Acele Momente Cand o Banala Felie de Paine cu Unt Creeaza Amintiri de Neuitat!

Inainte sa stam si sa degustam amintiri, la o felie cu unt, te invit ca 2 minute sa urmaresti clipul de mai jos, inregistrat langa cabana Diham, in raiul pajistilor montane.

 

 

Firimituri de copilarie la Bucuresti

– Hai Marius, imbraca-te! Trebuie sa mergem sa cumparam cate ceva de la piața si neparat sa gasim unt.
– Stiu, s-a terminat azi-dimineata. L-ai pus pe tot, pe cele doua felii de paine prajita, mamaie.
– Stiu cat de mult iti place unul cu paine prajita si cu miere… E tare bun, nu-i asa?
– Da, si cu ceai este tare bun, mamaie!
– Sper sa gasim la magazinul acela de lactate de langa piata, ca tare greu il mai gasesti.
– Da, dar eu sunt norocos si stiu ca o sa gasim! 

Cam asa se intampla un dialog intre mine si bunica mea de la la Bucuresti, undeva pe la sfarsitul anilor ’80. Era vremea in care untul se gasea extrem de greu. Un unt alb, foarte tare. Atat de tare incat trebuia sa incalzim cutitul ca sa ai sanse sa intinzi cat de cat untul pe paine, sau sa pui untul imediat ce luai painea de la prajit. Semana cu vestita inghetata ~UNT~ asa cum si inghetata semana cu el ! 🙂

Cat am stat la bunici pe perioada scolii primare, in fiecare dimineata eram trezit de mirosul painii prajite pe tava aragazului ce il asemanam cu mangaierea calda si calma a bunicii. Urma sa ma trezesc pentru a merge la scoala, dar nu inainte de manca cu pofta doua-trei felii de paine, unse cu acel unt atat de pretios, peste care ungeam bine de tot cu… MIERE!

Miere ce era produsa ”in house”, ca sa zic asa,  de catre bunicul, ce avea vreo 20 de stupi, la care-l ajutam si eu cu o nespusa curiozitate. Ii tine undeva in afara Capitalei, in diferite locuri, functie de cules (floarea soarelui, salcam, tei etc).

Nu faceam niciodata figuri la masa de dimineata pentru ca-mi placea foarte mult s-o devorez. Era o masa simpla dar care imi dadea un start excelent in ziua ce statea sa inceapa. Si daca ma simteam minunat de dimineata, pozitivitatea asta se trasmitea, normal, in notele bune pe care le luam la scoala. Cu putin, realizam mult. 🙂

Paine prajita + unt + miere = Forever Love. Se intampla sa mai pun si gem sau dulceata facuta de bunica din fructe cumprate din piata (na, asa era in Bucuresti) dar nimic nu se compara cu gustul mierii (intre noi fie vorba deja mi-am pus doua felii si acum cat am scris articolul ca ~imi ploua in gura ~ de pofta).

Era un unt foarte prost, calitatea a doua sau a treia, parca. Cateodata avea gust ciudat, din cauza ca se transporta in conditii proaste prindea gust usor iute, parca, semn ca nu mai era proaspat. Dar, asa erau vremurile de atunci. Daca prindeai cate un pachet, erai super-norocos sau daca aveai pile pe la vreun vanzator. 🙂

Firimituri de copilarie la țară

Avand in vedere faptul ca am petrecut si la bunicii de la Bacau, cateva vacante bune, pe niste plaiuri de poveste, nu pot sa nu amintesc si  de faptul ca untul ”m-a urmarit” si acolo. Numai ca pe-atunci, bunica avand cateva oi si vaca, aveam mai multe specialitati ”branzoase”. Acolo nu cumparam aproape niciodata nimic. Se produceau toate in gospodaria proprie pentru consum propriu.

Imi aduc aminte de cei 3 lei sau 5 lei pe care-i primeam duminica, ziua in care toata lumea se odihnea, si imi cumparam cate o inghetata sau mergeam la un film la caminul cultural de acolo din sat. Nu, nu erau nici macar filme cu Margelatu. Erau unele rusesti. 🙂

Bunica nu facea de felul ei unt, pentru ca era destula munca la el. Prefera sa faca branza, dar stiind ca imi place foarte mult untul (avand in vedere ca lingeam de la toate oalele si ulcelele puse pentru a se prinde laptele proaspat in ”lapte acru”, smantana untoasa de deasupra), imi lua unt de la un vecin care-l producea pentru a-l vinde prin sat.

Problema era ca acolo si in vremurile acelea, paine nu se gasea de cumprat ca la oras. Bunica imi facea paine cateodata stiind ca mi-e dor de o felie de paine, desi acolo nu se obisnuia. Mamaliga era sfanta. Asa cum sfinti mi se pareau cartofii copti in cuptor peste care puneam unt sau branza pe deasupra. Cartofi taiati felii si copti pe plita? Ati incercat sa îi inmuiati in unt? O delicatesa nemaipomenita.

