”Nu știu alții cum sunt, dar eu când mă gândesc la mesele de Paște petrecute în familie, cu bucate care mai de care, pregătite de mama, cu vin ghiurghiuliu rostogolit prin pahare, cu bunici mereu puși pe șotii si alte rubedenii cu zâmbetul pe buze care se aciuiau repede când simțeau miros de sarmale și drob… of, parcă-mi tresaltă și acum inima de bucurie.”
Probabil că așa ar fi început și Ion Creangă povestirile despre mesele de Paște petrecute în familie, dacă ar fi scos un dop de plută de la un Beciul Domnesc, un Cabernet Sauvignon roșuuu… un sec adevărat.
Dar până să mă duc și să dezvolt vreo idee legată de moldoveanul născocitor de povești șugubețe, mai bine revin cumva la ce povesteam în articolul trecut cum că poveștile alea frumoase se nasc cel mai adesea în jurul unui pahar de vin. Mai exact în jurul a două pahare de vin, desigur.
Momentan sunt în Veliko Târnovo alături de iubita mea, ne-am retras în cameră în compania unei sticle de Beciul Domnesc, am scos un dop de plută, am turnat și de cum am sorbit două guri din paharele pe care le am tot timpul cu mine (vezi articolul trecut) m-a trecut așa un chef de scris, mai ales că peste zi am vizitat o catedrală și m-a trimis cu gândul la vibe-ul ăla de Paște, cu amintirilea alea de la masă, cu pregătiri, cu toată nebunia aia de dinainte de sărbători.
DAR știi de ce? Cum de m-a apucat? Pentru că acest Cabernet Sauvignon de la Beciul Domnesc este vinul acela care te îmbie să-l deguști, să te bucuri de culoarea roşie, rubinie să te simți mângâiat de notele fructate susţinute de caracterul său puternic.
Corpolent, un pic condimentat și catifelat, vinuțul te poate duce spre gust de mure și cireșe negre, ce te face să-l savurezi lângă bucatele alea alese preparate din carne roșie, dar și lângă celebrele prăjituri de casă, nelipsite de la mesele românești!
De aceea, zic că, nu știu la alții cum este sau cum a fost, dar la mine când ne strângeam masă mare, câte 12-13 persoane, cu cățel și purcel, cum s-ar zice, era ne-bu-nie! Că veneau rude din zona Moldovei, aici la București, mai era cum era, dar când ne strângeam acolo, era pe petrecute de dimineață până seară, zile la rând, pentru că, na: puțini știu să se distreze așa cum o fac moldovenii. Mai ales în familie.
Iar ei, acolo, la sat, TOȚI sunt o mare familie, deci să te ții la sărbătorile alea mari din an, că iese iureș mare. Din ăla fain, de ținut la suflet, mai ales că oamenii din parte aceea a țării sunt extrem de pătimași, dornici de distracție și cu voie bună încă de la primul salut. Iar dacă se ridică și un pahar în aer… woop-woop!
Ador perioada de dinaintea sărbătorilor, încă de când se lasă cu vestita curățenie generală, cu bătut de covoare, cu mutat mobilă, cu spălat draperii, cu măturat și curățat bătătura. Iar asta nu se făcea de unul singur, cum se face pe la oraș. Nu, acolo mergi și ajuți. Azi vii la mine, mâine vin eu la tine, poimâine mergem împreuna la tan’ Maricica, apoi și la tan’ Sofica, că e singură săraca și nu are cine s-o ajute de sărbători.
Așa era, și încă mai este, atât cât se mai poate, startul sărbătorilor de Paște. Desigur, pentru un start bun și chef de muncă, neapărat e nevoie de un ”starter-pack”, cum s-ar zice. Adică dacă tot te strângeai pentru vestita curățenie de Paște, era nevoie de ceva mâncărică și udătură pentru a merge treaba rapid.
Mai mult, după nebunia asa de hei-rup, era musai să te apuci de adunat ingredientele și de prepararea mânărurilor pentru masa festivă ce avea să dureze 3 zile. Nu vreau să intru în detalii din alea grele că mi-ar ploua în gură masiv, dar pe melagurilea alea, se mănâncă nene. Se și bea, dar se și mănâncă, ce să mai… ca să meargă beutura, e musai să ai ceva în farfurie, nu?
Pe vremea când eram toți, eram mulți. Se râdea. Se râdea mult de tot. Se povestea până noaptea târziu. Peste zi nu veneau numai rude, veneau și vecini să ciocnească un ou, dar mai ales să ciocnească un pahar de vin și să mănănce o felie de cozonac sau colac.
Era tare frumos, sunt amintiri de neuitat, unele care nu se mai pot repeta, altele care au evoluat, s-au transformat, dar ăsta este farmecul vieții, este evoluție și schimbare, dar mereu este BUCURIE când ești cu cei dragi, cu cei aleși, cu oameni buni și luminoși, mai ales în preajma sărbătorilor pascale când toată lumea face eforturi să fie un pic mai bun.
Aș mai continua să stau și să mai scriu, să povestesc despre moș Costache și întâmplările hazlii ce le tot povestea an de an, despre bunicul Vasile ce o tot dădea cu pățaniile din război și lumea îl ușuia că nu e momentul, despre bunica Dina care era cea mai tare bunică ever, dar care mă fugărea cu urzica atunci când făceam boacăne și încă povestea despre asta, despre unchiul Sandu, trubadurul din familie, cum ne cânta la mandolină și ne recita poezii, când îl mai apuca, He,he… câte ar fi povestit!
Vinul dezleagă, aia vreau să zic. Iar dacă ai vinul potrivit lângă tine, la vestitele mese alături de cei dragi, sigur vor rămâne amintiri bine întipărite în suflet.
Gata, că mă cheamă iubita, camera de hotel din Veliko Tărnovo și paharul de Cabernet Sauvignon de la Beciul Domnesc care ne acompaniază și în această călătorie.
Ceea ce-ți doresc și ție. Vinul care dezleagă, innoadă și ajută să creeze amintirile alea care contează pentru totdeauna. Alege ce ți se potrivește ție și celorlalți cel mai bine, că ai sortiment bogat la raft, adevărată #traditievie: Pinot Noir, Fetească Neagră, Fetească Regală, Rose, Tamaioasa Romaneasca, Muscat Ottonel, Sauvignon Blanc, Chardonnay, Riesling de Rhin sau Merlot.
Alege înțelept și ține cont și de cine va fi prezent la masă, da? Am încredere.
Articol scris pentru Beciul Domnesc si Spring Super Blog
foto credit – Beciul Domnesc si arhiva personala
1 thought on “Beciul Domnesc, vinul care leagă și… dezleagă”