NU repeta greșelile pe care le-am făcut eu! O casă bună este cea pe care ai proiectat-o

NU face ca mine! Nu, chiar să nu face ca mine. Urmărește-ți calea pe care dorești să mergi. Trasează punctul ăla care vrei să ajungi în viață, sau punctul cel mai apropiat, un ”milestone”, iar apoi, odată ce ai ajuns în acel punct, continuă, continuă, continuă… până la visul ăla măreț, poate îndrăzneț, prea îndrăzneț pentru anul în care ți l-ai propus. Sigur, după îndeplinirea unui vis, va urma un altul, complementar sau total aievea. Nu, nu vorbesc din cărți, așa cum nu voi vorbi în cele ce va urma, dintr-un dicționar de construcții.

Insă, pot vorbi din punctul de vedere al unui om ce și-a proiectat odată că va avea casa lui. Da, da,din aia pe pământ. Am crescut la curte până la vârsta de 10 ani, apoi s-a rupt. A urmat perioada vieții la bloc. Nu mult, vreo 30 de ani. Exact anul ăsta, 2020, se fac 30 de ani de când am tot locuit, fie în apartament, fie în garsonieră. O perioadă interesantă, dar cea mai interesantă de abia de acum începe.

Mi-am dorit din tot sufletul o casă eficientă energetic, o casă care să nu consume mult, poate cu ceva veleități de casă activă, însă la vremea respectivă nu am respectat niște idei și trasee pe care ar fi trebuit să merg, care deși trasate, nu le-am respectat. Deci, nu face ca mine!

Ai buget pentru casă și crezi că asta va rezolva totul? Te înșeli! Ia-ți arhitect!


Aveam buget. Unul micuț, pentru o casă de până la 150 mp utili. Parter, etaj și pod, care să fie și util, poate chiar mansardabil la un moment dat. Ok, aveam buget, dar ce nu aveam? Știința informației, cum se face o casă de la zero? O casă așa cum visam. Teren aveam, deci nu se mai punea problema achiziționării terenului. Utilitățile erau toate ”la poartă”, deci altă bătaie de cap mai puțin. Deși, ca o paranteză, am așteptat pentru racordarea cu gaze naturale, de la primele acte ce le-am pus la dosar… un an și 4 luni. Pentru un racord de la țeava care era la poartă și nici măcar îngropată! De vis! Din cauza asta, ne-am mutat la casă cu 6 luni întârziere

Primul meu sfat pentru a avea casa pe care ți-o dorești? UN ARHITECT! Băi, deci caută un arhitect, o firmă  de arhitectură, ceva cu portofoliu, cu ce proiecte au finalizate, ce au în lucru, ce proiecte mai au (virtual vorbind) și să ți le arate. Vorbește ce vrei tu, dar pleacă urechea și la ce îți va spune arhitectul, mai ales dacă experiență bogată. Poate ideile sunt un pic greșite, poate vine el, arhitectul, cu o idee nouă, poate îți va tăia din cheltuieli, poate nu, fii flexibil, pentru că TU nu ești arhitect! 

Ține-te de proiectul tău, no matter what!

Chiar dacă mai citești pe net, mai arunci un ochi pe You Tube sau mai știu eu din ce surse te informezi, dacă tu nu ești arhitect… nu ești. Lasă-i pe cei care au studii de specialitate să-și dea cu părerea, să-ți propună, să te sfătuiască.

Incă ceva, NU te uita la bani când vine vorba de un proiect bun. Desigur, să fie între niște limite rezonabile, de bun simț, mai compară și cu altceva de pe piață, mai cere păreri, nu te arunca din prima, DAR cu un proiect bun și cu un diriginte de șantier dedicat, vei avea casa pe care ai plănuit-o, indiferent de câte echipe de muncitori sau firme de construcții schimbi pe parcurs. Da, aici este un mare of, sau… hop de trecut.

Firma de construcții! Da, firmele de construcții sunt cu cântec. Oricâte recomandări ai avea pentru firma X sau pentru firma Y, se pot întâmpla muuulte până vei avea casa la cheie, cum se zice. 

Desigur, sunt și cazuri fericite, dar în plină criză de oameni buni în construcții, cam greu să zici de la început că 99% totul va fi ok, că am buget și proiect bun și… Nu, nu pleca cu gândul că nu vor fi probleme. Vor fi, dar sper eu că minore, dacă tot e s-o dau pe un optimism, așa.

Și dacă nu vei avea probleme cu construcția propriu-zisă, sigur vei avea probleme cu actele, mai mici sau mai mari, timpi de așteptare mari, termene limită etc. Nu, nu vreau să te sperii, ci doar să te pun în gardă!

Inarmează-te cu răbdare, ia cele mai bune decizii și vei reuși!


NU face ca mine! Ce am făcut eu? Deși știam că pot fi probleme pe parcurs, mi-am zis ca dacă mi-am proiectat un buget și cu 10-15% mai mult decât cel de început, poate că nu voi avea probleme. Și sincer, nu prea am avut din punctul ăsta de vedere. M-am cam încadrat în buget, chiar și cu mici ajustări pe care le-am făcut pe parcursul construcției.

