slănic, iar dacă aveți de gând să mergeți cu copiii, este și loc de joacă, numai bun pentru cei cu energie în exces: tobogan pentru cei mari cu platforma; tobogane pentru cei mici ;leagan pentru cei mai mari; leagan pentru cei mici;groapa cu nisip etc.

Asa că nu uita, dacă îți propui să ajungi în zonă, citește cele căteva rănduri așternute aici și vei putea avea o vacanță așa cum nici nu visai, într-un mic colț de rai din România noastră, care nu contenește să ne surprindă plăcut, atunci când ne propunem s-o explorăm pe îndelete.

 

Raluca, VREAU să ne IUBIM în Paris așa cum n-am făcut-o (parcă) niciodată!

Povestea începe în urmă cu 8 ani…

Și se întâmpla pe Fast Forward, cum ar zice francezul. 😉 Eram pentru prima dată într-o țară străină și dacă tot era For The First Time – cum ar zice același francez – departe de casă, am zis s-o facem în stil mare. Așa că am mers la Ruse. 😀

Ha! Te-am păcălit umpik! Am lăsat Ruse-ul bulgăresc pentru mai târziu și am fugit la.. PARIS! Da, ”madmoazelă” – cum ar zice irlandezul (blink!) –  am ajuns în patria iubirii absolute printr-un concurs. De împrejurări.

Un City Break Christian Tour într-o toamnă plumburie (dar numai într-o singură zi) în cel mai romantic oraș din Europa sau din lume. Așa am auzit prin târg că-i zice. Eram cu soția, Raluca, dar și cu cea de care nu ne-am despărțit niciodată de când a venit în lumea noastră, Alexia, desigur. Așa că DE UNDE ATÂTA IUBIRE ”D-AIA”? O altfel de iubire plutea printre noi.

Pe atunci, Ale, așa cum o alintăm noi, avea vreo patru anișori și a făcut față cu brio avalanșei de nou din viața ei: aeroport, lume diferită, metrouri, limbi necunoscute, produse necunoscute și… Disneyland Paris! Aia a fost cu SUPER-WOW!

NU a fost o vacanță a iubirii în sensul ăla (!), de romantism absolut și dulceag cu iz de ”remember” pentru muuult timp, cu săruturi fierbinți, pasionale, blah-bah-blah…. pentru că nici nu avea cum să fie.

Însă după această minunată mini-aventură, ne-am tot propus să ne întoarcem și să o ardem pe modul ”romanticește” așa, ca la a carte, #cumarveni. Pe străzile încărcate de istorie și cu un sărut lung sub un felinar, în miez de noapte. Numai că nu s-a mai întâmplat asta, timpul a tot trecut și ne-am tot îndepărtat de acest GOAL (da, francezul încă îmi suflă-n cască).

În inima mea aia de romantic adolescentin, mă tot trezesc brusc cu imagini aievea în care simt din nou FIORUL. Acel Fior, if you know what i mean! (Garcon, mă lași?).

Și unde ar fi mai potrivit să simți din nou, să dai un Restart, un Refresh relației, dacă nu în Paris?

Grădinile Versailles

 

Raluca, hai să ne iubim la Paris!

Exact! De ce nu am face treaba aia cu reînnoirea jurămintelor? De ce să nu stau în genunchi și să-ți mai cer mâna o dată în Parc de Monceau sau Grădinile Versailles? De ce să nu te uiți în ochii mei cum o făceai și în urmă cu mai bine 15 ani și să ne atingem buzele lângă Caruselul de la Hotel de Ville?

Să ne ținem în brațe și să privim Sena de pe un mal sau de pe o scurtă croazieră cu un vaporaș? Raluca, de ce să nu ne iubim pentru prima dată și sub Tour Eiffel?

