Povestea NESPUSĂ a unui om ce a descoperit ESENȚA vieții lui sau cam așa ceva

Energie. NOI oamenii suntem Energie. Un cumul de energii pe care puțini încearcă să-l înțeleagă, puțini înțeleg, iar majoritatea nici nu-și dau seama de energiile care ne înconjoară. Suntem creați din CEVA material și imaterial, Pământul (Terra) ne este și mamă și tată, ne este Creator, ne hrănește. De aici ne tragem semințele și energia. Zilnic. Minut cu minut. Secundă după secundă, de când ne-am născut aici.

Sincer, nu știu la alții cum a fost începutul vieții conștiente, aia de care îți amintești. Da, despre copilărie vorbesc. Eu mi-o aduc aminte pe a mea, atât cât a putut creierul meu să stocheze sau, mai bine spus, atât cât îmi dă acces la amintiri. Din ce sunt făcute amintirile dacă nu din energii, forme care par tangibile, le poți retrăi, chiar le poți modifica, cumva, deși nu asta îți dorești, mai ales când sunt amintiri extrem de frumoase și vrei să rămână în forma lor, nealterată, să te bucuri peste ani ele.

Stai alături de mine în acest articol și poate că o să înțelegi rolul energiilor în viața noastră, de oriunde le-ai atrage, să conștientizezi că ele există, ne pot defini, dar le putem gestiona pentru a petrece, a ne bucura de o viață așa cum am visat-o cândva. Coincidență sau nu, am în căști albumul Distant Earth din 2011 al lui ATB. Are un vibe special, nu e din cele super-comerciale.

Accesez o amintire chiar acum. Simplă. Pare simplă, dar ce o face să fie simplă? Depinde de cum o privești, cum o redescoperi, cum o ”citești”, o interpretezi sau o reinterpretezi. Dacă azi ai luat ceva dintr-o amintire, mâine poate iei altceva din aceeași amintire, cine știe? Numai tu poți ști. Citește-te și bucură-te de ceea ce ești, ce ai devenit și ce vei deveni.

Da, hai că intru într-o zonă prea DEEP și nu vreau să mă duc acolo în articolul de față, deși oricât de superficiali am fi, legăturile sunt adânci, semnele pot fi citite numai dacă tu îți pemiți ție să le citești, să le asimilezi și dă le dai o formă, un înțeles. Gata, gata, hai că termin cu asta, că trage de mine… copilul din mine. 🙂

Sunt in anii ‘80, probabil că aveam vreo 4-5 ani. Mă joc pe-afară, pe stradă, împreună cu alți copii. Este o stradă neasfaltată din Capitală, nu simt comunismul. Sublinliez neasfaltată pentru că este pietruită și va avea rolul ei în povestea mea. Strada nu este pavată cu piatră cubică, ci cu piatră mai mare, ca din cea de râu, cu pietre mari și destul de alunecoase, șlefuite bine, îngropate în pământ și pietriș.

Mă văd ghemuit, pe vine, adunând pietre, pietricele. Mai mari, mai mici, mai colorate sau mai puțin colorate. Este una dintre zilele în care acestea sunt jucăriile mele, o zi în care iau contact și fac cunoștință cu… Terra, dacă vrei.

Am lumea mea, în jurul meu nu mai există nimic. Nici soarele care arde, poate, un pic prea tare, nici ceilalți copii care, poate, sunt prea zgomotoși, nici Alimentara care nu mă atrage cu bomboane pudrate cu cacao sau gumă de mestecat imposibil de… mestecat. Am lumea mea. Hipnotizat.

Sunt concentrat pe pietricelele mele, adevărate pietre semiprețioase, ochii îmi fug în toate părțile căutând în raza-mi vizuală, prețioasele. Pentru mine sunt prețioase. Noroc că pe vremea aceea erau puține autovehicule și puteam să stau fără griji pe stradă, mai treceau când și când câte o Dacie 1300, Lada sau Skoda care lăsau în urmă fum și praf. Astăzi considerate extrem de nocive, pe-atunci erau forme ale normalului, componente ale amintirilor mele de azi.

