Despre copilărie, zâne, unicorni, alb, colorat, vis și… doctori “malefici”

Vin din era halatelor albe. Da, nu este din viitor, ci din trecut. Stii ca intotdeauna a fost vorba despre halate albe cand aducem vorba de doctori sau doctorite. De mici, impactul cu albul ala, care “ne face injectie si ne doare” este pur si simplu devastator, iar daca este repetitiv, pe perioada relativ scurta, poate fi chiar traumatizant.

Am trecut prin asta, stiu cum e. Din fericire am fost “barbat” intotdeauna, chiar si la 3 sau la 5 ani. 🙂 La gradinita reuseam sa-i imbarbatesc pe ceilalti ca nu doare si ca trece repede, cand stateam la rand la un vaccin, in fata cabinetului medical. Si reuseam, chiar daca si in sufletul meu era un ghem de frica, fricos si lățos.

Halatul alb. Horror. Oare, de-asta de ceva ani incoace am dat-o pe negru? Parca si Darth Vader din Star Wars mi se pare cu mult mai cool si bun decat pe oricine mi-era dat sa vad in perioada aia din copilarie.

Revenind in zilele noastre, vreau sa povestesc o scurta intamplare la care am fost prezent si implicat, mai mult sau mai putin, direct. Acum vreo trei sau patru ani – cine-i mai numara? – eram cu niste prieteni si cu fetita lor la un cabinet medical. Ei au intrat, iar la scurt timp au auzit plansetele micutei. M-am activat.

Super-eroul din gradinita care avea grija de colegii sai, a intrat in forta in cabinet, bine, am batut la usa mai intai, si am constatat ca micuta plangea de ti se rupea inima doar pentru ca-i lua temperatura doamna doctor, care era imbracata in… alb, desigur. M-am dus la ea si i-am soptit sa facem un experiment, pentru ca micuta trebuia linistita pentru vaccinul ce urma a fi facut.

Sa mearga si sa isi schimbe halatul cu orice altceva. Nu avea unul, asa ca i-am propus ca sa-i desenez ceva pe halat cu niste markere. A acceptat si pentru faptul ca i-am povestit ca daca vom reusi sa o linistim pe cea mica, si munca ei se va usura in viitor cu ceilalti copii.

Stia si ea de alta culoare de halat sau bluze medicale cu imprimeuri, dar… nu pusese in practica. Asa, ca mi-am luat tacticos trei markere din biroul dansei, si am desenat cum am stiut eu mai bine, pret de vreo trei minute, niste desene cu personaje funny, un unicorn, un curcubeu din trei culori, castel si probabil o printesa. Toate erau probabile, oricum, schitate ca ale unui copiil mic. Joaca.

M-am intors cu doamna doctor in cabinet sa vedem ce zice micuta. Am intrat intr-un scurt joc interactiv, aratandu-i personajele de pe halat, sa povestim despre. Fata i s-a luminat si nu mai plans deloc. Din contra, am inceput sa cream o poveste in care ea era personajul principal, iar ca sa ajungem la castel, calare pe un unicorn, e musai sa trecem printr-o incercare, ca toti eroii de poveste.

Incercarea era, desigur, vaccinul, care dincolo de o intepatura, era si un pic de durere acolo, cat sa te faca sa constientizezi ca orice personaj din povesti trebuie sa fie curajos si sa treaca peste orice ca sa ajunga la destinatie si la un final fericit.

Asa am facut si noi. A fost cu happy-end, nu numai pentru noi, ci si pentru ceilalti copii care au mai venit la consultatii ulterior, deoarece doamna doctor si-a innoit garderoba de halate medicale cu ceva senzational de frumos, de poveste, cumparate de pe un magazin online de costume medicale si echipamente de lucru.  Povesti numa bune de linistit copii si de facut viata mai colorata, mai frumoasa. Sincer.

Articol scris pentru SuperBlog2018