3 MINCIUNI pe care NU ar trebui să i le spui persoanei care îți repară computerul

Tehnologia tinde să se asemene din ce în ce mai mult cu un organism viu. La un moment dat, unul dintre dispozitivele electronice pe care le deții va părea că nu mai funcționează bine, ca și când s-ar fi îmbolnăvit. În acel moment, este nevoie să vorbești cu o persoană care poate afla care este problema și are pregătirea necesară pentru a o repara. Un fel de „doctor” de calculatoare. Totuși, oamenii au tendința de a minți în legătură cu motivul pentru care cred ca aparatul a ajuns în starea respectivă, la fel cum o fac atunci când medicul le pune întrebări pentru a stabili un diagnostic. Dacă te simți tentat să faci același lucru, iată mai jos care sunt cele mai populare minciuni pe care cei care repară electronice le aud prea des. 

 

Top 3 minciuni pe care cei care îți repară computerul nu le mai cred

 

  1. Nu spune că ți-ai restartat computerul dacă nu ai facut-o

La o firmă de service tech, se pare că cel puțin o dată pe săptămână o persoană minte că a dat restart la computer. Majoritatea problemelor minore în legătură cu funcționarea computerului se pot rezolva cu o simplă repornire a sistemului. Totuși, există persoane care, în loc să restarteze dispozitivul, preferă să mintă, ceea ce duce la întârzierea rezolvării problemei întâmpinate. 

Aceeași soluție simplă este valabilă și în cazul unui modem, router sau imprimantă. În nouă din zece cazuri, un simplu restart este capabil să curețe toate acele „sughițuri”, acele erori de cod care îngreunează funcționarea dispozitivului tău. Dacă ai o problemă care nu se rezolvă astfel, abia atunci este cazul să te gândești să îți duci aparatul pentru a fi reparat de o firmă precum SALUT-IT, cu experiență în domeniu. 

 

      2. Nu spune că nu știi cum a ajuns acel virus în computerul tău

Știi cum ajunge computerul tău să fie virusat? Ei bine, este posibil să fi intrat pe site-uri pe care nu ar fi trebuit să le vizitezi și ai dat click pe link-uri pe care nu ar fi trebui să le accesezi. De asemenea, poate că ai descărcat un program dubios. 

Este destul de ușor să eviți virusarea calculatorului. Pur și simplu, nu da click pe un buton sau un link care nu pare a fi de încredere. Nici măcar nu te întreba dacă ar trebui să îl apeși sau nu. Părăsește pagina îndată! Se pare că azi poți să contactezi un malware fără să intri pe un site discutabil. Dacă ai scris greșit adresa web a site-ului pe care vrei să îl vizitezi, este posibil să ajungi pe un web page care e plin de viruși. Așadar, atunci când tipul de la service te întreabă dacă știi ce s-a întâmplat, recunoaște-ți vina. Dacă știe sursa problemei, este mai probabil să știe și cum să scape rapid de el. 

     

      3. Nu încerca să le spui că ai primit computerul stricat

Dacă dispozitivul tău ar fi fost stricat atunci când l-ai primit, ai fi dat un telefon către echipa de suport tehnic în primele minute după ce ai încercat să îl deschizi. Cei de la service vor remarca semne că ai utilizat mult și bine aparatul, dovadă că acesta a fost funcțional. Vor observa faptul că unele taste sunt lucioase sau alte urme de uzură pe care doar un ochi antrenat le vede. 

Acestea sunt doar câteva minciuni pe care persoanele care îți repară electronicele s-au săturat să le audă. Așa că, încetează să le mai spui, în caz că o faci. Astfel, nu te pui într-o situație și mai jenantă decât cea în care te afli, iar problema ta va fi rezolvată mult mai repede. 

 

Sursa foto: shutterstock.com, pexels.com

Viitor, Prezent, Trecut, Prezent și Viitor – o poveste luminoasă

Nu știu dacă ai văzut vreodata sau măcar ai auzit de filmul Blade Runner din 1982. Acolo, într-o lume ce încearcă să prevadă, să povestească ce va fi în anul 2049, acțiune cu niște androizi umani, prea umani, un story încâlcit… in fine, un film extraordinar care m-a prins în trecut, acum mulți ani.

Dar, ce vreau eu să spun de fapt, au fost niște imagini care au creat un precedent tare interesant. M-a impresionat faptul că în lumea aia ciudată existau extrem de multe reclame luminoase. Mai mult, erau și holograme, care fie erau niște reclame, fie chiar niște transmisii live. Blocurile acelea înalte, cu uriașe afișajei verticale și imagini din altă lume, m-au marcat pentru mult timp, ridicând în capul meu o ștacheta a filmelor SF, ce cu greu mai putea fi trecută.

Practic, dacă ai văzut Blade Runner, numai Matrix, 20 de ani mai târziu, te-ar mai fi șocat. Așa stătea treaba. Mai ales că pentru noi cei crescuți în comunism, maximul de reclamă stradală luminoasă erau fie magazinele pe care scria PÎINE, ALIMENTARA sau MOTO-VELO-SPORT. Și asta dacă, aveau becuri respectivele denumiri, iar dacă aveau, curent era? Ințelegi unde bat? 

Am crescut odată cu dezvoltarea publicității în România de după Revoluție. Am fost mereu cu ochii prin ziare și pe print-ul outdoor. Nu știu de ce, mă atrăgea, iar când am început să ne dezvoltăm și pe partea asta de reclame luminoase, niște beculețe mi s-au aprins. Cam ca-n Blade Runner. Bine, nu așa multe, că acolo erau mai mult neoane. 🙂



Și apropo de neoane, de tuburile fluorescente, mi-aduc aminte de acele neoane care erau până nu demult, cele îndoite și întortocheate care fie simbolizau ceva, fie erau litere, cuvinte etc. Aveau farmecul lor.

