Povestea primei noastre călătorii la Paris și Disneyland!

– Ești sigur că ai pus tot ce ne trebuie în bagaje? mă întreabă îngrijorată ea, soața.
– În momentul ăsta nu sunt sigur de nimic, dar cred că sunt toate la locul lor, iubita! răspund eu stăpân pe situație… mai mult nu, ca să zic așa. 🙂
– Ok, check-in-ul l-am făcut online și l-am printat, avem bagajele de mâna și cel de cală, documentele de călătorie, ce mai era?
– Ce să fie? Astea sunt toate! Hai!
– Ok, hai sa ieșim…
– Să nu uităm sa oprim apa si gazele! zic eu, in pragul ușii.
– Parca mai era ceva…. Telefoanele le-am luat, DSLR-ul este…

Când să inchidem ușa, se aude o voce zglobie din baie:
– EU! Heeei! Să nu plecati fără mineee…

– Aaa, copilul!… Ha-Ha, e ca-n Home Alone! O lăsăm pe Alexia acasă și plecăm singuri la Paris pentru prima dată?! Cum era să fi fost așa?
– Păi, dacă mă gândesc mai bine, am putea s-o lăsăm, nu? adaug eu plin de speranță pentru că merg pentru prima data cu soția în Orașul Îndrăgostiților.
– Da, Mandache, că de-aia am dat peste 200 de euro pe biletul ei de avion. Sa meargă! Să ne suporte! 🙂

– Bine, mami, dar să nu va pupați prea mult, da? continuă Alexia. Bineee… aveți voie ca numai pe mine să mă puteți pupa. De-abia aștept să văd turnul ăla de fier, Eiffel ii zice, nu? A, și întâlnirea cu Mickey Mouse de la Disneyland… completă fii-mea pe un ton optimist, știind că n-o vom lăsa cu bunicii.
– E, să vedem dacă ajungem acolo, că poate nu avem timp… încerc și eu s-o păcălesc pe micuță (avea aproape 5 ani, pe-atunci)

– Da, tati, cum era gluma aia cu marmota? Aia pe care n-o înțeleg eu?
– Bai, gata, hai să ieșim că pierdem avionul! Trebuie să lasăm și mașina în parcarea păzită, să ne facă transferul la aeroport… Cu puțin noroc, cred că rămânem acasă! 🙂

Da, mai sunt trei ore până la plecarea avionului nostru către prima ieșire din țară. Destinația? Păi, Paris! Avem un City Break de vineri până luni în orașul în care ți-ai dori să te reîntorci mereu. Da, este prima ieșire din țară, nu mai fusesem nici măcar la bulgari pentru că ne plăcea să cutreierăm țărișoara asta a noastră în lung și-n lat.

Noroc că exista încă de pe atunci (se întâmpla in 2011) Momondo. Motor de căutare online, apărut in 2006, pentru a găsi cele mai accesibile variante de a zbura cu avionul, pe ce distanțe și destinații îți doreai. Fie cu escale, fie directe. Cât te ține buzunarul și… timpul. Așa ne-am început aventurile ”pe-afară”, dar acum povestesc strict de prima ieșire. Are încă acel VIBE de început. Știi cum e? Știi ce zic?  🙂

Dar, odată cu venirea pe lume a micuței noastre, planurile ni s-au cam schimbat și dacă până atunci mai plecam în câte un week-end sau concediu, după acest moment, am început să călătorim și mai mult, din dorința oarecum naturală de a-i arăta toate frumusețile acestei lumi, deși era poate prea mică să ințeleagă ceva.

Odată ajunsă la o vârstă în care puteam lega ceva cuvinte mai multe cu ea, au venit și călătoriile tematice dacă pot să le spun așa. Fie locuri foarte frumoase din punct de vedere al reliefului natural sau antropic (vezi Valea Prahovei, Brasov, zona Vidraru, cascada Urlatoarea,  Babele etc.), fie cele cu ceva istori in spate pentru a putea crea ceva amintiri cu mai mult conținut și care, probabil, in viitor ori i-ar fi prins bine ori chiar făceau expedițiile noastre mai interesante.

Acum, însă, plecam pentru prima dată în afara țării. Emoții puternice! Mai ales că era Prima Oară cu avionul. Alesesem să aterizăm pe Charles de Gaulle, ca să ne fie mai ușor. Compania franceză de transport aerian inspira destulă încredere, mai ales că, na, era prima dată când zburam printre nori.

Cireașa aia mare și frumoasă din vârf, avea să fie, bineînțeles, Disneyland. Fii-mea avusese destul timp să socializeze cu personajele Disney de când se uta la TV la programele specifice vârstei ei și chiar și-ar fi dorit să ajungă în acel ținut de poveste. Și eu voiam să ajung, la cei 30 de ani ai mei, că nu degeaba eram in anii 90 abonat la revista Mickey Mouse și vânam fiecare număr apărut in limba română.

Zborul cu avionul a fost fantastic (pentru mine a fost cel mai fantastic pentru că în Disneyland, m-am dat numai in carusele de pici). Mă simțeam ca Dom Torreto in seria Fast and Furious. Da, știu, ăia aveau mașini, dar ce mașini? Avioane! 🙂

Fantastice au fost și cele câteva zdruncinături provocate de turbulențe, eu eram deja la Disneyland, ce să mai… Cel mai tare RollerCoaster! In nebunia mea, cu adrenalina pompând la greu, pe aripa din dreapta îl vedeam pe Bruce Willis cum se bate cu Statham. Clar, unul era personajul negativ! Dar, care? Că amândoi sunt al naibii de buni!

Pe aripa din stânga deja Goofy făcea glume, cu un motor de avion în mâini, șurubărea pe-acolo în timp ce Donald sărea pe aripă încercând s-o rupă! Am cerut ceva de băut. Nu, nu apă. Cert e că dupa ce mi-a sărit în ajutor o stewardesă SexyDaisy, îmi revenisem. Cam cât să-mi dau seama că trebuie să coborâm și să dau cu ochii de cei care asigurau paza și controlul documentelor. Să vezi acolo schimb de priviri!

Încerci să iei o mină, o atitudine cât mai zen, ca să pară că nu ești stresat, și-ți iese exact opusul. Sau… oposumul, că toți se uitau la mine exact ca la un animal ciudat. Parcă era un concurs de încruntat-viteză sau de ”Cât De Dubios Te Uiți”, ediția 2011. Pe bune? Parcă la noi îi așteaptă cu pâine și sare, iar ei… Aaa, d-aia se încruntă așa la mine! Cine dracu, mânâncă pâine cu sare? Pain avec sel? Sarea o pui în pâine, nu separat, doh! E normal să fie toți pissed off, cum ar spune francezul. 🙂

Eram luna aprilie, un pic cam friguț. Natura din Franța de-abia se dezmorțea. Parisul avea un farmec aparte. Am dezmorțit și noi, pe rând, porumbeii de pe la Luvru, pe cei de lânga Catedrala Notre-Dame și chiar pe cei din părculețul de lângă Tour Eiffel, după ce am trecut și pe la un târg micuț cu tot felul de mâncare pentru păsări ca să ne facem intrarea așa cum îi șade bine românului.

Am rămas impresionat foarte plăcut de metroul parizian, care se mișcă al naibii de rapid, deși nu este pe șine de cale ferată ci are vagoane cu roți de cauciuc (!), impresionat de cât de greu treceai de porțile de acces peron și ieșire (erau înalte, cartela o băgai pe o parte și ieșea pe alta), trebuia să ne adaptăm, nu știam mai nimic. Impresionat am fost și de engleza francezilor care era tot o franceză dar cu accent oarecum englezesc. Deci, orele mele de feanceză din generală mă ajutau mai mult… nu. 🙂

Ziua petrecută la Disneyland a fost cea mai tare. O experiență care se cerea a fi trăită din nou. Ceea ce am și făcut peste alți trei ani. 🙂 Am petrecut o zi întreagă, de la orele 10 de când se deschideau porțile și până seara spre orele 21.00, nu înainte de a vedea și parada de încheiere și de a bifa puțin și Studiourile Disney, aflate lângă.

