De mic, am avut tangenta cu teatrul. Din postura de spectator. Crescut in comunism, si carat de mama cu ea la serviciu fiindca nu avea cu cine ma lasa, vorbea ea “cu cineva” si ma lasa la teatrul Ion Creanga din piata Amzei, Bucuresti, aflat langa locul ei de munca. Acolo am vazut de la spectacole pentru copii, excelent realizate, care ma faceau sa rad si vad cu alti ochi copilaria-mi precara din perioada respectiva, si pana la ceva ce ma uimit, si m-a marcat profund…
Un spectacol al doamnei Leopoldina Balanuta (D-zeu s-o odihneasca!), singura pe scena, cu monolog si poezii… care m-a facut la cei 5 – 6 anisori pe care-i aveam, sa ma rdidic in picioare si sa aplaud, din spatele salii, impreuna cu ceilalti spectatori, in timp ce niste lacrimi mi se rostogoleau pe obraz, si mirat fiind de ce se intampla asta, ca nu aveam motiv sa plang. Doar ca era o stare de bine, frumoasa, si impresionat de acea doamna, de acolo de pe scena, chiar daca nu intelegeam mare lucru, dar emotia transmisa, a fost maxima!
Despre asta este in fond vorba… De bucurie, emotie, tristete… Actorii romani, nu sunt platiti ca altii, de afara. Ei au facut si fac asta din pasiune, si se stie ca au avut, o viata frumoasa, dar fara mari beneficii materiale, ci doar aprecierea celorlalti, a oamenilor, care face intr-adevar mult mai mult la nivel moral, aducand bogatie sufleteasca nemasurata, dar in plan fizic, ei au nevoie de sustinere mai ales la batranete, cand lumea ii cam uita, sau nu mai sunt, sau se schimba generatiile…
Am urmarit cu interes deosebit in copilarie, si am crescut, cu filmele romanesti (imi placeau cele de la casa de filme unu, sau cinci, nu stiu de ce) si cu piesele de teatru pe TV, asa alb-negre cum erau… aveau o frumusete si o incarcatura aparte, la fel cum stateam si cu urechea lipita de radio, cand se difuza… teatru radiofonic atat pentru copii, cat si alte piese, serioase, grele, si-mi imaginam atat de multe lucruri, in felul meu de copil de atunci…
Au trecut mai bine de 25 de ani de atunci, si-mi aduc aminte si acum momentele alea…
Sa stai sa te uiti la televizor, si sa te transpui n Coana Chrita sau O noapte furtunoasa, bagat sub plapuma, si incalzindu-te cu o sticla de apa fierbinte, pe langa tine (se stie cum era la bloc, cu inclazirea). Adormeai si visai… frumos, cu Florin Piersic, Dem Radulescu, Toma Caragiu, Marin Moraru, Draga Olteanu Matei,
Acum artistii se strang iar sa ajute alti artisti, prin intermediul nostru al spectatorilor, privitorilor, fanilor… in Campania Nationala “Artisti pentru Artisti”.
“În fiecare an aproape toate instituţiile teatrale din România (aici lista) participă la Campanie
prin programarea unui spectacol din repertoriul propriu sub semnul Campaniei, aceasta fiind
precizată în preambului spectacolului prin lectura mesajului naţional şi a mesajului
internaţional de Ziua Mondială a Teatrului, contribuind astfel la mesajul Campaniei către
publicul larg.
Începând cu anul 2010 spectacolul de caritate din cadrul Campaniei are loc la Sala Mare a
Teatrului Naţional din Bucureşti, toate încasările fiind donate în Contul de Solidaritate Teatrală.
Anul acesta spectacolul va avea loc in date de 25 martie, ora 19:00.”
Mergeti la teatru, cum o faceati odinioara, si ma bucur ca de ceva timp incoace nu prea se mai gasesc bilete la casele de bilete ale teatrelor, semn ca… asa trebuie sa fie! Da-ti de stire unde puteti de aceasta campanie, astfel ca incasarile sa fie cat mai mari, pentru a putea ajuta atat cat se (mai) poate, acei oameni frumosi.
Conform UNITER, Teatre din tara si din Bucuresti participante:
Teatrele din Bucureşti incluse în Campania Naţională “Artistii pentru artisti” ale căror încasări se direcţionează către Fondul de Solidaritate Teatrală: