Realitate virtuala sau cam asa ceva (augmentata)

In primul rand, ce este, si cu ce se mananca realitatea asta, augmentata. Ce vrea sa zica, de fapt, poetul? Adica, wikipedia, please?… “Zi-le, Loredana!”

Realitatea augmentată este una din aparițiile noilor media, care a relevat materialele scrise despre schimbările de paradigmă, care au avut loc în special în ultima perioadă ca urmare a universalizării PC-ului și a dispozitivelor mobile personale, acces al maselor la Internet, afaceri electronice, e-lerning, e-servicii, Web 2.0 și social media, ca urmare a generat mult interes atât din partea producătorilor media cât și a comunității științifice.

Realitate augmentată (AR) este un live,un direct sau indirect, de vedere fizică, în lumea reală de mediu, ale cărei elemente sunt completate de către calculator, generate de intrări senzoriale, cum ar fi de sunet, video, grafice sau date GPS. Acesta este legat de un concept mai general numit realitate mediată, în care o vedere a realității este modificată (eventual, chiar sau diminuată, mai degrabă decât augmentată) de către un calculator. Ca rezultat, funcțiile tehnologiei de percepția creșterii curentă a realității. Prin contrast, realitatea virtuală înlocuiește lumea reală, cu una simulată.

De unde trag concluzia, ca… n-am inteles nimic.  Si nici baietii de la BUG Mafia.  E, ca sa exemplific, mi-ar trebui un caiet.
Un caiet?
Da. Un caiet.
De mate sau de romana?
Nu conteaza. La caietul asta conteaza coperta!
Pai si daca-i pui invelitoare, sa-l protejezi?
Hai, ca ma enervezi… Nu-ti trebuie!
Deci, un caiet…

Da, unul de la Rechizitelemele.net, care au asa ceva, si au si un pret modic. Si daca mi-l vor trimite, voi face si un Review ca la carte si argumentat cu augmentare 😉
Ideea, este simpla. Ai un smartphone, ai OS Android sau iOS, descarci aplicatia AR Skag gratis din Google Play sau App Store, o instalezi pe smart, si apoi prin intermediul camerei foto vizualizezi caietul, si… Magie! Va prinde viata!
Cum asa? Exact ca in exemplul video de mai jos. Si o sa fac si eu unul sau doua daca voi primi acel caiet 🙂 Stay Tuned!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QACMjUYP6mk&list=PLDd60Q9tXIxTkPgP3nCP0d7Kj5cZxZXqh&feature=player_embedded]

Cand irealitatea este… reala!

Recunosc ca am auzit prima data de Realitate Augmentata, la clipul lansat de Smiley, Dead Man Walking. Tot ce trebuia sa faci era sa ai un smartphone cu Android OS sau iOS, sau tableta cu sistemele astea de operare, sa iti descari aplicatia din App Store pt iOS, sau Google Play pentru Android, si apoi sa indrepti tableta sau smart-ul spre TV cand rula clipul.

    Acum, cei de la Rechizitelemele.net, ne oferta niste caiete speciale. Adica practic coperta, tine loc de… clip. Trebuie sa urmati aceiasi pasi de mai sus, si sa descarcati aplicatia numita Skag AR, si veti avea un caietel foarte… viu! Exact, cand vei privi ecranul device-ului, ai sa observi ceva ireal de real :). Pentru exemplificare am pus niste clipuri mai jos.
    Ce bine era daca si pe vremea mea, era asa ceva… Ce mi-ar fi placut sa am un caiet cu Vlad Tepes sau Stefan cel Mare simuland o bataie cu turcii, tocmai pe caietul meu. Sau sa-mi apara un urs, sau pisica, sau… orice,  care sa-mi sopteasca forumulele la mate, sau fizica, sau chimie, in timpul unei teze… Ce vremuri, fara realitate augmentata… Si ce linii la palma ne luam, sau mustruluiri, care erau foarte… ARGUMENTATE! Realitate argumentata! Laser, frate! De vedeam si stele verzi, dar pe care ceilalti nu le vedeau.

