La Paris… (impresii) “Ep. 3 – O sa mai revenim :)”

… So, e dimineata in Paris. Aici soarele rasare la fel ca la noi, si seamana cu al nostru. O fii la fel? E acelasi? Normal ca e la fel, merde! Doar ca in dimineata asta e putin altfel, ca mergem spre Disneyland… In sfarsit! 🙂

     “Apropaux” de asta, merdenele nu. Dar croissant, da! La mic-dejun. Yaamiii, si cu o cafea buuuna… Privim bulevardul din mica sala de mese. Merveilleux! Chiar e frumos…

Vorbind una-alta la masa, cu fii-mea, o don’soara ne tot zambeste. Ma uit tamp un pic la ea… “oare o intelege, ce spunem?”… Iau o fata intrebatoare, si vine raspunsul!…  “Inteleg si vorbesc putin romana!”

Noi suntem uimiti, iar fii-mea socata, ca se obisnuise sa nu vorbeasca nimeni cu ea. Mai ales in romana.

“Sunt din Serbia, dar stiu si romana…” zice fata. Ahaaa… Ok, in sfarsit cineva, cu grai romanesc. Fii-mea e fericita si socata, inca. Cum tocmai terminasem si masa… Au revoir!

Disneylandul ne asteapta! Dar pe unde o luam? Urmarim liniutele colorate de pe harta metroului, nu ca Mutu, de pe masuta 😉 , si ne gandim ca pe la 10.30 suntem acolo.

Tramvai T3 + RER B + RER A => Disney si distractie la patrat!

La Disney ajunsi, iesim din gara (impreuna cu foarte putinii turisti pentru disney, culmea!) si ne indreptam nerabdatori, spre intrare, dar ne intersectam cu tsunami-ul de oameni ce venea dinspre hotelurile din apropiere. Acolo e epicentrul! God help us… si sa nu fie mari cozi… 🙂

La intrare, surpriza, avem parte de cozi… mici! Iar “cireasa de pe tort” …  am primit si un bilet moca de la cei din fata noastra, pentru fii-mea! il primisera si ei cadou, pentru ca luasera mai multe bilete, si cum nu aveau copii cu ei…

Am ramas perplecsi… Wow! Magie! Inca 50 de euro de cheltuit pe suveniruri si altele… 🙂

Deci, pe scurt, 10 ore in DL…  Lume multa, agitatie, cozi parca interminabile, cateva atractii parcurse, acadele, carut inchiriat, carut disparut, carut reinchiriat, foame, gasit loc de mancat, picioare obosite, nervi intinsi, nervi relaxati si la final un pic de Studiouri… Si cu speranta ca vom reveni pt cel putin 3-4 zile, altadata… 🙂

pod…

Am mai trecut si pe la Luvru, Notre Dame si Eiffel. Apropo stiati ca a fost facut dupa schitele si conceptul unui inginer roman? Nici eu, dar asa e! Tare! Naspa, daca stau sa ma gandesc, cati romani s-au facut francezi… si nu invers.

Si mai stiati ca porumbeii lor din parcuri isi arunca gainatul, mai ales, pe banci?  Ai nostri se pare ca nu prea, au ceva de castigat din asta, si isi fac cuminiti “treburile”…pe unde stiu ei. Ai lor insa… sunt pe principiul “unde doriti sa va asezati? …acolo?.. stati putin sa ma duc eu primul… si cu un stol dupa mine” . paris. no comment.

In punctele turistice gasesti urmatoarele (si nu neaparat in ordinea asta)… suveniruri ieftine la cei de culoare, ce stau cam putin pe zona; alba-neagra ca pe vremuri la noi in rahova; co-nationali de-ai nostri cu doi de “rr”, ce fac pe mutiii pt nu stiu ce donatii; chinezi, japonezi, grupuri mari de vizitatori, Canonisti (si aici sunt mandru de asta :P), porumbei, aglomeratie…

Sper sa revenim la Paris si sa-l putem vizita asa cum trebuie, stand mai mult. cam o saptamana… la fel si in disneyland. Pace!