A contat foarte mult, proiectul, deși nu a fost unul wow. Am vrut o casă de buget, dar care să ne ajute, cu care să- nu-mi fie rușine. Ok, am acceptat că s-au făcut greșeli pe parcurs, ca am schimbat echipe de muncitori, că am refăcut anumite lucrări pentru că nu ieșiseră corect. Mi le-am asumat, pentru că, așa cum ziceam, este o problemă cu calitatea oamenilor care lucrează în construcții.

Deci, ca să concluzionez, ține-te tare, fă în așa fel ca planurile sa iasă. Nu o lua pe ocolite, mergi pe traseul tău pe care ți-l trasezi cu arhitectul, și poate că la final când vei sta la o bere pe terasa ta, berea sau sucul pe care o să le savurezi, vor avea EXACT gustul pe care îl aștepți. La mine așa este, chiar acum când scriu acest articol pe terasă cu laptopul și berea rece lângă, într-o Primăvară frumoasă, dincolo de perioada medicală nefastă. 

Viitorul meu este acum. Azi.

Pe terasă, berea nu apare , dar apare… Zara 🙂


Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Sunt SuperEroul Demotivațional care te scapă de muuulte chestii nașpa! Pe bune!

O, dar ce e aia? O agendă personalizată? Ce draguuuț! 

Drăguț, my ass! Băi nene, este 2020, tot la agende am rămas? O banală agendă. Da, are și calendar, wow! Dacă avea un Calendar Crestin Ortodox in el cred că ar fi avut mai mult impact. Pe toți sfinții!

Ce? Pix? A, nu orice pix? Unul branduit? Ooo, cu asta o să rupeți, adevărul este că un pix de plastic și cu mină ce parcă e… Parker, atrage multe priviri, dar mai ales parteneriate de succes sau, de ce nu, vânzări gămadă!

Ce? Ați pus și un fluier? Fluier? FLU-IER? Bă, ce naiba e asta? Fluierați a pagubă sau cum? Nu mai bine băgați un TULNIC? Să mor, că dacă ați pune niște tulnice branduite, ați avea o grămadă de succes. Fluieraș ce zice duios, mă doare adânc, până la os.

Ok, înțeleg că nu mă înțelegi, dar nu vrei să mă înțelegi? Mai lasă naibii promoționalele astea de de 2 lei? Pardon, mă scuzați, 1.79 lei. Fără TVA. Nice! Buget de austeritate, ce să mai… A, și vrei vânzări bune cu buget de 2 lei? Ok, fă-mă să înțeleg, că nu mă ajută matematica. Nici creativitatea ta debordantă. 

Zic și eu, nu mai bine dai ceva mai mult de 2 lei și iei niște obiecte și materiale promoționale, cu care să targetezi corect și să ridici niște sprâncene? Admirative! Zic și eu…

A, aveți și stick USB. Da, e 2.0 ce să mai. M-ai cucerit, m-ai dus în digital. Matrix scrie pe mine. Scuze că dau buzna așa încălțat și te întreb: face ceva special sau e doar un stick? Are jumătate de terra, adica 512GB sau 1 terra? Cât? 4GB! Da, cu ăsta clar atragi atenția. Până la primul sertar în care va fi uitat. A, ați uitat și voi să le luați cu voi ca să le dați cadou? Exact ce ziceam. Capisci?

Oi fi eu #SuperErouToday și n-as vrea să te demotivez, dar poate că dacă te mai scutur puțin acum, în acest moment, te vei gândi de două ori când vei face bugetul pentru promoționalele campaniilor viitoare, dacă vrei să ai succes, bineînțeles. Să nu arunci niște bani pe fereastră, zic. Nu cred că zic rău, mai ales când scopul se vrea fi unul notabil, de care să se țină cont după campaniile desfășurate.

Vrei să-ți dau niște ”hint-uri” de Promoționale WOW? Cum ți-ar suna niște Căști Bluetooth finuțe? Îți zic eu: tare de tot și stereo! Sau un rucsac anti-furt care arată trăznet? Si daca tot suntem în era telefoanelor care se incarca wireless, un Fast Charging Pad de 10W ți-ar fi de mare ajutor pe birou. Bă, e WOW au ba? 😀

Acesta ar putea viitorul tău rucsac anti-furt, promoțional

Și în încheiere ca să-ți fac un #MicDrop, de ce să nu oferi un PowerBank Solar, branduit cu logoul tău sau ce dorești tu să transmiți mai departe? Fie că are 2000 sau 8000 de mAh pentru un recharge, cu finisaj aluminiu, știind că de multe ori te lasă bateria smart-ului când ți-e lumea mai dragă.

Un PowerBank pentru viitorii tăi parteneri?



Deci, bagă-ți mințile-n cap, banii mai mulți în bugetul de promotționale, ridică-ți capul și mergi cu fruntea sus la viitoarele întâlniri de succes, pentru că vei avea cu ce, bă! Vei avea cu ce! Hai, gata, că mă duc să-i mai salvez și pe alții cu fâsuri nașpa.

Articol scris pentru SPring SuperBlog 2020

Mici trucuri ca să nu te mai plictisești

Dragii moșului, nu știu alții cum sunt, dar pe mine, când începe vremea să se mai încălzească, să dea colțul ierbii, așa mă apucă un dor de ducăăă… mamă-mamă!

