Sfaturi despre cum poți găsi arhitectul potrivit pentru casa visurilor voastre (bazat pe fapte reale)

Voi pleca de la premisa că ai un buget de casă nouă. Ai un buget, da? Ok, când mă refer la casă nouă, vreau să spun casă pe pământ, cu teren, ca să ne înțelegem și să știi la ce proiecte casă P+1, de exemplu, te uiți.

Uită de buget puțin, ia-ți gândul, că dacă tu ai, să zicem, 100 000 de euro pentru casă, fără să fi consultat măcar un arhitect înainte, acest buget va crește sau se va micșora, în funcție de ceea ce vei conveni cu arhitectul. Indiferent dacă l-ai ales intrând pe link-ul acesta https://www.aia-proiect.ro/, fie de oriunde.



Ok, vin cu sfaturile astea tocmai că am trecut prin nebunia construcției unei case și știu cum să abordez problemele. Acum. Că atunci când am plecat la drum cu gândul că voi avea o casă în vreo câteva luni de zile… erau doar vise și un buget aiurit.

TOTUL, și ascultă bine ce zic, TOTUL poate pleca de la tine și arhitect. Cum alegi arhitectul? Păi, poți merge pe recomandări, poți cere review-uri, un portofoliu, faci un pic de research pe net și offline, nu știu, oferta e bogată, DAR trebuie să îți dai seama cu cine lucrezi și ce-ți face de banii ceruți.

Seriozitatea e un lucru pe care nu prea-l mai găsești ușor, sunt multe, mult prea multe vorbe fără acoperire reală, palpabilă, pot fi numai promisiuni și un proiect pe cară să dai o grămadă de bani și să nu-l poți realiza vreodată, oricât de mișto ar arăta ca variantă finală în fotografiile alea colorate.

Exemplu? Nu, nu eu, ci George Buhnici, care după ce și-a făcut casa visurilor, a povestit cum a avut un proiect pe care a dat ZECE MII de euro și pe care nu l-a putut realiza niciodată din cauză că arhitectul sau arhitecții, au făcut niște greșeli sau a fost o utopie ce nu putea fi pusă în practică pe terenul pe care-l deținea.

Deci? Te poți arde urât de tot, chiar dacă e posibil să ți se deschidă mai ușor niște uși când ai un nume cunoscut. Deci, ce poți face tu, cel care habar nu are cu ce ”se mănâncă” toată treaba asta?

Cum ziceam, cere, adună informații, mergi pe teren, întâlnește-te față în față cu cel care îți va proiecta casa și citește-l, privește-l și observă. Dacă îți oferă liniște, credibilitate dincolo de proiectele pe care ți le arată în desene, sau poate chiar pe teren la clienți.

Nu există o rețetă perfectă. Eu am mers pe o recomandare a unui constructor, fără a mai consulta și alți arhitecți, tocmai pentru că am avut o oarecare ”chimie” cu respectivul arhitect și am putut să ne înțelegem încă de la început.

Noi am venit cu ideea, pe terenul pe care îl aveam, el a venit cu alte idei care să completeze ideile noastre, apoi cu alte sugestii pe care noi nu  aveam cum să ni le imaginăm, apoi alte propuneri și alte propuneri și alte soluții, până ne-am decis ce vrem și cam în ce buget să ne încadrăm.

Ține minte că poți estima un buget pe baza unui proiect bine făcut, dar niciodată nu cred că acele costuri vor fi identice cu cele din teren. Mai ales că poate vei construi cu o firmă de construcții care merge pe alte costuri ale materialelor. Mai mari sau mai mici.

Trebuie avut în vedere și faptul că cel care va pune în execuție proiectul să poată comunica eficient cu arhitectul în cazul în care sunt ceva neclarități sau dacă are vreo problemă în șantier.

Nu te duce după fentă și să te iei după preț. Nu, prețul nu trebuie să fie elementul principal care să facă diferența în a alege un arhitect sau altul. Este important în toată ecuația, dar nu cel după care să iei decizia de a lucra cu X arhitect.

AI grijă și ce negociezi, pentru că poate fi un proiect care nu este complet. Poți avea un proiect, de exemplu, care nu conține proiect de structură, proiect de instalații sanitare sau electrice, ori dacă îl vei avea complet, poate că nu se va ”pupa” cu ce ai tu în teren, so…

Eu recomand ca dacă nu te pricepi absolut deloc la treaba asta, să găsești un amic care să meargă cu tine și să ciulească și el o ureche, să arunce un ochi, să mai schimbe și el o părere cu arhitectul. Nu, el nu poate lua decizii pentru tine, dar e bine ca toată lumea să vorbească aceeași limbă și să se simtă cât mai confortabil. 

Crede-mă, că dacă vei reuși să ai parte de un proiect bun, tot punerea în execuție va fi cea mai dificilă. Deci, dacă vei avea noroc sau nervi și răbdare pentru a reuși să ai proiectul visurilor tale sau al visurilor voastre, va fi un mizilic față de ce va urma.

In continuare, forța de muncă în România, este puțină și foarte slab pregătită. E nevoie de șefi de șantier buni, de diriginți de șantier care să supravegheze lucrarea. să fie conform proiectului, să nu pleci urechea la ”îmbunătățirile” pe care o să ți le tot bage în față constructorul. Orice schimbare vei vrea să o mai faci în timpul execuției, vorbește cu arhitectul, recomandarea mea.

Vrei să mai adaug și durerile de cap provocate de hârtiile pe care trebuie să le aduni de la diverse instituții pentru avea dosarul complet și a depune totul pentru a avea, într-un final, autorizație de construcție?

Vei avea de-a face cu o mulțime de oameni. De la simplu salahor, la oameni din Primărie sau alte instituții. Multe nu se vor lega, vor fi ilogice, multe drumuri nejustificate, vorbe spuse aiurea, vorbe care vor fi doar vorbe, dar și fapte de care te vei bucura.

A face o casă cap-coadă, nu e un lucru ușor nici dacă ai buget mare și poți plăti oameni sau firme care să alerge după acte, pentru tine. E nevoie de răbdare, să te bucuri de fiecare etapă, să iei lucrurile care par să nu iasă, ca pe un lucru normal, pe care trebuie să-l rezolvi, să pui piesă lângă piesă, iar la final să ai un puzzle perfect, așa cum l-ați visat și cum l-ați ”creionat” cu arhitectul.

Dacă ai întrebări, nu ezita să o faci în comentarii, mai jos.
Succes!

Articol suținut de:

foto credit: aia proiect, canva

Articol scris pentru SuperBlog 2019

 

Foaie verde de maidan, ce fotbalist sunt, dar ce fotbalist eram!

Mi-era cumva dor să ajung să mă mai bag la o miuță ca-n curtea școlii. Intamplarea, conjunctura face ca la job să ne putem strânge săptămânal și să ne aruncăm în vâltoarea adrenalinei de altădată.

Da, cum am mai spus-o și în alte articole de pe aici, am jucat fotbal în copilărie, și legitimat la club, dar și ”pe maidan” sau în curtea școlii. Ce-i drept, partidele din curtea școlii, pe ciment, aveau un farmec aparte, dar și căzăturile erau… spectaculos de dureroase. Nu aveam, cum au acum școlile, gazon artificial sportiv, nici gând de așa ceva.

Cele de pe maidan, când improvizam porți din ghiozdane, bețe sau cărămizi/ bolovani, erau cele mai mișto. Aveam parte și de iarbă, dar și de un teren imaginar pe care alergam de bezmetici consumându-ne energia.

Cum spuneam, săptămânal ne băgăm la miuțe din astea pe teren sintetic, cu echipament, cu minge profi și atitudine fair-play, ca să fie tare echipa și la job, dar și în afara acestuia. Nu zic, atmosfera e tare mișto când jucăm între noi, dar cel mai tare e când facem un fel de Cupa X, când jucăm cu alte echipe de pe la alte firme. Atunci să vezi atitudine dusă la extrem, tibii scrâșnite, dinți scoși… Bine, asta cu dinții e inventată, dar adrenalina te poate duce prea tare-n adversar, uneori.

Am găsit terenul ăsta pe care jucăm mereu, total întâmplător, pentru că voiam un teren care să aibă neapărat gazon artificial, să se poată juca și iarna, să ofere condiții decente cu vestiar și duș, parcare etc.



Da, sigur, cam multe pretenții, eventual și majorete, nu? Nu, cred, că ne-am fi mulțumit chiar și numai cu gazon artificial. L-am găsit, l-am plăcut, ce rămânea de făcut? Să… fotbal fără limite.

Bine, pe un banner al terenului chiar scria www.gazonartificial.com.ro și era o reclamă mai mult decât evidentă a sursei gazonului care se prezenta în condiții excelente de fiecare dată când intram pe el și ne făcea să ne simțim mai bine decât pe National Arena.

National Arena care știm ce probleme deosebite are cu gazonul, poate ar face bine să-l treacă pe artificial, ca să nu se mai joace pe nisip, pe pământ, pe brazde aiurea. Zic și eu.

Până atunci, miuță aia pe care o aveam în copilărie, o avem acum la cei peste 35 de ani, pe care fiecare îi poartă cu mândrie, dar cu aceeași frenezie ca altădată, parcă, o bucurie ce nu s-a schimbat, ci doar faptul că nu mai putem alerga la fel de mult ca atunci, de dimineața până seara.

Da, ideea e cam aceeași, doar timpurile s-au schimbat. Acum nu ne mai strigă mamele să ne ducem pe la casele noastre, ne strigă fie iubitele, fie soțiile, care tot iubite sunt, dar… mă înțelegi unde bat. Maidanul nostru are nocturnă, terenul are limite precise, avem minge foarte bună, ghete de fotbal adecvate gazonului artificial și aceeași bună dispoziție. A, și avem și bani ca să plătim pentru toate aceste servicii. Nu mai este gratis, dar am cam devenit pretențioși. Mai ales când rotulele nu te mai ascultă.


 

Honda Civic Type R Mandache – așa o să mă cheme de azi înainte

Eu de felul meu sunt mai vitezist, așa, mai ales când mai iau bicicleta de un corn și mă mai dau pe pante atât de abrupte încât adrenalina o ia la sănătoasa. Acum, viața de blogger și un pic de vlogger, e plină de oportunități. Așa că, dacă cei de la Honda România m-au invitat să fac un test de viteză pe circuitul de la Nurburgring cu noua Honda Civic Type R, nu puteam să refuz. Nici măcar din sufletul meu de Loganist. Deci, dinte toate modelele Honda, exact pe monstruozitatea asa superbă trebuia să mi-o dea.

Ok, casca de la biclă nu o puteam lua pentru a fi în siguranță pe vestitul circuit, dar dacă tot îmi dădeau pe mână o maș… un monstru de 320 CP, care pare Godzilla, pe lângă alte mașini din clasa ei, măcar să-mi dea și combinezon ca să dau bine pe Instagram.

Da, record de viteză scrie pe mine, cică neapărat să încerc să dobor recordul de viteză. EU? Ok, asta mi-ar da un BOOST senzațional la treaba asta cu bloggereala. Ok, let’s do it! Do what you can’t, cum zicea nea’ Csey Neistat.

