De la Șlagăr la Dubstep în 30 de Ani de Pasiune pentru Sunet, Butoane și Decibeli

Sunt afară in curte, din casă răsună o muzică pe care o recunosc lejer, deşi am numai vreo 7 ani. Da, este Fotoliul din Odaie, piesa Mirabelei Dauer. Suntem in anul 1987 iar piesa asta se aude dintr-un pick-up. Un Pacific. Un fel de “multifuncţional” românesc care are radio şi pick-up. Imi aduc aminte că avea muuulte butoane, pe care le-am tot apăsat, punându-mi discuri sau căutând frecvențe manual, frecvențe dragi cu care mă voi întâlni peste nişte ani. Vreo 10. Stay Tuned! ca să zic așa. 🙂

Copilăria de până-n 1990 mi-a fost un amalgam de muzică românească în mare parte (ce se asculta pe radio, şlagăre şi populară), cu ceva inserții de muzică 80’s ori 70’s. Ai mei nu erau genul cu Dire Straits ori Michael Jackson. Băteau mai mult spre ABBA şi Liviu Vasilică. Da, ştiu e o alăturare interesantă. 🙂

Cert este faptul că am avut un Început tare interesant, fredonam mai tot timpul câte ceva. Eram mare fan Marius Țeicu (probabil pentru că şi pe mine mă cheamă Marius), Liviu Vasilică, Aneta Stan şi piesa aia mişto din Mărgelatu, pe care au folosit-o Tudoran ;i Maga in piesa cu Pisici. <)

Libertatea și anii ’90 m-au lovit cu prima mea casetă audio. Era albumul celor de la Snap!, World Power, de pe care ascult de peste 26 de ani celebra The Power și care a rupt muuulte boxe. Mai ales pe ale unui bun prieten care avea o boxă mare cu sunet de calitate (folosită de tatăl său în concertele din tinerețe) cu două difuzoare rebobinate de el, un deck și o stație de amplificare de la ElectroMureș! Da, romanian power, design românesc! Să tot fi fost vreo 2x15W cât cred că avea amplificatorul, iar difuziarele duceau mult mai mult.

HAHAHA, nu ducea casa cât duceau ele! Ce petreceri am mai dat acolo… Aveam chiar și magnetofon, așa pentru fanii genului, dar tocmai ce trecusem de perioada aceea, așa că am rămas la casete audio, pe care le derulam fie cu un creion, fie pe alt casetofon, când făceam pe ”digeii” la petreceri.

Așa am trecut prin curentul EuroDance care a durat la mine până prin 1994. Până atunci eram mare fan Dr. Alban (rezonam cel mai bine cu ritmurile lui, acum ascult foarte rar) și 2 Unlimited (ascult destul de mult și acum) plus toată nebunia aia din topurile de atunci. Da, eu eram pe Dance, ca să zic așa. Stilul de atunci mi-a dat libertatea aia de după comunism. Simțeam altfel! Scăpam de Marius Țeicu, Angela Similea ori Mirabela Dauer. GATA!

Au fost patru ani nebuni în care căutam disperat casete prin piețe sau colțuri de stradă cu ultimele apariții. Pe atunci aflai că a mai apărut un album nou, numai dacă te duceai prin piețe, la tarabele cu muzică sau prin revistele Bravo ori Popcorn. Dar, din piețe reușeam să aflu noutățile. Mi-aduc aminte că în perioada 1990 – 2000 reușisem să strâng peste 250 de casete audio. Acum mai am vreo 200 și le mai ascult când și când la prietenul de care vorbeam mai sus. 🙂

In 1995 s-a produs nebunia din capul meu, odată cu intrarea în forță a curentului Jungle. Era momentul în care difuzoarele sunau altfel, vocea te făcea să te ridici și să rupi ringul de dans în discotecă. 2 Brothers on the 4th Floor cu acel Jungle remix Come Take My Hand, mai rupe și acum. La fel și General Levy cu Incredible care încă il mai vedem prin concerte electro pe la noi, la aproape 50 de ani. M-am dus mult in zona mai undergroud de Jungle, ascultând și experimentând tot felul de aranjamente și stând lângă DJii din discoteci. Așa am reușit să combin stiluri, mixând cu eleganță și pasiune de pe casete pe la diferite petreceri între prieteni.

The Prodigy a fost trupa care m-a schimbat profund. Pentru mine. Nu mai eram băiatul cu Dr. Alban. Eram mai Wild decât Africa. De la Firestarter și Breathe s-a rupt filmul. Era altceva. Nu mai conta muzica românească pe care începusem s-o ascult. Erau the Prodigy, acolo undeva sus de tot și apoi ce mai era pe la noi, la început de drum. Începeam să simt, încă o dată, altfel.

Asculam prin 1996 Proiect K1, MB&C, RO-Mania, Paraziții, R.A.C.L.A. și multe alte trupe pentru că voiam să văd cum se mișcă toată industria asta care trecea de la o muzică de tip ”șlagăr” la… LIBERTATE!

La mine se vedea în haine, în stilul liber pe care îl aveam atunci, un pic cam avangardist, cu păr când foarte scurt, când ”țepos”, haine largi, blugi tăiați și desenați cu pixul, șepci restilizate și redesenate tot cu pixul, cămăși în pătrățele, fără mâneci etc.