Well, în condițiile de față e mai greu cu ”duca” asta, dar când mă mănâncă în pedală, iar asta se întâmplă în fiecare Primăvară, apăi eu chiar împing în ghidon și-n pedale și o iau la sănătoasa cu bicla mea (vezi foto personală de mai jos, la Văcărești)

Fără cel puțin 50 de kilometri pedalați nici nu mă întorc. Și ca să fiu ”Sadomasoveanu” până la capăt, te rog să înțelegi că bag cu o biclă de vreo 18 kg, un MTB pe 29 de inci, pe teren mixt (asfalt – macadam – pământ).

DAR, pentru că ”se” există și un DAR, când mă reculeg pe la căsuța mea și dau de vreme atât de nașpa încât nici un câine… blah-blah-blah, you konw, îmi place să fac spagatul pe cele două scaune gaming  pe care le dețin și să mă arunc în vâltoarea unui GTA sau CS.

Bine, am două astfel de scaune, dar numai unul este al meu, celălalt fiind al fii-mii, că, na, dacă are tati, de ce sa nu aibă și ea? Nu de puține ori ne-am băgat amândoi, unul lângă celălalt la o cursă auto, d-aia cu strigături ca la Oaș. 

Experiența unui joc nu poate fi completă, însă, fără un sunet al naibii de bun. Pe bune, cum e să te joci pe difuzoarele de la laptop, de exemplu? Oricât de smecher ar fi, nu ai sunet nici cât o muscă din aia supărătoare. Bine, mai rămâne s-o faci ca pe vremuri, făcând sunete și efecte speciale, pur și simplu, folosind cavitatea bucală. Vruuuum… prrrr… baaaaaam!

Deci, niste boxe Spacer te scot, clar, din cotidian și te vor arunca direct în miezul acțiunii. Bașca, nu o să te pască nici vreo larigintă, căci altfel pe răgușite așa, ai putea să faci zgomot, maxim cât o mașină electrică. Capisci, Dom Toretto?!

Nu de puține ori mi-am atras niște cuvinte măgulitoare la adresa boxelor, pentru că dincolo de faptul că se aud bine, arată la fel de bine, tată, în ciuda dimensiunilor oarecum reduse. 

Apropo de asta, am o povestioară funny… eram cu fii-mea în cameră și făceam drifturi în scaunele noastre de gaming, cu boxele date în maxim, în tot acest timp, mami, ne tot striga, ne chema, iar noi… pauză!

Când într-un final, a intrat val-vârtej peste noi, am observat pe fața ei un ameste de confuzie, nedumerire, șoc și groază: 

” – Băi, deci de-aia nu mă auzeați când strigam la voi? Urlam să închideți fereastra că e unul cu o mașină pe afară la care-i tună motorul în draci și mai faci și scârț de roți, așa…”

Deci, am râs, am râs atunci cum nu mai râsesem demult timp. Și mai râdem și acum când mai aduce vorba.

Faza e că un joc online te mai scoate dintr-o stare din aia de letargie, mai ales când vremea de afară nu-ți permite să faci ceva drăguț, iar acum în perioada asta dubioasă cu virusul… prinde chiar bine de tot ca să-ți treacă timpul.

A, era să uit! Sunt campion la dans! Bă, chiar sunt extraordinar de bun la dans. Pe consola Xbox cu jocuri Just Dance, i am the Champ. Și nu numai la Streetdance, da? Am un mix de stiluri în mine de numa-numa. Bine, fără boxele de la Spacer, ar fi fost LAME, așa, în schimb e… BETON!

Asta ca să închei într-un mod apoteotic. Mă înclin si poate bag o pedală.

Articol scris pentru Spring Superblog 2020

Am o delicioșenie de bucătărie! Pe bune!

Salut! Sunt Mandache, Marius Mandache și astăzi o să vă povestesc de ce am aproape 100 de kilograme. Pe scurt: IMI PLACE SĂ MĂNÂNC! 

Well, nu că aș mânca mult, pentru că nu mănânc deloc mult, dar am auzit că dacă mănânci cu poftă… se cam pune. Mai ales dacă ceea ce ai în fața ta este extrem de delicios și atrăgător (ma refer la soția cele preparate).

Acum, na, cu pandemia asta, am cam pus-o oricum, că dacă voi sta prin casă și prin curte mai mult ca de obicei, e posibil să mai acumulez niște… cunoștiințe. Nu-i bai, că mișcare voi face oricum, că am treabă berechet în grădină, dar numai zic așa că la câte provizi aiuristice ne facem și ne-am făcut… înțelegi unde bat?

Bat, bat, dar important e să nu ”se bată turcii la gura mea”, capisci?! Ok, ca să revin la subiectul articolului de față și să nu mai bat câmpii cu apetitul meu. Ideea e că în bucătărie eu sunt șefu’. Șefu’  la bucătărie, cum ar veni.

Da, dar, ca să mă înțelegi, pe deplin, eu sunt ăla care a ventit cu ideea de bucătărie modernă în casa cea nouă, cel care a avut un cuvânt GREU de spus când ne-am luat ustensile de bucătărie, pahare, cuțite și alte oale, tigăi și mai știu eu ce solnițe. Și ar trebui să știu, nu, din moment ce m-am implicat?!

