Se întâmplase pe subseară, nici nu plecaseră bine toți de acasă, când aud bătăi in ușa casei: Cioc-Cioc!… Hai, că doar n-o fi vreun curier?! Mă dau jos cu atenție, curios din nărav, dar cu băgare de seamă ca să n-o pățesc tocmai acum când se întorc cu toții insoțiți de Lumina aia Sfântă sau cam așa ceva.
Aș fi vrut să mă agăț de o eșarfa sau ceva, să escaladez până la vizor și să-l văd pe musafir. M-am ridicat pe vârf, m-am lungit, dar tot ce aveam lângă mine era un mic nasture verde. Ce poți face cu un nasture, cât de sus mă poate ridica?
Dau să deschid ușa, în capul meu mintea-mi juca feste și mă punea in gardă: daca e o gașcă de clovni furioși? Daca este Emil Calinescu #aToateNascutDezorientat și blogger partener? Sau vreo Pisică Neagră? Ptiu, drace! Bloggeri ne mai trebuia! 🙂
Dacă e Han Solo? Dacă a înviat ca Jon Snow? Adevărat a înviat, dar numai Snow! Han Solo nu mai are nicio șansă, că nu-i facut din Lego, dar dacă ar fi el, i-aș servi o pască d-asta neaoșă peste bot… Totuși, cin’ să fie la ușă?
Și, nici nu am apucat să mă rostogolesc bine din fața ușii, că aparu ca de niciunde: SPUF! ditamai Iepurașu’ de Paști:
– Pe bune, Iepure? Ce dra.. Doamne Iarta-mă, mă speriași așa? Și, ce-i cu eșarfa aia la gâtu’ tău? Așa se intră? Intri cu SPUF-uri d-astea? Întotdeauna m-am întrebat unde-și ține Iepurașu’ de Paște, cadourile pe care le aduce. De unde le scoți, în coaja mea?!
Iepurașu’ se uită cruciș la tatuajele de pe mine încercând să descifreze: “ce-o fi vrut sa spuna poetu’?” gen, dupa procesul de încondeiere, și continuă pe un ton superior:
– Băi, Humpty-Dumpty, de unde urechile mele ai apărut, și cine te-a desenat așa urât? Cine ești tu, Scofield din Prison Break? Vrei cumva să scapi de-aici? In seara asta? Moowahahaha…
Mă abțineam cu greu să nu-i arunc cuvinte grele precum: ”Dumpty e tac-tu’!”; ciment; ”lua-te-ar T-Bag cu el in celulă”; plumb; ”vedea-te-aș în cătare ca pe-un iepure de câmp” etc.
– M-au trimis de la firma de încodeieri oua si alte chestii, vezi si pe net: www.IncodeiemOrice.ou. In perioada asta avem și reduceri, la un carton de ouă mesteșugit încondeiate, primești si un drob de sare de miel in forma de… iepure! Un cadou freak, știu! Marketing, na! zic eu mândru, adaugand apasat făcandu-i cu ochiul unui cozonac rotofei: Iepurașule, da’ tu n-ai ouă?
– Iepurașu’ de Paște n-are ouă, el este personificarea ouălelo! răspunse el, mândru.
– Ouălor, Iepurașule…
– Ouălor, se corecta el, și n-am înțeles niciodată de ce io vin mereu când învie Iisus?! Nu puteau gasi o altă zi? Acesta este un fapt, care nu-l pot controla!
– PE care, iepurașule!
– Da, whatever…
O mușcată din balcon se ciufulea de râs, alături de un plămân (vezi begonia lucernae) care părea că se sufoca din acelasi motiv și nu din cauza inscripției cu: Tutunul Dauneaza Grav Plămânilor! Era un râs general in balcon, veselie mare ca la un show de stand-up, deși nimeni nu vorbea fără perdea.
Apropo de perdea, noi vorbeam CU ea. Cu perdeaua de față, numai că era mai sfioasă și tot încerca să aplaneze conflictul izbucnit între Ou și Iepuraș, încercând să atragă toată atenția asupra ei. Dar cine să se uite la o perdea care se dă uța-uța ca într-un leagan și face HulaHoop cu-n chenar în jurul taliei? Pe bune, era un show cam deplasat și ciudățel, nu era ca râca dintre un ou și un iepure, totuși. 🙂
Văzând eu că o lungim aiurea, ii propun Iepurașului să-mi zică și mie dacă tot e mare si tare, ce înseamna verbul “a etira”. Etireaz-o p-asta, Iepure! Mușcata si Plămânul facură florile mari, iar cozonacul dădu pe-afară de rahat, spre deliciul unor biscuiți vrac.
Iepurașul se bâlbâi, isi consultă smartphone-ul, iși ciuli urechile, dar nu reuși decât să adâncească misterul întrebarii mele.
– Intinde-o, Iepurașule! ii raspund plin de “cojones”, dacă un ou poate fi astfel închipuit.
Iepurașul se făcea când roșu, când verde, albastru, alb… era un iepuraș ROGVAIV de toată frumusețea. Deodată, se auzi același SPUF! nu știu dacă explodase, dar în locul lui tronau… cadourile de Paște!
M-am rostogolit spre coșul cu bunătățuri și delicatese specifice sărbătorii, în aplauzele celor prezenți. Până și perdeaua se oprise cu chenarul ăla și acum facea o tsukahara întinsă și liniștită din tavan și până în podea. Urma o perioadă ciudată din viața mea, cea în care trebuia să mă dau cap în cap cu toți asemeni mie. 🙂
Hmm… ciudați oamenii, ‘ca-mi-ar miezu’ cu muștar de Tecuci.
Am fost ou de Paște.
photo credit: pixabay.com si arhiva personala
Articol aievea scris in 777 de cuvinte pentru ultima proba din Spring Superblog 2017.
Să ştii că echeru’-n loc de chenar în talie nu m-a mirat şi suna şi mai bine! Ba, dacă vrei să ştii, echer voiam a da în/lângă broaştele celelalte, în loc de chenar şi aşa am şi avut o vreme senzaţia că l-am dat. Şi, m-a distrat încurcătura pe care am văzut-o la tine ca fiind a mea, cea de-atunci!
Felicitări, Mandache! Da-ţi-aş 97! De zâmbete! Am văzut chipul tău şi pe/în ou!
HeHe… Suferimn de aceeasi “boala” ca initial si eu scrisesem echer dar mi-a soptit o Aricica de confuzie. 🙂