Ce? Nu merg singur? Trebuie să aleg pe cineva, drept copilot? Ok, știu persoana potrivită, un vechi prieten… A, nu un vechi prieten? CIneva cunoscut? Pentru mine e destul de cunoscut, nu-l știți pe Alin Ionescu din generală?:)

Bine, dacă tot am nevoie de un copilot, voi alege unul cu sânge rece și care nu va avea adrenalina la 1000+ niciodată. Sper doar să-mi spună din timp și cât de cât rapid, ce curbă urmează și cu ce viteză trebuie s-o abordez.



Așa că, ladies and gentleman, domnul nostru președinte, Iohannis, este aici la Nurburgring, special pentru mine. Dintre noi doi, măcar el poate să spună corect din prima numele circuitului, eu încă liucrez.

Echipa ideală, eu vitezist, domnia sa pe slo-mo, așa cum îl știm, facem o echipă imbatabilă. Degeaba s-au cuplat alti bloggeri cu tot felul de oameni prini de entuziasm și adrenalină ca niște olteni guralivi, pentru că vor da greș. NOI suntem echipa care va scote unul din Honda Civic Type R. Da, am avut grijă să punem niște pachete de unt în portbagaj, ca să-mi iasă gluma la finalul cursei când vor sări cu microfoanele pe noi.

Incredibil, dar domnul Iohannis, nu a scos încă niciun cuvânt. Sau, o fi început vreo frază, dar pauzele dintre cuvinte sunt atât de lungi încât…

E timpul să intrăm pe circuit și să ne poziționăm la start, noroc cu oamenii din staff-ul domnului Iohannis, care au grijă să avem liber până acolo. Au trasat chiar START-ul un pic mai aproape de locul în care era parcată mașina, ca să nu ne obosim prea tare înainte de cursă.

Ce nu știau ei era faptul că o tură de circuit tot trebuie să fac înainte ca să mă obișnuiesc cu mașina și cu domnul Iohannis. Mai mult cu domnul Iohannis, mai degrabă. Incerc să fac ceva, să-i dau un imbold, ca să nu fie pe post de brăduleț de mașină. Nu vreau să fiu rău, dar chiar miroase frumos! Brădulețul. Și domnul președinte, dar brădulețul îl bate de data asta. Aș putea admite chiar și faptul că brădulețul este mai guraliv decât domnul Iohannis.



Cred că mă voi baza pe brăduleț în cursa ce stă să înceapă, mi-e din ce în ce mai clar. Acum că am terminat toate glumele cu lentru greu Bacovian al domnului Iohannis, e timpul să turăm motoarele. Bine, un motor, dar se aude ca și când ”e” mai multe. Probabil de la mașinile negre ce ne înconjoară ca să-l protejeze pe domnul Iohannis. Na, e totuși președintele țării.

Practic eu chiar mă voi întrece cu această gardă de protecție. Bun, îmi place competiția.

Vruum… vruum… scârț de roți și La revedere!

Mai are rost să zic cum a fost? Evident că am scos cel mai bun timp, ever (cum ar zice poetul), am avut cel mai bun copilot pe care îl puteam avea, am condus ca nimeni altul, ca cel mai tare pilot de circuit, am luat curbele cu o viteză incredibilă și am sfidat legile fizicii, iar la final am cules toți laurii (era o pădure de lauri pe acolo, na, e un circuit de viteză, doh!) și am făcut și gluma cu ”Am scos untul din Hionda asta!” în timp ce chiar scoteam pachetele de unt din portbagaj. Bravo nouă! Știe careva o Honda Civic de vânzare?

Later Edit: probabil s-a văzut și la televizor că în timpul interviului, aveam costumul de driver, un pic pătat. Recunosc, de la atâtea sfidări ale fizicii, domnul Iohannis a vomat pe mine, în timp ce eram amândoi pe bancheta din spate a mașinii. Nu, nu vă gândiți la prostioare!
Doar gândiți-vă că doar nu erau nebuni să mă lase pe mine să conduc, așa că au făcut o diversiune și l-au adus pe Vali Porcișteanu, pilotul de curse, iar copilot era nimeni altul decât… cel din vestitul clip de pe YouTube (caută Taurete Vali Porcișteanu, dacă te-am făcut curios). La final eu, chair trebuia să ies învingător, așa că imaginea lor… sunt eu. 

 

Articol scris în mare viteză pentru SuperBlog 2019


 

 

Ai două secunde să vorbim despre lumea transporturilor și a transportatorilor?

De curând mi-am comanda ceva din vestita China, de pe un site cunoscut, care mai și livrează gratuit în vreo 60 de zile. ȘAIZECI de zile? Asta dacă ai noroc, cică. Cum, dacă am noroc? Ce durează așa mult? Cum trimit coletele de ajung atât de târziu?

Așa că m-am pus pe săpat, am căutat informații prin online și am întrebat pe grupuri de facebook cum stă treaba. M-am lămurit într-un final, dar curiozitatea era mare, mai ales că treaba asta cu transporturile comerciale era o nebuloasă pentru mine și brusc mi-am dat seama că în fiecare moment al zilei sau al nopții, când lumea doarme, în general, sunt nave care tranzitează mări și oceane, avioane care nu duc numai pasageri, trenuri de mărfuri care-s mai dese decât cele de persoane, și tiruri, de care nu are rost să mai amintesc, deoarece chiar sunt omniprezente.

Cunosc oameni care au plecat în străinătate să fie curieri, șoferi de tir, să câștige mai mulți bani, așa mi s-au deschis și mai tare sinapsele și mi-am dat seama de amploarea pe care a o are transportul de mărfuri, oricare ar fi el sau conexiunile lui.