La Dinseyland, norocul ”turistului pentru prima dată aici” și-a făcut din plin prezența încă de la casa de bilete, când am primit Moca (vorba francezului, deigur) biletul de intrare pentru cea mică. Aveam un grup înaintea noastră, adulți, care la un anumit număr de persoane aveau un bilet gratuit pentru copii. Cum, copii n-aveau (na, motivele lor, nu mă bag) se uitau insinstent la al nostru, noi neînțelegând exact ce vor, câ nu vorbeau o limbă pe care s-o înțelegem. Probabil, extratereștrii. Ce, ei nu vor să ajungă măcar o dată în cei 487 de ani ai vieții lor, la Disneyland?

Așa am scutit 50 de euro, care s-au concretizat în… și mai multe suveniruri, nu? SĂ FIE MAGNEȚI! Și, au fost magneți! 🙂 Ne-am plimbat pe Main Street U.S.A. după suveniruri, am trăit câteva aventuri western in Frontierland, ne-am minunat de Castelul Frumoasei Adormite și am devenit prințese pe loc (aveam la noi rochiță de prințesă, adică Aurora). Fantasyland-ul ne-a fermecat și am rămas așa. Fermecați am plecat de acolo, cu regretul că o zi este atât de scurtă, dar cu sentimentul că vom reveni cât mai curând.

Fii-mea a adormit buștean de cum ne-am suit in trenul RER, cărând-o în brațe și prin metrouri, dar cu un zâmbet întipărit pe chipul ei, fascinată de povestea ce tocmai o trăise.

Așa a fost povestea noastră de la Paris. Poveste în care am constatat cât de reci sunt oamenii de acolo, cât de mulți turiști sunt, câte culturi se întrepătrund, cât de multe persoane de culoare (obișnuit fiind cu ce-i in Romania), cât de mișto sunt unele locuri, cât de bine conservate și puse in valoare sunt mai toate clădirile și parcurile etc.  Noi ne-am învârtit in zona 1 și 2, deci nu am putut să-mi fac o părere despre cum este spre marginea orasului.

A, înca ceva, m-a impresionat un turc de la o mică prăvălie, un ”boutique”, ca să zic așa, care avea un program mai lung decât al magazinelor normale, ca să-ți mai iei câte ceva. Eram cu fii-mea dupa o cutie de lapte și dintr-una în alta, m-a întrebat de unde sunt. Am zis că din România, București și era cu zâmbetul pe buze că mai rupea și el o ”boabă” românește de când avusese o afacere la noi, iar la ieșire i-a oferit Alexiei o acadea, cadou. Frumos!

La final te provoc să accesezi momondo fie online, fie pe aplicatia de mobil pentru a avea oportunitatea de a găsi, de a compara, de a rezerva zboruri și hoteluri pentru a avea vacanța pe care o plănuiai demult sau când ți se face un dor de ducă și vrei să pleci, poate,chiar… ACUM?! Este foarte simplu!

Mai mult decât atât, există și un concurs în care se poate câștiga un kit pentru testarea ADN-ului și astfel să afli povestea ta. De unde ești, din ce neam te tragi, pe unde ți-au umblat rudele îndepărtate, ce văr ai putea avea prin bangladesh sau verișoară peruană, cine știe? Concursul se numește The DNA Journey și-ți poate oferi chiar și șansa de a călători în țările în care ți-ai găsit rădăcinile strămoșești. Uite așa mai închini un păhărel de sake cu vărul Akinori, din Japonia. 🙂

Mai multe fotografii de-atunci:

photo credit: arhiva personala
video credit: conceput de mandachisme (canal YouTube personal)

Articol scris cu gândul la vacanță, pentru Spring SuperBlog 2017