Păi cum să nu te implici – și aici vine treaba aia HEAVY – dacă știi că două mânuțe delicate vor pregăti adevărate festinuri culinare? Două mânuțe extrem de harnice și pricepute, care dincolo de dezastrul pe care-l lasă în bucătărie, plămădesc niște bucate excepționale!

Da, ai ghicit, dragă cititorule/cititoareo, mânuțele cele harnice nu sunt ale mele, iar in cazul acesta cele două mânușițe sunt și extrem de HOT, de sexy, dacă vrei, pentru că sunt ale nevesti-mii. Și când zic HOT, nu zic că stă cu mânuțele-i în cuptorul încins, da? 😀

Ei? Așa că s-a schimbat perspectiva, iar acum te gândești că eu nu am decât o gură sexy care este în stare să mănânce, iar mânuțele mele nu dau cu share la ceea ce se află în farfuria din fața mea?

DAR, un mare DAR, eu sunt cel care HashtagRezist, care controlează tot dezastrul de dincolo de bunătățuri. Pentru că un PACT trebuia făcut!

Pactul e cel care aduce armonie-n farfurie familie și are menirea de a ne ține uniți și cu delicioșeniile pe masă. Ea zămislește minunăție de bucate, iar eu dau, pe lângă ea, din coate, fac curat, bălesc și mă agit când ea dulcele din cuptor… îl scoate. Dau din gene, umflu pectorali, adun pătrățelele de dincolo de burtica-mi, trimit ”bezele” că ‘oi primi și eu, poate-poate (scuzați rima total neintenționată și prin asta vreau să zic… intenționată).

O bucătărie nu poate funcționa fără accesorii, cam cum soția-mi nu poate face minuni fără ajutorul meu, nu? (mă flaușez flatez, poate). So, dacă tot se întrezărea ideea de casă nouă, din aia ”pe pământ” cu viitoare grădină cu legume și mirodenii, o bucătărie utilată și concepută după ceea ce ne-am dori noi, se cerea nu?

Așa că am început să ne ticluim plan după plan ca să iasă treaba treabă, bucătăria o minunăție, spațiul de gătit să fie o grădină zen iar gustul bucatelor să fie cel visat. O bucătărie nu poate fi completă, chiar dacă are hotă, electrocasnice, mobilier ales, corpuri suspendate cu mânere ergonomice și inteligent dispuse-n spațiu… DACĂ nu are restul accesoriilor de care am spus și mai sus (veselă copii, boluri, oale etc.).

Pentru toate ideile și accesoriile de bucătărie am bătut online-ul în lung și-n lat, și nu de puține ori ne-am oprit pe dajarmagazin.ro, ca să ne cumpărăm online cele trebuincioase bucătăriei. Așa cum la un meniu, la un fel de mâncare, la o rețetă, ai nevoie de ingrediente, așa și pentru o bucătărie desăvârșită, ai nevoie de ingrediente speciale și alese cu drag.

Acum, fie vorba, aș mai sta să povestesc mult și bine, dar așa m-a pălit un iz de tocăniță de legume și plăcintă cu dovleac de… mamă-mamă.  Nu, că nu miroase de la vecini, iar mi-e mândra-mi pusă pe bucătăreală și mă tot îndeamnă delicat… să am grijă de vasele alea murdare.

Vă las, ce să fac? Vreau să gust, totuși, din ceea ce pregătește cu atâta drag și gingășie (hai că m-am scos cu asta, dacă va citi și ea pe aici).

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020, ”cu apă-n gură”. 😀

Mi-am făcut casă de la ZERO și nu a fost deloc ușor

Când l-am întrebat pe Iliuță dacă va fi gata la timp casa noastră din Bragadiru (Ilfov), nu credeam în vorbele lui. El zicea că va fi gata la timp, eu mă încăpățânam să zic că nu, știind cât de cât cum se desfășoară toată nebunia cu construcția unei case de la zero. Iliuță, a se înțelege, era un fel de șef de șantier. Șantier care era la noi în curte. 

Buget? Aveam. Oameni care s-o construiască? Bănuiam că o să avem. Energie pentru bătălia cu hârțogăria? Era musai să avem, altfel nu reușeam. Materiale, prețuri, furnizori? Aici era o problemă importantă.

Neavând experiență în construcții, habar n-aveam ce materiale de construcții sunt necesare pentru a avea casa visată. Nici cu proiectul în mână și cu lista de materiale nu cred că m-aș fi descurcat fără a apela la cineva cu experiență.

Aveam de ales între a face casa in regie proprie sau cu o firmă, un constructor. Am ales varianta cu firma tocmai pentru că ne lipsea experiența. Am bătut palma pentru o casă la cheie care se încadra în bugetul nostru. Buget care includea și proiectarea, utilitățile, anexele, amenajarea curții cu pavaj, stâlpi de gard etc.

Vindem Ieftin
Vindem Ieftin

Casa la cheie urma să aibă piatră decorativă din Bragadiru, pe anumite zone, tencuială decorativă în culoarea pe care ne-am dorit-o și neapărat 2 balcoane plus o terasă pe care să ieșim și să luam masa în zilele calde. 