Mie îmi mi plac ”luminuțele”, astea mici, dar cui nu-i plac? Mai ales când sunt tot felul de evenimente prin București, cu proiecții laser pe clădiri. Dar până să ajungem la lasere și proiecții, mă bucur nespus de mult de ”era” asta a LED-urilor, a panourilor LED și a ecranelor LED.  N-am văzut-o venind. Nu așa masiv.

Mi se pare o revoluție tare interesantă, dincolo de cât de mișto se poate lucra în publicitate cu ele. Sunt extrem de luminoase, consumă foarte puțin curent, sunt accesibile ca preț, ușor de adus în aproape orice formă, culori mai multe ca niciodată și combinații de senzații, de rămâi mut și rezistente la intemperii.

Imi place mult să merg prin București la ceas de seară. Merg și ziua, destul de des, pe jos, tocmai pentru a-l redescoperi, să merg în zone în care nu am mai fost. Dar seara, Bucureștiul are ceva magic. Cam cum era vestitul ceas Coca-Cola de la Unirii, îl mai știi? Ăla care arăta ora și câte grade erau afară. Unul dintre primele reclame bune de după 1990.Era MAGIC, era singular și mereu ți-era util când treceai pe acolo. Bine, mai era și European Drinks, dar cine o băga în seamă?

Acum, Bucureștiul cu reclamele luminoase, îmi place că nu exagerează, adică nu-mi doresc să nu mai văd clădirile din cauza reclamelor luminoase imense. Ok, accept locuri gen Time Square din New York și altele asemenea din marile orașe ale lumii, au farmec aparte. Ce să mai zici de Las Vegas, în cazul ăsta? Cocorul, de exemplu, cu panourile acelea puse în trepte, sunt de bun simț și drăguțe.

SImt că vor fi multe pâini de mâncat în zona asta a firmelor luminoase și alte semnalizări de genul. Fie stradal (vezi – și nu ai cum să nu le vezi – farmacii, magazine auto, sex-shopuri, cluburi de noapte, amanet etc.), fie mici panouri LED care îți semnalizează discret prin mall-uri, tot felul de promoții și mesaje pe care le prinzi cu coada ochiului.

Articol scris la lumina unui bec cu LED, pentru SuperBlog 2019.

Două săptămâni de aventuri în Bulgaria și România (cu biciclete MTB)

Eu i-am spus lui Ciprian că vom avea multe de cărat în escapada noastră cu bicicletele, din Bulgaria și România. Na, eu știam în ce mă bag, el nu. Așa, nici Alina nu credea asta, nici Sorana. Deși, în cazul fetelor, e rost de luat multe lucruri inutile doar ca să mai înghesuim în mașină ”că uite cât de mult loc mai este!”

Mda, timp de o săptămână cu două mașini, șase cupluri, cu șase biciclete, cu multe bagaje, cu atât de multe bagaje încât ne-ar fi trebuit o remorcă, dar am ales să avem suport de biciclete pe ambele mașini și cutii de depozitare, suplimentare, pe plafon.

Trei bicle pe o mașină, trei pe o alta. Avem suporturi de biciclete din alea de se prind pe cârligul de remorcare, stau ideal bicicletele acolo. Ți-am făcut poftă de plecat? Stai că nici nu am apucat să zic pe unde mergem. Ca să preîntâmpinăm unele probleme, mai ales că vom merge și pe drumuri mai off-road, ca să zic așa, ne-am dotat mașinile și cu câte un scut motor Skoda Fabia, din cele metalice, în locul celor din plastic care vin stock din fabrică. Da, unul pentru Fabia mea și unul pentru Golful prietenilor.


Na, eu sunt mai precaut din fire și chiar urmăresc să avem o vacanță reușită, nu vreau să ne fie știrbită în vreun fel bucuria dea merge în locuri noi, să trăim experiențe unice, fără amintiri neplăcute.

Desigur, una dintre destinații este, clar, Veliko Târnovo în Bulgaria. Este foarte aproape de noi, doar locuim în București, și dacă avem noroc o trecere rapidă a graniței, putem ajunge la Veliko mai repede decât am ajunge pe Valea Prahovei, de exemplu.

Are rost să mai amintesc cât de mișto este relieful din zona Veliko? Ce panoramă, ce dealuri și văi… perfecte pentru biciclete și fotografii instagramabile, dacă mi se permite.

Dacă tot vom fi prin acea zonă vreo 2 zile, o să mergem și la cascada Hotnitsa, care este la vreo 20 de kilometri de vestitul oraș al Bulgariei, o distanță perfectă pentru pedalele noastre, ce să mai.

Cel mai probabil o să stăm o săptămână în Bulgaria și o săptămână la noi în țară. Vom trece înapoi granița, fie pe la Zimnicea, fie pe la Vidin, fie prin zona Cazanelor Dunării, oricum e rost de mers și la Cazane, din orice parte am veni. Apoi vom urca încetișor pe Valea Cernei, prin Parcul Național Domogled, apoi vom mai bifa și Parcul Național Cheile Nerei Beușnița, Semenic etc.


Clar va fi o aventură foarte, foarte mișto, mai ales că face parte dintr-un proiect de al meu, mai vechi, de a vedea și alte colțuri minunate din țara asta a noastră. Locuri mai puțin turistice sau care au fost destul de umblate de turiști, la un moment dat, dar care au decăzut din lipsă de promovare și investiții.

Mi-aș dori să dau mai departe din ceea ce experimentez sau voi experimenta, să pot transmite, sa promovez într-un fel acele locuri care ar trebui să iasă dintr-o umbră pe care nu o merită.

Hai, gata cu vorba pentru că trebuie să plecăm la drum!


Foto credit: autogedal.ro, unsplash
Articol scris pentru SuperBlog 2019 la provocarea AutoGedal.ro

 

Eu din adolescență vs. Eu de-acum (Concluzii)

Au trecut niște ani de la adolescență… Cam prea mulți, observ. Mai bine nu observam, 🙂
In fine, provocat să răspund la o întrebare despre cum mă îmbrăcam în adolescență și cum a evoluat stilul meu până acum, la aproape 40 de ani, răspunsul e simplu: a evoluat strict cât s-au schimbat și hainele, ca trend, ca materiale și culori. Cred.