La Paris…(impresii) “Ep. 2 – Bucuresti? NU! PARIS! Aaa…”

…Coada mare, monser, la bilete. Ametiti, intrebam, daca aia chiar e coada buna. Un nene imi spune, ca da. Sau OUI. Naspa…  Vai de coada mea si a fetelor. Desi fii-mea avea parul despletit. 🙂 Stam 5 minute, si vine o tanti sa ne spuna ca sa venim cu ea, daca suntem cu copilu’… Mirati, o urmam.

“Wow, ne baga in fata”, imi zic. Ma simt din nou romanul de odinioara… calit in atatea cozi la paine. Era o casa speciala doar pentru noi. Adica, noi si inca o familie cu copii. TIP:  Deci, daca ajungeti pe acolo, culegeti un copil, de undeva pt cateva minute!

Luam abonamentele Paris Visite. Adica 3 cartonase mici cat biletul de tramvai de la noi, si cica sa ai tupeul, sa nu le pierzi cat te plimbi prin Paris… Si valoroase pe deasupra! Ca pe dedesubt aveau o mica banda magnetica 😉

Ne suim in RER. Tren, gen personal la noi. Adica foarte murdar. Asa de murdar, incat personalul de la noi de pe linia Bucuresti – Oltenita, pare frate-su’ geaman. Da, dar al nostru nu are scrijelite geamurile cu cheia, si in limba lui Moliere… Plus, ca daca vine Nasu’… chiar vine! La francezi nu am vazut nici macar unul impaiat. E alt sistem, oricum…

Ok. Ma asteptam, ca mai informasem. Pentru cine nu stie, RER-ul e un tren-metrou, practic. Gen din anii ’70, ca  design si vechime. Are ceva mai putine statii decat metroul lor si poti traversa Parisul de la un capat la altul, mai rapid, si cu transferuri in diferite statii, la alte linii de metrou sau tramvaie. Si merge si pe la suprafata, si prin tuneluri… Numai pe apa, nu. Inca. Harti ale transportului, gasesti oriunde. Chiar oriunde. Si sunt moca. Plus ca ai hartile din fiecare vagon de metrou, foarte simple. Chiar foarte simple! Nu ai cum sa te ratacesti, daca stii si unde sa cobori…

40 de min cu trenul, m-au facut sa vad negru in fata ochilor, si sa-mi dau seama unde suntem. Negru atat de la tuneluri cat si sa constat ca 70% din populatie este majoritar, de culoare. Nu ma asteptam, la o asa mare proportie. Zilele urmatoare aveau sa-mi intareasca aceasta constatare.Poate doar in Paris… whatever…

Hotelul mai mult decat OK, Quality Paris Orleans,3 stelute, cu personal foarte friendly, in contradictie cu cei din afara lui. Ne-au dat o tripla, desi aveam o dubla ca si rezervare. no comment. Etaj 7. Si o panorama misto asupra bulevardului…

de sus…

WI-FI moca, si tot aici, puteai lua micul dejun cu 12 euro, parca,  daca nu-l aveai inclus. Si era bufet, tip. Buuun… Aici am facut cunostinta cu branza Brie. Enchante!…

Cafenele si restaurante peste tot, terase, si o zona ceva mai linistita, nefiind intr-o zona turistica, desi eram in zona 1 a Parisului (hai ca am dat-o in “zone“). Twilght zone!

Am descoperit si un Carrefour Market in apropiere, prin amabilitatea receptionerului. Excelent, deja ma simteam ca acasa. Sa mai zic, ca arhitectura era la fel cu a  Bucurestiului prin centru? Exact la fel. Doar ca a lor nu-ti cade in cap, si nu e imbulinata cu rosu. Parca eram in zona Lipscani, Universitate, Romana… Si nu exagerez.  🙂

KFC si McDonald’s exact la o aruncatura de bat de noi… Bun. Sa le facem o vizita, zic… Nu in acelasi timp, totusi, si in zile diferite, normal… Rezultatul? Pai, in primul rand meniurile nu sunt toate la fel cu ce gasesti la noi. Plus ca puiul lor, creste altfel. Si e transat altfel. Ciudat, de… altfel!