Așa a fost dintotdeauna și așa va fi mereu, într-o continuă reinventare, eficiență din ce în ce mai mare, rapiditate, costuri cât mai mici și cu cât mai puține incidente.

Acum, am avut joburi în care chiar avem unele relații cu transportatori care aduceau și preluau mărfuri de la noi. Sincer, nu m-a interesat niciodată care e mecanismul, care erau procedurile, tocmai pentru că nu era felia mea și nici nu am avut vreodată curiozitatea asta, chiar dacă într-o bună zi am căutat informații și mi-a picat prin Google www.spedorient.com un site din Romania, care intermediaza tot felul de transporturi și pe diverse rute și modalități de transport.

Cum ziceam, pentru mine erau doar niște mașini care veneau și plecau, oameni, șoferi care mai stăteau la o țigară, la o cafea și apoi zburau spre alte destinații. Bine, un fel de a spune că zburau, ei doar șoferi de tir sau camioane din alea carosate.

Știi ce e mișto? Să stai să asculți poveștile oamenilor pe care îi vezi, poate, pentru singura dată. Sunt extrem de deschiși dacă stați împreună la o cafea, iar povestirile lor sigur te vor acapara, pentru că sunt oameni care circulă mult, în multe locuri din lume, iau contact cu alții, din alte țări, și fac schimb… de povești.

Așa am aflat că din ce în ce mai multe cupluri, soț și soție, aleg calea asta, a transportatorilor. La drumuri lungi e nevoie de doi șoferi ca să fii mai eficient, așa că am întâlnit și astfel de oameni, care fac un job ce le place și le aduce bani destul de mulți, dar care nu prea te așează la casa ta, decât atunci când alegi să faci pauze. Poate prea puține, mai ales dacă sunt și copii la mijloc.

Mda, lumea transportatorilor și a transporturilor e tare interesantă dacă apuci să o cunoști, să intri un pic mai în esența ei și să vezi. 

 

Altfel de amintiri din copilărie

Eram intr-una dintre zile prin parcul din orașul natal, ma plimbam agale pe alei și încercam să-mi aduc aminte de parcul care era în urmă cu mulți-mulți ani, parcă prea mulți. Așa bătrân sunt? Sun pe naiba, nu am decât 39 de ani la data când scriu aceste rânduri. Well, 40 în Decembrie, dar nu mai spune la nimeni, ok?

Amintirile sunt puternice, mai ales că am copilărit prin parcul respectiv (Bragadiru), m-am jucat, am făcut sport, m-am dat cu bicicleta, am iubit, m-am distrat și am avut grijă ca și fii-mea să cunoască natura și liniștea de aici, mai târziu.

Chiar în pacul nostru este și un teren de fotbal, un teren ce-l numeam Maracana, ca un fel de ironie, mai ales că nu avea mai mult de 50 de locuri în micuța tribună. Acolo am jucat fotbal profesionist, ca să zic așa, pentru prima dată. Era echipa fabricii de bere Fulgerul Bragadiru, era în divizia Q sau Ț, dar cine mai știe? Cert era că era în liga în care erau mai toate făbricuțele și uzinele ce mai rămăseseră dupa 1990, pentru că eu am jucat între 1992-1994. Mai târziu, nu știu câte echipe mai rămăseseră dintre cele cu care am jucat eu.

Am avut ocazia să joc într-o  perioadă tare dubioasă. Na, eram echipa unei fabrici de bere, deci buget… bere, ce altceva? Nu, că nu jucam pentru ca mai apoi să tragem vreo dușcă după antrenament. Niciodată nu s-a pus problema ca la copii, cadeți să fie rost de bere. Ne rupeau juniorii și adulții, dacă ne prindeau.

Dubioșenia asta de timp de dup 1990, ne-a cam prins ”desculți” ca să zic așa. Nimeni nu prea avea ce să cumpere, cu ce să cumpere și nimănui nu-i păsa că eu nu aveam nici măcar niște pantofi sport decenți. Am jucat în teniși și ”adidași” din vinilin care după două meciuri erau zdrențe. Jucam cu încălțări împrumutate, cu două numere mai mari și incomode.

Nu ca acum, intri frumos pe net, cauți ghete fotbal online și PAC! deja poți spune că le-ai pus în coș și sunt în drum spre tine, că doar ai meci în week-end și nu mai poți juca cu una dintre celelalte 10 perechi de ghete pe care le ai deja. Vremurile s-au schimbat. In bine, desigur.


Iti imaginezi cum naiba jucam eu și ceilalți colegi ai mei, cu niște încălțări total nepotrivite, pe gazon? Cum alunecam și cum încercam să ne ținem stabilitatea pe terenurile cu gazon frumos? Noroc că la județeană nu prea era cu gazon, adică era, dar câteva fire, ici-colo și ceva dâmburi ori nisip, nu se pot numi gazon. Insă am jucat, și am amintiri extrem de plăcute de atunci.

Competiție, spirit de echipă, motivație, sport făcut cu pasiune și respect, clasamente citite prin tot felul de gazete sau la avizier, calcule făcute cu colegii, cel mai bun om de pe teren, cel mai slab, accidentări (din fericire, ușoare), trucuri, driblinguri și goluri spectaculoase.
A fost frumos! Chiar a fost, chiar dacă doar pentru doi ani, pentru că apoi a trebuit să merg la liceu și să aleg… școala.

Mai rămân un pic prin parc să mă mai plimb, tu, dacă ai nevoie de ghete de fotbal, știi unde găsești, ai și un link mai sus. 

Hai, că v-am făcut din gleznă, ce să mai…

Pe asta n-am înțeles-o, dar vreau să văd dacă tu, cel sau cea care citești, înțelegi. 

M-am îmbrăcat în grabă, pentru că era musai să ajung la întâlnirea de afaceri de care uitasem. Aveam 15 minute fix să ajung iar singura variantă rapidă care-mi venea în minte era trotineta electrică care-mi făcea cu ochiul din hol. Trotineta mea din holul meu, ca să nu ne auzim vorbe, da?

Arunc pe mine un tricou nici așa. nici așa, nic prea-prea, dar nci foarte-foarte, o pereche dintre jeanșii de bărbați autentici, foarte masculini și virili. Da, exact din ăia care-s în trend acum, mai pe trei sferturi așa, cu glezna la vedere. Masculinitate dusă la extrem, bro!

Dau să ies cu trotineaua pe ușa scării blocului, când îmi dau seama că pielea de pe mâinile-mi cremuite, se zbârlește toată, mai ceva ca a Andrei la vestita emisiune, când are găina pe brațe. De la ce vă zbârliți, bre? A, de la frig, ok.

Fac cale întoarsă, doar cât să-mi iau ceva mai gros pe mine. Gros, nu grosolan, da? Imi trag pe mine un palton de bărbați. Atââât… Arăt bestial, awesome, mișto, cool, marfă, plin de swag. Nu contează că risc să mă agăț de toate mașinile din trafic, din cauză de vânt puternic și amărui, de trotinetă ce trotinește cu viteză colosală într-un trafic sugrumat.

Nu conteaza, cele 15 minute de glorie până la întâlnire, chiar vor fi de glorie. Glorie, mie, man sau Glorie Mielului, cum ar zice Teo.

Vruuum… cu trotineta nărăvașă. Bine, ”vrum-ul” ăsta e mai mult în capul meu, că sărăcuța asta nu toarce nimic. Aș fi vrut eu un motor, dar lasă că mai aștept.

Gata! Am ajuns la întâlnire. Descalec, îmi pliez trotineaua și intru în cafeneaua în care trebuia să mă întâlnesc cu… Iulia? What the F word? De ce cu Iulia?

Nu, Iulia nu e persoana cu care aveam întâlnirea de business, dar e Iulia aia cu care de-abia m-am contrat aseară la un bar, cu prietenii. 

Iulia mă vede, se oprește cu paharul de Latte în mână, mă scanează din cap până în picioare și invers,  și pufnește într-un râs isteric, împroșcându-mă cu niscaiva Latte și atrăgând atenția tuturor ceor din cafenea.

Mă uit la ea, la ceilalți, la muștele care se opriseră din zbor și asistau și ele, la Latte-ul de pe paltonul meu frumos, la gleznele mele degerate de friguț-ul goanei cu trotineta și… la barista. Well, la barista nu știu de ce m-am uitat. Și ea s-a uitat la mine. Ironic.

Urmează momentul de glorie al Iuliei, când în gura mare imi aruncă, nu nu latte-ul (Slavă Domnului!), un:

– Băăăi… Pinocchio! Cine te-a îmbrăcat, mă?

După care pleacă și mă lasă așa, cu sufletul și gleznuțele rănite, cu o doamnă cu care aveam întâlnirea de business și care avea ochii ieșiți din cap ca melcul din Sponge Bob, cu o lume care mustăcea pe la colțuri sau chiar arătând cu degetul spre mine. Tristuț, dureros, awkward – cum ar zice francezul.

Aici aș fi putut fi eu cu Iulia, dar m-a mâncat să mă îmbrac ca Pinocchio (dacă așa a zis ea…)

Eu cu Iulia? Vise, tată.


Așa, că-ți las un sfat aici: dacă îți place să te imbraci, dar nu știi cu ce-ți stă cel mai bine, nu te mai lua după unii și după alții, după ce vezi prin fotografii cu manechini și manechine, îmbracă-te cât mai simplu, dar cu haine care sunt în tendințe.

Iar ca să nu dai greș și să pari că ai ieșit dintr-un second-hand, intră rapid pe ANSWEAR și alege ceva cu gust și cu cap. Și de data asta poate nu o mai arzi din glezna fină, că numai fotbaliștii o mai au (ai prins-o?).

 

Articol centrat din glezna-mi tristă pentru SuperBlog 2019

Pariuri sportive – Strategia Draw No Bet

Pariuri sportive-Strategia Draw No Bet

Era internetului ne-a oferit o cantitate imensă de informații în orice aspect care ne interesează.  Pariurilor sportive online au evoluat într-un mod special în ultimii ani. Treptat a apărut un număr enorm de recomandări, sfaturi, trucuri și strategii, pronosticuri la pariuri, cu scopul de a îmbunătăți rezultatele pariurilor. Nu ar trebui să ne lăsăm influențați de acel optimism, deoarece este destul de complicat de obținut profituri în mod continuu pariind online.

Trebuie să ne amintim că încercăm să câștigăm împotriva unor case de pariuri care sunt companii cu putere economică mare. Aceste companii alocă o parte importantă din bugetele lor dezvoltării tehnologice. Astfel  reușesc să facă în așa fel încât să cunoască înaintea pariorilor orice știre sau statistică.

De multe ori, puterea lor tehnologică enormă le permite să actualizeze rezultatele înainte ca acestea să poată fi comunicate în direct de comentatorii diferitelor medii de comunicare.

Un alt element pe care trebuie să-l luăm în considerare pentru a nu exagera cu optimismul este meciul în care posibilitățile matematice sunt în mod clar împotriva noastră. Aceste case de pariuri legale își măresc profiturile în fiecare an și banii provin direct din buzunarele pariorilor.

În ciuda tuturor datelor care ne împiedică să credem că putem câștiga, există anumite elemente care ne oferă și anumite posibilități. De fapt, există pariori care au reușit să învingă casele de pariuri, iar unii devin profesioniști.

Deși nu putem învinge casa de pariuri, îi putem învinge pe ceilalți jucători. În acest sens, strategiile de pariuri ne pot ajuta să fim mai eficienți decât ceilalți jucători și, prin urmare, să câștigăm.

În încheierea acestei introduceri putem spune că, indiferent de strategia pe care o alegem, trebuie să înțelegem că este un ghid de acțiune simplu și că utilizarea sa nu garantează succesul sau profiturile. Acest lucru nu scade sub nicio formă valoarea pe care o au diferitele strategii și tehnici de jucat.

Cum funcționează strategia Draw no Bet

Pariu draw no bet este cunoscut în lumea pariurilor sportive în multe alte moduri, cum ar fi “pariu fără egal” sau “handicap +0”. Este o strategie creată și concepută pentru a paria în mod specific pe meciurile de fotbal. Aceasta ne dă două opțiuni de pariere: cine va fi câștigătoarea meciului, echipa gazdă sau oaspete. Dacă este echipa pe care am pariat va câștiga  meciul, vom câștiga pariul, dacă pierde, pierdem și banii pe care i-am pariat.

La nivel statistic vorbim despre un tip de pariu care se află la jumătatea distanței între 1 × 2 dubla șansă pe care am văzut-o deja (1X, 12 sau x2). În primul caz, diferența fundamentală se poate observa la cote, ele sunt mult mai mari, dar este, de asemenea, adevărat că riscul este mult mai mare decât în ​​cazul DNB (draw no bet). În cazul pariului cu șansă dublă, cotele sunt chiar mai mici și este o opțiune pe care obișnuim să o alegem doar să pariem pe o non-favorită (de asemenea, cunoscut sub numele de underdog sau dog).

Am indicat deja că este o tehnică de pariere care se adaptează perfect la caracteristicile fotbalului. Mai exact, Draw no Bet este perfect pentru pariurile combinate plasate pe sportul rege. Să vedem un exemplu: alegem cote de 1.45-1.65 unde vedem o favorită clară și creăm un pariu combinat de 2 sau 3 meciuri pentru a obține o cotă care se situează între 2.2 și 2.8 în acest fel. Nu vă îndoiți că este o strategie bună de a obține bani cu creșterea pe care o obținem de la cotele oferite de diferite case de pariuri.

Pe scurt, vom spune că strategia de pariuri Draw no Bet se referă pur și simplu la toate pariurile de tip sportiv în care este posibil ca rezultatul final să fie o remiză, dar, în cazul pariului, acest rezultat nu va fi luat în considerare. În cazul în care meciul în cauză s-a încheiat cu o remiză, pariorul nu va câștiga, dar nici nu-și va pierde banii, ci ne-am confrunta cu un pariu nevalid, iar casa de pariuri ne va returna banii pe care i-am fi jucat. În acest sens, o remiză ar face ca bugetul noastru să rămână intact.

Avantajul pe care îl oferă acest tip de strategie în raport cu cele existente este că, prin anularea posibilității de remiză, am avea o probabilitate teoretică de 50% de reușită. Acest lucru, în pofida faptului că este o teorie simplă, ne-ar putea oferi cote mai mici decât în cazul unui simplu pariu.

În concluzie, dacă vreți să aflați mai multe informații despre această strategie dar și despre alte strategii care v-ar putea transforma în câștigători, intrați pe biletu-zilei.com sau 10pariuri.ro. Aici veți descoperi ponturi la pariuri gratuite, un top al caselor de pariuri și multe alte informații utile.

Succes!

Cea mai autentică poveste de iarnă pe care n-ai auzit-o încă

A fost odată, ca niciodată…

Era liniște în casa noastră de pe strada Speranței. Nu, nu stăteam numai la parter, vorba cântecului (“Strada Speranței la parter…” Corina Chririac cânta pe a radiourile de odinioară), de fapt având casa în care ne mutasem de curând, avea chiar și etaj. Iar acum în prag de sărbători de iarnă arăta tare fain, tocmai pentru că avusesem grijă să o împodobesc cum se cuvine, beculețe pe casă și luminițe frumoase prin curte.

Era primul an, primele sărbători de iarnă, primii cozonaci, primul vin fiert, primele sarmale, primele emoții etc. în casa cea nouă. Mă opresc cu enumeratul pentru că aș putea s-o țin așa la nesfârșit. Forfota din casă se oprise de câteva minute și parcă prea era iniște. Multă liniște.

Eram cu fetele mele, adic[ soția și fetița noastră, Alexia, în vârstă de… “Șase ani! Da, atâta am. Sunt mare, la anul merg la școala aia serioasă de copii mari!” Da,  Alexia tocmai își făcuse intrarea și ma oprise cu succes din gândurile mele pe care tocmai le împărtășeam cu voi, aici.

– Tati, spuse Alexia, în timp ce lăsam cana cu vin fiert din mână, știi ce ar fi tare de tot? Știi?
– 
Nu știu, dar probabil ca voi ști după ce-mi vei spune, nu? adaug eu zâmbind.
– Ești haios, tati, dar știi ce mă întrebam? Oare Moș Crăciun o ști el să ajungă la noua noastră căsuță? O fi ea pe strada Speranței, dar nici numărul nu prea ne ajută… zise Alexia, cu ochii în podea.

 

Intortocheate pot fi cărările Moșului, dar #credînmoșcrăciun

Da, era un pic ciudat, că deși stăteam pe strada mai sus amintită, numărul poștal era cum nu se putea mai nepotrivit: 13A. Da, ne salva A-ul ăla, dar și faptul că la treisprezecele curat, stătea vecinul, un pic mai ghinionist, se pare.

