Uimitoarea aventură a unui simplu OM ce dădea zăpada (III)

(continuarea partii a II-a pe care o gasesti AICI)

Isi dadu seama ca Ioana tocmai pleca cu masina, pe cand ii termina de curatat Simonei locul de parcare. Simona tocmai ce-l imbratisa pe Lucian, cu niste cuvinte de multumire si zambete blonde, voluptoase, cand Suzana de la parter, supranumita si J Lo, isi facea aparitia si… avea si ea nevoie de o lopata, normal! Lucian daca nu era in lumea de dincolo, era in al noualea cer. Probabil ca gerul impresionant, oboseala roz, mainile fardate si inghetate, fetele verzi, ochisorii rugatori…

J Lo era fata pe care nu puteai sa o refuzi, daca dadea de doua ori din genele ei lungi si false n-aveai cum sa rezisti ispitei. Nu degeaba i se spunea J Lo avand in vedere ca “partea din spate” era a naibii de reala intr-o totala contradictie cu genele.

Lucian deja pregatea o patura mult mai mare pentru pajistea aia primavaratica din capul lui asa cum si-n minutele urmatoare aventura din Iadul Alb continua, parca, fara semn ca s-ar termina.

Nu are rost sa mai amintesc si de celelalte vecine ce au urmat, la lopata lui Lucian. Adica Georgeta (zisa si Hot Lips), Oana (Aia Misto, ca mai era si o alta Oana – Aia Naspa) si Elena aka Nuti Udrea – ca semana foarte tare cu tanti Undrea si mai era si pe la 40+, divortata, hot MILF. Saraca lopatica lui Lucuian, ca tare muncita a mai fost…

Un total de vreo sase locuri de parcare deszapezite. Saracul Lucian, transpirat, tremurand ca varga tarandu-se, practic, catre locul lui de parcare, singur, tragand lopata dupa el. In fata masinii lui si a locului sau de parcare il astepta, oarecum, cu mainile in solduri, Diana. Diana, o stii si tu! Cum? Nu o stii? E, n-are cum! DIANA! Ring a Bell? Bine, probabil ca tu ii spui altfel pe nume dar in ”esenta” e aceeasi. I se mai spune si… “nevasta-mea”.  Adica, nevasta lui Lucian.

– Parca ai iesit sa deszapezesti locul nostru de parcare, Luciane! se auzi o voce, ce cazu naprasnic, despicand pana si fulgii de nea ce se asterneau cuminti pe jos.

Patura de pe pajistea primavaratica, neincapatoare altfel, devenise goala si acoperita de un start gros de zapada inghetata. Lucian zambi tamp. Nu, nu era zambetul lui. 🙂

Sfârșit?

http://www.dreamstime.com/stock-images-beautiful-woman-looking-angry-frustrated-image25100634

 

Sursa foto> dreamstime.com

Uimitoarea aventură a unui simplu OM ce dădea zăpada (II)

(continuarea aventurii – prima parte AICI)

Nu, nu era administratorul blocului, cel cunoscut pentru vocea lui destul de… zglobie! Da, era destul de fun cand se tineau sedintele iar el cu vocea lui lua cuvantul si incerca sa se faca auzit si inteles de catre ceilalti colocatari. Am deviat putin, dar Simona chiar voia sa plece cu masina de urgenta si cum Lucian si Ioana pareau ca au terminat…

Lucian, un pic buimac, se uita cand la obrajorii roz cand la buclele blonde ale Simonei. Deodata, la imaginea cu pajistea verde, cu patura, se mai adauga cu un personaj. “Not bad, doua fete si un baiat imparteau…” ii trecu prin cap lui Lucian cateva cuvinte dintr-un cantec cunoscut in timp ce-si privea mainile rosii de la ger. Manusi nu mai avea. I le imprumutase Ioanei pentru ca se plansese de frig.

Lucian, zambi. Voia sa mai zica ceva dar isi dadea seama ca nu putea sa scoata ceva pe gura. Din cauza frigului napraznic si a oboselii. O privi putin pe Ioana si parca-si lua un “La revedere” de la ea. Un “La revedere” nespus dar simtit de amandoi. Ioana se uita lung dupa Lucian cum se pierde impreuna cu Simona pe cararea acoperita de zapada, cale de trei masini mai incolo.