Ce nu mi-am pierdut nciodată, a fost capul de pe umeri. Am fost mereu cu un pas înaintea tuturor. Totul se schimba încet-încet, dar eu evoluam cu peste 2 ani înaintea lor. Eram la curent cu tot ce mișca prin afara țării și adaptam aici.

Așa a venit atașamentul meu față de trupa Șuie Paparude, al cărui fan am rămas din 1996 încoace. Intotdeauna mi s-au părut mai avangardiști, cântând altceva decât ce cântau toți în anii aceia, și mult după. Erau singurii altfel. Singurii care sunau ca ”afară” într-o piață care suna și mirosea a Genius și 3 Sud Est.

Vânătoarea de casete audio și de CD-uri cu The Prodigy a fost tare interesantă. Niciodată nu vei mai simți fiorul ăla și bucuria pe care o trăiai atunci când găseai ceva nou la tarabă sau la un magazin de muzică. Era altceva. Acum poți avea orice, la un click. Ceea ce nu-i rău deloc! Calitate maximă și la un preț decent ori gratuit. Vezi Deezer sau YouTube. 🙂

1997 era anul în care mă apropiam de terminarea liceului și mă lansam ca DJ în eter. Da, era perioada radiourilor pirat din FM. Eram K!ckDeejay și activam fie în Pro MC FM, fie X-trem FM.  Aveam emițătoare mici, cât pentru un cartier. Eu nu eram în București, era mare bătaie pe frecvențe acolo. La noi, în Bragadiru nu mai era nimeni. Muzica era la putere! Puneam muzică, în general, din ceea ce ascultam și eu. Adică elecronică. 🙂  Începea să se dea multă muzică seara pe la radiourile oficiale. Înregistram cu deck-ul și puneam și noi. 🙂

A fost o perioada de vreo trei ani, cu intermitențe, când am făcut asta numai și numai din plăcere. Dusesem muzica la alt nivel, aveam experiență, erau începuturile socializării cu persoane pe care nu le știai, cu care vorbeam la telefon (vezi alte începuturi, ale telefoniei GSM) și întâlniri cu ascultătorii, cam cum fac acum vloggerii. Noi suntem vloggerii de azi. Totul din pasiune pentru muzică și oameni! 🙂

Au urmat petreceri în diferite locații. K!ckdeejay era la butoane. Fie că era o curte, fie acasă la cineva ori vreun parc (era mai multă libertate legat de asta), muzica era cu noi, dansam, trăiam, ne mișcam, eram mai vii decât mulți alții. Era Libertate!

A urmat o perioadă în care m-am mai jucat cu sunetele și am încercat să fac muzică cu tot felul de softuri de editare de sunet (inclusiv celebrul Ableton). Am reușit chiar să ajung pe un loc 3, mai târziu prin 2012, când am remixat piesa celor de la ROA – Electronique Simpatique. Nu am făcut din pasiunea pentru muzică ceva din care să câștig bani. Totul a fost și este pasiune pentru ceea ce creaza omul. Fie analogic, fie digital. Vorba celor de la Șuie Paparurde: ”Exista suflet în aparat!”.

Am să las linkul AICI cu piesa remixată de mine, cu mențiunea că e musai să fie ascultată pe un sistem audio potent, de .exemplu unul de la Edifier, pentru a simți cu adevărat ce poate piesa dar și sistemul! 🙂

Și dacă tot am amintit de EDIFIER, țin să precizez că este un brand care dincolo de calitatea deosebită a produselor lor (sisteme audio) oferă burse studenților de la Insittutul de tThnlologie din Beijing ca un angajament față de inovație. Mai mult decât atât, citez, ”prin programul EDIFIER Angel Sound Foundation, compania îi ajută pe copiii cu deficiențe de auz să descopere puterea sunetului. Fundația a primit la lansare, din partea EDIFIER, o donație de 2 milioane de dolari, cu ajutorul cărora peste 60 de copii cu deficiențe de auz au primit implanturi cohleare.”
CAM CÂT DE TARE ESTE ASTA?

Muzica este o continuă călătorie, pentru mine. Nu există un MOMENT anume ci MOMENTE în care muzica-mi schimbă starea de spirit, mă face să pedalez când ies singur in ture lungi cu bicicleta sau mă face să mai dansez cum o făceam și-n urmă cu douăzeci de ani.

Nu rămân niciodată într-un singur loc și experimentez tot ce mai e nou, mergând pe calea cu care rezonez cel mai bine. Așa se face că am rămas la partea asta electronică în toți anii ăștia, dar (re)ascult cu drag oricând un 3SE, Animal X, Pacha Man, 2 Unlimited, Subcarpați, Liviu Vasilică ori Skrillex. Da, Skrillex a fost cel care mi-a dat încă o dată peste cap, acum vreo 5 ani, calea pe care mergeam. Skrillex și Dubstepul. Dar asta este  o altă cale pe care merg. Sunt curios unde voi coti data viitoare! 🙂

Mai jos este un MOMENT în care muzica e cu mine și cu… fii-mea Așchi Alexia, de pe canalul meu de You Tube (da, Așchia nu sare departe de trunchi):

Articol scris cu muzica în căști, pentru SuperBlog 2017 și Edifier