 – Dar, eu cred că nu este nicio problemă pentru Moș, nu are cum sa fie, pentru că după cum bine știm, el are muuulte ajutoare de nădejde, iar la nevoie poate să-și pună o aplicație de navigație pe smartphone-ul lui, încerc eu să scap cu viață din capcanele fii-mii
– Crezi ca are smartphone? O avea și canal pe You Tube? De ce nu se face și el vlogger? Asa l-am putea vedea mai des, tot timpul anului, mai ales dacă mai face și câte un Live…

Aici mă închisese rău de tot. Na, ea chiar crește cu generația asta, iar micul meu canal de You Tube, pentru că sunt și eu în trend, nu avea cum să se compare cu unul al Moșului.

Chiar, dar de ce nu are Nea Crăciun canal de You Tube? Totuși suntem în 2018… hai, ca am luat-o și eu razna. Uite, că m-am dezmeticit din gândurile astea ciudate și nici ca mi-am dat seama când a plecat Alexia din fața mea. Ah, ce bun e vinul ăsta!

Ninge atât de frumos, de zici ca prea e clișeu…

Privesc spre fereastra și-mi dau seama ca ninge. Fulgi mari aleargă de bezmetici prin aer, pare un fel de leapșa din care se naște un peisaj, un calm de nedescris, un fel de zen absolut, daca exista așa ceva.

Bineînțeles că aud pași repezi pe scări, venea Alexia din camera ei de sus, cu ceva vești probabil despre vreun ursuleț care și-a pierdut vreo măsea, ori vreun unicorn căruia i-a pălit vreo culoare din curcubeul ăla din coamă. Ei, aș… mira-m-aș sa fie ceva “lumesc”.

Și contrar așteptărilor mele, o văd cu o caciulă-n cap, mănuși, fular și cizme, în rest fiind doar în pijama.

– Tati, hai repede afară, a văzut ce fulgi mari sunt? Sunt cei mai mari fulgi pe care i-am văzut vreodată! Cei mai mari fulgi de zăpadă din viața mea!

M-a rupt atât pe mine cât și pe mami, care se ițise și ea cu o mască d-aia de înfrumusețare, pentru față, de poate speria și cel mai aprig viscol. Mda, apăruse Grinch și nu numai ca apăruse în prag de sărbători, mă mai și însurasem cu… el 😀

Alexia trăgea de mine sa ieșim la fulgii ăia extraordinar de mari, tocmai când mă gândeam cum să fac ca îndoiala ei legată de Moșul care nu găsește adresa nouă, să nu-i întunece cumva bucuriile lui Decembrie.

– Haide, tati, haaai sa prindem fulgi cu limba! Ia-ți si tu ghetele și haaai afarăăă la zăăăpađăă… începu ea să cânte vestitul cântec, cu o voce tare zglobie și drăgălașă ce-mi înmuie și mai tare inima.

De inima mamei nu mai amintesc, se topise odată cu crema ciudată de pe fața ei, în timp ce o lacrimă se juca pe obrazul ei ce emana fericire sinceră. Tare frumos se întâmplă când se întâmpla lucrurile, iar dacă ești pe fază sa le guști, este cel mai frumos sentiment.

Am ieșit la prins fulgi cu limba, am făcut și vestiții îngerași în zăpadă, urmând ca a doua zi sa ne apucăm serios de făcut cel mai strașnic om de zăpadă văzut vreodată, cale de trei cartiere. Poate chiar mai departe de atât. Vom fi faimoși cu omul nostru, ce să mai…

Sfârșit.

Nu există sfârșit, ci numai început și bucurie sinceră

Ce? Sfârșit? Ah, dar nu v-am povestit cum a reușit Moș Crăciun să ajungă la noi, până la urmă, nu? Ei bine, ca să nu avem umbre de îndoială nici noi și nici Alexia, am reușit sa punem o vorbă bună chiar la Mos Crăciun în persoană, iar în seara zilei de 24 decembrie, celălalt miracol și prilej de bucurie al Crăciunului s-a întâmplat.

Am crezut atât de mult în Moș, încât antenele mele de tată blogger, s-au întins atât de mult și au luat o formă cu care au reușit să-l tragă de sanie și să-l facă să poposească preț de vreo oră, dacă nu mai mult.

Secretul succesului? #CredInMosCraciun iar dacă intri pe închiriazămoșcrăciun.ro vei rămâne mut de uimire când vei afla câți moși autentici pot exista, perfecți pentru a-i aduce acasă și a reuși să creați unele dintre cele mai frumoase amintiri ale copilăriei.

Așa cum susțin și cei din spatele proiectului, au niște moși atât de mișto încât ei nu devin Crăciuni doar în preajma sărbătorilor, ci rămân la fel de simpatici tot timpul anului, chiar dacă nu se îmbracă în roșu.

 

 

Planuri, planuri… Revelion in Singapore?

Singapore. Da, acolo o sa fiu de Revelion. Bine, nu ma duc pentru Revelion in sine, dar daca tot voi fi acolo in noaptea dintre ani, zic sa profit de lucrul asta, sa vad cum se distreaza singaporezii. Si eu, odata cu ei, desigur.

Acum, ca n-o sa fiu singur in escapada asta, se intelege, pentru ca, na, sunt om insurat, la casa lui, gen, iar iubita mea sotie chiar este alaturi de mine oriunde am calatori prin lume. Ca sa ajungem in Asia, am cautat oferte de Revelion in Malaezia si Singapore, pentru ca vrem ca daca tot vom fi in acea zona, sa mergem si prin Malaezia.

Ne-am cam saturat de frigul si cenusiul de acasa, de aceea vrem sa mergem in acea zona a lumii, sa incercam ceva nou, alta cultura, altfel de oameni, cu istorie atat de veche, si pesaje parca din cu totul alta lume.

