TU cât de intens îți trăiești Povestea fără Sfârșit?

Poate că dragostea noastră s-a consumat prea repede, prea am ars, ne-am contopit, am iubit, am atins, am visat…

PREA mult. Cine poate zice care este limita? Cine sau ce poate să tragă un semnal de alarmă când ajungi la acest PREA? In cazul nostru, prea a fost mai chiar mai mult decât prea, dacă există așa ceva.

Probabil că s-a activat la noi acest PREA. Am exagerat? Am dus totul prea în extrem? Ne-am bucurat prea mult de fiecare clipă, iar chimia dintre noi s-a potolit? Care ar fi fost, de fapt, rețeta ideală a unei povești de dragoste perfecte?

I-am dăruit Luna. Chiar i-am dăruit-o, nu doar am aruncat aiurea cu vorbe mieroase. I-am dăruit Luna în fel și chip, i-am dăruit-o chiar și când se aștepta mai puțin, iubindu-i zâmbetul sincer. Prea multă Lună?

Dar și ea mi-a dăruit Luna, ți-am zis? Aceeași Lună frumoasă cu iz de metaforă. Aceeași Lună care ne-a luminat trupurile goale când ne-am iubit sincer, limitless, învăluindu-ne, mângâindu-ne, poleindu-ne cu aur într-o mare de întuneric. Prea profund? Prea poetic? Prea puțină lumină sau prea multă? 

Neverending Story. Visam și ne iubeam ca la 16 ani, dar ancorați în realitate, o realitate hâdă care niciodată nu ar merita atenție, dar care poate născoci povești de neuitat, trăiri intense, dacă reușești să-ți duci alegerile acolo unde le este locul. În acel loc care poate născoci bucurii, scântei de fericire, firimituri de extaz.

Mi-e dor de ea, chiar îmi e. Dacă aș zice că o simțeam asemeni unui talisman mă duc prea departe cu vorbele? Mi-e dor într-un fel aparte, pe care nu-l pot exprima în cuvinte. Cuvintele sunt sărace, tastatura nu mă ajută să transmit ceea ce simt, poezia n-o pot născoci. 

Poate numai dacă… da, dacă ai fi aici cu mine, să mă simți, să vezi prin ochii mei și prin căldura ce mă învăluie când mă gândesc la ea? Poate așa vei înțelege.Sau poate nu… poate o să mă crezi nebun?

Sunt eu. Acum, aici, sunt doar eu, un laptop, un autovehicul în care scriu despre noi, despre ceea ce am fost noi. Parcarea este pustie la ora asta înaintată, dar nu la fel de pustie ca inima mea. Incă o iubesc, dar…

Degetele îmi fug pe tastatură, îmi joacă sincer, iar lumina palidă a unui stâlp de iluminat poposește cald pe cele două amintiri de la ea pe care le port cu mine: o verighetă și o brățară de argint.

Știu, îmi place să cred, probabil, că și ea mai poartă acele brățări charm și un colier de argint pe care i le-am dăruit cândva. Simt că așa suntem încă legați, o linie invizibilă extrem de scurtă și intensă,
Sunt proaspete amintirile, parcă ieri s-a întâmplat. Incerc să păstrez fiecare amintire intactă, indiferent de trecerea timpului, de evenimentele care vin și trec. Nu las nimic care să îmi păteze acele momente. Sunt ale mele, sunt ale noastre și ale ei.

Nu ai cum să nu te gândești dacă nu cumva această PREA poveste de dragoste, odată cu trecerea anilor, ți-a fost la fel de mult împărtășită? Apar gânduri de tot felul, privești lucrurile din mai multe perspective, alte unghiuri, dai zoom out, zoom in, te detașezi, te (re)implici și îți întrebi inima încă o dată: de ce ne-am stins?

Nu, nu o lua ca pe o dramă, ia-o ca pe un fapt, un story care poate că te macină și pe tine, poate ai trăit, iubit intens, aprins, fierbinte. Poate că încă mai retrăiești amintiri. La fel ca mine. Poate încă trăiești povestea, dar nu ca mine. Poate că vei avea povestea ta, în versiunea ta, dar poate la fel ca mine. Poate că, totuși, nu veți face aceleași greșeli, la fel ca noi.

Ia ce e frumos, amestecă, luptă, zâmbește mult de tot, strânge și nu-i da drumul. Poate, doar pentru o secundă. Nu lua de bun ce-ți scriu acum, sunt influențat de propriile sentimente, dar culege, păstrează esența a ceea ce am avut eu, mergi pe calea ta, pe calea voastră și fă în așa fel încât ca povestea să dureze cât mai mult. Nu PREA mult, ci doar… mult.

Atât mai am. O amintire alcătuită din mii de amintiri și miliarde de sentimente, iar bijuteriile asea care-mi dau bobârnace la fiecare pas, îmi amintesc și-mi subliniază de ce e bine să iubești intens cel puțin o dată-n viața asta.

Povestea a fost scris la provocarea celor de la Venda Jewlery, care mi-au propus să povestesc despre cum bijuteriile pot lua partea la evenimente din viață. Nu mi-am dorit să scriu despre cum am cerut-o pe ea in căsătorie, cum s-a întâmplat în final, ci despre un episod, o parte a vieții pe care am trăit-o până acum.

Articol scris pentru SuperBlog 2019