Mi-era cumva dor să ajung să mă mai bag la o miuță ca-n curtea școlii. Intamplarea, conjunctura face ca la job să ne putem strânge săptămânal și să ne aruncăm în vâltoarea adrenalinei de altădată.
Da, cum am mai spus-o și în alte articole de pe aici, am jucat fotbal în copilărie, și legitimat la club, dar și ”pe maidan” sau în curtea școlii. Ce-i drept, partidele din curtea școlii, pe ciment, aveau un farmec aparte, dar și căzăturile erau… spectaculos de dureroase. Nu aveam, cum au acum școlile, gazon artificial sportiv, nici gând de așa ceva.
Cele de pe maidan, când improvizam porți din ghiozdane, bețe sau cărămizi/ bolovani, erau cele mai mișto. Aveam parte și de iarbă, dar și de un teren imaginar pe care alergam de bezmetici consumându-ne energia.
Cum spuneam, săptămânal ne băgăm la miuțe din astea pe teren sintetic, cu echipament, cu minge profi și atitudine fair-play, ca să fie tare echipa și la job, dar și în afara acestuia. Nu zic, atmosfera e tare mișto când jucăm între noi, dar cel mai tare e când facem un fel de Cupa X, când jucăm cu alte echipe de pe la alte firme. Atunci să vezi atitudine dusă la extrem, tibii scrâșnite, dinți scoși… Bine, asta cu dinții e inventată, dar adrenalina te poate duce prea tare-n adversar, uneori.
Am găsit terenul ăsta pe care jucăm mereu, total întâmplător, pentru că voiam un teren care să aibă neapărat gazon artificial, să se poată juca și iarna, să ofere condiții decente cu vestiar și duș, parcare etc.
Da, sigur, cam multe pretenții, eventual și majorete, nu? Nu, cred, că ne-am fi mulțumit chiar și numai cu gazon artificial. L-am găsit, l-am plăcut, ce rămânea de făcut? Să… fotbal fără limite.
Bine, pe un banner al terenului chiar scria www.gazonartificial.com.ro și era o reclamă mai mult decât evidentă a sursei gazonului care se prezenta în condiții excelente de fiecare dată când intram pe el și ne făcea să ne simțim mai bine decât pe National Arena.
National Arena care știm ce probleme deosebite are cu gazonul, poate ar face bine să-l treacă pe artificial, ca să nu se mai joace pe nisip, pe pământ, pe brazde aiurea. Zic și eu.
Până atunci, miuță aia pe care o aveam în copilărie, o avem acum la cei peste 35 de ani, pe care fiecare îi poartă cu mândrie, dar cu aceeași frenezie ca altădată, parcă, o bucurie ce nu s-a schimbat, ci doar faptul că nu mai putem alerga la fel de mult ca atunci, de dimineața până seara.
Da, ideea e cam aceeași, doar timpurile s-au schimbat. Acum nu ne mai strigă mamele să ne ducem pe la casele noastre, ne strigă fie iubitele, fie soțiile, care tot iubite sunt, dar… mă înțelegi unde bat. Maidanul nostru are nocturnă, terenul are limite precise, avem minge foarte bună, ghete de fotbal adecvate gazonului artificial și aceeași bună dispoziție. A, și avem și bani ca să plătim pentru toate aceste servicii. Nu mai este gratis, dar am cam devenit pretențioși. Mai ales când rotulele nu te mai ascultă.