Uimitoarea Poveste a Magicianului cu Trei Neveste

Am fost o data ca niciodata, ca de n-as fi fost nu s-ar fi povestit, nu?
Am fost odata un invatacel.
Un “aprentice” cum zic americanii in filmele lor cu chestii magice sau un fel de “padawan”, daca e s-o luam pe calea Star Wars.

Se facea ca traiam intr-o padure
in care-i aveam ca vecini de codru pe cei doi frati Hansel si Gretel,
ajunsi acum la maturitate si tot singuri, si tot impreuna
(un pic cam ciudat daca ma intrebati pe mine, dar suntem intr-o poveste; aici toti suntem ciudati)
care-si lasa firimituri de turta dulce in urma
si cand se duc pana la magazinul din colt, ca sa nu uite drumul spre casa
(probabil inceput de Alzheimer);
mai am vecina cu “scufitza rosie” o doamna, de-acum,
ce are drept caine de curte/paza, un lup (!)
si traieste cu-n cersetor pe nume Fat-Frumos cu Mot-n Dos
(fostul cu Mot in Frunte, ce acum si-a lasat coada);
mai sunt si Cei Doi Purcelusi. Da, stiu ca erau trei.
Erau.
S-a intamplat un accident. De Craciun. Nu detaliez. 🙂

Asa, si cum eram eu invatacel, un invatacel intr-ale magiei bineinteles,
ca traiam pe vremea in care magicienii erau pe cale de diparitie
de cand vrajitoria era la moda.
V-am zis ca erau atat de multi vrajitori in tinut incat doi din trei erau vrajitori? Magicieni, nicicunul. Fusese unul pe care-l stia luma de prin oglinzile fermecate, unul Gog. Dar, ma rog, s-a dovedit ca nu prea…

Ca in orice poveste, tanarul invatacel (adica eu: chipes, voinic, blond, bine-facut, respectos, brunet, cu par lung, cu vino-ncoace, ingrijit, cool, tuns scurt, trasura 4×4 cu 6 cai frumosi etc.)
in timp ce-si exersa trucurile in Poiana Invatacelului (denumita asa de mine ca nu avea un nume, logic) vazu cum opreste langa el o caruta roz,
dichisita ce raspandea un parfum extrem de intens si frumos.
Initial am crezut ca era de la iapa ce tragea caruta roz, pentru ca avea agatata de ea numerosi braduti. Braduti din aceia parfumati.

Apropiindu-ma de caruta, dus de mireasma, mi-am dat seama ca cel care statea pe capra (pe capra carutei, locul de unde se mana calul, sa ne intelegem)
era de fapt… o ea. O carutasa. O carutasa cu par mov.
Bai, deci mirosea atat de frumos, incat nu m-am putut abtine sa n-o intreb pe un ton prietenesc:
“Frate, da’ cu ce te dai, de mirosi atat de frumos? Ca nu cred ca e de la braduti…”

Ea mi-a raspuns, ca nu-i frate, ci mai degraba sora (da, nu prea le avea cu glumele) si ca daca vreau si eu parfum de-al ei ar fi bine sa-i arat calea spre cel mai apropiat mal.
“Huh?” zic. “Ce mal? Nu-i niciun lac in zona.
A, la MALL voiai sa zici?
Pai o iesi peste Dealul Ursului Turbat si pac-pac, ajungi.
Daca nu dai de urs.”

Si din vorba-n vorba, imi zise ca poate sa-mi arate cum sa prepar un parfum magic cu care sa pot cuceri pe cine vreau!
Wow!
Asta chiar ca mi-ar fi dat un Boost! si as fi urcat “invataceala” la alt nivel.
Aproape de un Magician adevarat, ce sa mai…
Si nici nu zise bine ca-mi arata reteta ca se napusti asupra unor zaruri
ce erau agatate de iapa si le-arunca in jobenul meu, puse si mana pe un pui de pisica incaltat ce tocmai trecea pe acolo impreuna cu un ou (?),
si il arunca si pe el in joben,
pac! si un pumn de stele de pe cer si… cireasa-de-pe-tort,
urma LUNA!
“Cum Luna? zic. Pai nu incape in joben?!”

“Ei, pai asa cum au incaput stelele, incape si Luna!”zise.
Intinse mana si o lua de pe cer, avea aceasi marime aici jos, exact asa cum se si vedea acolo sus!
Da, simplu. Doar traim vremuri magice. Ilogice.
A amestecat in jobenul meu cu bagheta mea, zarurile ei, luna si stelele noastre si pisicuta oului
si a scurs totul intr-o sticluta draguta.

“Voila!”, zise ea intr-o engleza perfecta. 🙂
Parfum Mad Potion

“Hmm, de ce… Mad???” incerc eu sa ma intreb.
Imi da sa miros si parfumul ala ma da pe spate, ma innebuneste si incep sa vad numai curcubee cu ponei si inorogi fosforescenti.
Imi explica ca tot “farmecul” sta in felul in care le amesteci.
“Din incheietura! Ia incearca si tu!”
Iau jobenul, pun mana pe un pietroi si-l arunc in el, mai pun si doi paduchi de-ai lui Fat Frumos cu Mot-n Dos ce treceau sarind pe acolo (i-am recunoscut dupa parul blond),
am adaugat si oul (prietenul pisicutei)
si ca sa nu ma las mai prejos, am pus si eu… Soarele!
(daca ea pusese Luna si stelele, nu mai ramasese decat Soarele, ce era sa fac?)

Am inceput sa amestec, in timp ce ea imi tinea mana si incerca sa ma invete cum sa dau din incheietura mainii pentru ca vraja sa aiba efect, in timp ce cu cealalta indesa la loc cei doi paduchi ce tot incercau sa sara afara.
Si uite asa “flacara iubirii” s-a aprins intre noi. Din cauza jobenului, si probabil, a Soarelui. 🙂
Am adaugat apa sa stingem flacara si a iesit o minunatie de parfum cu care, se pare, ca puteam avea pe oricine ii dadeam sa miroasa minunatia. Probabil chiar si pe Fat-Frumos, ala
(dar asta-i alta poveste) 🙂

Asa mirosea de frumos incat toti iepurasii padurii, pasarelele, fluturii etc.
ma urmareau peste tot prin poiana si incepusem sa ma simt
ca Alba-ca-Zapada!

Mi-am luat “la revedere” de la carutasa fara nume, ducandu-se in treaba ei, iar eu am ramas cu trucurile mele de invatacel si cu reteta magica ce ma va transforma in
ACEL magician al inimilor. Nu, nu Mircea Radu.
Celalalt. (?)
Puteam avea orice fata din regat, ca eram cam singur. Acum imi dadusem seama ca din cauza timpului petrecut cu trucurile mele, ma cam neglijasem in directia asta. 🙂

Si-am devenit si magician, chiar de-s unu’ de maidan
Si mi-am tras si trei neveste, dar asta-i alta poveste,
Si-am incalecat pe-un nor si acum fredonez un… Roar
Pam-Pam.

PS: iti sugerez sa incerci si tu potiunea magica ce exista cu adevarat!
Are acelasi nume ca cel din poveste Katy Perry Mad Potion by Coty si sa vezi si tu atunci cate o sa mai ai de povestit 🙂

Articol “inspirational” povestit pentru SuperBlog 2015