Cum au început Aventurile Incredibile ale lui Frodo Baggins

O mică frunză cade din înaltul copacului, zburătăcește prin aer, luată de vânt și poposește calm pe nasul meu. Stau întins pe spate, în iarba deasă, confortabilă ca un pat regal. Tocmai ce am terminat bucatele pe care le aveam la mine și m-am lăsat în voia naturii, să-mi pun ordine-n gânduri. Sunt Frodo Baggins din Stăpânul Inelelor și duc cu mine niște chestii tare importante.

Atât de importante încât nimeni nu își dă seama despre importanța lor, chiar dacă, să zicem, or să se uite lung la mine. Imaginea mea de hobbit simplu nu mă va da de gol. Este în joc destinul ținuturilor care mi-au fost casă și adăpost. Poate mai mult decât atât. Sunt prea mic ca să-mi dau seama.

Pe lângă prețiosul inel, am cu mine cărți dragi mie. Cel mai drag îmi este Urs Albastru. Este cel care, în derivă pe mare, într-o coajă de nucă, este salvat de către niște pirați-pitici. Lumea asta a piticilor este fascinantă. Nu că sunt chiar și eu un fel de pitic. Nu, eu nu sunt pitic! Ceilalți sunt prea mari. Eu sunt normal! 🙂

De la Urs Albastru am învățat ce înseamnă eșecul și cum pot face față unor astfel de evenimente. Exact! Arta rafinată a eșecului nu se poate învăța de la orcine, iar asta mă montează să fac lucruri mărețe în ciuda evenimentelor nu tocmai pozitive. Bonus? Păi, dacă talentul supraviețuirii nu-l ai, îl poți învăța. Mulțumesc Urs Albastru pentru învățămintele tale! 🙂

Păstrez cu mare drag această carte a marelui maestru din Ținutul Cărților, Walter Moers. Ah, de-aș avea o gură din minunata licoare preparată-n casă de una dintre femeile Comitatului… Însă am cu mine apă din Râul de Nord cel care are Apă Vie și are grijă de multe dintre animalele Comitatului.

În nopțile ciudate și întunecate, mă strângeam cu prietenii mei, la un foc de tabără și povesteam despre Ramses al II-lea, supranumit și Ramses cel Blestemat. Un rege al Egiptului, dar cică nu ar fi real Egiptul, ăla. Eu totuși sper că poate într-o zi voi afla drumul spre acel Egipt, pentru că eu știu că există. Dincolo de toate poveștile înspăimântătoare cu Mumia, Ramses chiar o iubește pe Cleopatra, iar dragostea învinge întotdeauna, nu?

Știu că acolo, undeva, am și eu o Cleopatră a mea… îmi zic, în timp ce-mi așez cartea cu Mumia scrisă de talentata Anne Rice, lângă cartea cu Cele 13 1/2 vieți ale Căpitanului Urs Albastru. Oare eu, câte vieți am disponibile? Mai am? Câte vieți pot încăpea într-un biet hobbit? Probabil că voi afla curând, având în vedere ce m-așteaptă-n viitorula apropiat, prin câte ținuturi mai am de mers și ce monștri voi mai înfrunta.

Dintr-un colț al sacului în care duc cele trebuincioase călătoriei, îmi face cu ochiul Serafina și Mantia Neagră. Serafina este o fată extrem de curajpasă, ce trece prin tot felul de peripeții și încercări. Semănăm destul de mult, eu Frodo Baggins, declar sus și tare, că acolo undeva într-o pădure, o voi întâlni pe Serafina. Imposibil, ca aceasă fată de pe Tărâmul Celorlalți, să nu fie prin apropiere.

Știu că luptă alături de Braeden Vanderbilt, împotriva unui misteros răufăcător ce răpește copii din Ținutul Biltmore. Știu că o dată ajuns în acel ținut, o să folosesc și legendarul inel, dacă va fi necesar, pentru a-l opri pe nemernicul ce răpește copii. iar dacă mai au cu mine, de pe drum, una bucată vrăjitor Gandalf cel Sur, să se țină! Nimeni și nimic nu ne poate sta în cale!

 

Ah, dacă tot voi merge în atât de multe ținuturi ce adăpostesc legende, sigur am să dau de vestiții mino… ini-mini… Cum le zice? Unii galbeni, mai mici decât hobiții, harnici și încurcă-lume!

– Pipa secolala, patibou parabala!
– Ce? Ce a fost asta?
– Setra gulu pembelle giga!
– Huh?!
– Minionas cretine frodo salata con carne shambala!

MINIONII!, așa.  Mulțumesc cheliosule cu ochelari! Tocmai ce voiam să amintesc de creaturile gălbui de care tot citisem și auzisem pe la alții, cum că ar exista, și iată că lângă mine aparu un asfel de specimen. Dar, ce limbă ciudată vorbește? O să încerc și eu limba elfă, poate ne înțelegem. Sau nu.

Poate scrie totuși în cartea cu Minioni, pe care o am de la editura RAO. O editură tare mișto, de la noi din Comitat. Să îi spun lui Sam Gamgee să mi-o aducă la întâlnirea cu Merry, Gandalf, Pippin și Peregrin Toko.

O să avem multe de povestit dacă merge cu mine și gălbejitul ăsta care o ține pe-a lui cu PARABALA CARACALA ESTATE UNA  SHAORMA DISTORELA sau ce-o zice el acolo, din care înțeleg ceva de o shaorma. Probabil vreo vrăjitoare din Ținutul Dristorului. Cică fac acolo o mâncare bună, de te vrăjesc pe loc! 🙂

Articol scris în Comitat, alături de Frodo, pentru SuperBlog și Editura RAO