mandachisme

blogu' lu' Mandache

Menu
  • Despre Mandache
  • Povești cu sâmburi de adevăr
  • Povestiri HIPSTERice
  • Când ies #cubicla
  • Contacta-m-ai
Menu

Despre cum să dăruiești, sincer, CADOURI INSPIRATE

Posted on October 17, 2022 by mandache

Mâna ei caldă pe care o simt vibrând în mâna mea – Pace.
Ochii ei mă cuprind, ușor emoționați, umezi… Inocență.
O simt, o îmbrățișez și mă bucur de zâmbetul ei sincer – Fericire.
Mă încarc din explozia de bucurie pe care o emană – Liniște.
Un Big Bang, un altfel de început, sentimente născute din dorință – Iubire.

…

Da, da acesta este finalul, punctul culminant… sau, mai degrabă, dacă vrei, un moment din care se nasc alte momente, și apoi altele, și tot așa. Important este să fii acolo, să îți dorești, să fii atent, să te bucuri de drum, de bucuria celuilalt, de un surâs, să te lipești, să creezi emoție, așteptare, să oferi. CADOURI.


Nu am fost prea bun la făcut cadouri. Cam niciodată.


Până la un punct. Când am regândit totul, m-am adunat, focusat și concentrat pe ce ar putea fi RELEVANT, legându-mă de orice sclipire, ochi mari, buză mușcată sau chiar și de o staționare mai îndelungată pe o pagină de pe net sau social-media.

Da, FII ATENT! Fii mereu atent, și NU, nu trebuie să faci cadouri doar în acele momente care sunt ”din obligație” ca să zic așa. Adică zile de naștere, onomastice sau altele asemenea, când EA (sau EL – vezi de exemplu: cadouri pentru bărbaţi pe mindblower.ro) se așteaptă la un cadou. 

idee de cadou de pe mindblower.ro

Ok, este normal, frumos și indicat să dăruiești în astfel de momente, dar nu te limita la aduce un strop de bucurie de doar 2-3 ori pe an. De ce să nu aduci fericire atunci când poți face asta de mai multe ori? SURPRINDE! 

Cauți Cadouri pentru femei?

Ok, te poți inspira foarte ușor de pe net, dar trebuie să știi ce cauți. NU, nu trebuie să fie un cadou scump! Nu despre asta este vorba, ci despre a crea emoție sinceră, explozia aia de bine, însă este o line extrem de fină, pe care nu trebuie s-o treci.

Poți cădea ușor într-o ”capcană”, să te duci un pic mai mult, să exagerezi, efectul fiind unul cu ceva ”fail” in el. Te vei dezumfla rapid și te vei simți nașpa. Vrei să te simți nașpa? Dar ea? Care trebuie să mimeze… WOW, ce surpriza!

Acum există și varianta în care entuziasmul tău poate fi ușor cam prea mare, creându-ți așteptări prea mari de la un cadou nu prea inspirat, ducându-te pe niște piste eronate. Nu face glume proaste, sau nu pretinde că-s cadouri mișto, când nu-s. Buchet de trandafiri comestibili? WTF?

Nu face un cadou, doar pentru că-ți place ție foarte tare. PS5? Pe bune?

Du-te tare, așa cum ziceam, dacă nu sunt bilete cu destinația Paris (poate că nu e momentul, acum) sau vreo altă destinație exotică, ori vreun inel cu însemnătatea și încărcătura aia care STRIGĂ la voi că e cazul să faceți următorul pas pe cărarea aia pe care mergeți împreună, străduiește-te să oferi CADOUL PERFECT în/la TIMPUL POTRIVIT.

Timing-ul este extrem de important. Al dracului de important. La fel și modul în care oferi cadoul, de la gesturi până la ambalaj sau felul în care poți crea o ”poveste” în descoperirea ”intâmplătoare” a cadoului, nu știu… JOACĂ-TE!

ar putea fi o idee de cadou (mindblower.ro)

Ok, idei de cadouri pentru bărbați? Este mai greu? Viața este și depsre joacă! Suntem copii de când ne naștem și până la final. Diferă numai experiențele din viață care ne modelează și ne fac ”mai puțin copii” sau poate că, doar uităm de noi, de copilul din noi, de joacă, de bucurie sinceră, de a dărui, de a privi pe celălalt, de a te bucura împreună cu el.

Orice poveste are o continuare.