Nu o sa las acasa apratul foto, un mirrorless pentru a avea parte de niste filmari spectaculoase cat si de fototgrafii pe sufletul meu. Apoi , cealalta prelungire a mea, dupa sotie, smartphone-ul. Se intelege de ce. Asa cum nici micutul meu laptop, nu va ramane acasa. Nu ma pot despartie de el, nici macar intr-o calatorie atat de lunga. Nu ca as merge pe jos. 🙂

Ca tot ma intreba sotia, ce urmeza sa vedem prin Singapore, adica exact in capitala cu acelasi nume, eu am trecut pe un desfasurator cateva lucruri de care sa ne tinem, pentru a vedea ce este mai important:

  • Esplanade Theatres (o imensa constructie postmodernista, cu rol de sala de spectacole si amplsata pe malul raului Singapore),
  • Padang (un cartier colonial, cu o zona verde foarte vasta, destinata relaxarii si activitatilor sportive)
  • Statuia Merlion (un fel de simbol al orasului, o creatura imaginara, sau nu, cine stie? Un pseudo-ceva cu cap de leu si trup de peste)
  • Little India si Chinatown (se intelege ce este aici, da?)
  • Gradina botanica din Singapore (una dintre cele mai faimoase gradini botanice, ce surprinde cu salbaticia ei, o adevarata jungla urbana)

Acestea sunt numai o parte dintre cele pe care le vom vizita, dar am incredere in nasul meu fin care adulmeca de la distanta lucruri misto de vazut. Plus nea Google care ne scoate din orice problema pe care am putea-o avea.

Un Revelion Christian Tour, este musai sa fie altfel decat oricare alt revelion pe care l-am fi ales. Nu stiu de ce zic asta, dar sigur asa ar trebui sa fie, mai ales ca destinatiile alese cat si planificarea din partea agentiei a unui astfel de eveniment sunt la superlativ.

Am ales sa plecam prin intermediul acestei agentii de turism si pentru ca suntem clienti fideli, de ceva timp, cativa ani buni, iar dezamagiri nu au fost niciodata. Intotdeauna a fost, parca, mai mult decat ne-am planificat si imaginat. Au ceva al lor, dar destul cu laudele si scrisul ca mai am ceva de planificat pentru aceasta calatorie ce va avea loc peste vreo luna de zile. Mai am cativa asi in maneca si vreau sa-mi surprind placut sotia. Pentru a cata oara o fi? 🙂

Articol scris pentru SuperBlog 2018.

 

Soluții pentru acasă – Umidificator de Aer

Nu știu dacă ți-am zis, dar când m-am mutat în casă nouă credeam că totul va fi perfect, mai ales că mi-am construit casa de la zero si am făcut-o așa cum mi-am dorit, sub atenta supraveghere, bineînțeles, a unui arhitect. Și a unui constructor, căci altfel nu se poate, nu?

Toate bune și frumoase în noua casă, până în ziua-n care am simțit că ceva era în neregulă, prea ne trezeam din somn cu nasul și gâtul uscat. Știi senzația aia, care nu mai este nici senzație, nici vis atunci când te trezești? Da, aerul era extrem de uscat, probabil si de la încălzire, de la faptul că pereții nu lăsau să intre umiditate de afară, sau poate chiar asa era aerul atunci.

Nu am găsit o explicație care să ne mulțumească, desi am tot cautat pe internet informații. Aerul era uscat, asta era cert, așa că am ales soluția oferită de un umidificator de aer, care chiar asta face: umezește aerul, aducându-l la un nivel normal. Nu face zgomot, aproape că nu-l auzi, modelul ales de noi are un design destul de futurist cu linii drepte, care se poate încadra perfect în orice locuință, spațiu birou, camer copii etc.

Acum am aflat că dincolo de utilitate, dacă alegi un umidificator care să împrospăteze aerul cu diferite arome, va fi și mai interesat, mai plăcut în casă, va crea o stare, un aer… boem, poate. Depinde de ceea ce-ți place până la urmă, alegerea-ți aparține.

Noi, eu și soția, am ales unul ”cu de toate” ca să zic așa, pe alb, Stadler Form, tocmai pentru că se încadra perfect ”în peisaj”, asociindu-se cu gusturile noastre, cu mobilierul, cu vibe-ul creat de acel difuzor de aromă încorporat și de aroma aleasă, desigur.


Ideea este că am descoperit o necesitate de care nu știam, pe care nu am mai experimentat-o la un astfel de nivel care să ne facă să ne achiziționăm un astfel de umidificator de aer. Până să ne mutăm, stăteam la bloc, chiar nu am simțit nevoia unui astfel de aparat. Bine, nici locuința nu era cea mai modernă, iar aerul de afară pătrundea destul de mult, fără a ne dori asta. Na, tâmplăria ușilor și a ferestrelor era de vină.

Confortul la care visezi, pe care ți-l construiești, îl gândești și-l pui în aplicare, poate fi diferit de la idee la produs finit, ca sa zic asa. Sunt niște pași de urmat pentru a fi cât mai aproape de idee, dar chiar dacă ai fi avut un decorator sau un arhitect de design interior, totul se mai ajustează pe parcurs.

Important este ca atunci când apare o problemă legată de casă, mai ales când vorbim despre o casă nouă, să alegem soluția potrivită, după ce cântărești opțiunile pe care le ai, după ce testezi si aduni opinii, pentru ca mai apoi să iei decizia cea mai corectă pentru nevoile tale.

După ce am reușit să găsim soluția pentru umidificarea aerului din dormitor, elegant și eficient, confortul de acasă s-a îmbunătățit, reușind să avem nopți odihnitoare.