Să mă explic. În adolescență îmi plăceau foarte mult hanoracele, numai că din cele cu fermoar nu prea aveai ce să alegi. Acum, însă, port cu preponderență hanorac cu fermoar, pentru că mi se par mai practice cu un tricou pe dedesubt. Concluzia? Nu am îmbătrânit chiar atât de urât, ci doar am mai făcut burtă. Iar burta merge cu hanoracul ăla mai larg. 🙂

In adolescență purtam șapcă, o ardeam mai hip-hopper, cu cozorocul la spate, acum după vreo 15 ani în care soția mi-a tot spus că nu-mi stă bine cu șapcă, nu mai port. Port o pălărie din asta mai casual, când și când, că și de asta mi s-a luat. Și ei, adică soției. Concluzia? Stai hip-hopper, dar neînsurat, da?

Da, mi-aduc aminte că aveam cămăși din alea cu pătrățele, roșu cu negru, alb cu negru, negru cu roșu… le știi, din alea de se poartă și acum, că moda revine, nu? Când lumea se mai plicitisește și nu știe ce să mai scoată, se ia un trend mai vechi și ori îi dau drumul la fel, pe piață, ori mai aduc modificări. Cam cum e și cu muzica remixată, exact la fel! Concluzia? Am purtat cămăși din alea, dar acum… poartă fii-mea care are 13 ani. Și mai poartă tricouri cu FRIENDS. Eu mă uitam la Friends, dar tricouri nu erau. Nici măcar cu Dallas. Ai prins-o?

Da, da, cel din stânga eu sunt (1997)

Dacă tot vorbesc de imprimeuri, eu aveam din cele cu The Prodigy, îmi plăceau mult, eram mare fan. La fel am rămas și acum, numai că nu am mai apucat să-mi iau un tricou cu trupa. Am, în schimb, cu Șuie Paparude. Sunt legat sufletește de trupa asta, de prin 1996 și încp merg la concerte. Concluzie? Tricourile cu imprimeuri, de prin 1995, erau tare proaste. Le spălam de mână ca sa nu le distrug.

Tricou cu The Prodigy?


Incălțămite sport? Adevărați adidași de bărbați, tată! Mie imi plăceau unii, tip gheată, care aveau o limbă MARE, impresionantă, care stătea cumva ”leșinată” sau bățoasă, depinde cum îți plăcea să te legi la șireturi. Acum o ard tot ”tip adidas”, chiar de la Adidas. Nu ghete sport-casual, nici ghete de bărbați, din cele de toamnă, dar încă tânjesc după unii așa mai înalți, ca-n tinerețe. Vreo concluzie aici? Nu prea.

Gata, am trecut din cap până la picioare, cam tot ce era de spus. Nu sunt genul ”la costum”, nici cel cu palton sau pantaloni la dungă, nici gleznuță fină și golașă. 

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Despre cum m-am întâlnit cu Sache și cu Ana a lu’ Costache

Mă întâlnesc într-un supermarket, total întâmplător, într-o zi, cu Sache. Un amic. Eu sunt Mandache, deci…

– Salut, Sache!
– Ooo… Mandache!
– Ce faci, Sache?
– Bine, Mandache… uite caut niște fructe.
– Și găsești?
– Păi, aș găsi dacă tu nu m-ai opri.
– Te opresc, Sache, mai știi ceva de Mache?
– Care Mache? zice Sache
– Cum, care Mache, bă Sache? Mache din Matache.
– Măcelarul?
– Nu, groparul… Ce ai Sache?
– Carență, Mandache.
– Carență și ție! E un salut nou, Sache?
– Nu, Mandache, dar m-ai întrebat ce am…
– Și ai, Sache?
– Păi n-am. Adică am, da-i carență. De vitamina C, Mandache.
– Aaa, d-aia cauți fructe, mă Mache…
– Sunt Sache, vezi că mă dai drept Mache.
– Care Mache?
– E… ăla din Matache!
– Păi, și de ce nu iei fructe de la moș, Sache?
– Care moș, Mandache?
– Moș Costache!
– Bă, că bine zici Mandache…
– Moș Costache, Sache, are cele mai mișto fructe, nu mai știi?
– Da, Mandache, o avea el pe fii-sa aia…
– Ana a lu’ Costache, ce mai ieșeam la câte un șprițache…
– Chiar, aveam și gluma aia cu pepenii Anei a lu’ Costache.
– Bă, ești lache? Ce nebuni eram, bă Sache!
– Ana ce mai face, Mandache?
– Lucrează la Farmacia La Preț Mic, Sache!
– Bun, Mandache, adică-i aproape…
– Da, Sache, e chiar colea. Mergem s-o întrebăm de nea Costache?
– Dacă mergem încolo poate dăm și de Apostolache?!
– Bă, ești nebun, Sache? Apostolache? Ce-o mai face, Sache?
– Ce-o face și Mache din Matache…
– Și Mihalache, și Enache sau Manolache.
– Ai dreptate, Mandache, putem s-o ținem așa…
– Hai, Sache!
– Hai, Mache!


 Și am luat-o frumos, la picior, spre Ana de la farmacie, pentru că dorul era mare, se pare. Așa aveam să aflăm că pentru acea carență de vitamina C de care zicea Sache că suferă, nu era nevoie să mănânce ”kilometri” întregi de fructe, ci doar să ia Vitamina C de la farmacie, indiferent de formă sau prezentare, pentru că se găsesc în fel și chip, după gust.



Da, pentru că dacă vrei să aduni vitamina C cât se află într-o pastiluță, dar transpus în fructe, e nevoie de kilograme multe de lămâi, de exemplu. Adică, în loc să iei o singură pastiluță de vitamina C, te vezi în stare, Sache, să bagi niște lămâi? Atât de multe lămâi încât nici n-ai fi crezut că e posibil.

