mandachisme

blogu' lu' Mandache

Menu
  • Despre Mandache
  • Povești cu sâmburi de adevăr
  • Povestiri HIPSTERice
  • Când ies #cubicla
  • Contacta-m-ai
Menu

4 ani de Mandachisme!

Posted on January 25, 2017February 11, 2018 by

Ha Ha… s-au implinit 4 ani de blogging, 4 ani de cand mi-am luat inima in dinti si am plecat urechea la cei care m-au sfatuit sa ma apuc de blogging. 4 ani in care am avut suisuri si coborasuri, 4 ani in care m-am reinventat de mai multe ori, in care mi-am ajustat scrierea pe ici, pe colo.

4 ani in care nu credeam ca voi scrie atat de mult, iar acum privind in urma constat ca am scris chiar destul de putin, constrans fiind de perioade de job incarcat sau de blank. Dupa gust. 4 ani de blogging care mi-au adus numai bucurii, vesti bune, chestii misto si mai presus de toate am cunoscut oameni misto in off si in online. 4 ani in care nu m-am ridicat chiar acolo sus, in ”lumea buna” a bloggerilor, dar ma bucur sa pot spune ca ma pot ”bate” de la egal la egal cu orice nume din peisajul asta frumos al scriitorilor si creatorilor de continut din online.

Au trecut 4 ani in care am invatat de la zero totul. Nu am avut pe nimeni care sa ma indrume, nici macar nu am pus intrebari celorlalti, mi-am pus mie intrebari si am cautat raspunsuri, am cules raspunsuri si am dedus raspunsuri.

Sunt departe de cat ar trebui sa stiu despre toata lumea asta din online, dar presupun ca ceea ce stiu pana acum sunt premisele unui viitor eu cu mult mai bun decat acum. Sper doar ca in urmatorii 4 ani sa fiu acolo unde imi doresc sa fiu fie ca blogger, fie ca… Cine stie, ce-mi rezerva viitorul?

Bloggingul e misto, oamenii ce se invart pe aici sunt misto, vloggingul a venit tare din urma si e greu sa-ti mai rupi timp pentru a citi cand poti afla in mai putin timp mult mai multe lucruri vizual si auditiv. Se anunta lucururi interesante in urmatorii ani, dar din fericire online-ul nu este facut doar din imagini in miscare si sunete. Noi vom ramane pe-aici si vom scrie in continuare.

4 ani de blogging.
mandachisme ramane in continuare aici pentu toti ce vor sa citeasca sau nu, scrierile mele. 🙂

Numai bine va doresc!

 

Category: Povestiri HIPSTERice

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

mandache pe youtube

Caută-mă la postări

Astea-s “calde”:

  • A început sezonul în care HR-ul face magie, iar managerii de buget fac febră (P) December 2, 2025
  • Breaking news! Un chatbot înțelege ce vreau să spun din prima. Oamenii… încă nu (P) November 27, 2025
  • Acel moment când pedalele sunt opționale, dar plasturii obligatorii – mic ghid de supraviețuire al orgoliului masculin (P) November 24, 2025
  • Despre cum e să fii chiriaș în propria casă când pisica devine unicul proprietar – mic ghid de supraviețuire (P) November 20, 2025
  • Nu știu ce fac, dar pare că iese ceva bun – mic-îndrumar al amatorului profesionist (P) November 18, 2025
  • Am dăruit o brățară Anyoli fără motiv. Și a fost cel mai frumos motiv (P) November 13, 2025
  • Sarmale cu accent italian și vibe moldovenesc/ Când Monini întâlnește varza murată (P) November 10, 2025
  • O seară-n Seoul, dar fără bilet de avion – Povestea unei ”găști coreene” din București (P) November 7, 2025

SB nu tace, SB face, SB se intoarce! SuperBLog 2025

mandache pe vimeo
© 2026 mandachisme | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme