O, da! Au trecut vremurile în care, ce-l mult, aveam prin buzunare scame sau frunze uscate pentru a nu fi prins ”în offside” la vestitul joc din copilărie: Verde STOP. Am trecut de la generația cu frunze la generația cu smartphone în buzunar, cât ai zice… douăj’ de ani.
Well, în cazul meu, mai mult de douăzeci, dar asta rămâne între noi, ok?
Dacă pe vremea liceului și facultății, mă mai prindeai prin rucsac cu ceva caiete și cărți, pixuri, acum cu era digitală în care ne aflăm, nu poți găsi pe la mine prin rucsac, decât cel mult o tabletă. Da, ține loc de caiet, carte, pix, gumă de șters etc.
Mi-aduc aminte că-n liceu, parcă a fost ieri, poate chiar a fost (asta dacă lăsam să treacă 15 ani ca să dau BAC-ul, probabil), nu aveam la mine decât rucsac, pachețel de gumă de mestecat (nelipsit) și un portofel cu ceva bănuți pentru vreo întâlnire atât de importantă încât nici nu o plănuiam 🙂 Cine știe de unde sare vreun iepure, pardon, don’șoară, iar eu să nu sunt în stare să-i fac cinste cu un pahar de suc la cofetăria din colț?
O da, avea chiar și abonament de RATB (da, am făcut școala prin București), din când în când, dar de cele mai multe ori îmi plăcea să trăiesc la limită, să caut adrenalina prin mijloacele de transport în comun când mergeam… fără bilet. Cine nu a avut de-a face cu controlorii, până acum, a trăit degeaba. 🙂
În viața de zi cu zi, echipamentul meu de Super-Erou, pentru că sunt unul (sâc!), conține un portofel cu tot felul de carduri, ceea ce nu este tocmai rău dacă ar fi și bani pe ele. Plus că o parte dintre aceste carduri sunt carduri de fidelitate, deci prefer bani, că fidel sunt. 🙂
Nu ma despart niciodată de smartphone, practic este o prelungire mai ciudată a corpului, pe care o regăsești fie în mână, fie în buzunarul de la pantaloni, fie prins pe mână, dacă fac mișcare, fie mai departe de mine, dar legat prin hands-free. Da, sunt și eu la fel ca și alți oameni, unul dintre ciudații secolului. Iar dacă mai adaug și o baterie externă, deja…
Pentru ca un Super-Erou nu poate fi cu adevărat Super-Erou fără nişte muzică adecvată, din rucsac nu-mi lipsesc câştile de tip hands-free. Două perechi. Dacă se rupe una, ce mă fac?
Playlistul este asigurat de smartphone aşa că nu-mi fac griji de muzică, la câte aplicații sunt. Keep it Loud!
Dacă tot vorbesc de rucsacuri, cel de ture cu bicla, e cel mai cel. Când ies la o tură, atunci e groasă. Eu nu plec niciodată la o tură mai lungă de 30 de kilometri, fără kit de pană, imbusuri, vreo două perechi de ochelari de soare cu diferite lentile, mănuşi de protecție de schimb, eşarfă antivânt şi insecte pentru față, bidon de apă suplimentar, vreo patru baterii externe pentru smart (din acelea de 2000 mAh), baterii pentru far față şi stop spate, plus alte nimicuri care ar putea prinde bine in momente limită. Câteva, nu? Doar mi-s Super-Erou! 🙂
Mda, aici mă cam asemăn cu nevastă-mea. Acolo în geanta ei, este o ”gaură neagră”, indiferent dacă este o mică poştetă ori o geantă mai mare. ”Gaura neagră” e aceeaşi, dispar lucruri, reapar lucruri, inexplicabil. Rucsacul meu de ture cu bicla, este aşa la vreo 20% din ceea ce se întâmplă la ea. De fiecare dată când mă roagă să-i aduc câte ceva din geantă, îmi iau mai întâi “la revedere”: îmi pup fetița, îmi sun mama, îmi îmbrățişez drăgăstos soția, pentru că nu se ştie dacă mă voi mai întoarce vreodată.
Mi-aduc aminte că m-a trimis odată după un ruj, să i-l aduc din geanta ei. M-am întors după trei zile, cu hainele rupte, ciufulit şi în stare de şoc. Nici acum nu ştiu ce s-a întâmplat. Fac terapie. 😉
La noi, la bărbați e simplu. E, că mai sunt şi din ce in ce mai mulți care sunt la limita dintre bărbați şi femei, nici ei nu ştiu exact, mai trecem cu vederea, le dăm o bere strong şi-i aducem pe calea ce bună. Probabil. Dar, în general la noi nu-s probleme cu ceea ce cărăm după noi. “Keep it Simple!” cum ar zice poetu’. 😉
De ce sa ne fie greu, când ne poate fi uşor? De-aia femeile ne trimit pe noi dupa chestiile lor din genți. Ele de ce nu se duc? Le e frică, vă spun eu! Ştiu ce se poate întâmpla şi ne împing pe noi. Parcă văd, la cumpărături:
– Dragă, bagă, te rog mâna în geantă şi caută portofelul, eu am mâinile ocupate!
NU! Nu faceți greşeala asta! Nu cădeți în plasa lor! Ai băgat mâna, eşti pa. Începe cu d-alea, că deloc nu te descurci, că ce durează atât, că ar fi bagat ea mâna, dar dacă tot sunt eu în spatele ei, că nu se poate să nu fie etc.
Dupa secole în care acel portofel nu era de găsit, bagă plină de draci, ea, mâna după portofel. Deja nu mai mâncam mâncare caldă acasă, nu mai dormeam împreună, d-astea. Scoate mâna dupa trei secunde şi exclamă că… e posibil să îl fi uitat acasă. WHAT?! Nici nu l-a căutat bine, măcar!
DAR, noroc că avem eu portofelul la mine, de ce nu a spus din prima asta? Aşa se rezolvau toate. Cu banii luați, dar măcar aveam linişte. 😉
Treaba stă în felul următor: vrei rucsac nou, portofel și geantă pentru tine sau soție? Știi raspunsul? Nu? Ei bine, Super-Mega-Eroul din mine îți zice numai atât: ANSWEAR.ro
Ce zici te bagi?
Articol scris dintr-o Gaură Neagră pentru SuperBlog 2017 și Answear.ro