Mda, câteodată poți afla lucruri interesante dacă pleci urechea la cei care știu ce spun. Parcă-l și vedeam pe Sache la moș Costache. cum pleca cu portbagajul plin de fructe. Nu zic că nu-s bune, dar dacă ai o problemă ca a lui Sache sau alta, legată de alte vitamine, e bine să faci un pic de research, să mai întrebi un medic de încredere sau poate chiar un farmacist de încredere, zic.

Deci, la plecare, spre seară, am ieșit cu Ana a lui Costache și cu Sache, l-am sunat și pe Mache din Matache, pe Andronache și Manolache, ne-am văzut la un șprițache ca pe vremuri, cu povești, cu glume bune și cu amintiri din alea care te urmăresc o viață întreagă.

Articol vitaminizat pentru SuperBlog 2019

 

400 de Cuvinte (Mesaje • Emoții • Amintiri • Visuri • Oameni)

Bună, ce faci? Ești bine? Vrei să fie și mai bine? JOACĂ-te! Descoperă-te! Imaginează-te” Mergi. Mai departe. MAI DEPARTE! Hai! Este timpul tău, timpul nostru. SIMȚI? 

Ia-te de mână. Ascultă! Îmbrățișează… Pe tine, dar și pe alții. CÂNTĂ!! De ce nu? Mergi mai departe. Nu uita niciodată. Adu-ți aminte! De fiecare dată când vrei asta.

Iubește. Iubește mult. RÂZI! Nu plânge, nu ai de ce. Plângi doar când ești fericită. Sau fericit. Plângi din dragoste? Plângi când te simți nedreptățit? ZÂMBEȘTE! Revino-ți! Ești bine, suntem cu tine! Suntem mulți. Suntem COLOP! Suntem pretutindeni… Este REAL.



Viața e scurtă? Trăiește INTENS. Privește lângă tine, nu privi doar cerul. PRIVEȘTE=TE pe tine. Privește-te prin ochii celorlalți. Cum te vezi? Cum te văd ceilalți? Cum îi vezi tu pe ei? 

Caută, schimbă, ajustează. Sau n-o face deloc, dacă nu e cazul. Lasă firimituri în urma ta. LASĂ CEVA IN URMĂ. Scrie. Desenează. Pictează. CREEAZĂ amintiri cu un e-mark. Lasă mesaje. Mesaje și Povești. Povestește-te, povestește-ne, fii POVESTE.

Fii erou! Oh, eroina?! Fii super erou, fii personaj, un om bun. Un om bun este super erou. Prea mult negativism, prea mulți anti-eroi. Prea mult HATE, prea multă URĂ: Mesaje fără suflet. Mesaje ce dispar în timp ce sunt scrise. RESPIRĂ! Trage aer în piept. Calcă printre ei. Ridică-te!

Respect! Respectă. Respectă-te. Respectă-i. Intâlniți-vă. Imbrățișați. Simțiți. TRĂIȚI! Accentuează-ți simțurile, du-le sus. SIMTE! Vibrează, Cunoaște, Învață. Alege omul potrivit. Învață de la el. Învață-l pe cel ce nu știe. AJUTĂ. Întinde-ți mâna! Dă mai departe. BUN.

Ai privit spre SOARE azi? Ai privit Luna aseară? Privești des stelele? Le numeri? Mergem împreună pe aceeași cale, deși suntem diferiți. Foarte diferiți. Ne plac aceleași lucruri. Avem aceleași sentimente. NE SIMȚIM. Nu suntem aproape. Dar… se simțim, ne atingem, ne privim fără a ne vedea. Suntem departe, dar aproape. Suntem NOI:

Romantic, eu? Tu ești romantică? VISEZI? Mă visezi? Te visezi? Te proiectezi în viitor? Te gândești la noi? Te gândești mult la mine? La NOI? La ce va fi? Mereu voi fi AICI pentru tine. Voi fi aer. Sunt aer. PRETUTINDENI și nicăieri, probabil. Da, probabil…

Urăsc probabilitatea, ador certitudinea. În aceeași măsură o urăsc. Îți plac SURPRIZELE? Necunoscutul? Adrenalina? Acțiune și liniște. Zen și sălbatic. Necunoscut. Lumină. Este lumină. Acolo unde-i lumină este numai bine? Cum ne (re)găsim în întuneric?

PATRU SUTE de cuvinte. Dar NOI suntem dincolo. Dincolo de CUVINTE. Te IUBESC.


Povestea de mai sus a fost parte a unui proiect în care un grup de oameni și-au scris bilețele cu mesaje scurte timp de o săptămână. Un fel de experiment la job., un joc, un altfel de team-building. Dintre miile de cuvinte am ales 400 și le-am așternut mai sus într-o formă care să aibă un sens, să fim mai atenți cu noi.

A fost o provocare COLOP pentru că au lansat E-MARK (recompensat Honorable Mention la  RED DOT AWARD 2019) o altfel de ștampilă, un marker multimedia multifuncțional care dincolo de mulțimea de aplicații în care-și poate găsi locul (vezi business-uri) poate avea și… SUFLET:

Articol scris pentru SuperBlog 2019

TU cât de intens îți trăiești Povestea fără Sfârșit?

Poate că dragostea noastră s-a consumat prea repede, prea am ars, ne-am contopit, am iubit, am atins, am visat…

PREA mult. Cine poate zice care este limita? Cine sau ce poate să tragă un semnal de alarmă când ajungi la acest PREA? In cazul nostru, prea a fost mai chiar mai mult decât prea, dacă există așa ceva.

Probabil că s-a activat la noi acest PREA. Am exagerat? Am dus totul prea în extrem? Ne-am bucurat prea mult de fiecare clipă, iar chimia dintre noi s-a potolit? Care ar fi fost, de fapt, rețeta ideală a unei povești de dragoste perfecte?