La fel si bulzul cu mamaliga, cas afumat sau branza de burduf. Unt? De ce nu? Merge in orice combinatie! Iar cand esti pe plaiuri de legenda, intins langa asemenea bunatati pe o patura, cu un ulcior cu apa rece luat de la un izvor din apropiere, parca nu-ti mai vine sa te ridici si sa mai intorci la fanul ce te asteapta pentru a fi stivuit in căpițe. 🙂

 

Firimituri de viata, in general

Untul m-a insotit in toata perioada cresterii si dezvoltarii mele, de la  ”parameci la pentium 5” ca sa zic asa. 🙂  Ei bine, cand ieseam pe afara strigat de prietenii de joaca, ce era mai rapid de infulecat decat o felie, doua, trei, patru… de unt cu paine si, bineinteles, sare?

De obicei eu faceam o combinatie de doua felii cu miere si una cu sare, ca sa pastrez balansul. Sa nu fie nici prea dulce, dar nici sa cad in extrema sarata. Mancam in timp ce coboram scarile la joaca. De multe ori imi atrageau prietenii atentia ca am firimituri la gura. Who Cares? Cine avea energie si era un fel de Messi al celor din spatele blocului si pe o raza de vreo trei strazi? Sa fi vazut atunci cum fugeam de mancam si untul, si pamantul! 🙂

La scoala aveam de cele mai multe ori… sandvis cu unt si miere sau unt si ou. Probabil ca daca se putea, mi-as fi facut sandvis numai cu unt. 🙂 Si contar a ceea ce tot povestesc aici, eram un copil tare slabut. Nu-ti baga nimeni aia cu ”bomba calorica”. Bomba nu eram eu.

Eram mai degraba fitlul, la cum aratam. Slabut, dar bine facut. Aveam energie foarte multa, pe care aveam grija sa o consum. Pe langa invatat, la scoala eram si printre primii ”pe scoala” la concursurile cu probe de alergat-viteza (sprintul bun, m-a dus si la atletism si fotbal, mai tarziu),

Acum insa, in plina eră a lactatelor, in care gasesti toate tipurile de unt, am devenit mai exigent in alegere. Nu pot sa mai cumpar untul acela alb fara grasime, fara gust si pe care nu-l poti intinde pe felie nici cu un utilaj din ala de intinde asfaltul. Imi aleg cu grija untul, chiar daca are un pret ceva mai mare.

Ca un Tip&Trick cand imi fac cate un sandvis cald cu cascaval si ceva felii de mezeluri (alese pe spranceana) deasupra sandvisului, la contactul cu plita Sandwich Maker-ului, pun cateva feliute de unt, care se vor topi si se vor ”praji” adaugand un gust deosebit gustarii calde! WoW!

Acum dupa ce v-am povestit toate aceste mici franturi din viata mea de peste 35 de ani, tin sa va anunt ca este pe piata (se gaseste in marile marketuri) un sortiment de unt irlandez, pe numele de scena… ta-daaam… KERRYGOLD.

Este produs din lapte provenit de la vacute ce pasc pe pajistile irlandeze ce dau iarba verde, proaspata, timp de aproape 11 luni pe an (grass-fed). Astfel ele nu mai au nevoie de fan uscat si alte furaje, ca inlocuitori ai ierbii verzi, rezultand un lapte superior din toate punctele de vedere. Untul rezultat este deosebit de sanatos si gustos. Este renumit in mai toate colturile lumii, iar acum a venit si la noi, desi are o traditie veche in spate.

Secretul, dincolo de iarba verde? Vacutele astea chiar pasc fericite. Sunt in turme mici, libere, ingrijite cu atentie si grija de familii de fermieri foarte priceputi si iubitori de animale.

Stiai ca in CINCI MINUTE de cand l-ai scos din frigider, untul Kerrygold devine tartinabil? Nici eu! Asa ca a trebuit sa-l incerc. Din pacate nu m-a lasat inima sa-l consum in vreo prajitura facuta in casa. Nu, prefer sa-i simt textura si gustul, pe vestita felie de paine. Fie ea si neprajita. Gustul m-a impresionat atat de tare incat, a trebuit sa merg ceva drum pana la marketul la care l-am gasit, ca sa il cumpar. Eu zic ca merita. Am ceva experienta legata de unt! 🙂

Daca pana cum am avut o multime de amintiri si simtaminte legate de unt, acum simt ca odata cu Kerrygold vor incepe noi povestiri si trairi, despre care voi vorbi in articolele viitoare.

Asa ca mai bine stati pe-aproape si poate ca o sa va invit la o felie de paine prajita cu unt sa depanam amintiri si sa ne bucuram de untul gust cu gust viata. Kerrygold. 🙂

PS: pe timpul campaniei organizate de Blogal Initative si Kerrygold, s-au sacrificat pe ”altarul artei” doua bucati paini proaspete si una bucata pachet unt. Au mers la ”casa sufletului” si m-au inspirat intru crearea acestui articol. Multumesc.

photo credit: blogal initiative.ro
surse clip video: pixabay.com si arhiva personala