După ce în clipul de mai sus am vorbit despre folosirea Google Translate pentru a povesti niște filme de la cinema (a, reține că Google Translate e folosit la scară mare, dar nu te poți baza pe el decât orientativ, altfel exista riscul să iasă… nimic) am să trec la o… scurtă introducere in stil Creangă:
Nu știu altii cum sunt, dar eu când imi aduc aminte cum am pășit, copăcel, în lumea minunată a filmului văzut în cinema, parcă îmi umple și acum sufletul de bucurie si emoție. Îmi aduc aminte că in comunism “o ardeam” (dacă mi se permite) la cinema Lira sau Drumul Sării, cu Sora 13 si Margelatu. Nicio relație intre cei doi, dar cred ca intre Buză de Iepure si chinezoaica din film s-ar fi putut infiripa ceva. Filmele nu erau dublate pentru copii, era subtitrare normală și dacă reușeam să țin pasul cu scrisul… un mare Bravo Mie că știam să citesc de pe la 4 ani. Era ciudat, totuși, pentru mine să văd un film chinezesc cu arte marțiale și să știu ce spun cei din film, având in vedere că mă uitam mai mult la filme românești. De unde și întrebarea unui prieten ce-mi răsună și acum în minte, dupa 30 de ani: Dar de unde știu oamenii să vorbească in chineză? 🙂
După 1990, a venit “era filmului dublat” pe casetă video. Erau si înainte de Revoluție, dar numai cine avea o relație, o pilă, trebuia să cunoști pe cineva care cunoștea pe altcineva și care… să ”împrumute” video-ul (contra cost, desigur) pe care rulau aceleași trei casete all day long. Tot după 1990, în comună la mine,(că Bragadiru a fost comună încă o bună bucată de vreme pană să devină oraș) se dădea film la fostul Cămin Cultural. De acolo, când se termina filmul, toți ieșeam karatiști. Bă, da’ toți! 🙂
Acolo, ne uitam noi așa, o sală intreagă (in jur de 50 de persoane pe seară), la un televizor color cu tub, de nici 60 centrimetri in diagonală, dar care se auzea fenomenal de bine grație unui sistem de sonorizare bun, folosit la toate nunțile de la cort din zonă. 🙂 Eram mulțumiți că măcar sunetul era perfect căci altfel trăiai filmul. Noroc cu doamna Irina Margareta Nistor care dubla fiecare actor, fiecare mașina, armă de foc, păsărea, pumni sau explozii.
Nu are rost să mai amintesc cum era dublat totul și cum traducea ea din engleză. Probabil că era o engleză aproximativă în funcție de ceea ce înțelegea pe moment, că trăgea live înregistrarea fără duble, astfel ajungeam să aflăm ce discutau doi actori și la 3 minute după ce se termina scena. Și dubla la filme, nu glumă!
Atunci a fost prima mea interacțiune cu limba engleză vs. limba romană (până atunci eram obișnuit cu rusa, bulgara, franceza… d-astea din comunism). Vestitul “Fuck You!” al doamnei Nistor știm cu toții ce banal sună in română, vestitul: Du-te Niabii! Așa că atunci când auzeam dublajul stăteam si ne întrebam și noi așa, după ce se termina filmul, de cât de nașpa au ăștia înjurăturile in engleză. Pai noi in limba română avem la înjurături și tot felul de conotații incât ar fi nevoie de trei volume groase și tot nu ar fi de-ajuns, cred.
Am crescut mai apoi cu Cartoon Network. A venit cablul peste noi. Oau, civilizație! Unii dintre noi incă mai aveam televizoare Diamant. Pentru cine nu știe, erau alb-negru și românești. Atât.
Ah, așa am învațat engleza de început. Aia de bază. Bulgara o știam la pefecție dupa o copilărie plină de “Lecă Noșt Deța”, filmele de la Studio X si serialul “Bengi, Zax e Izveznie Prinț”, sau cam așa ceva. 🙂
Ajuns in clasa a V-a am început să experimentez franceza. Oui! Nu o învățam la școală, încă, dar urma sa fac dintr-a VI-a. Cum bunicului ii placuse foarte tare franceza, mi-a pus in brațe câteva dicționare extrem de groase si ghiduri de conversație. De franceză, desigur. Norocul meu că in perioada aia se găseau pe la prieteni niște reviste franțuzești de benzi desenate. Și vorbesc aici de vestitele, mult-râvnitele: Pif și Rahan.
Astfel, am ajuns să traduc pentru prietenii ce aveau Rahanele aduse de afară. Luam Rahanul acasă. Nu vrei să știi ce simțământ aveam când il aveam în mână și era al meu, numai al meu, eram singur cu el (mai târziu a fost revista Playboy, dar asta e altă poveste, deja știam engleză prea bine) nu ca la școală când ne suiam unii peste ceilalți pe bănci să ne zgâiem la desenele cu blondul din junglă, dar din care nu ințelegeam o iotă. Pentru noi era mut. Rahan era mut. Scotea numai onomatopee. Ca Tarzan. Mai băga el câte un Grrr… Mrrr… Aaagh! in funcție de situația dată.
Cum ziceam, luam Rahanul și scriam pe o foaie de hârtie traducerea, așa cum ar face acum Google Translate o traducere (vezi clipul de mai sus, pentru exemplificare). Adică aproximativă și cât să se ințeleagă ceva dacă puneai cap la cap totul. De multe ori dădeam chix, dar așa mi-am format noi skilluri si am reușit sa învăț franceza singur și să devin primul traducător de franceză din familie, și asta la o vârstă fragedă!
Anii au trecut, notele mari de la franceză mi-au incununat succesul si am urmat, bineînțeles, un liceu cu profil… Real, mate-fizică. Merveilleux! Bun, că doar așa se facea trierea la admitere, nu? Cei buni la Uman erau trimiși la Real si invers. Sistem românesc, nu glumă… Iți dai seama că s-a dus dracu franceza mea?! Merde! Mi-a prins bine peste vreo 18 ani când am fost la Paris și știam să mai bunghesc câte ceva. Acolo francezii vorbesc oricum o engleză cu accent frantuzesc din care nu se întelege mai nimic. Așa că dacă știi ceva franceză, supravietuiești decent. Imi recăpătasem puterile de traducător și translator. Ne-am învârtit ceva până am găsit cele mai importante locuri de vizitat. Nu, nu eram eu de vină… Ei, că nu dădeau indicațiile corect! 🙂
A urmat perioada cu joburile din timpul facultații și de după. Lucrând in bar, pe timpul facultății, in buricul Bucureștiului, aveam de-a face cu mulți străini cu care trebuia să interacționez dacă tot steau in fața mea la bar. Fiecare-și povestea: ba viața, ba despre fotbal, ba despre amante, despre bani, despre familie, Romania etc.
Aveam un amic barman care nu le avea cu engleza și tot venea la mine să mă întrebe ce zice unul, ce zice altul. El dădea din cap, zicea Yes, No, Maybe așa aleator și îmi mai dădea un cot să-i traduc și lui si cum să zică si el ceva, un cuvânt, o propoziție. Până într-o zi când eu nu am mai fost pe lângă el și s-a trezit la final de program ca îl așteapta un nene in fața restaurantului să iasă împreună. Intelegi ce vreau sa spun… El răspunsese: Yes! Yes! la întrebarile lu’ nenea, care nene era… gay. Nimic neobișnuit, numai că amicul din bar nu era gay. De aici neobișnuitul situației. Am râs mult timp cu toții pe tema asta. De-atunci nu a mai zis niciodată Yes ori No, ci Excuse Me! și-și facea de treabă orin bar. 🙂
De aceea când am ajuns într-un business în care se cereau traduceri din diverse limbi de circulație internațională sau nu, preferam să apelăm la profesioniști și să rezolvăm treaba elegant. Asta fac și acum, in prezent. Nu costa nici mulți bani și ne scutește de o grămadă de alte probleme ulterior. Este simplu sa ceri o estimare de pret pentru traduceri, că nu te costă nimic. Totul profi. Am văzut întâmplător pe net odată, când eram într-o situație cu o firmă chineză la care se cerea traducere de urgență, un anunț: Agenția de traduceri Swiss Solutions. Ne-a prins bine de tot. Am bătut palma pentru a aduce în România niște produse unicat. Am cerut estimare rapidă și gratuită de preț pentru traducere pe site-ul lor super-intuitiv și după ce am facut comanda, am primit rapid ceea ce am cerut. Pesemne că traducerea a fost de calitate dacă am incheiat cea mai tare afacere din ultimii ani, nu? 🙂
Articol conceput si scris pentru Spring SuperBlog 2017