   E, acum ai posibilitatea sa vezi ceva cu adevarat SF, chiar pe un simplu si banal caiet. Dar nu orice caiet :). Ai de ales dintre 8 caiete diferite cu personaje diferite: urs, tigru, leu, pasari colibri etc. Nici nu costa mult, si va fi de efect printre colegi. Aduceti putina magie!

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=SulhQ3Y2gX8&list=PLDd60Q9tXIxTkPgP3nCP0d7Kj5cZxZXqh]

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=QACMjUYP6mk]

Eternul trubadur

Targ-Craciun-Bucuresti2010-20
Nicu Alifantis. Trubadurul nostru, al romanilor, a ajuns la borna 40, de cand ne incanta cu muzica lui. Prilej numa’ bun de un album nou, Mozaic si un dublu concert in zilele de 20 si 21 mai la Opera Nationala din Bucuresti.

40 de ani de muzica frumoasa.
40 de ani de cuvinte mestesugite, impletite pe muzica sa.
40 de ani… si la cati vor mai fi, sa ne bucuram.

Despre albumul Mozaic (ce vine insotit si de o carte, pentru cititori)…

Un amalgam de ritmuri şi stiluri muzicale, de instrumente clasice şi exotice, de sonorităţi neaşteptate, precum o îmbrăţişare deosebit de tandră. 14 cântece dedicate femeii, dragostei şi prieteniei, fiecare cu istoria sa.

Nicu Alifantis

Ne-am strans o mana de bloggeri, sau mai multe… pe Blogal Initiative,  sa-i facem o Surpriza, cu ocazia acestui nou album, si a 40 de ani de la prima cantare.

Respect, Maestre!
“un ascultator inrait, ocazional” 🙂


Nicu Alifantis – 40 de ani. De muzica.

Am crescut cu muzica lui Alifantis. Oriunde ma aflam, si radio ascultam (nu cele comerciale de azi), trebuia sa se auda si Alifantis, negresit. Undeva, un radio lasat sa cante si sa incante, pentru a “strica” atmosfera de liniste apasatoare, fie pe la casele oamenilor, fie in masini, fie la iarba verde… Alifantis era si el acolo, si era bine. Era o stare “zen”, era linistitor si… bine.

Du-mă, fericire, în sus, si izbeste-mi
timpla de stele, până când
lumea mea prelunga si în nesfirsire
se face coloana sau altceva
mult mai inalt si mult mai curând.

Ce bine ca esti, ce mirare ca sunt!
Doua cântece diferite, lovindu-se amestecindu-se,
doua culori ce nu s-au văzut niciodata,
una foarte de jos, intoarsa spre pământ,
una foarte de sus, aproape rupta
în infrigurata, neasemuita lupta
a minunii ca esti, a-ntimplariï ca sunt.

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=wt5Zsgsbmp4]

Anul acesta Nicu Alifantis împlinește 40 de ani de muzică, ocazie cu care lansează un album nou intitulat MOZAIC și a cărui lansare se va face printr-un dublu concert în zilele de 20 si 21 mai 2013 la Opera Nationala din Bucuresti.

Pentru acest album a fost construit un website special www.alifantismozaic.ro în care pot fi ascultate părți din fiecare piesă de pe noul album.

Sa ne traiesti Maestre, si sa ne mai incanti cu melodii noi si vechi,  multi ani si de-acum incolo.

Vreau la Fotogenica!