Ok, cam astea erau planurile? Cum s-au desfășurat de fapt? Intr-un an casa ar fi trebuit să fie gata, cel mult un an. In realitate a durat peste doi ani ca să o aducem în starea de a fi gata așa cum ne-am dorit-o. Dincolo de unele utilitați care deși erau la poartă, au dirat peste un an pentru a le avea, pentru că așa merg lucrurile: încet și foarte stupid, ilogic și cu niște timpi de așteptare incredibili. Și, asta ca să fiu elegant, ok?

Cu firma de construcții a mers totul ”ca uns”, chiar neașteptat de bine. Ne-am încadrat în timpii de execuție, aveam și oameni la lucru mai tot timpul și chiar știau ce fac. Materialele le achiziționau ei conform parteneriatelor pe care le aveau sau unde găseau o ofertă bună. Nu m-a intersat, deși acum aș știi cu cine să vorbesc și să negociez (wink). 

making off
making of

Da, deci toate bune și frumoase in primele 5 luni, până am ajus cu casa la roșu. La finisaje, odată cu venirea Primăverii, oamenii s-au răspândit pe la alte lucrări, iar cei care au rămas nu erau pricepuți la aceste finisaje. Sună cunoscut? Ring a bell? 

Bineînțeles că s-au făcut alte parteneriate pentru a termina lucrările, alți nervi, alți timpi de așteptare, alte idei de amenajare a casei, alte culori la interior, alte ajustări etc.

A fost o aventură tare interesantă pe care n-aș mai repeta-o prea curând, dar din care am învățat destul de multe lucruri despre cum planurile de acasă nu se vor potrivi aproape niciodată cu cele din târg.

Finalul? Îmi savurez cafeaua pe terasă în timp ce-mi fac planuri pentru amenajarea curții. 🙂

Mai jos este un video incă din faza de inceput când mă luam (oarecum) la întrecere cu Dorian Popa care începuse lucrarea la casa lui aflata cumva in apropiere, intr-o localitate apropiata, John! 🙂

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2020

Cea mai frumoasă bucătărie pentru cea mai cool influensăriță din viața mea

”Negru. Vreau negru!” când principalul influencer din viața ta îți spune că vrea elemente negre in noua casă iar bucătăria să fie predominant neagră, ce poți face? Chiar, ce?

Nu mai poți s-o dai cu ”mvai, lasă dragă că m-am uitat eu pe niște imagini, schițe de design interior…”. Nu, nu mai merge așa, dacă ”influesărița-șefă” vrea ceva, nu mai există cale de întors.

Și ca să pluseze, să te facă la psihic, îți spune asta și-n perioada Triunghiului Absolut al Pierzaniei Masculine – TAPM, gen. Adică perioada anuală (e in fiecare an, da?) cu Valentine s Day, Dragobete, 1 martie și 8 martie. Adică haos total. Perioada in care bărbații umblă ca zombii. Zombieland autohton, ce să mai…

Dacă prin celelalte camere și dependințe ale casei mai aveam câte un cuvânt de spus, în bucătărie, treaba este foarte clară. Electrocasnice negre, de ales o chiuvetă neagră dintre mii de chiuvete de bucătărie, poate chiar și o combină frigorifică neagra, lumini negre de club (?) mai lipseau și outfituri, pijamale etc.

Bugetul? Cine se mai uită la buget când ești într-o astfel de situație? Cum poți să superi CeaMaiMiștoFiințăDinViațaTa? N-ai cum, deci trebuie să-i faci pe plac. Negru, dar să iasă și ceva in trend, să nu fie prea închis, nici ”LAME”, cum zice poetul englez.

Așa că îmi adun toată energia, mă concentrez mai abitir decât cel mai al dracului șaman sau maestru ninja și încerc sa scap și din asta. Scuip în sân, fac o cruce mare, mă dau de trei ori peste cap și înconjor barul, dau pe gât trei shot-uri de tequila cu țuică și mângâi și cățelul familiei. Da, el mâ înțelege. Chiar bine! Nu pricep cum.

Ce a ieșit? Mi-a luat o săptămână să punem bucătăria la punct, cap-coadă. De ce așa puțin? Pentru că dacă plecam de la negru, aveam ce alege. Elementul central era o chiuveta bucatarie Franke, de care m-am îndrăgostit până și eu! Un fel de antracit, dar un material chiar mișto, care deși părea că se va păta de la apa, nu s-a întâmplat așa. Este un fragranite, ca să fiu mai exact.Un mix de granit narural și o rășină sintetică. O mi-nu-nă-ție, ce să mai! Are chiar și buton separat pentru ridicarea și coborârea gratarului care joacă rol de obturator pentru scurgere. Practic nu trebuie să mai bagi mâna și… ”să scoți dopul”.

foto proprie

Blatul mobilei de bucătărie este alb, în contrast total cu negrul, dar care dă extraordinar de bine pe lângă chiuveta de care aminteam, dar și pe lângă piatra ce străjuiește împresionant tot spațiul de lucru. Este o piatră naturală aplicată direct pe perete, in loc de vestita faianță sau mai noua sticlă în diverse culori. Piatra fiind tot un antracit, tăiată delicat în linii drepte și îmbinată perfect. Genial!

Bineînțeles că am completat bucătăria cu o hotă, cuptor Franke, plită și hotă telescopică. TOATE NEGRE! Știi cum e? ”Laser, frate!”.

