Campionat între străzi. Ce? Cum vine asta: campionat între străzi? Da, s-a întâmplat acum… mulți ani, pe vremea când copilăream pe stradă cât era ziua de lungă și ne astâmpăram foamea de la corcodușul din colțul străzii, iar apa aveam din belșug, așa cum era ea, de la cișmeaua din celălalt colț al străzii. Iar strada avea vreo 150 de metri.
Stradă din periferia Capitalei, stradă ușor prăfuită, stradă pe care abia treceau două-trei mașini pe zi. Acolo alergam o minge ”de 35”, cum îi ziceam mingii de… 35 de lei. Logic.
Logic era și faptul că ne apuca așa o competiție între străzi, când și când. Competiție de fotbal, se ințelege. Bine, câteodata mai jucam și țurca sau Lapte Gros, dar acolo erau alte energii, nu exista o competiție. Bine, doar puțin.
Deci, făceam echipe pentru fiecare stradă în parte și ne înfruntam. Tibiile scrâșneau, sprâncenele se încruntau, multe guri strigau, iar unele fete ne încurajau. De pe margine, desigur.
Aveau chiar și inscripții cu ”Hai Gorjului!” sau ”Pe ei, Timișului!”, ”Hai Naipu!”, numele străzilor și al echipelor implicate în confruntări. Nouă chiar ne făcea deosebită plăcere să ne știm susținuți de pe margine de fete și chiar câțiva părinți, aproape că nici nu conta ce scria pe pancartele respective. Putea să scrie chiar și Pariuri sportive și cazino începând – Admiral că noi nu băgam de seamă, la cât eram de montați. Zici că era un Champions League în toată regula, sau Cupa Campionilor Europeni, cum era pe atunci.
Unii făceau chiar și pariuri pe câștigători. Da, dar nu pe bani, ci pe surprize de la gumele de mestecat, pe cartonașe tăiate de la cutiuțele de chibrituri sau pe timbre. Fiecare cu ce avea mai ”de preț”.
Na, noi, cei mici, încă mai eram sub impactul emoțional pe care-l aveau echipele de top de atunci, de la noi din țară, vezi Steaua București, Dinamo București, Rapid, Universitatea Craiova, Victoria București sau Progresul București. A, mai erau și Sportul Studențesc și naționala României, era să uit. Pe lângă Steaua, mie îmi plăcea să mai urmăresc ce mai făcea FEPA 74 Bârlad. Îmi plăcea cum sună. Atât.
Revenind la Competiția Între Străzi sau CÎZ, dacă mi se permite, se ținea și pe perioade de câte două zile, dacă eram mult echipe și ne apucam tărziu de competiția propriu-zisă, apucându-ne seara. Iar cum pe vremea aceea, luminile erau mai mult lipsă, o lăsam pentru a doua zi. De obicei, mai interveneau schimbări prin echipe, dar ”who cares?” cum ar zice poetul. Un poet englez, desigur. 🙂
Microbul fotbalului a existat mereu în noi, la fel și dorința de a paria, de a simți adrenalina, fie de o parte, fie de alta. Nici nu mai contează, acum, ce stradă a ieșit câștigătoare, importante sunt amintirile, adevăratele premii pentru câștigătorii-participanți de atunci.