Trecand peste faptul ca se va desfasura la Bran, acolo unde-mi petrec de ceva timp mini-vacante alaturi de fetele mele (sotia si fiica-mea), Fotogenica ar putea fi pentru mine un nou restart. Restart intr-ale fotografiei.
fotogenica-2013-maraton-de-fotografie

Cred ca orice fotograf, are perioade in care simte ca trebuie sa ia o pauza, mai ales dupa niste perioade mai intense. Avid dupa noi experiente foto, si dornic sa invat lucruri noi, si sa vad si asta LIVE, in practica, nu doar din tutoriale pe YouTube, sau mai stiu eu ce siteuri cu tips&tricks, Fotogenica mi-ar oferi in cele 3 zile de workshopuri, multa informatie practica, si mi-ar deschide noi orizonturi si noi oportunitati sa invat sa “trag” si altceva decat pana acum, si mai ales felul in care sa “trag”.
Poster_SET_EUR.ol
Ca degeaba, ma joc eu cu diafragme, timpi de expunere si balansuri de alb, daca nu vad si cum “trag” altii. Eu mi-am format niste automatisme, niste skill-uri, functie de subiecte, dar vreau sa vad si altceva, altcumva…
Vreau sa ma “upgradez” practic, si mai ales acum cand este vorba de Canon!
Cu atat mai mult, ca voi avea sansa sa testez 40 de camere foto si 80 de obiective!
Cum ziceam, sunt Canon, din 2006, de la primul compact si pana anul asta cand mi-am luat primul obiectiv EF 50mm f/1.8 Canon.

Worksopurile de anul asta sunt exact ce mi-am dorit sa mai experimentez. La partea subacvatica, mai putin, dar workshopurile de Glamour & Beauty si Body Shapes nu e de ici, de colo, ca nu o poti invata oriunde, iar Astrografia a inceput sa ma pasioneze de anul asta, si tot incerc, dar nu-mi prea iese. Bine, trebuie sa ai si scule bune, dar…  La Fotografia nocturna, Rasarit la Sirnea si Fotografia de natura, as vrea sa vad noi tehnici utilizate (noi pentru mine) sa pot scoate ce e mai bun si sa nu mai dau rateuri asa des 🙂
Si bine inteles la intoarcere, ca un bonus, as putea sa scriu un articol de spre ce s-a petrecut acolo, pe blogdefotografie.ro

Multumesc inca o data blogdefotografie.ro si Blogal Initiative pentru aceasta sansa ofertita tuturor fotografilor, de a participa la Fotogenica.
canon_logo

Fotogenica – visul oricarui fotograf, amator sau nu

  “This is Fotogenicaaaaa!” – la o prima strigare, de ce-mi doresc al naibii de mult, sa ajung acolo?   canon_logo
     Pentru ca nu mi-am permis pana acum sa merg la un workshop foto, din varii motive. Iar, daca o iau cu inceputul meu intr-ale fotografiei, am inceput alaturi de bunicul meu la nivel de amator, cu aparatul lui Smena, si developat acasa fime, si procesare foto cu revelator, fixativ, hartie foto… alea-alea 🙂     fotogenica-2013-maraton-de-fotografie
     Mai tarziu mi-am luat primul aparat foto digital (sar peste perioada cu cel pe film ca e neinteresant) era un Olympus. Compact. Slabut. Filma fara sunet, dar avea contrast si culoare bune. Cica!
    Apoi, lucrand in preajma aparatelor foto pe film si digitale, si a procesarilor filmelor foto, si fotografiilor pe hartie, mi s-au deschis noi orizonturi. Am crescut cu evolutia digitalelorpe piata. Le aveam pe mana, dar nu erau… ale mele!
Asa, mi-am luat primul Canon. A fost dragoste la prima vedere. Tot compact. Un A430. Bunicel, la vremea aceea, cam prin 2006.    Cu Powershot-A430_1746care am facut poze la botezul fetitei mele, si am si filmat pe alocuri 🙂     

     Dupa doi ani de utlizare intensa, a cedat ceva la senzor si ieseau niste aberatii cromatice.