Mobila, barul și elementele din bucătăria open space se îmbină perfect cu livingul pentru dincolo de lemnul natur, un stejar deschis, avem și niște inserții de maro închis și negru, care subliniază aerul acela pe care îl tot voia influencerița casei.

Vesela neagră și corpurile de iluminat (benzi LED, spoturi LED cu lumină rece) întregesc tot acest spectacol de linii drepte, culori închise și un blat alb, perfect finisat ce îmbie la crearea celor mai interesante rețete.

Mai negociem dacă vom face pentru zona bucătăriei, tavanul tot în culoare închisă, ca atenția să fie ațintită pe elemente inteligent iluminate și puse în evidență.

Concluzia? Dacă pot spune că am savurat un cheesecake cu zmeură, genial, făcut de influencerița casei, pot spune că am reușit nu? 

 

Articol creat pentru Spring SuperBlog 2020

3 MINCIUNI pe care NU ar trebui să i le spui persoanei care îți repară computerul

Tehnologia tinde să se asemene din ce în ce mai mult cu un organism viu. La un moment dat, unul dintre dispozitivele electronice pe care le deții va părea că nu mai funcționează bine, ca și când s-ar fi îmbolnăvit. În acel moment, este nevoie să vorbești cu o persoană care poate afla care este problema și are pregătirea necesară pentru a o repara. Un fel de „doctor” de calculatoare. Totuși, oamenii au tendința de a minți în legătură cu motivul pentru care cred ca aparatul a ajuns în starea respectivă, la fel cum o fac atunci când medicul le pune întrebări pentru a stabili un diagnostic. Dacă te simți tentat să faci același lucru, iată mai jos care sunt cele mai populare minciuni pe care cei care repară electronice le aud prea des. 

 

Top 3 minciuni pe care cei care îți repară computerul nu le mai cred

 

  1. Nu spune că ți-ai restartat computerul dacă nu ai facut-o

La o firmă de service tech, se pare că cel puțin o dată pe săptămână o persoană minte că a dat restart la computer. Majoritatea problemelor minore în legătură cu funcționarea computerului se pot rezolva cu o simplă repornire a sistemului. Totuși, există persoane care, în loc să restarteze dispozitivul, preferă să mintă, ceea ce duce la întârzierea rezolvării problemei întâmpinate. 

Aceeași soluție simplă este valabilă și în cazul unui modem, router sau imprimantă. În nouă din zece cazuri, un simplu restart este capabil să curețe toate acele „sughițuri”, acele erori de cod care îngreunează funcționarea dispozitivului tău. Dacă ai o problemă care nu se rezolvă astfel, abia atunci este cazul să te gândești să îți duci aparatul pentru a fi reparat de o firmă precum SALUT-IT, cu experiență în domeniu. 

 

      2. Nu spune că nu știi cum a ajuns acel virus în computerul tău

Știi cum ajunge computerul tău să fie virusat? Ei bine, este posibil să fi intrat pe site-uri pe care nu ar fi trebuit să le vizitezi și ai dat click pe link-uri pe care nu ar fi trebui să le accesezi. De asemenea, poate că ai descărcat un program dubios. 

Este destul de ușor să eviți virusarea calculatorului. Pur și simplu, nu da click pe un buton sau un link care nu pare a fi de încredere. Nici măcar nu te întreba dacă ar trebui să îl apeși sau nu. Părăsește pagina îndată! Se pare că azi poți să contactezi un malware fără să intri pe un site discutabil. Dacă ai scris greșit adresa web a site-ului pe care vrei să îl vizitezi, este posibil să ajungi pe un web page care e plin de viruși. Așadar, atunci când tipul de la service te întreabă dacă știi ce s-a întâmplat, recunoaște-ți vina. Dacă știe sursa problemei, este mai probabil să știe și cum să scape rapid de el. 

     

      3. Nu încerca să le spui că ai primit computerul stricat

Dacă dispozitivul tău ar fi fost stricat atunci când l-ai primit, ai fi dat un telefon către echipa de suport tehnic în primele minute după ce ai încercat să îl deschizi. Cei de la service vor remarca semne că ai utilizat mult și bine aparatul, dovadă că acesta a fost funcțional. Vor observa faptul că unele taste sunt lucioase sau alte urme de uzură pe care doar un ochi antrenat le vede. 

Acestea sunt doar câteva minciuni pe care persoanele care îți repară electronicele s-au săturat să le audă. Așa că, încetează să le mai spui, în caz că o faci. Astfel, nu te pui într-o situație și mai jenantă decât cea în care te afli, iar problema ta va fi rezolvată mult mai repede. 

 

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com

Viitor, Prezent, Trecut, Prezent și Viitor – o poveste luminoasă

Nu știu dacă ai văzut vreodata sau măcar ai auzit de filmul Blade Runner din 1982. Acolo, într-o lume ce încearcă să prevadă, să povestească ce va fi în anul 2049, acțiune cu niște androizi umani, prea umani, un story încâlcit… in fine, un film extraordinar care m-a prins în trecut, acum mulți ani.