Să te țin din nou de mână, să-ți simt căldura palmelor, să ne pierdem pe străduțe vechi pe Rue Des Barres sau s-o ardem mainstream pe Champs Elysees… Apoi să mergem și să facem cardurile praf la cumpărături prin mall-uri sau prin outlet-uri, inimile noastre merită să fie și îmbrăcate cu stil. 😛

Plimba-te-aș prin Jardin du Luxembourg! Plimba-m-ai prin Parc du Belleville!

Plimba-ne-am și iubi-ne-am așa cum nu am mai făcut-o de atât de mult timp! Am uitat de noi. De NOI.

Turnul Eiffel

De doisprezece ani suntem TREI și iubirea noastră am pus-o pe HOLD.

Avem nevoie de un timp al nostru, de un loc al nostru. Am nevoie de privirea aia care a fost și nu o mai regăsesc. De un surâs sincer în timp ce-ți țin mâinile pe o măsuță din aia rotundă în fața unei cafenele, oricărei cafenele din Paris. Momentul nostru de AMOUR se poate consuma în orice loc și moment în Paris. Well, aproape orice loc. 😉

Gândește-te numai la ce delicii dulci am atenta, ia dacă seara ne alegem o terasă a unui restaurant micuț, cozy, cu flori frumoase, cu muzică de atmosferă, live și un vin bun de tot, dulce, cum îți place ție… așa-i că ne vom iubi ca pe vremuri?

In toată nebunia asta, poate că ne vom cocoța și până sus în turn că, na, e așa de ”instagramabil” view-ul că e chiar musai să ajungem. Nu, că sărutul ăla din vârful Parisului, nu-l vom pune, îl vom păstra doar pentru noi, pentru sufletul și inima noastră, să ne aducem aminte de noi peste ani că ne-am iubit și acolo.

Așa cum ne vom aminti că ne-am iubit și rostogolit și pe iarba Grădinilor Tuileries ori pe insula St. Louis printre alți turiști și străini ce se vor uita cu admirație la noi, ușor invidioși pe ceea ce avem noi la cei 35+ ani pe care-i avem, mai ales eu. 😛

Tineri, frumoși, nebuni și iubăreți nevoie mare. Log Out de la viața de familie exact cât durează un City Break în Paris, cât să mai uiți de grijile de părinte. Un MARE Log In și Check In în vibe-ul ăla boem al Dragostei cu puteri Absolute.

Te invit și pe tine, te provoc să încerci… Nu, nu să încerci, ci să o faci, așa cum zicea și Yoda, care nu era nicidecum un Latino-Lover interspațial (sau o fi fost în tinerețe, poate fac ăștia vreun prequel):

DO OR DO NOT. THERE IS NO TRY


Deci, te provoc să (re)experimentezi dragostea la Paris. ACUM!

Fă-o pentru tine, pentru ea, pentru el, pentru VOI. Iar ca totul să decurgă așa cum plănuiești, recomand de asemenea să mergi pe mâna experimentată a unei agenții de turism, pentru o experiență completă și fără evenimente neplăcute ce ar umbri cumva întreaga experiență.

Cum de mai bine de 21 de ani Christian Tour oferă și facilitează drumul către visul fiecăruia de a ajunge în destinațiile dragi, îi recomand cu căldură, așa cum o pot face și cei peste un milion și jumătate de turiști care au beneficiat de servicii, bilete avion Christian Tour și  oferte city break.

Gata cu scrisul că mă duc să împachetez pentru Paris.
Să pun și un inel acolo?
😉

#remember2010


 

Articol scris cu drag pentru SuperBlog 2018 și Christan Tour.

 

We Love Retro 90`s (Arenele Romane – 13 iulie)

Nu știu alții cum sunt, dar eu când imi mai pun căștile pe cap și dau un PLAY sănătos, mă urc în Mașina Timpului și dau peste Turbo B, cât să simt din nou The Power. Da, Snap! boy! World Power și The Madman`s  Return, albumele, încă mai fac ravagii prin căștile mele bluetooth.