       In 2008, aveam nevoie de un upgrade, asa ca am trecut pe Canon Sx100IS. Fii-mea crescuse si mai aveam nevoie de un zoom mai mare pentru a trage cadre in fuga dupa fii-mea, precum si stabilizare de imagine. Optic, nu imagesdigital! La fel si pe filmare. HD-ul pe filmare de atunci era… 640×480. Cu sunet! 🙂 Am tras de el cam vreo doi ani, cand simteam nevoia de un DSLR. Il am si acum, si merge brici, il foloseste sotia.
       Am inceput sa urmaresc promotii, si… l-am gasit! Primul meu DSLR, Canon 1000D. Cel care ma insoteste si acum, si cand ma duc… “sa incarc sifoane”.  😀
67bbe825991d3635d88c4a4857e1b0c2

produse_Camera_Foto_Digitala_Canon_EOS_1000D___EF_18_55mm_DC_8565e9f489c5d37af92b467a385c9333

      Cu care am tras peste 30k de cadre, in care cred ca 80% sunt cu fii-mea. Ea a fost principalul meu model. Portret, Asfintit, Contre-Jour, Zapada, Mare, Noapte… am trecut prin toate instantaneele posibile, si fara sa ma “dau” cu presetarile. Am invatat, frumos cu manualul in mana, si cu Internetul in cealalta, despre “ce si cum” intr-ale fotografiei.

     Am cativa prieteni fotografi profesionisti, sau semi, de la care mai fur una alta. Si mare fer la “meserie” 🙂
DAR,  la un workshop… n-am ajuns.
Amator fiind, spre profi as vrea sa cutreier…

Am DSLR-ul, am filtre (polarizare, ND, UV), trepied, declasator pe fir pt fotografiere cu expunere lunga, parasolare, am obiectivul de kit 18-55mm, cat si cel de care m-am indragostit EF 50mm f/1.8… D3S_1542-1200Daaa, exact 50mm, de f/1.8. Il am de 3 luni, si am pasit in alta lume. Sper sa mai pasesc 🙂 In functie de buget 🙂 

Voi reveni si cu alte articole, pe subiectul Fotogenica. Placerea e de partea mea. 🙂

Multumesc blogdefotografie.ro, Blogal Initiative si Canon.

10 MAI – Ziua Mondiala a Lupusului

Ce este Lupusul?
Lupusul eritematos sistemic (denumit si LES sau “lupus”) este o boală autoimună cu componentă genetică în care sistemul imun devine hiperactiv, lupus_flutureinterpretează în mod eronat celulele, ţesuturile şi organele sănătoase ca fiind străine organismului şi le atacă prin formare de autoanticorpi. Astfel apar afecţiuni ale unui organ sau mai multor organe interne, cele mai frecvent implicate fiind pielea, sistemul osteo-articular, rinichii, sistemul nervos, plămânii.
Stiati ca…?
* Lupusul este o afecţiune severă, cronică şi debilitantă, care afectează în special persoane tinere, active, cu vârsta între 15 şi 44 de ani.

* 90% dintre persoanele afectate de lupus sunt femei.
* Se estimează că aproximativ 500.000 persoane în Europa şi9.000 de persoane în România prezintă lupus eritematos sistemic (LES).
* Din cauza determinărilor sistemice şi, în principal, a complicaţiilor cardiace şi renale pe care le poate genera, precum şi a faptului că nu există tratament curativ pentru aceasta boală, 15-20% dintre pacienţii cu lupus decedează în interval de 15 ani după diagnosticare.
* Există mai multe tipuri de lupus iar forma cea mai frecventă (70%) şi mai gravă, care poate afecta majoritatea organelor, este lupusul eritematos sistemic (LES).
* Dintre leziunile cutanate, erupţia la nivelul obrajilor şi a piramidei nazale este des intâlnită la persoanele cu lupus şi este cunoscută sub denumirea de “eritem în fluture”.
* Lupusul nu poate fi prevenit şi nu există tratament pentru vindecarea bolii, ci doar pentru a o ţine sub control.