Dar, ce vreau eu să spun de fapt, au fost niște imagini care au creat un precedent tare interesant. M-a impresionat faptul că în lumea aia ciudată existau extrem de multe reclame luminoase. Mai mult, erau și holograme, care fie erau niște reclame, fie chiar niște transmisii live. Blocurile acelea înalte, cu uriașe afișajei verticale și imagini din altă lume, m-au marcat pentru mult timp, ridicând în capul meu o ștacheta a filmelor SF, ce cu greu mai putea fi trecută.

Practic, dacă ai văzut Blade Runner, numai Matrix, 20 de ani mai târziu, te-ar mai fi șocat. Așa stătea treaba. Mai ales că pentru noi cei crescuți în comunism, maximul de reclamă stradală luminoasă erau fie magazinele pe care scria PÎINE, ALIMENTARA sau MOTO-VELO-SPORT. Și asta dacă, aveau becuri respectivele denumiri, iar dacă aveau, curent era? Ințelegi unde bat? 

Am crescut odată cu dezvoltarea publicității în România de după Revoluție. Am fost mereu cu ochii prin ziare și pe print-ul outdoor. Nu știu de ce, mă atrăgea, iar când am început să ne dezvoltăm și pe partea asta de reclame luminoase, niște beculețe mi s-au aprins. Cam ca-n Blade Runner. Bine, nu așa multe, că acolo erau mai mult neoane. 🙂



Și apropo de neoane, de tuburile fluorescente, mi-aduc aminte de acele neoane care erau până nu demult, cele îndoite și întortocheate care fie simbolizau ceva, fie erau litere, cuvinte etc. Aveau farmecul lor.

Mie îmi mi plac ”luminuțele”, astea mici, dar cui nu-i plac? Mai ales când sunt tot felul de evenimente prin București, cu proiecții laser pe clădiri. Dar până să ajungem la lasere și proiecții, mă bucur nespus de mult de ”era” asta a LED-urilor, a panourilor LED și a ecranelor LED.  N-am văzut-o venind. Nu așa masiv.

Mi se pare o revoluție tare interesantă, dincolo de cât de mișto se poate lucra în publicitate cu ele. Sunt extrem de luminoase, consumă foarte puțin curent, sunt accesibile ca preț, ușor de adus în aproape orice formă, culori mai multe ca niciodată și combinații de senzații, de rămâi mut și rezistente la intemperii.

Imi place mult să merg prin București la ceas de seară. Merg și ziua, destul de des, pe jos, tocmai pentru a-l redescoperi, să merg în zone în care nu am mai fost. Dar seara, Bucureștiul are ceva magic. Cam cum era vestitul ceas Coca-Cola de la Unirii, îl mai știi? Ăla care arăta ora și câte grade erau afară. Unul dintre primele reclame bune de după 1990.Era MAGIC, era singular și mereu ți-era util când treceai pe acolo. Bine, mai era și European Drinks, dar cine o băga în seamă?

Acum, Bucureștiul cu reclamele luminoase, îmi place că nu exagerează, adică nu-mi doresc să nu mai văd clădirile din cauza reclamelor luminoase imense. Ok, accept locuri gen Time Square din New York și altele asemenea din marile orașe ale lumii, au farmec aparte. Ce să mai zici de Las Vegas, în cazul ăsta? Cocorul, de exemplu, cu panourile acelea puse în trepte, sunt de bun simț și drăguțe.

SImt că vor fi multe pâini de mâncat în zona asta a firmelor luminoase și alte semnalizări de genul. Fie stradal (vezi – și nu ai cum să nu le vezi – farmacii, magazine auto, sex-shopuri, cluburi de noapte, amanet etc.), fie mici panouri LED care îți semnalizează discret prin mall-uri, tot felul de promoții și mesaje pe care le prinzi cu coada ochiului.

Articol scris la lumina unui bec cu LED, pentru SuperBlog 2019.

Două săptămâni de aventuri în Bulgaria și România (cu biciclete MTB)

Eu i-am spus lui Ciprian că vom avea multe de cărat în escapada noastră cu bicicletele, din Bulgaria și România. Na, eu știam în ce mă bag, el nu. Așa, nici Alina nu credea asta, nici Sorana. Deși, în cazul fetelor, e rost de luat multe lucruri inutile doar ca să mai înghesuim în mașină ”că uite cât de mult loc mai este!”

Mda, timp de o săptămână cu două mașini, șase cupluri, cu șase biciclete, cu multe bagaje, cu atât de multe bagaje încât ne-ar fi trebuit o remorcă, dar am ales să avem suport de biciclete pe ambele mașini și cutii de depozitare, suplimentare, pe plafon.

Trei bicle pe o mașină, trei pe o alta. Avem suporturi de biciclete din alea de se prind pe cârligul de remorcare, stau ideal bicicletele acolo. Ți-am făcut poftă de plecat? Stai că nici nu am apucat să zic pe unde mergem. Ca să preîntâmpinăm unele probleme, mai ales că vom merge și pe drumuri mai off-road, ca să zic așa, ne-am dotat mașinile și cu câte un scut motor Skoda Fabia, din cele metalice, în locul celor din plastic care vin stock din fabrică. Da, unul pentru Fabia mea și unul pentru Golful prietenilor.


Na, eu sunt mai precaut din fire și chiar urmăresc să avem o vacanță reușită, nu vreau să ne fie știrbită în vreun fel bucuria dea merge în locuri noi, să trăim experiențe unice, fără amintiri neplăcute.