Ai grija cum si ce comanzi, ca personalul stie engleza, dar o zic in franceza! Intelegi? Capisci? Nu, clar non capisco… Exact. Mai bine dai din maini si din degete, si dansezi ca si calusarii. Asta daca ai si baston. Macar sa primesti ceva de mancare…

Sa mai zic ca la KFC totul mergea ca uns? Cu grasime bineinteles. De pui sau gaina. Sau cocos… Alunecai, pe podeaua unsa, mai ceva ca pe patinoarul din AFI. Si nici macar nu stiu sa patinez. Sau stiu, dar nu am incercat! 🙂 (asta e oarecum din Alba ca Zapada, pentru cine mai stie, ca eu ma uit cu fii-mea 😉

Cum ziceam… mesele le puteai intinge cu paine si puteai avea parte de o masa copioasa, moca… dar, gretoasa! :)) Gunoiul, din locurile speciale, mai ca statea sa iasa de tot… de-mi venea sa-l strang eu… i-am lasat pe ei, totusi, nu am vrut sa par din… Romania. Refill-ul unlimited la sucuri, m-a facut sa ma simt ca la IKEA din Baneasa. Adica, bine si insetat… Deci la capitolul fast-food suntem lideri detasati la, orice tine de asta.  Si traim in Romania! Tara aia hulita de toti “europenii”… Dar aici, nu mi-e scarba sa mananc, cum mi-a fost acolo. Pentru ca sunt diferente, mon frere! Mari!

Pretul e ok. Pentru 2-3 persoane poti dat intre 15 si 20 euro. Mediu. Noi oricum nu suntem prea gurmanzi, desi nu prea o aratam :))

Revin cu ep. 3 curand. Au revoir! A binetot! D-astea…

La Paris…(impresii de calator) “Ep. 1 – E suflete in aparat”

Pentru mine si fete a fost prima iesire din tara. Si prima calatorie cu avionul. Sper sa va fie de folos review-ul daca plecati… de tot, sau deloc.

Aeroportul Henri Coanda supranumit si Otopeni, ne primeste cu buna dispozitie la 5 dimineata. Masina am lasat-o in apropiere la o pensiune pentru 80 lei pentru 4 zile. Nu ti-o si spala. Pacat. Dar o gasesti la fel cum ai lasat-o. Asta e bine.

Asa, deci, daca-ti faci si check-in online, cum l-am facut si noi, treci ca Vantu, prin puscarie, adica rapid si fara dureri, dar te poti preface. Totul merge ca uns, si te trezesti in noul terminal, proaspat vopsit. “Asa, da frate!” imi zic. “60 de mil de euro, dar face!”. Ce face? Arata! OK, zic… si ne asezam cumintei sa vina bestia de Airbus A320.

Bestiile frantuzite de la bord vorbeau numai franceza si o engleza cu accente frantuzesti, de mai bine-mi vorbea in swahili (limba pe care o si stapanesc foarte bine, de altfel).

In avion, petit dejeune si turbulente, servite impreuna si separat. Mai ales ca la o cafea se si cerea ceva turbulente bune, sa simti aroma. Pe tine. Fii-mea a avut ceva de obiectat, si s-a exprimat cum a putut mai bine la adresa lor, a turbulentelor… Direct in punga de hartie ce o aveam la indemana.

Buna dispozitie ne-a fost asigurata inca din aeroport de o mana… doua, de baieti de baieti, ce se duc la munca peste hotare. Voiosi, si cu glume de la tara, savurate  la peste 2000 m altitudine, ce le simteam ca manevrele de resuscitare.