I-am dăruit Luna. Chiar i-am dăruit-o, nu doar am aruncat aiurea cu vorbe mieroase. I-am dăruit Luna în fel și chip, i-am dăruit-o chiar și când se aștepta mai puțin, iubindu-i zâmbetul sincer. Prea multă Lună?

Dar și ea mi-a dăruit Luna, ți-am zis? Aceeași Lună frumoasă cu iz de metaforă. Aceeași Lună care ne-a luminat trupurile goale când ne-am iubit sincer, limitless, învăluindu-ne, mângâindu-ne, poleindu-ne cu aur într-o mare de întuneric. Prea profund? Prea poetic? Prea puțină lumină sau prea multă? 

Neverending Story. Visam și ne iubeam ca la 16 ani, dar ancorați în realitate, o realitate hâdă care niciodată nu ar merita atenție, dar care poate născoci povești de neuitat, trăiri intense, dacă reușești să-ți duci alegerile acolo unde le este locul. În acel loc care poate născoci bucurii, scântei de fericire, firimituri de extaz.

Mi-e dor de ea, chiar îmi e. Dacă aș zice că o simțeam asemeni unui talisman mă duc prea departe cu vorbele? Mi-e dor într-un fel aparte, pe care nu-l pot exprima în cuvinte. Cuvintele sunt sărace, tastatura nu mă ajută să transmit ceea ce simt, poezia n-o pot născoci. 

Poate numai dacă… da, dacă ai fi aici cu mine, să mă simți, să vezi prin ochii mei și prin căldura ce mă învăluie când mă gândesc la ea? Poate așa vei înțelege.Sau poate nu… poate o să mă crezi nebun?

Sunt eu. Acum, aici, sunt doar eu, un laptop, un autovehicul în care scriu despre noi, despre ceea ce am fost noi. Parcarea este pustie la ora asta înaintată, dar nu la fel de pustie ca inima mea. Incă o iubesc, dar…

Degetele îmi fug pe tastatură, îmi joacă sincer, iar lumina palidă a unui stâlp de iluminat poposește cald pe cele două amintiri de la ea pe care le port cu mine: o verighetă și o brățară de argint.

Știu, îmi place să cred, probabil, că și ea mai poartă acele brățări charm și un colier de argint pe care i le-am dăruit cândva. Simt că așa suntem încă legați, o linie invizibilă extrem de scurtă și intensă,
Sunt proaspete amintirile, parcă ieri s-a întâmplat. Incerc să păstrez fiecare amintire intactă, indiferent de trecerea timpului, de evenimentele care vin și trec. Nu las nimic care să îmi păteze acele momente. Sunt ale mele, sunt ale noastre și ale ei.

Nu ai cum să nu te gândești dacă nu cumva această PREA poveste de dragoste, odată cu trecerea anilor, ți-a fost la fel de mult împărtășită? Apar gânduri de tot felul, privești lucrurile din mai multe perspective, alte unghiuri, dai zoom out, zoom in, te detașezi, te (re)implici și îți întrebi inima încă o dată: de ce ne-am stins?

Nu, nu o lua ca pe o dramă, ia-o ca pe un fapt, un story care poate că te macină și pe tine, poate ai trăit, iubit intens, aprins, fierbinte. Poate că încă mai retrăiești amintiri. La fel ca mine. Poate încă trăiești povestea, dar nu ca mine. Poate că vei avea povestea ta, în versiunea ta, dar poate la fel ca mine. Poate că, totuși, nu veți face aceleași greșeli, la fel ca noi.

Ia ce e frumos, amestecă, luptă, zâmbește mult de tot, strânge și nu-i da drumul. Poate, doar pentru o secundă. Nu lua de bun ce-ți scriu acum, sunt influențat de propriile sentimente, dar culege, păstrează esența a ceea ce am avut eu, mergi pe calea ta, pe calea voastră și fă în așa fel încât ca povestea să dureze cât mai mult. Nu PREA mult, ci doar… mult.

Atât mai am. O amintire alcătuită din mii de amintiri și miliarde de sentimente, iar bijuteriile asea care-mi dau bobârnace la fiecare pas, îmi amintesc și-mi subliniază de ce e bine să iubești intens cel puțin o dată-n viața asta.



Povestea a fost scris la provocarea celor de la Venda Jewlery, care mi-au propus să povestesc despre cum bijuteriile pot lua partea la evenimente din viață. Nu mi-am dorit să scriu despre cum am cerut-o pe ea in căsătorie, cum s-a întâmplat în final, ci despre un episod, o parte a vieții pe care am trăit-o până acum.

Articol scris pentru SuperBlog 2019

Cum am salvat, împreună cu tot satul, casa lu’ tanti Saveta


Când a venit Nae a lu’ Gălbejitu la noi la poartă ca să vorbească cu tata despre ceva de oameni mari, cum zicea el când eram eu de față, mi-am ridicat pălăria pe creștet și m-am rățoit destul de tare. De data asta.

Nae a lu’ Gălbejitu a făcut ochii mari și l-am văzut cum își înfrânează o pălitură, din aia ștearsă peste cap, care-ți vine cumva natural și o accepți știindu-ți greșeala. Greșeală pe mă-sa, că io am crescut ditamai omu’, supărare mare.

– Bă, tac-tu e acasă? Mai stau mult cu tine p-acia? zise a lu’ Gălbejitu, uitându-se la mine ca o gutuie viermănoasă la un trandafir.
– Da, e acasă, dar a zis că dacă întrebă cineva de el, să nu spui că-i acasă – adaug eu, cumva pasionat de Caragiale, ai prins-o?

–  Bă, sfrijitule, tu du-te și zi-i că am venit eu!
– Nu mă cheamă Sfrijitu, bre nea Nae. Mie îmi zice Gălușcă.
– Bine, mă, Babușcă.
– Gălușcă!
– Molușcă, Zacuscă, Muscă, Lăcustă… tu crezi că îmi pasă cum îți zice? Pentru mine ești a lu’ Sfrijitu, cum sunt eu al lui Gălbejitu, da? Hai, fă bine și cheamă-l, că e rost de grabă. SPRIJITULEEE! urlă Nae cu gura aia mare și cu dinți lipsă.

