De cele mai multe ori mirosul ne aruncă în timp, in alte vremuri. Fie că sunt valuri ale unui parfum pe care l-ai uitat, fie că miroase a verde de primăvară sau miros de mămăligă la ceaun pe foc cu lemne, nasul poate fi o veritabilă ”mașină a timpului”.
Ok, nu ne transportă fizic în anumite vremuri, dar dacă închizi ochii în momentul în care te-a lovit, iar amintirea este una puternic încărcată de sentimente și imagini, sigur va fi o experiență desăvârșită. Una care pare că durează ore, deși poate a fost doar o clipă. Creierul nostru lucrează mai fin decât cel mai iscusit bucătar, sau cum îi zice acum, chef.
Ca să fiu franc, eu nu gătesc. Adică, ce vreau să spun este faptul că EU NU GĂTESC. A se înțelege că eu consider că toată experiența de A GĂTI, presupune că gătești aproape zilnic. Dacă eu gătesc o dată pe săptămână sau, hai, de două ori, nu se pune la socoteală, da? Practic, eu NU GĂTESC.
Dar și când gătesc…
Da, când gătesc, nu o fac cantitativ, dar o fac calitativ. Atât cât îmi iese, desigur. Iar de ani de zile, cel mai fin degustător al meu, nu poate fi decât fii-mea. Fii-mea care acum are 16 ani și de ceva ani i-am gătit mai mult decât ocazional, a se înțelege. Practic, dacă vrei s-o iei așa. în ansamblu, putem spune că eu NU GĂTESC, dar GĂTESC pentru ea.
Ce gătesc, poate că voiai să mă întrebi? Ei bine, de departe cel mai bine îmi ies pastele, asta și pentru că fii-mea nu mănâncă atât de… divers, probabil știi cum sunt copiii ăștia mai pe stil nou. La ea maxim un fel-două de ciorbă, pizza, ceva friptură la cuptor și paste.
Acum, dacă tot m-am lăudat, să purced a povesti…
cum a fost ultima ultima dată când i-am gătit paste. Am ales o rețetă în care am folosit o pungă de Fusilli Grâu Dur Băneasa, din aia de 500 de grame, că dacă fac pentru ea, mâncăm toți. Chiar și cățelușa noastră, Zara, altă mofturoasă, altă poveste și cu ea.
Mereu am folosit paste grău dur, tocmai pentru că sunt mai sănătoase, mai bogate în fibre, vitamine săruri minerale și substanțe oxidante, dar, ca să nu o lălăi aiurea, SUNT BUNE la gust, frate!
Acum, dacă vă zic de rețeta mea care nu e deloc specială, nu e de fițe, ci doar e bună pentru că o fac cu drag și dacă nu ar ieși bună, nu ar mânca fii-mea. Și Zara. Umpique, cum zice franceju’.
Nu o să pun gramajele aici, la virgulă, pentru că mi-am format niște skilluri beton și pun din ochi, din mână atât cât trebuie ca să iasă. Practic, se pune fusilli-ilii, cum ar zice bunică-mea, la fiert, cu oleacă de sare și apă, desigur. Apă de la robinet, că nu ne zgârcim.
Sare, normală, nu de Himalaya, că nu mi-a mai rămas de la ultima expediție. Sare neaoșă, d-asta de a noastră, cu care ne lăudăm că avem un zăcământ atât de mare că ar i-ar ajunge populației de pe Terra vreo nu-știu-câte sute de ani. Deci, sare, tată! Iodată!
Acum, cât se fierb fusilli-ilii de la Băneasa, cum ziceam, pentru gustul ăla de paste a la Chef Mandache și veritabil Gust Băneasa, e musai să pregătesc niște bacon la tigaie. Practic, fie iei tu niște bacon care-ți place ție, tăiat cubuleț, fie îl iei intreg și-l tai tu cât vrea mânuța și gurița ta. Eu mereu am marjat pe bacon-ul cubulețe, de la un magazin celebru de la noi care începe cu L și se termină cu idl, aproape imposibil de pronunțat, dar ne încăpățânăm. De ce, mă întrebi? D-aia, pentru că-i place fii-mii, și ca gust, dar și că este tăiat atât cât trebuie.
Mai mult, tras la tigaie, simplu, e musai să-l lași atât cât trebuie, nici să se ardă, dar ici să fie prea crud. Vorba vine, crud, că e bun oricum de mâncat, dar trebuie să devină mai moale, iar grăsimea să se topească un pic. Bucățelele mai rumene de bacon vor da un gust deosebit atât pastelor cât și lor, în sine, se înțelege.