Trei ore cat a durat zborul, am urmarit diverse filme cu scene si finaluri diferite. Nu pe vreun ecran, ci in mintea mea de Tarantino speriat ca-l cauta David Carradine sa se razbune… Echipajul era cu zambetul pe buze, dar astia sunt pregatiti sa moara asa. Eu nu. Noroc ca pe aripa din stanga, ce falfaia mai ceva ca un Colibri, l-am zarit pe Bruce Willis, ce mi-a facut semn ca e ok. M-am linistit. Pe aripa cealalta, a lu’ fii-mea, erau Mickey Mouse and friends. Taiau ei aripa cu un fierastrau, dar nu credeam asta, ca erau desene animate, ce naiba… 😉

Nu stiu cine m-a pus sa citesc si sa aflu cu stupoare ca la aterizare sunt cele mai multe… sa le zic, probleme.

Asteptam cu sufletul la gura, epilogul. Cu happy-end si in vocea miorlaito-franciscana din difuzor, ce ma anunta ca am aterizat. Bravo! iBine lucrat! Dar mai este un zbor… Nu pot si astia sa zboare ceva mai jos?

O tanti de la verificari mutre si carti de identitate, imi da emotii, cica nu prea mai seman cu… Asa din gesturi… Deci am mai luat ceva proportii, recunosc, dar sa-mi zica asa in fata… 🙂

Ne luam bagajele si ne indreptam spre Gara RER si TGV. RER-ul e al nostru, dar nu inainte de a lua si abonamentul Paris Visite. Pentru amatori 5 zile – 6 zone= 128 euro. Te scuteste de stresul biletelor si al zonelor de taxare diferita din Paris, si-ti ofera si multe reduceri in diferite puncte turistice si Disneyland.

Va urma…

Moartea unui prieten Android (panegiric androitic)

Il chema Froyo. Si era versiune 2.2. Dupa numele pus de ta’su sau ma’sa din familia Samsung. Eu i-am zis AndroKick, ca cei care-l cauta prin Bluetooth sa-l indentifice mai usor, si sa aiba personalitate. Dar acum…

S-a dus. L-am inecat in mare. Simplu. Uitat in buzunarul de la sort. Se cheama ca sunt un ucigas cu sange rece? Blame me. Pur si simplu l-am inecat, culmea, in husa lui cea odinioara, protectoare. Acum un cosciug din care nu a avut scapare. Timp de o jumatate de ora s-a zbatut in buzunar, gasind o cale de scapare. Cu procesorul in blana. A trimis SMS, MMS, s-a geo-tag-uit, ajutat de GPS si Google Maps sau  de softul iGO. Poate chiar a baut o bere sa se duca mai fericit. Nu stiu inca daca a apucat sa posteze pe fb. Iar cand sa sune la 112… a vibrat. Si a vibrat. Si a vibrat. Si a vibrat… Asa l-am scos si eu din apa. Vibrand in palmele mele.

L-am scos pe mal si i-am indepartat bateria sa nu se mai chinuie. Totusi vibra de frig sau…? L-am invelit in prosop. Si mai apoi l-am uscat cu un foen… Si am asteptat. Si am asteptat… Avand in palme acum doar un Hardware inert si fara viata. Dar frumos. A murit demn si arata la fel ca in ziua in care ne-am inatlnit prima oara.

Ce am mai ras impreuna, de pozele facute si share-uite pe fb, cu RetroCamera sau HDR PRO sau cum mai mergeam la piata in android market, nu dupa rosii, ci ca si-l upgradez cu cele mai noi aplicatii, si cum ne mai jucam angry birds sau chiar beam o bere ca barbatii cu iBeer dupa un meci de fotbal in PES 2011. Sau faceam un party in 2 cu playerul sau back2back in Studio DJ, cu piese produse de noi inRD3 groovebox. Cum ma mai ajuta el cu GPS-ul sa gasesc adrese din Bucuresti, si ultimele update-uri meteo cu Accuweather…

     Gata, e istorie. Froyo 2.2 s-a dus. Welcome Gingerbread 2.3! Astept insa sa-l gasesc pe cel ales. 😉

   RIP

by MMandache

Melci, scoici, draci, laci…

Parafrazandu-l pe nea’ Margineanu,in titlu, ultimele zile de vara m-au surprins impreuna cu fetele, la mare. Nu in Vama, inconjurati de vamaioti, ci in Eforie Nord, inconjurati de…ceilalti. Fetele fiind fii-mea si sotia, ca s-o lamurim. Nu ma luati drept vreo Mazare dansatoare de samba pe bd. Mamaia.