Simona, e fata aia care vorbeste incontinuu de obicei, cand nu mai apuci sa mai spui si tu ceva, ci dai aprobator din cap in timp ce mintea ti-o ia razna. La fel si privirea, incearca o cale de scapare, mutandu-se pe langa capul “vorbitorului de ocazie” sau picand “inexplicabil” pe… bustul ei impresionant. Acum, nu era acea situatie, pentru ca Lucian dadea la lopata de zor, privirea fiindu-i atintita in omat, in timp ce Simona tot zicea ceva acolo in fundal, dar cine s-o mai auda? Era destul de multa zapada de dat, totusi, iar bustul ala impresionant era cumva iesit din raza vizuala.

Lucian chiar se gandi pentru cateva secunde, ce naiba a fost in capul lui sa se ofere asa “pe tava”, sa dea numai el la zapada, chiar daca cele doua vecine il rugasera sa mai dea si ele, ca el sa se mai odihneasca putin. Masculul din el, insa, de tip Johnny Bravo, nu avea cum sa se dea la o parte si sa lase bietele fapturi sa se lupte cu nametii.

Timpul trecea destul de repede, Lucian nu mai simtea nici ger, nici oboseala ci o usoara caldura ce parea ca vine tocmai de la cele doua fatuci-vecine. Culmea ca erau destul de imbracate si nu stiu ce era in capul lui Lucian de isi imagina pajistea aia, cu patura, cu fatucile in niste rochite de vara, cu ochisorii verzi, cu… Probabil ca gerul il afectase destul de tare, totusi. 🙂

7ef5731250fbad8e4dce2f294027059b
(continuarea partii a II-a, o gasesti AICI)

Sursa foto

 

Uimitoarea aventură a unui simplu OM ce dădea zăpada (I)

Era destul de frig afara cand Lucian s-a decis sa iasa si sa dea zapada de pe trotuar si de pe masina. Il interesa mai mult locul lui de parcare asa ca era dispus sa dea toata zapada astfel incat sa nu mai aiba probleme cu parcatul masinii. Nu il interesa si trotuarul. Se cam grabea.

Cand a ajuns afara gerul era napraznic. Isi privi smartul. – 19 grade Celsius. “E al dracului de frig, dar parca nu se simte ca si cand ar fi chiar atat de frig!” isi spuse. Isi sufleca manecile, mai mult virtual, si puse mana pe lopata destul de hotarat. Nici nu lua de doua ori din zapada cand simti o usoara bataie pe umar.

Lucian se intoarse destul de intrigat. Cine putea fi? Doi obrajori roz. Roz de la ger si, posibil, de la ceva fard, il priveau rugatori. Lucian privi obrajorii siderat si observa ca cei doi obrajori aveau si ochi. Verzi. “Oau, ce verde primavaratic!”.

Se intelegeau din priviri. El, deja era cu gandul departe pe o pajiste, pe o patura, alaturi de cei patru musafiri nepoftiti: doi ochisori verzi si doi obrajori roz. Ea (pentru ca despre o EA este vorba) se pierduse deja in ochii lui caprui si-n obrajii lui barbosi. Nu-si dadea seama daca si obrajii lui erau roz sau rosii, dar tare mult isi dorea ca “barbosenia’ sa dea dovada de atat de multa barbatie si virilate incat sa…

– Buna, Ioana sunt… Cred ca suntem vecini, poti sa ma ajuti cu lopata sa-mi deszapezesc si eu masina si locul de parcare?
– Desigur, tocmai ce ma apucasem si eu de locul meu, zise Lucian cu un zambet tamp pe buze. O sa-l las pentru mai tarziu si am sa te ajut imediat ca sa nu stai in gerul asta.

Si nici nu termina bine ce avea de spus, ca se si indrepta cu Ioana spre locul ei de parcare. Nu zic, era destul de multa zapada, era nevoie de ceva energie si vointa. Ioana l-a asteptat cuminte pe Lucian pana acesta a terminat de curatat locul ei, si cand tocmai dorea sa-i mai spuna cateva cuvinte, aude din spate o voce zglobie:

– Salut vecine, vad ca ai terminat, imi imprumuti te rog si mie lopata sa-mi pot scoate masina?

(continuarea aventurii in… episodul urmator)

 

Ioana?
Ioana? 🙂

sursa foto