Fusilli fierb. Nu-i deranjăm sau nu le deranjăm, pentru că-s paste, de gen feminin, și pe femei nu prea e bine să le deranjezi, nu? Ha, ha. Glume de chefi, de la țară. Pai, uite așa, mai o glumă, mai o tigaie cu bacon (a se înțelege vreo 200 de grame), trecem și la pasul în care se scot fusilli din oală, pentru simplul fapt că s-au fiert. Oprim ochiul, și se pun în strecurătoarea specială, ca să scuturăm bine de apă.
Apoi, cu o mișcare extrem de dibace…
antrenată ani în șir, se vor pune într-un castron mare de sticlă. Musai de sticlă, da? Cum bacon-ul se uită galeș din tigaie la fusilli, iar fusilli se uită hulpav la bacon, eu zic să fac cumva să se întâlnească și să se iubească, ce să mai…
Așa că, pac, răstorn bacon-ul, grijuliu, peste fusilli, să nu curgă și grăsimea lăsată-n tigaie, ca să nu fie pastele prea-prea, mă-nțelegi. Las bacon-ul oleacă deasupra, cum îi place lui, dar și fusilli adoră să stea dedesubt – fie vorba între noi – taman să cât iau eu o bucățică de unt, de 85% sau 90% grăsime, depinde de care am prin frigider, și tai cât să-și lase și el un pic de gust în încrengătura sentimentală dintre fusilli de Băneasa și bacon de porc.
Apoi, cu o mișcare fină, încep să amestec, încet, delicat, grijuliu, aceste 3 ingrediente simple peste care adaug, când ele nu se prind, iubindu-se mai abitir acum, niște smântână din aia liniștită, molcomă, dar oarecum prea grasă cum ar zice puritanii.
Ho, că dacă pui atât cât trebuie, o smântână bună, cu grăsime de 20% sau 30%, face ca pastele mele să fie curcubeu pe cerul gurii cu câte o comoară la fiecare parte a curcubeului și spiriduș din ăla irlandez pe-acolo – Leprechaun, din ăla (dar numai dacă folosești unt irlandez, da?).
Se va amesteca în continuare, puțin, cât să fie totul unform, nu se mai adaugă sare neaoșă pentru că și bacon-ul este sărat, iar de vrea careva ceva piper negru, n-are decât să presare deasupra. Mai mult, dacă se dorește niște parmezan ras, deasupra, fiecare este liber să o facă. În cazul de față, așa cum arată plating-ul meu coborât din concursuri de finețe, nu s-a vrut și parmezan sau piper. Eu am pus niște frunze de mentă. Lângă. Un dement, știu. 😛
Rezultatul? Intotdeauna pastele mele s-au mâncat cu poftă. Toate.
Chiar și astfel de rețete simple și cu gătire extrem de rapidă, pentru că dacă îți plânge odorul de foame când vine de la liceu, care mai face și fițe la mâncare, ce poți găti mai repede și bun de atât, huh? Dacă zici, cartofi prăjiți, ți-o iei (in comnetarii). 😀
Da, mirosul pastelor gătite, mereu îmi va aduce aminte de ea, de perioada asta minunată a vieții petrecută cu fii-mea, să-i pot găti, să o știu mulțumită și să o aud mereu strigând:
– SUNT GATA PASTELEEE?
Sau, mai nou, în ultimii ani, strigătura era mai degrabă prezentă mai mult pe WhatsApp, însoțită de emoticoane și fotografii, venite din ambele părți. Zâmbet și statisfacție. Amintiri de rememorat frecvent, nu numai când simt miros de paste.
Acum, în cei 30 de ani de când pastele Băneasa sunt printre noi, am gătit de multe ori, sau mai bine zis și când nu am gătiti eu, s-au regăsit în felurile de mâncare prezente prin casă. Mai ales în ultimii 15 ani de când sunt lideri pe piața românească a pastelor făinoae, na, e normal.
Pe cât de simplă, pe atât de complicată, rețeta succesului pastelor Băneasa, stă cumva în marketingul bun, dar și în calitatea pastelor care folosesc o rețetă specială, cu 100% făină din grâu dur, pentru culoare aurie și calitate, paste care nu se rup la fierbere, cu o bună textură, delicioase în orice combinație.
Gat, mă duc să bag niște paste că-mi plouă-n gură și e musai să simt și eu curcubeul ăla cu spiriduși sau… spiridușe, cine știe?
Articol scris pentru Băneasa și SuperBlog 2022
foto credit: pastele Băneasa, Canva si foto personale
1 thought on “Rețeta MandaChef de Fusilli Băneasa pentru cele mai mofturoase momente”