Desigur, una dintre destinații este, clar, Veliko Târnovo în Bulgaria. Este foarte aproape de noi, doar locuim în București, și dacă avem noroc o trecere rapidă a graniței, putem ajunge la Veliko mai repede decât am ajunge pe Valea Prahovei, de exemplu.

Are rost să mai amintesc cât de mișto este relieful din zona Veliko? Ce panoramă, ce dealuri și văi… perfecte pentru biciclete și fotografii instagramabile, dacă mi se permite.

Dacă tot vom fi prin acea zonă vreo 2 zile, o să mergem și la cascada Hotnitsa, care este la vreo 20 de kilometri de vestitul oraș al Bulgariei, o distanță perfectă pentru pedalele noastre, ce să mai.

Cel mai probabil o să stăm o săptămână în Bulgaria și o săptămână la noi în țară. Vom trece înapoi granița, fie pe la Zimnicea, fie pe la Vidin, fie prin zona Cazanelor Dunării, oricum e rost de mers și la Cazane, din orice parte am veni. Apoi vom urca încetișor pe Valea Cernei, prin Parcul Național Domogled, apoi vom mai bifa și Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, Semenic etc.


Clar va fi o aventură foarte, foarte mișto, mai ales că face parte dintr-un proiect de al meu, mai vechi, de a vedea și alte colțuri minunate din țara asta a noastră. Locuri mai puțin turistice sau care au fost destul de umblate de turiști, la un moment dat, dar care au decăzut din lipsă de promovare și investiții.

Mi-aș dori să dau mai departe din ceea ce experimentez sau voi experimenta, să pot transmite, sa promovez într-un fel acele locuri care ar trebui să iasă dintr-o umbră pe care nu o merită.

Hai, gata cu vorba pentru că trebuie să plecăm la drum!


Foto credit: autogedal.ro, unsplash
Articol scris pentru SuperBlog 2019 la provocarea AutoGedal.ro

 

Eu din adolescență vs. Eu de-acum (Concluzii)

Au trecut niște ani de la adolescență… Cam prea mulți, observ. Mai bine nu observam, 🙂
In fine, provocat să răspund la o întrebare despre cum mă îmbrăcam în adolescență și cum a evoluat stilul meu până acum, la aproape 40 de ani, răspunsul e simplu: a evoluat strict cât s-au schimbat și hainele, ca trend, ca materiale și culori. Cred.

Să mă explic. În adolescență îmi plăceau foarte mult hanoracele, numai că din cele cu fermoar nu prea aveai ce să alegi. Acum, însă, port cu preponderență hanorac cu fermoar, pentru că mi se par mai practice cu un tricou pe dedesubt. Concluzia? Nu am îmbătrânit chiar atât de urât, ci doar am mai făcut burtă. Iar burta merge cu hanoracul ăla mai larg. 🙂

In adolescență purtam șapcă, o ardeam mai hip-hopper, cu cozorocul la spate, acum după vreo 15 ani în care soția mi-a tot spus că nu-mi stă bine cu șapcă, nu mai port. Port o pălărie din asta mai casual, când și când, că și de asta mi s-a luat. Și ei, adică soției. Concluzia? Stai hip-hopper, dar neînsurat, da?

Da, mi-aduc aminte că aveam cămăși din alea cu pătrățele, roșu cu negru, alb cu negru, negru cu roșu… le știi, din alea de se poartă și acum, că moda revine, nu? Când lumea se mai plicitisește și nu știe ce să mai scoată, se ia un trend mai vechi și ori îi dau drumul la fel, pe piață, ori mai aduc modificări. Cam cum e și cu muzica remixată, exact la fel! Concluzia? Am purtat cămăși din alea, dar acum… poartă fii-mea care are 13 ani. Și mai poartă tricouri cu FRIENDS. Eu mă uitam la Friends, dar tricouri nu erau. Nici măcar cu Dallas. Ai prins-o?

Da, da, cel din stânga eu sunt (1997)

Dacă tot vorbesc de imprimeuri, eu aveam din cele cu The Prodigy, îmi plăceau mult, eram mare fan. La fel am rămas și acum, numai că nu am mai apucat să-mi iau un tricou cu trupa. Am, în schimb, cu Șuie Paparude. Sunt legat sufletește de trupa asta, de prin 1996 și încp merg la concerte. Concluzie? Tricourile cu imprimeuri, de prin 1995, erau tare proaste. Le spălam de mână ca sa nu le distrug.

Tricou cu The Prodigy?


Incălțămite sport? Adevărați adidași de bărbați, tată! Mie imi plăceau unii, tip gheată, care aveau o limbă MARE, impresionantă, care stătea cumva ”leșinată” sau bățoasă, depinde cum îți plăcea să te legi la șireturi. Acum o ard tot ”tip adidas”, chiar de la Adidas. Nu ghete sport-casual, nici ghete de bărbați, din cele de toamnă, dar încă tânjesc după unii așa mai înalți, ca-n tinerețe. Vreo concluzie aici? Nu prea.

Gata, am trecut din cap până la picioare, cam tot ce era de spus. Nu sunt genul ”la costum”, nici cel cu palton sau pantaloni la dungă, nici gleznuță fină și golașă. 

Articol scris pentru SuperBlog 2019