Am mârâit un pic la el, mai mult printre dinți, eu măcar aveam. Il las să intre, cu speranța că Ponositu o să vină să-l ia de brăcinari. Nu, Ponositu nu e frate-miu, cum ai crede, e câinele ăla fioros din fundu’ curții. Fioros pe naiba, cred că e la fel de chel în gură cum e și Nae. Cred că sunt de-un leat. Știi cum e cu anii câinești, și el are vro 15 d-ai noștri.

Nae se așeză pe prispa casei, eu îl urmez. Se apucă să-și facă o țigară, îmi întinse și mie să-mi fac și eu. Nu-l refuz. Încep să fac și eu la țigară. Tactios îmi rup o hârtie de ziarul ăla de ți-l mai aduce din când în când în sat, și presar puțin tutun peste. Cum or putea ăștia să fumeze așa ceva? Miroase a găinaț rânced de găină.

Observ că pe bucățica de ziar scrie data 21 octombrie 1958. A, e de săptămâna trecută! Ce trece vremea…

– Bre, nea Nae, d-aia bre rămași fără dinți, de la titiunul ăsta… îngaim  fără a mă uita la el, tot meșteșugind la țigara aia.
– Ce știi tu, mă copile… mai e și de la tărie, de la nevastă, că știi cum e, când o începe nevasta să turuie, fug și dinții… zise nea Nae, râzând strâmb ca furca lu tăticu.

Vine tata și ne vede, întinde mâna la mine și îi întind țigara făcută de mine. Pentru el era, eu nu fumez, nu-mi place. De mic îi făceam țigări, dar nu s-au luat de mine. Nici eu de ele.

Nae a lu’ Sfrijitu îl luă tare pe tata. Că e grabă mare, că e musai să meargă și el să ajute, că să merg și eu că mă știe băiet dezghețat și că știu niște oameni de mare ispravă. A, eram bun acum?

Care era baiu? Vuia satu’ la casa lu tanti Saveta, că e rost să cadă. Casă veche, o stricat-o ultimele ploi. Prea multă apă, chiar prea multă.

– Păi, dacă stați și fumați! Puneți mâna și ajutați femeia să-și facă casa! zic și eu cumva curajos, poate prea curajos.

Despre asta era vorba, de-aia venise Nae a lu’ Sfrijitu, că-i spusese Gogu a lu’ Găoacă, la rugămințile Vetii a lu’ Haralamb și a Săftiței  a lu’ Ciufulitu să se strângă mai toți din sat și să meargă să ajute biata femeie.

Zis și făcut! Păi, da nu era toată lumea cu cățel și purcel să ajute? Eu eram cu Ponositu, iar Căcărează, prietenul meu, era cu Porcu, câinii noștri.

Trebuia să se strângă materialele și să ne mișcăm repede, că vremea nu era tocmai bună. Așa că toți s-au uitat la mine când și-au dat seama că numai eu pot să fac în așa fel încât să le aduc materialele rapid, altfel intra tanti Saveta în iarnă cu o dărăpănătură, iar până în Primăvară nu cred că mai rămânea ceva din casa aia.

Hai, că dacă e rost de repezeală, eu sunt omul potrivit. Cunosc eu niște oameni de la un depozit materiale de construcții, care pot aduce cu căruțele tot ce este nevoie: cusaci, șindrilă pentru acoperișuri, piatră, lut, paie, lemn, mult lemn, de toate felurile…

Noroc că aveam curierașii mei, porumbeii voiajori, cu care reușeam să mai vorbesc cu unul și cu altul, aflați la sate depărtare, de-aia oamenii îmi mai ziceau și Gălușcă Repede, sau doar Repede, dacă era rost de grabă.

Am scris repede pe bilețele, toate materialele de care aveam nevoie, am scris și mesaj pentru Ion a lu’ Țintaru, cel care avea să primească aceste mesaje, că la el se duceau porumbeii, iar el nu trebuia decât să se ducă la oamenii ăia de la depozit, cu care mă știam de când am ajutat la renovarea bisericii din sat.

Aveam să aflu dacă a prins mesajul, pentru că el trimitea degrabă răspuns înapoi, așa ne era învoiala. Mai are rost să amintesc de casa femeii că am dat-o la gata în numai câteva zile? 

,,,


Oamenii mei care au primit mesajul de la porumbei

Cam așa ar fi fost în alte vremuri dacă ar fi existat o Casă de Comenzi Online precum Vindem Ieftin.ro  Am făcut un exercițiu de imaginație și mi-am închipuit cum ar fi decurs lucrurile dacă ar fi fost un altfel de ”online” pe vremea aceea. O soluție ca lucrurile să se miște extrem de rapid, la un preț corect și cu încrederea că totul este de calitate și furnizat la timp.

Ai o casă în construcție? Vrei să te apuci de construit, dar nu știi de unde să procuri materialele? Nu vrei să stai să cauți pe tot felul de site-uri, să compari prețuri și să mergi apoi pe la fiecare să cumperi? Cu mașina ta? Transportul tău?

Nu, există treaba asta de care ziceam, o Casă de Comenzi Online, care negociază pentru tine prețuri și poți avea ceea ce cauți chiar la locul în care ai nevoie. Cireașa de pe tort? Avem așa ceva? Da, ai și review-uri video de la clienți ca să vezi cât de serioși sunt oamenii, să nu-mi spuneți mie Gălușcă a lu’ Sfrijitu, dacă nu.

 

Mai jos este o Galerie foto personala la casa Moromeților, așa pentru un pic de vibe de altădată, dacă mi se permite.

