Am avut un început de viață cel puțin dubios. Așa cum și alți baieți din vremurile anilor ’80 probabil că au avut. Unii au mers mai departe, au devenit barbați, alții au devenit, poate, femei. Cine mai stie? Nu am păstrat legatura cu toți.
Cu toții știm că mama lui Ion Creangă lega o șfară cu motocei la capăt de crăpau mâțele jucâdu-se cu ele. Mama mea, matuși-mea si bunică-mea, nu legau șfară, dar pentru că erau de o cochetărie ieșită din comun, mi-aduc aminte ca-și lăsau gențile cât să ajung eu la ele și să mă joc cu ceea ce găseam inauntru, exact ca si pisicile lui Creangă. Genți in chip de… motocei.
Și slavă Domnului, ce nu găsești in geanta unei femei? Zis si facut! Deci, cum scotoceam curios prin geanta mamei, printre țigări BT si fotografii cu Florin Piersic, mai găseam câte un creion dermatograf, un ruj, o oglinjoară si binecunoscutul lapte Doina de la Farmec, marcă romanească de traditie, ce sa mai…
Mirosea frumos, imi dădeam cu el pe față si pe mâini așa cum vedeam că face mama. Probabil de-aia am avut o copilărie și o adolescentă lipsită de acnee și alte coșuri ce distrug vieți in perioada amintită. Așa am dus-o până la venerabila vârstă de 37 de ani, un ten perfect. Un ten cu un… farmec aparte, if you know what I mean. Probabil că de-aia s-a și îndrăgostit de mine, soția. N-am întrebat-o. Poate nici nu va recunoaște. 🙂
Dupa ce trecusem binișor de 8 ani, aș vrea să pot afirma că ne strângeam noi baieții de la noi de pe stradă așa într-un private space numai al nostru jucându-ne cu rujurile, cremele, laptele Doina și creioanele dermatograf, în timp ce lăsam fetele sa joace fotbal și să-și rupă picioarele. Noi eram mai ceva decât cei din Zoolander 1 si 2. Eu eram un Derek Zoolander ai anilor ‘80. Îi adunasem pe cei crescuți mai mult de mame, matuși și bunicuțe. Ăia mămoși. Ăia care aveau grijă de ei.
Fetele ne priveau cum stăteam noi așa pe o păturică și ne dădeam unul pe altul cu creme pe față, pe mâini și cum ne priveam în oglinjoare. Fetele ne mai necăjeau, râdeau, ne arătau cu degetul sau “degetul”, dădeau cu mingea în noi… Puneau mingea undeva în mijlocul străzii si trăgeau în noi.
Când ne loveau mingile alea, ieșea urât de tot, urlam si ne lamentam, dar parcă nu aveam putere să fugim. Ne stricau toata bucuria, pe care o aveam noi ca băieți, și când săream coarda sau ne jucam elasticul.
Cei mai slabi dintre noi plângeau de ți se rupea inima când îi vedeai cum li se prelingea creionul dermatograf pe față odată cu lacrimile, nici tot laptele Doina din lume nu mai facea față când primeai o minge de 35 (costa 35 lei, așa i se spunea pe-atunci) direct in față. Noroc că mai ieșea câte un vecin și ne salva: lasați-i fetelor în pace, nu vă e mila de ei? Uitați-vă puțin în ce hal sunt! Ați putea invăța si voi câte ceva de la ei! Hai, gata! Luați-va mingile si plecați!
Gașca noastră de baieti crescuți pe lângă mame, a avut multe de indurat din partea fetelor de-alungul timpului: vestitele țevi cu cornete, crăcanele cu invizibile, prăștii, țevi cu carbid.
Anii au trecut, gașca noastră creștea frumos. Eram cei mai frumoși baieți din cartier. Fetele crescuseră și ele, deși credeam ca vor rămâne mici la cât de rele le vedeam, ca pe niște elfi răi. Atunci s-a întamplat minunea!
La o petrecere ne-am întalnit. Gașca fetelor versus cea a băietilor. Era undeva spre sfârșitul anilor ‘80 pentru că ascultam Depeche Mode, Michael Jackson, Modern Talking și Corina Chriac. Și un pic de Dan Spataru si Marius Țeicu, recunosc, asa de warm-up. Atunci, ne-am atins. Nu, nu noi baieții intre noi, pentru ca noi ne atingeam tot timpul când ne dădeam cu creme și nu mai era ceva deosebit. Pe o melodie de-a lu’ CC Catch, dacă imi aduc bine aminte, s-a ântamplat. Parcă a fost ieri!
Invitate la dans, fetele s-au amestecat printre noi băieții care ne legănam haotic pe ritmurile îndrăcite, trimbale, ale piesei “Trenul galben fara cai”, piesă cântată de Angela Similea. Și tocmai când voiau ele să ne ia la bataie, DJ-ul a pus CC Catch. Una dintre fete a atins, accidental, cu palma fața lui Ovi. Un baiat din gașcă. Când și-a dat seama cât de fină este fața lui, a insistat să-l atingă și mai mult. I-a atins si mâinile, ramânând cu gura cascată la atingerea pielii ce emana hidratare, prospețime și elasticitate.
Toate fetele s-au strâns “ca la urs” in jurul nostru. Eram un fel de panda. Smooth… Și, ca prin Farmec, totul s-a schimbat de-atunci. Gașca noastră se mărise considerabil și eram mereu in centrul atenției fetelor. Am crescut și ne-am dezvoltat frumos împreună. Fetele au părăsit mingea si alte arme, in favoarea produselor cosmetice. Pot spune cu mâna pe inimă ca am schimbat viitorul. Toate prietenele si femeile de peste 30 de ani pe care le cunosc acum sunt adevarate profesioniste când vine vorba de ingrijire personală.
Și acum, dupa atatia ani, inca mă mai surprind când mai “fur” de la soție câte o cremă pentru față sau pentru mâini, mai ales in sezonul rece. Iar cum produsele Farmec au o diversitate foarte mare a produselor, este usor de găsit ceea ce iți trebuie pentru îngrijirea personală. Ingredientele naturale ajută la păstrarea echilibrului natural dinre piele si par, oferind ingrijire delicată si eficientă.
Noua gamă Farmec înțelege ce e important pentru consumatori și familia lor și vine la pachet cu si mai multă atenție pentru creme, pentru a fi absorbite de piele in mod delicat si ușor, asigurând un nivel optim de hidratare. Recomand, cu incredere gama Farmec, pentru că a făcut o treabă bună de-alungul timpului cu mama. Acum la 60 de ani, nu-i dai mai mult de 45-50 de ani, așa cum nici mie nu-mi dai mai mult de 27-28 de ani, eu având 37. Cel mai probabil și de la Crema Antirid cu Argan Farmec. 🙂
Acesta e Farmecul nostru, este tradiția noastră. Farmec înseamnă viață. Trăiește!
Aricol inspirat din fapte reale si scris pentru Spring SuperBlog 2017
sursa foto: farmec.ro
1 thought on “Despre cum am descoperit #farmeculvieții ca băieții”