Am fost la Doctor Deco acasa!

Ma plimbam.  Agale, prin Centrul Vechi, si m-am oprit sa beau o cafea la o terasa. Nu mai trecusem demult pe aici. Imi aminteam cum era… Ce s-a schimbat, fata de cum il, stiam! Bine, mai trecusem, dar acum m-a cuprins asa, un feeling din tinerete. Erau odata, numai negusatori (cu ghilimelele de rigoare) de blugi si casete audio, prin anii ’90. Acum sunt terase, restaurante, intr-un decor oldies, vintage dus la extrem. De la chicios, la opere de arta, mai mult sau mai putin, bine pastrate si ingrijite. Trist, pe alocuri, dar asta e farmecul, contrastul. la fel si oamenii care vin, care traiesc aici…

Ma asez la o terasa, si tot sorbind din cafea, mi-am adus aminte de un magazin de,  decoratiuni interioare, cadouri deosebite, produse/obiecte vintage,  lucrate manual, pentru casa, ce era in apropiere, pe str. Blanari, la nr.12 (aici, m-am ajutat si de GPS si locatii pe mobil)  si m-am gandit sa le fac o vizita sa vad ce as putea gasi, sa-mi schimb un pic, sau mai mult, aspectul garsonierei mele, proaspat achizitionata.
Gasesc usor magazinul, ca arata deosebit, si iti atrage atentia, ca e luminat cald in interior, si are geamuri mari, ce lasa sa se vada parca mici povesti. Depinde numai de imaginatia ta. Let it fly!

Scrie sus la intrare:
“home deco  doctor deco  design shop”
asta ca sa te ajut in caz ca imi urmezi calea prin centrul Bucurestiului vechi. 🙂
Intru. Mirosul aparte imi da o stare de bine si ma face sa ma simt in alt timp, parca. Ma vad cu o don’soara, intrebadu-ma parca din priviri daca “iesim la o cafea?”. Nu ca am baut deja, si visez aiurea, dar ingaim totusi un:
– Nu va suparati, Doctor Deco e acasa? incercand sa fiu un pic haios.
– Desigur, urmati-ma, va rog! imi raspune amabil cu un zambet zana mea vintage, spre uimirea mea.
Hopa, hai ca am intrat in ceva…

Ma conduce un pic mai in spate, la o masuta veche, dar stilata si patinata frumos. Scaunele de lemn masiv, sunt frumos incrustate cu tot felul de sculpturi. Ma invita sa iau un loc, si ma inreaba daca doresc o cafea. Culmea, exact ce-mi sugera privirea ei! Mai sa fie!
ii raspund ca as dori un ceai, mai degraba.
– Ok, va aduc un ceai imediat, si o sa-l anunt pe Doctor Deco ca ati venit pentru o consultatie! –  imi face cu ochiul, sau asa cred eu, don’soara (ii spun “don’soara” asa ca forma de respect, ca era destul de tinerica, dar pute fi foarte bine si o doamna, nu ca as avea ceva impotriva; din contra…).
Astept putin, si observ magazinul cu privirea, produsele frumos lucrate, manual, devenind practic unicate.
– V-am adus ceaiul! Va plac produsele noastre? Cu ce va pot fi de folos? ma intrerupe din contemplare, don’soara.
– Imi placi… a, imi plac foarte mult, au personalitate, si parca fiecare lucru e special, si ma intrebam ce pot face pentru a decora o garsoniera, mica si sper, cocheta, in viitor, cu ajutorul Doctorului Deco, zic zambind si fastacindu-ma ca un adolescent.
–  Eu va pot ajuta cu cateva idei, cum sa va transformati fiecare colt din garsoniera dumneavoastra…
– Va rog, spuneti-mi, Marius – o intrerup oarecum brusc.
– Cum ziceam, Marius, imi zise don’soara zambind, putem transforma mici colturi din garsoniera, dandu-le personalitati distincte, acum si in functie de stare, de preferinte si, de ce nu? de buget .
– Imi plac cateva lucruri pe care le vad, si as vrea sa ma mai uit putin sa-mi fac o idee, zic in timp ce-mi mangai ceasca de ceai, fierbinte.
– Va rog, uitati aici, am o idee, despre ce ati putea aseza langa fereastra, sau intr-un colt in care obisnuiti sa cititi sau sa stati la laptop, pentru bucatarie avem cateva produse ce dau un aer french…

O sorbeam din ochi, si nu intelegeam ce era de “vina”: ea, atmosfera magazinului, ceaiul? Ceva era. Era o melancolie placuta, dar nu din aia din care sa nu mai iesi, ci una delicata, si nu prea, parca, pentru un barbat, totusi.

Am urmarit cu mare atentie fiecare idee, fiecare cuvant rostit, si am sorbit din nou din ceai, pana s-a terminat. Si ceaiul, si discutia, si prezenatrea, si timpul acordat. Au fost cele mai minunate 10 minute petrecute intr-un magazin, ce au parut, ore!
– Mi-a parut bine de cunostinta, don’soara… incerc eu sa-i smulg un nume.
– Deco. Doctor Deco! Nu ati vrut sa ma vedeti, inca de la inceput? imi raspunde zambind don’soara, si imi arata discret ecusonul, pe care-l avea in piept, cu numele sau real.
Senzational, l-a avut tot timpul, si eu nu vazusem, absorbit fiind de… TOT 🙂
Am sa o revad pe Andreea cat de curand, caci bulversat fiind, nu am luat pentru garsoniera mea, decat un mic suvenir, din lemn. Nu stiam la ce o sa-l folosesc, dar l-am luat, l-am mirosit, si am stiut ca o sa revin. Chiar de a doua zi, sa nu para ca sunt un freak, si poate o sa fie tot … Andreea. Sau Doctor Deco 🙂

(calatorie oarecum imaginara, creata pentru Doctor Deco si Spring SuperBlog 2014)