”Uite una maronie!”, ”Albă, ce albă este asta!”, ”Hei, dar asta este foarte neagră! Este piatră? Să nu fie smoală!” (o fi fost Turmalină neagră?), ”Uite una mare, acolo, este fierbinte de la Soare!”, ”Unde să mai caut?!”, ”Asta este numai bună! Ce frumoasă este astaaa… Să o pun în buzunar să nu o pierd.”

Turmalină neagră

Vorbesc cu mine, când ești mic vorbești mult cu tine, poate la fel de mult ca și acum, numai că pe-atunci o făceam și cu voca exterioară, să mă aud. Eram propriul meu prieten, ghid, mai ales în zilele când mă jucam și descopeream singur lucruri în jur: furnici, o bucată de tablă interesantă, cuie, bilete de ITB, coajă de copaci, plante cu gust, frunze, flori cu miros specific, animale prietenoase sau mai puțin prietenoase, altă bucată de fier.

Cert este faptul că aveam o bucurie, o energie bună permanent, un zâmbet și un râs omniprezent. Chiar și la grădiniță, când, după o perioadă în care plângeam la despărțirea de mama, îi încurajam pe ceilalți copii și eram alături de ei cu vorbe sincere, chiar dacă și eu mă simțeam oarecum singur. Ne linișteam, ne jucam, învățam și dormeam. Na, program prelungit, grădiniță din comunism, prea puțină umanitate și mai mult decizii aspre pentru niște copilași.

Revenind la prietenele mele, pietricelele, din acea zi, adunasem o colecție destul de impresionantă, având în vedere că nu eram într-o zonă de munte. Îți dai seama cum ar fi fost dacă aș fi copilărit într-o astfel de zonă? Pietricelele mele erau unele extrem de bine șlefuite, fine la atingere, semn al trecerii lor prin timp, al uzurii naturale sau sub acțiunea roților Daciilor 1300, cine poate ști?

Ciudat sau nu, poate așa e normal, dar a venit un moment în care mi-am dat seama că pietricelele mele, prețioasele, pot fi sparte și aș putea să văd și cum sunt înăuntru. Ca niște ouă Kinder cu surprize! Yeey! Acele au fost primele mele ouă cu surprize. Sau măcar conceptul.

Probabil că am devenit conștient că le pot sparge după ce am văzut unele deja sparte?!  DAR cum să le sparg? Nimeni nu mi-a arătat cum să fac asta, nu am spus nimănui, nu am cerut ajutor, dar trebuia să o fac mânat de o curiozitate cum rar ne mai este dat să trăim ca adulți.

Scânteia imaginației era de a vedea cum sunt, pur și simplu, pe dinăuntru și cele albe, și cele maronii sau negre, chiar și alea mai ciudățele cu niște culori nedefinite, ca acest Cuarț fumuriu rulat

Cuarț fumuriu rulat

Așa că mânat de curiozitate am găsit metoda spargerii lor: o piatră mai mare folosită pe post de ”ciocan, iar o piatră din pavajul străzii, pe post de ”nicovală”. Nicovală ce stătea bine de tot înfiptă-n pământ. Mai greu a fost să găsesc o piatră mai mare și rezistentă, care să nu crape după primele încercări de spargere a pietricelelor.

Când în sfârșit am reușit să găsesc instrumentele perfecte, am experimentat pe rând: degetele ușor zdrelite sub acțiunea lovirii, ”așchii” de piatră sărindu-mi în față și ciupindu-mă, miros specific de ars, de pucioasă, cumva.

Micuțe fiind, pietricelele cred că măsurau vreo 2-3 centimetri, se spărgeau în două jumătăți. Jumătăți de piatră pline de WOW, de bucurie sinceră a descoperirii a ceva nou, de culori și miros, de SCLIPIRI MAGICE în lumina razelor Soarelui.

Fiecare piatră era UNICĂ, avea formă unică, avea linii și culori unice, era un ”prieten” unic, diferit, dar care împreună cu toate celelalte pietricele eram o gașcă taaare mișto. Atât de mișto încât dormeam cu ele, aveam un fel de cutiuță din lemn, parcă. Dar le mai țineam și în cutiuțe de chibrituri golite de bețe, pe categorii. Unele erau asemănătoare unui Ametist rulat, altele unui Hematit sau Obsidian.