Deci, pe litoralul marii noastre. Conf DEX Litoralul este “porțiune de teren situată de-a lungul țărmului oceanului, mării sau al unui lac, pe care de obicei o udă apele”. O uda, o uda, dar ce-o mai uda in Eforie de s-au subtiat plajele cat un fir de nisip spre deloc. Noroc, ca au adus autoritatile niste pietroaie babane, cam cat ghiulurile gheolbanilor de pe plaje.

Naspa! Asteptam ziua in care ma voi trage in poza cu faleza ce aluneca lin in mare. Dar, acum poti face plaja si pe pietroaie! Si nu erau putini ce-si intindeau prosopul. De ce sa stai si sa te inghesui pe un petic de nisip, cand poti avea propriul pietroi. Iar dupa, caz ti-l poti lega de gat… no comment!

A fost frumos! Am fost chiar mai inghesuiti ca in alti ani… asa te mai cunosti cu vecinu’ de tarla, mai inchegi prietenii, mai joci o tabla (cazuta din santierul de deasupra plajei; si cand zic plaja, ma scuzati…), faci un castel de nisip, la care vecinu’ tuciuriu mai adauga niste turnulete; sau mai ungi cu crema vecina topless, trecuta bine de 55-60 de ani…

Vorba aia… lume multa, oameni putini… nu stiu ce am vrut sa zic cu asta 😉

Apa mai curata ca niciodata si numai buna de baie, m-a dezamagit. Nu tu, o alga? Bine una-doua erau, dar ziceam si eu asa… Oricum Eforie merita! Eu cu burtica mea, m-am simtit ca un chior in tara orbilor, la ce balene esuate zaceau pe nisip, de am vrut sa-i chem pe cei de la Greenpeace. Dar m-am linistit repede. Eram la Eforie. Nord.

N-am apucat bilete la spectacolul extraordinar cu momente vesele cu inegalabilul Jean Paler,nemuritoarea Stela Popescu; Arsinel era si el dar numai pe afis, si alti rockeri d-astia cu nume de manelisti bursuci, salami, de aur, de platina, de aluminiu, copii ce nu mai cresc… Sa.Salam. Re.Regheton.!

Dupa cum zicea si urlaciosu’ cu portavocea rebegita, nu mai aveau bilete decat in primele randuri (?). Da’ de ce? Dezmatzu e mai mare in spate? Aaa, la astia e invers… Normal! Sau astia din fata sunt obligati sa arunce cu bani?! Aha… Deci, nu ne-am mai luat bilete. Nici in spate nici in fata.

Ne-am luat in schimb la telegondola din Mamaia. Ne-a convenit si pretul. 15 lei numai dus. Si mai trebuie sa te si intorci. Mai mult ca anul trecut cu 5 lei, dar au si mai putine telegondole (deh, cica extrasezon) si sunt si cozi mai mari. Cele mai mari de vreo 3 ani incoace. Merita! Noi nu prea am avut parte de cozi, ca le-am fentat. Stiam ca sunt pe seara dupa 19.00. La 20.00 era deja intuneric si nu mai vedeai decat niste lumini plapande, dar doritori erau si mai muuulti. Ce frumos e la Mamaia! Ne-am intalnit si cu nea’ Nelu. Nu nea’ nelu Iliescu. Celalalt. Ploiesteanu. La o farmacie. ce mica e Mamaia.