 

 



foto credit: Fotografii personale la Casa Morometilor (cele alb-negru) și vindem-ieftin.ro
Articol scris din 1958 pentru SuperBlog 2019

 

Probabil cea mai bună ofertă la care nu m-am așteptat

Dimineață. Din aia în care e musai să mergi la job că altfel nu ai din ce plăti facturile. Da, un pic tristă, dar veselă că ai de lucru. Încui ușa de la apartament și cobor grăbit scările blocului. Stau la etajul 1 așa că nu mă agit cu liftul, chiar nu. 

Ajung la parter și mă lovesc, mai mult vizual, de tablele cutiilor poștale, care acum sunt ”frumos ornate” cu numărul X din săptămâna Y al revistei/ broșurii/ catalogului/ ziarului – cum vrei tu să-i spui – al unui market cunoscut șii care se află la o distanță de câțiva kilometri față de mine. Sau eu de el.

”Încă o revistuță din asta, bună de răsfoit la semafor și de curățat cartofi și pomelo pe ea!” gândesc, ca de obicei. Pana mea, nu zic, e bine să mai știi de oferte, dar când trăim deja în era digitală, mai avem nevoie oare de imprimări pe hârtie? Băi, băiatule, tu ai auzit de Promotons? Păi, ce facem?

Și nici nu apuc să mă dezmeticesc din peisajul tomnatic ce căzuse peste cutiile poștale (na, era ediția de toamnă cu frunze și alea-alea) că ochii îmi fug la vecinica drăguțica de pe palierul meu, care și ea era pe sistem fuguța-fuguța pe scări. Ne salutăm fugitiv, mai mult ea, eu insist oleacă și ne înțelegem din priviri: nebunia cu ofertele tipărite merge prea departe.

I-am deschis politicos ușa de la intrarea în bloc, putea și ea să o deschidă, dacă vrem să o ardem politically correct, dar am zis că dă bine la imaginea mea dacă o deschid eu și o las pe ea să treacă.

Cum aveam drum comun, aveam să aflu din următorii pași făcuți împreună, spre un magazin din apropiere, am continuat și verbal ”discuția” vizuală de mai înainte, așa că mut victorios:
– Auzi, ție îți place pomelo? 😀

Nu, nu cred că am început chiar așa, dar probabil că era legat de cataloage de oferte, de faptul că nu ar mai trebui printate când avem tot felul de aplicații și internet la îndemână, că e păcat de copaci, de hârtia reciclată care ar trebui să fie mai bine folosită, d-astea…

Promotons


Cafeaua băută împreună cu vecinica drăguțica, de la aparat, parcă ne-a ațâțat și mai tare discuția. Bine, nu știam cum o cheamă, așa că era vecinica de la 11. Apartamentul 11. O vedeam des dimineața, că dacă ai cam aceeași oră, te cam știi cu majoritatea. Ca atunci când mergi cu mijloacele de transport în comun și vezi fețe cunoscute, deși nu cunoști pe nimeni, doar oameni care merg în direcția ta la orele alea.

Noroc că eu plec cu mașina personală, haha, și am astfel ocazia de a o invita pe vecinica la un trip, să-mi fie copilot până unde dorește ea să coboare. Da, așa a sunat invitația mea, care putea să fie bine de tot chiar o cerere în căsătorie. Poate dacă aș fi fost pilot de curse. Sau taximetrist. 😀

În fine, faza e că simpla discuție despre un Catalog de oferte Lidl, să zicem, m-a dus și ne-a dus într-o zonă destul de sensibilă. Poate pentru mine, că noi bărbații ne aprindem așa când nu prea e cazul. Cert este ca avem chimie, ce să mai, că de mult timp pândesc un moment să intru în vorbă cu ea. 

Treaba cu liftul nu mă ajută, stau la etajul 1, cum ziceam, altfel, dacă stai la cel puțin etajul 5, poți să intri la povești d-alea grele, ai cu ce să începi, așa fuguța pe scări… înțelegi unde bat?

Ok, întorcându-ne la partea cu cataloagele astea tipărite, putem să o lăsăm mai moale cu ele? Nu mai bine ne uităm noi, frumos, pe Promotons?

Direct de pe smartphone, răsfoim o mulțime de cataloage actualizate de la tot felul de retaileri (Kaufland, Auchan, Carrefour, Lidl, Jysk, Bricodepot etc.) dăm și zoom, mai facem o captură de ecran, mai trimitem și la prieteni, la familie, dacă vedem ceva interesant.

Sunt grupate pe categorii de interes: casă și grădină, copii, modă, farmacii, sport, auto etc. tocmai ca să poți alege mai ușor, să nu te zăpăcești, să te duci exact unde ai nevoie. Și dacă îți spun că ai filtre chiar și pe produse? Vrei capuccino, click/ tap și te duce la catalogul de oferte potrivit. Vrei scutece sau storcător? Le ai. Pur și simplu. Lejer.

A, și ca să nu te încurci în cataloage, sunt semnalizate cele care nu mai sunt de actualitate, iar la secțiunea Blog chiar ai cu ce să mai omori timpul. Pe bune!

Hai, că trebuie să mă duc s-o iau pe vecinica de la job. Ups!

 

”Cum am devenit un pasionat de tehnologie? Așa m-am născut, probabil.”

Gadget is my middle name. Stai, cum? Da, Gadget, așa cum auzi. De mic mi s-ar fi spus așa, cel mai probabil, dar cum prin anii ’80 nu o ardeam cu englezisme, decât maxim un Modern Talking… În comunism nu puteai avea porecle decât din astea cuminți, gen: Roboțel, Telefon, Fisă, Antenă, Baterie, Diodă, Video, Mihaela, Patrocle sau Tranzistor. 🙂 

Na, aveau cumva legătură cu ”trendul” de atunci. Nu am auzit, în schimb, niciun Diamant, Pick-up, Gloria (vezi vestitul radio portabil) sau Magnetofon, practic toată Tehnologia la tine acasă. Totuși, mie mi s-a zis Bibanu. WHAT? Așa fără nicio treabă cu nimic. Au fost niște ani de  ”bibăneală”… Hashtag SeaBass, da?