Ziua Mondială a Lupusului este marcată la nivel mondial pe 10 mai de 100 de organizaţii de pacienţi din întreaga lume, cu scopul de a atrage atenţia asupra bolii şi a importanţei investiţiilor în cercetarea medicală, pentru descoperirea de noi tratamente eficiente, pentru a creşte gradul de informare în ceea ce priveşte simptomele şi impactul bolii asupra vieţii pacienţilor.

Deşi cauzele lupusului nu sunt cunoscute cu precizie, numărul mai mare de cazuri la femei decât la bărbaţi poate indica faptul că boala este declanşată de anumiţi hormoni, pe lângă o predispoziţie genetică. În plus, există o serie de factori de mediu care stimulează declanşarea bolii, precum stresul, expunerea la lumina ultravioletă, de obicei la lumina soarelui, şi fumatul. (Agerpres)

Mandachisme presents… K!ckDeeJay :)

Demult, tare, demult, asa de demult, incat de-abia de-mi aduc aminte, era un baiat care facea pe DJ-ul la un post de radio amator, ProMC sau Xtreme FM, dupa gust si chef. K!ck DJ eram eu :). A fost o perioada frumoasa. Legatura intre mine si muzica a ramAs. Si va ramane…
      M-am mai jucat de-alungul timpului, cu niste softuri de muzica, si ce a iesit… a iesit, sunt cateva exemple mai jos 🙂

     Adevaratul examen, l-am dat insa cand a trebuit sa remixez roa topElectronique Simpatique al celor de la ROA (Rise of Artificial). Am participat cu 3 remixuri, si am iesit pe podium pe locul 3. Celelalte fiind pe 15 si 18, din mai mult de 35 de remixuri.  Avand in vedere ca am concurat si cu ceva oameni de muzica, m-am descurcat mai mult decat onorabil :).
In general sunt cu muzica electronica, dar accept orice alte influente, de orice fel. Practic ascult, cam orice. De suflet raman kickdeejay under constructionThe Prodigy si Suie Paparude, totusi! Let’s… Play, Chucky! 🙂

remixul ROA de pe locul 3
http://www.audiotool.com/track/roa_-_electrosimpa_tique-kick_remeaks/

you tube (calitate scazuta)
[youtube=http://www.youtube.com/watch?NR=1&v=Ueufaxe7aTo&feature=endscreen]

remix 2 si 3 🙂
http://www.audiotool.com/track/roa_-_electronique_simpatique_kdj_dubstep_trip_rmx/

http://www.audiotool.com/track/roa_-_electronique_simphatique_kdj_remix/

K!ckDeeJay’ s Playlist:

Crackin’ crackin
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-crackin

Heart vs. Love (Shake U’r Ass Mix) heart vs love
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-heart-vs-love-shake-u-r-ass-mix

Dedicated… (BigUp 4 SuieMani Mix) dedicated
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-dedicated-bigup-4-suiemani-mix

Moov Armada (Gu-Wap Extended Rmx) moov armadaa
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-moov-armada-gu-wap-extended-rmx

The Rock (preview) rock
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-the-rock-sample-mix-demo-vers

The Klaustrophobique Thing klaustrophobique
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-the-klaustrophobique-thing

The Ant. Revenge (Crawl Mix) ant revenge
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-the-ant-revenge-crawl-mix

Smack ‘da Beat (Start the Dance Mix) smack da beat
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-smack-da-beat-start-the-dance-mix

Drumm ‘n Noizz drum n noizz
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-drumm-n-noizz-heavy-mix

Power Of  Guitar power of guitar
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-the-power-of-guitar

Raluk’s Song raluk song
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-raluk-s-song

Moov Armada
http://www.trilulilu.ro/muzica-diverse/kickdeejay-moov-armada

kickdeejay under construction

Dor de duca…

In 2011 ajungeam pe la Paris. Aici eram in fata la Notre-Damme… Mi-e dor de Paris si al vrea sa-l revad. Pentru luna asta se zareste ceva. Stay tuned! 🙂
Pana atunci… 🙂

[youtube=http://www.youtube.com/watch?v=msnZFJG6y7I]