Povestiri Nebune cu Peter Iepurașul și Iepurica Fără Nume

Era o zi normala pentru Petrică Zbugheală aka Peter Iepuraşul, cum îl ştiau prietenii apropiați. Tocmai ce terminase de iepurit “binidităt” la Mița Veverița, o MILV veritabilă (Mamă de Iepurit Lung Veverițește) ce stătea la doi copaci mai încolo de casa lui.

Ce-i mai plăcea lu’ Petrică să iepurescă la ea, mamă-mamă! Şi ei îi placea să se lase iepurită în ograda ei, deşi nu prea era de acord cu vorba asta pentru că veverițele foloseau alt verb pentru o iepureală pe cinste: A VEVERI. 🙂

Practic orice vecin de-al lor, fiecare specie, avea un verb special: ariciul – a arici, măgarul – a măgări, calul – a călări,  bufnița – a bufnițoşa, şoarecele – a şorici, vaca – a văcări etc.

Noi, oamenii, avem la rândul nostru un cuvânt pentru asta. Nu, nu este… a omeni, la noi e altfel, un cuvânt ce nu place multora, din păcate, îi zicem… A MUNCI. 

Deci, Petrică Iepurică ăsta, fiind un băiet deosebit, işi folosea muşchii zilnic pentru a ajuta vecinele si vecinii din satul Lighioaia Veselă, parte a comunei Coțofenii din Față (vezi jud. Dolj). Nimeni nu ştia de ce îi zicea Lighioaia, se zvonea doar că era o poveste cu un lighean şi-o oaie, dar nu bag lăbuța în foc pentru asta. 

Lui Petrică Glanetașu Iepurașu îi plăcea tare mult să iepurescă, era tânăr şi mândru nevoie mare, ceva pătrățele sub blănița de pe burtă, ceva lung de arătat, ”de neam prost” cum ar zice omul, numai că ”de neam prost” la iepuri e de bine. Mă refer, aici, la cele două urechi șmecherești. 

Pentru el era ceva normal să bage lemnu-n sobă, să ducă bușteanul la castor, să tencuiască scorbura sau să ducă mielul la căldură. Era foarte priceput la toate, iar acolo în cartier era foarte apreciat de toți și de toate, deși în trecut pe când era un iepuraș drăgălaș, făcea numai năzbâtii, copilărise în Coțofenii din Dos (comuna vecină din Dolj)

Păi câte povești nu erau cu el?! Se povestea pe la terase sau pe băncuțele din fața caselor despre cum a ciufulit bărzoiul sau când a îndrăznit… să mulgă șarpele! Un zănatic! 

A mai încercat pe rând: să sufoce peștele, să îngroape cârtița, să hrănească și să dea maimuța la un englez, să dea mâncare la iapă etc. (asta ultima nu era cine-știe-ce trăznaie, dar îi mersese vestea). 

Acum, holtei fiind, dădea pe spate orice fată, fătucă sau mămică, deoarece era tare meșteșugit la una mică la vorbe:

– Coană Vulpe, ce mai faci, domnuță?
Când mai ai nevoie de-o lăbuță,
Dă-mi de ştire, dă-mi un țâr
Şi-o să viu numaidecâr.

Da, mai avea probleme cu rima, numai că el își permitea derapaje exact ca poeții care inventau cuvinte. Tare mult îi plăcea să exerseze, să se perfecționeze, pe alții să-i distreze, pe altele să le lucreze, doar-doar o să rimeze. 🙂

Cum ziceam, tocmai ce se întorcea de la Mița Veverița când în mijlocul drumului stătea și plângea o frumoasă iepuriță, nu pot să zic iepuroaică, e un fel de jargon la ei.

Petrică făr’ de Frică se apropie încet de plângăcioasa mică:

– Dar, de ce plângi, domnișoară?
Cin’ te-a supărat pe seară?
Sunt voinic și nu mi-e frică
Renumit în cartier, eu sunt Ionic…
Petrică!

Iepurica se opri din plâns, se frecă ușor la ochișorii roșii (nu, nu era de la plâns, așa era rasa ei) și lăsă urechile pe spate. Avea niște urechi blondeee… numai în filme mai vedeai așa culoare. Petrică se uita la asta mică și vru ceva să zică. Nu-i ieșea nimică.

Era uimit că dăduse, probabil, peste iubirea vieții lui.  Cine nu și-ar dori o blondă cu ochii roșii?
Peter Geambașu continuă voinicește, cu ton apăsat, un pic pe șmecherește:

– Să știi că dacă îmi spui ce ai pățit,
Eu degrabă pun lăbuța pe cuțit
Și îți fac o tocăniță de legume, bună
Iar la desert îți dau frișcă și căpșună!

Iepurica, văzând că Petrică o arde ”mastărșefește”, o rupse la fugă, cât ai zice PEȘTE, dar veni degrabă-ndată, tocmai când Petrică-și aduna de pe jos buza umflată.  🙂

Era pregătită nevoie-mare, avea și șal, și rochiță-n dotare, iar pe urechiușele ei blonde zăceau agrafe cu paiete, ce parcă străluceau.

---

(Mă scuzi, dar pe mine, pe Narator, m-a prins așa un dor, să mai arunc o rimă mică, exact cum îl apucă pe Petrică, iar câteodat’ prin sat, pe una de-și zice Aricică)

---

Ce să o mai dau de gard aiurea așa, clar că între Iepurică și Petrică se înfiripă o povestioară mică, singura necunoscută fiind în combinația asta, că Iepurica n-avea nume și… cu asta-basta.

Petrică:
– Dar de ce nu-mi spui numele tău,  făptură drăgălașă
Ori nu-ți plac, ori nu-s destul de fioros cu fața asta ucigașă?
De inimi, desigur, că la asta mă pricep bine de tot
Nu mă mai fierbe, spune-mi, te rog, sau dă-mi una peste bot!

Iepurica: 
– Iepuraș drăguț, cu o copilărie tumultoasă,
Nu uit că mi-ai înseninat această zi, acum frumoasă
Și vreau să știi că pe când eram un pic mai micuță
Am spart o scoică-n două și-am făcut frecție la pisicuță!
Am speriat chiar pe toți vecinii din sătucul meu,
Că-n liceu eram pufoasă, și-mi plăcea prăjitura cu jeleu!

Pe Peter Rabbit, îl trecu niște sudori reci combinate cu niște lăbuțe fierbinți. Ce-i drept i se cam aprinseseră călcăiele după Iepuriță (da, iepurii chiar au călcâie! )

Din acea zi, Petrică al nostru, n-a mai iepurit pe la nimeni, pentru că-l pusese cu botul pe labe, Iepurica Fără Nume, așa că iepureau împreună, la casa lor, în cartierul lor iar mai târziu cu iepurașii lor, poate la fel de zănatici ca și părinții, cine mai știe?

Da, din 30 martie 2018 avem pe marile ecrane un film pentru întreaga familie (subtitrat și dublat), film pentru copii și numai. O animație și imagine de film ce combină efectele CGI cu jocul actoricesc pentru a duce amuzamentul la cote maxime prin gagurile ce se nasc din această minunată combinație.

Filmul Peter Iepurașul este un film distribuit în România de InterCom Film.

 

 

Articol scris pentru Spring SuperBlog 2018