Acum, dincolo de Snap!, favoritul meu din anii 90 rămâne, de departe, Dr. Alban. Și-a lăsat aprenta masiv în pre-adolescența mea, contribuind la o cultură muzicală interesantă, cu beat-uri dance și influențe africane tare mișto. Nu pot să uit zilele în care aflam că a ieșit album nou (de prin reviste, ori radio) și trebuia să-l caut pe la tarabele din București, în piețe ori pe la metrou, că magazinele de specialitate nu existau nici în faza de proiect.

One Love și No Coke, au fost preferatele mele, la început. Peste It s My Life. Iar la Look Who s Talking (piesa și albumul) eram deja călit bine în ritmurile produse de suedezi. M-a ținut nebunia asta cam până prin 1996, când am dat de muzica electronică. Bine, dădusem de prin 1994, cu the Prodigy, dar încă eram la începuturi cu mixul ăsta de sunete psihedelice și dance.

 

 

Ray și Anita, 2 Unlimited. Sunt cei doi frumoși nebuni ai anilor de atunci, care cântau un pic altceva decât vestitul eurodance, erau mai pe techno, cu un vibe aparte, cu un rap și o voce feminină deosebită, cu o imagine mai futuristă-n clipuri și fotografii. Sunau și sună al naibii de bine chiar și astăzi, chiar dacă Anita nu mai este în trupă de ceva timp. Ocupă un loc important în cultura mea muzicală. Jump for Joy , No One, No Limit, Twilight Zone etc. remember?

Masterboy si Beatrix Delgado, vor fi și ei pe scena de la Arene. Pentru mine Masterboy nu au fost ceva care să-mi atragă în mod deosebit atenția cu ceva. Aveam prieteni care erau înebuniți după hiturile lor, eu nu. Cum nu eram nici cupă Capella, Corona sau Twenty4Seven, dacă mai știe careva.

In schimb, N&D (da, Nick de la N&D, fără Delia, cel mai probabil) vor cânta pe scenă și știu sigur că se va lăsa cu niște voci ridicate în aer pe piese ca Vino la Mine, Vreau să Plâng, Nu pot să Uit etc. Nu are cum! Cine a trăit momentele alea de la inceputul anilor 2000, nu are cum să nu-și amintească de ei, cân piesele astea încă rup pe la tot felul de petreceri private sau busienss.

Brooklyn Bounce, cu set DJ, va rupe cu mulți bași în aer. și de-abia aștept să-i simt acolo, jos, în arenă. Brooklin Bounce, mi-au plăcut întotdeauna că erau pe un house mai agresiv, progresiv, hardcore pe alocuri, semânând destul de mult cu cei de la 666, trupă ce-mi plăcea mult s-o aud prin cluburi. Progressive Atack, Club Bizzare, Born to Bounce, Contact, Take A Ride, dacă vor fi în set list, sigur vor zgudui bine zona parcului Carol.

Am trezit ceva amintiri în tine? Da?
Atunci, hai și tu la un party al anilor 90 (detalii în link)
cum puține mai sunt!

Ține minte: 13 iulie 2018 – Arenele Romane
(bilete încă disponibile pe myticket.ro, iabilet.ro, bilete.ro, entertix)

Sincer, sunt tare curios ce fel de oameni vor fi acolo la party, sunt oamenii care pe piesele artiștilor ce vor fi pe scena, au avut, probabil, primul sărut, prima strângere de mână, primul dans, povești de dragoste frumoase și/sau iubiri de-o vară. Teoretic vor fi oameni frumoși, cu vârste de peste 30 de ani, acum cu familii și care vor petrece frumos pe ritmurile tinereții.

Pentru noi, cei care au luat din plin valul muzicilor anilor 90, este cu mult mai important decat ce s-a mai intamplat dupa 2000, prin prisma faptului că noi veneam după vestitele șlagăre comuniste și muzica străină subțire-n play-listurile de la radiourile de atuunci.