Așa a început. Sau hashtag MyDubai

În fine, dincolo de ”gadgeturile” pe care le avea toată lumea în casă și nu foloseau la cine știe ce, eu am avut iPod-ul copilăriei mele, un RIC 03. Da, era un radio receptor mic, alb, cu o cască (galenă, tip), un buton cu două frecvențe, buton on /off, încă unul pentru două trepte de volum, la acord fin frecvență avea un soi de levier micuț, iar ca prindere avea o clemă de prins la pantalon. Belea! Am plâns de fericire când mi l-au luat ai mei. Hashtag opulență, ce să mai.

Primul gadget adevărat la care îl puteam auzi prin 1987 pe Ilie Dobre Live la Fotbal Minut cu Minut. Nu mai zicc de Marina Scupra, Corina Chiriac, Angela Similea… vise taică, să adormi în ureche cu așa ceva…

Și ca să-mi întăresc imaginea de Inspector Gadget… ce am avut eu în 1990?
Aud? Nu, nu televizor color, ci HC!
Ce e ăla?

Dumnezeul calculatoarelor lui Apple, dacă vrei. Bine, exagerez, era o tastatură cu ceva memorie pe care ÎNCĂRCAI JOCURI CU CASETE AUDIO de la un CASETOFON! Beat This, Bill Gates! Ce Laptop și Accesorii Laptop? HC și accesorii HC, tată! 😀


HC era acronim de la Home Computer și era făcut la București de ICE Felix București. Ei? Cum e asta? Iar eu mă jucam după Revoluție un Bruce Lee – video game, când alții o ardeau pe Nu te supăra, frate, Piticot sau Dacii și Romanii. Hashtag sărakilor! 😀

Casetofon cu căști? Bifat. O chinezărie care chiar mergea cu 4 baterii AA  și care țineau o casetă față-verso, asta dacă nu îți prindea banda. Ascultam mai mult în casă, desigur, că dacă dădeam afară la alții eu ce mai ascultam? Mergea bine de tot Snap! după 1990, Apoi Dr. Alban, Snow and stuff.

Tehnologie 5.1? EU AM INVENTAT-O!

Eu și alți vreo doi din bloc. De la scara noastră, că și la scara cealaltă mai erau vreo doi. Se ia una bucată casetofon, dacă avea și CD player prin 1996  erai tatăl lor. Eram. Așa, se ia casetofonul și se duce la un băiat deștept să îi mai scoată două mufe pe jack pentru alte două difuzoare pentru că cele două, de carton nu prea bagă ce trebuie.

Așa că mai improvizezi două difuzoare din te miri ce (tv vechi, pick-up, Gloria etc.) și le legi la cas. Dar al cincilea? Păi, vedeai tu unul care avea mai mult bass și îl mai legai și pe ăla cumva, dacă nu te duceai în 6.1 și deja vorbeam de 5G în 2000, nu în 2019.

Bun, pot pune pe listă și prima mea dragoste? Un Pegas din ăla pliabil? Pot pune și un MTB de prin 1996, cînd nu avea mai nimeni așa ceva? Ok, le las aici.

Să mai aduc aminte de vestitul Tetris cu 9999999 de jocuri ăntr-unul?
Sau de GAMEBOY, boy? Și ăla monocrom, dar și cel color! Ei? Amintiri, nu?

Anul 1997 vne tare cu… (să sune trompetele)

UN POST de RADIO pirat! (Ba-Dum-Tss!). Beat This încă o dată!
XTREM FM era ”pă zonă” și dădeam petreceri în FM cu un emițător radio de putere mică, dar capabil cât să acopere un orașel de provincie la calitate bună. Așa că DJ KICK și ALEX (un prieten) au învățat să-și facă antenă dipol deschis, parcă, să o monteze undeva cât mai sus, să aibă la îndemână deck dublu, creioane pentru derulat manual, CD player, microfon și MIXER! Boom!


Bomboana de pe tort? Un telefon mobil MOTOROLA d520 cu care luam dedicații prin SMS și în direct, care avea antenă extensibilă, da? Hashtag VorbimLaSecundă, mai știi?

Consola de jocuri a înlocuit HC-ul pentru că existau un fel de dischete cu jocuri gata instalate și se găseau la tarabe sau la buticuri. Câte joy-stick-uri nu am stricat… Aveam chiar și super scaun de gaming… pe jos în fața canapelei de ne amorțeau fundurile de atâta adrenalină. 

Joy-stickurile erau cu fir și aveai tendința să trage de ele în funcție de acțiune, așa și-au găsit sfârșitul doi pești de sticlă, trei mileuri pe care le am și acum, mufe smulse de de tot felul, capete cucuiate de la împiedicat de fire, un televizor prins în ultimul moment, 21 de pahare cu suc de la TEC, 3 pahare de apă și două Tanita – gustul copilăriei. 😀

Nebunia cu gadgeturile și tehnologia nu s-a terminat niciodată. Mereu au fost lucruri noi care au apărut, am făcut upgrade și ne-am reinventat după fiecare generație de telefoane smart sau mai puțin smart (le-am pierdut numărul) cu sau fără accesorii smartphone, de camere foto digitale (am avut vreo 6 modele de camere foto, un DSLR și un mirrorless), scaune gaming and stuff.

Mutat de curând în casă nouă, din aia cu terasă și curte, de abia aștept să-mi tehnologizez casa, să-mi fac un cuib de nebunii din astea, un studio în care să mai trag câte un video pentru diverși pe YouTube, lumini, LED-uri, boxe legate la un pick-up de generație nouă, cuptor, plită și hotă legate la aplicație de smart, plus multe altele. Hashtag NuSuntBuhnici

Deci, cum am devenit un pasionat de tehnologie? Așa m-am născut, probabil.
Ține minte și caută: SPACER

photo credit: pixabay

Articol scris cu niște căști bluetooth pe cap și un S10+ ce le dădea muzică 90’s pentru inspirație în SuperBlog 2019