Ametist rulat

Încă ceva, că mi-am amintit acum: când mă prindea seara pe strada întunecată (iluminatul stradal era mai mult… nu) la spart de pietricele, MAGIA pietricelelor era și mai tare amplificată: ieșeau SCÂNTEI! Loveam și scânteiam! Poate că nu mai vedeam frumusețea culorilor, dar eram fascinat de lumini, de basmul pe care il cream singur.

Acum, privind retrospectiv, la mai bine de 35 de ani de la acele mici experiențe ale copilăriei, îmi dau seama cât de mult au contat în construcția a ceea ce am devenit mai târziu sau ceea ce devenim zi după zi, după ce acumulăm experiență după experiență.

Mi-am dat dat un restart cu ajutorul fie-mii. Acum are 15 ani, eu am aproape 42. In cei cincisprezece ani (wow, ce repede au trecut!). Am retrăit momente magice cu ajutorul ei, am privit de la distanță cum își creează experiențe, amintiri, am fost alături de ea, i-am oferit ajutorul, sfaturi sau am lasat-o pe ea să ia deciziile. Mereu a avut o energie specială, are o energie specială.

Nu a experimentat ”spartul” pietricelelor ca și mine, dar CEVA a fost, o conexiune, o energie transmisă, poate de la mine la ea. De mică a adunat PIETRICELE! Oriunde mergeam, dacă îi ”sărea” una în ochi, mai diferită, avea grijă să o pună undeva. Îmi aduc aminte că aveam tot timpul mașina plină de pietricele, fie în portbagaj, fie în buzunarele ușilor sau în locurile de depozitare din zona centrală. Pietricele everywhere! Mereu mă surprindeam cu zâmbetul pe buze când le vedeam. Știam că sunt ale ei, că înseamnă ceva pentru ea.

De vreun an încoace, deci în clasa a VIII-a fiind, a început să acorde o atenție deosebită cristalelor, care pentru mine tot niște ”pietricele” sunt. A început să citească despre ele, să se documenteze, să aleagă și să achiziționeze cristalele ei preferate. Mai mult, a început să creadă în energiile lor, pentru că urma un an greu cu admitere la liceu. Iși dorea un liceu bun, din Top 5 licee din București, simplu, nu?

Muncă și cristale, muncă și vibe fresh, muncă și vibe bun în fiecare zi, poate în mare parte și de la cristalele ei preferate… poate, cine știe? Fast Forward, toamna lui 2021 ne găsește chiar într-unul dintre liceele de top ale Capitalei, în topul mai sus menționat, liceul ei preferat, nu altul. AWESOME!

Nu știu cât de mult a contat în toată ecuația asta, povestea mea, povestea ei care încă se construiește și în care crede, dar știu că niște energii și planete din Universul ăsta se pot alinia corect câteodată pentru a da naștere unor experiențe de neuitat.

La final, adaug că zilele trecute, pașii ei se îndreptau spre magazinul StoneMania Bijou, care este în apropiere de liceul ei, dar a fost surprinsă să găsească o mulțime de oameni care așteptau să intre în magazin. Surprinsă plăcut că mai sunt și alți oameni care-și doresc atingerea pietricelelor, cristalelor sau ceea ce au nevoie pentru ca și povestea lor să se scrie.

P.S. – nu am vrut să trec aici ce poate însemna fiecare cristal, fiecare pietricică semiprețioasă, pentru ce sunt recomandate, pentru că povestea în sine trebuia să fie spusă, scrisă, și ar fi trebuit să mă lungesc în mai multe articole. Mai multe informații despre cristale și altele, găsești Blogul site-ului Stonemania.ro

Articol sincer scris cu vibe bun pentru StoneMania Bijou și Superblog 2021
photo credit – stonemania.ro (inclusiv pagina de facebook)






One Reply to “Povestea NESPUSĂ a unui om ce a descoperit ESENȚA vieții lui sau cam așa ceva”

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.