Noi abia asteptam data de 13 iulie sa ne distram impreuna la Arenele Romane la We love retro. Ti-ai cumparat bilet?#weloveretrobucuresti #wlr2018 #DrAlban #Snap! #Masterboy #BrooklynBounce #2Unlimited #N&D

Publicată de Spotlights pe Marţi, 22 mai 2018

 

Cum a fost în concediu la Mamaia, powered by Hotel Aurora, cum s-ar zice

Având în vedere că ”avem bani de ne enervează”, cum ar zice poetul, ne-am propus ca anul ăsta sa nu mai mergem pe la greci sau bulgari, ci să o ardem loco, aci la marea noastră. Da, da, știu, prețuri mari la cazări vs. ce oferă comunitatea și stațiunea, dar noi nu suntem vamaioți, noi suntem mamaioți! Ok, am ars-o și pe la Eforiki în tinerețea aia de bebelușie a fii-mii crezând că acolo e pe chill așa. Probabil că ne-am înșelat. Probabil.

Ca să nu o mai lungesc, am stat două nopți la Hotel Aurora (pentru că le aveam gratis dintr-o campanie pe care o desfășurasem cu/pentru ei, că d-aia sunt o țâră blogger) și alte 5 nopți la Vila Pontica din Mamaia-Sat, mai spre Năvodari așa (revin cu articol separat).

Nimic mai relaxant decat mare, aer, soare, Mamaia #hotelauroramamaia

O postare distribuită de marius mandache (@mandacheofficial) pe

La Aurora, te poți simți bine dacă treci peste faptul că e un fost hotel din anii 70, cred. Este in plin proces de renovare al camerelor si dacă ai norocul sa prinzi o astfel de cameră, nu-ți vei da seama că stai la două stele (superioare, spre trei stele), ceea ce e foarte mișto. Probabil că până la anul vor fi renovate mult mai multe, dar având în vedere că este un hotel foarte mare, cu prețuri de buget, renovarea se face treptat, dar este de apreciat!

Hotelul fiind spre zona de început a stațiunii, înspre Aqua Park, oferă șansa de a avea acces la mâncare ieftină și suveniruri la tot pasul. Vezi autoserviri, shaormerii, delfini și flamingo gonflabili, gogoși și porumb fiert etc. Nu-i chiar pe gustul meu zona, dar e de buget, cum ziceam. La fel și oamenii, e un mix interesant, nu intru în detalii că s-ar putea să mă înșel.

Hotel Aurora are piscină nouă, modernă, cu multe șezlonguri și bar. Când zic modernă, să nu te aștepți la cascade și fântâni arteziene de tot felul, care mie îmi displac oricum. Am avut șansa să mă bălăcesc cu fii-mea într-o piscină decentă, liniștită, care în zona cu apă adâncă e chiar mișto având în vedere că puțini se încumetă să înoate pe acolo.

Dă și tu un Follow pe Insta, că nu te doare-n click de mouse! 🙂

Prețuri normale la bar, un pic mai greu de găsit o umbrelă bună pentru a nu fi bătut prea tare de soare, dacă te retragi mai spre hotel pe un șezlong, poți avea chiar umbră naturaă de la un copac din apropiere (tip!).

Micul-dejun noi l-am platit separat și se ia la restaurantul inens hotelului, care are și terasă. Nimic de comentat, un mic-dejun cu cafea si suc la discreție, mâncare la fel. Tip bufet, ai ce să alegi. Cât să te energizezi pentru mare sau pentru piscina din apropiere.

Dacă vii cu mașina, ai parcare în fața hotelului, o parte fiind cu taxă pentru că este a Primăriei, sau pe strada ce merge paralel cu faleza, dacă ai noroc să prinzi acolo un loc. Noi am avut. De mai multe ori. 🙂

Deci, plusuri mari: camerele mai mult decât plăcute, cu vedere spre mare, dotate cu frigider, AC și TV cu ecran plat, balcon mare, piscină bună, personal foarte amabil, pat suplimentar la cerere (contra cost), baie decentă, lifturi rapide, apă caldă etc.

Minusuri: turiști fie cu copii mici, fie turiști în vârstă, lifturi rapide DAR mici, hotel de buget.