Fitzele de Mamaia sunt la fel ca cele de Eforie dar la alt nivel. Fetili din Mamaia isi permit fite, ca au cu ce. In Eforie isi permit toti ca asa trebuie, desi esti praf. Si mie imi place cel mai mult cand toti se gatesc si ies pe faleza, seara, la o plimbarica, calcati si  imbracati ca la nunta, si cu cate o shaworma  a la botu’… lor, si rosii asa ca patlagelele in parg, de prea mult stat in soarele de la orele 14.00… si cu tatuaj temporar pe ici si colo, dar scos in evidenta de tinuta.

Cazinoul din Constanta inca nu a cazut in mare, dar tre’ sa cada el… cica ultimele reparatii au fost facuta prin ’80. deci stati pe aproape daca vreti sa faceti o poza cu el… in mare. ca asa pe faleza, avem toti poze. ce cliseu…

noroc ca l-a luat Udrea. mare noroc! sper sa-l si consolideze, ca asa noroc a avut si Mazare, cu el. ce bine-i merge… sa-l vedem fara. i-a luat talismanu’! (sac!)

Noua bucata de autostrada de 21 km, e ok. Pare valurita la viteza, si chiar e; dar asa tre’ sa fie! Zici ca-i intins asfaltul cu scandura. Totusi, se mai reduce din timpii de asteptare din Constanta…

Ca o concluzie, de sfarsit de vara (si de Android, pentru cine a citit si post-ul cu pricina)… MELCI, SCOICI, DRACI, LACI… si sper ca nu voi mai reveni in urmatorii ani aici ca turist.

 

   by MMandache

Te iu… cu “puncte-puncte”

Pentru că te iu… şi poate l-am copiat pe Dan T. din trupă

  Pentru că te iu… mereu, şi mai mereu, pofta vine după…

Pentru că te iu… mai mult de cand mi-ai dăruit o fată,

  Pentru că te iu… nespus deşi nu eşti aşa-naltă.

 

Pentru că te iu… de dimineaţă, de cand soarele răsare

  Pentru că te iu… şi pare clişeu, dar când plouă, e încă soare!

Pentru că te iu… mai ales azi, când este o zi specială,

  Pentru că te iu… şi cand alergatul dupa cadou, e-o zăpăceală.

 

Pentru că te iu… cum iu… acum rima imperecheată

  Pentru că te iu… ca esti cea mai frumoasă mamică de fată,

Pentru că te iu… cum stii tu sa ma iu… de fel, altfel

  Pentru că te iu… ca povestea noastră curge, zi de zi, astfel.

 

Pentru că te iu… şi nu ti-am scris demult o poezie

  Pentru că te iu… şi meriti una zilnic, fără ipocrizie…

Pentru că te iu… şi facem 11 anul ăsta; un’şpe ani frumoşi.

  Pentru că te iu… în ani liniştiţi; nu ca başii lui Skrillex, zgomotoşi!

 

Pentru că te iu… şi Teiu e culmea, comuna argeşeana (!)

  Pentru că te iu… şi pana acum nu ne-am iu… de pomana

Pentru că te iu… şi fiecare zi nu trece ca altele, in zadar

  Pentru că te iu… ti-aş construi o casa, in care sa te iu… plin de var.

 

Pentru că te iu… şi azi, de ziua ta, in loc de flori, imi ceri… urzici?!

  Pentru că te iu… şi cand dimineaţa mă trezesc, eşti mereu aici.

Pentru ca te iu… şi trebuie să iu… mai mult, de doua ori,

  Pentru ca te iu… si o iu… si pe fii-mea, si tre’ sa iau flori!

 

Pentru ca te iu… cum mă iu… si tu, cu “puncte-puncte”…

  Pentru ca te iu… şi vă am cu mine, fetele mele… oriunde.

                                                                                       by MMandache

mandachisme – what?

Da. Exact. Mandachisme.

“Mandachisme” sunt eu. Pentru ca ma si numesc Mandache, si pentru ca trebuia sa dau un nume vorbelor mele, asternute aici… Voi vorbi despre orice-mi place si despre ce nu-mi place. Am atatea de spus, in scris, ca nu stiu cu ce si de unde sa incep… 🙂

man writing a contract