Revenind la povestea mea, am pândit, am adulmecat, am mirosit, am fost atent, am gândit, am regândit, m-am pus in situație, m-am pus in locul ei, m-am pus în locul meu, am recreat cu ochii minții toată scena, mi-am luat și elemente de backup, în caz că lucrurile nu ar merge așa cum aș plănui… ca apoi să cadă tot pentru că nu găseam cadoul potrivit. Pur și simplu, știam elemente, aveam informații, dar din atât de multe opțiuni, nu reușeam să-mi dau seama ce cadou ar fi potrivit pentru momentul acela.

Este nevoie și de exercițiu, nu zic… Poate că trebuie să o mai și dai în bară până te mai reglezi un ”umpique”, până recunoști niște limite ce pot fi trecute pentru a ieși din banal. Nu există o rețetă a succesului, nu ai cum. Poate doar dacă te naști cu un al șaselea simț, nu știu, pentru că am întâlnit și oameni care găsesc ușor un cadou, ÎNSĂ, sunt și oameni care-i ”ajută” pe cei care dăruiesc, sunt acei oameni care se bucură extrem de sincer de orice cadou pe care-l primesc. O coală albă? Trebuie să însemne ceva! WOW!

decantor de vin cu suport arcuit (mindblower.ro)

Bine, am exagerat, dar sunt astfel de oameni care oferă din bucuria lor, iar dacă ție îți este un pic AWKWARD că micul tău cadou produce o asemenea explozie de bucurie, nu te speria, bucurați-vă impreună. Este bine, vă încărcați reciproc.

Un vis povestit născut din nimic, din vorbe, din mesaje pe whatsapp, cuvinte pe pe social-media, înșiruire de câteva fotografii, atenție la detalii și dorință de suprinde, de a fi ceva neașteptat. Simplu, dar neașteptat.

Mai ales pentru cineva pe care nu l-ai cunoscut fizic niciodată, cu care nu ai interacționat prea mult timp și cu care te întâlnești aproape neplanificat.

Da, cadou ales pe fugă, pentru că timpul era extrem de scurt, dar știam ce caut și era musai să găsesc. Și am găsit! ROȘU, da. Roșu de două feluri. Este vorba despre culoare, dar născută din trăiri și emoții, dintr-o conexiune venită de niciunde. Poate doar că pare venită de niciunde.

Am reușit? Da, am reușit. A ieșit cum trebuie. Mai mult decât speram, chiar. 

Este bine.
Este frumos.
Este sinceritate.
Este despre a crea.
A împărtăși emoție.
Surâs.
Priviri.
Sărut.

…
Acesta nu este finalul. Pentru că dacă te simți neinspirat și nu vrei să alergi prin magazinele fizice, poți intra ușor pe MindBlower.ro și poți alege din miide cadour care sigur vor aduce valuri de zâmbete, emoție și apreciere. Sunt produse cu descriere completă (text, fotografii și video) ce te vor călăuzi spre cadoul cel mai inspirat.

Important este felul în care dăruiești, nu uita! Indiferent dacă alegi: Şosete Amuzante Bring Me Wine, Glob pământesc magnetic plutitor cu iluminare LED. C-Shape, Lampa led lună în culori, Pătura coada de sirenă, Big Enter tasta antistres sau Set cadou decantor Glob Pământesc cu două pahare Epique.

Fă-o să fie EPIC!

Articol scris pentru MindBlower.ro si SuperBlog 2022

surse foto: Canva, MindBlower.ro

Category: Povești cu sâmburi de adevăr

1 thought on “Despre cum să dăruiești, sincer, CADOURI INSPIRATE”

  1. Pingback: Proba 5. Cadoul perfect este o poveste

Leave a Reply Cancel reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

mandache pe youtube

Caută-mă la postări

Astea-s “calde”:

  • A început sezonul în care HR-ul face magie, iar managerii de buget fac febră (P) December 2, 2025
  • Breaking news! Un chatbot înțelege ce vreau să spun din prima. Oamenii… încă nu (P) November 27, 2025
  • Acel moment când pedalele sunt opționale, dar plasturii obligatorii – mic ghid de supraviețuire al orgoliului masculin (P) November 24, 2025
  • Despre cum e să fii chiriaș în propria casă când pisica devine unicul proprietar – mic ghid de supraviețuire (P) November 20, 2025
  • Nu știu ce fac, dar pare că iese ceva bun – mic-îndrumar al amatorului profesionist (P) November 18, 2025
  • Am dăruit o brățară Anyoli fără motiv. Și a fost cel mai frumos motiv (P) November 13, 2025
  • Sarmale cu accent italian și vibe moldovenesc/ Când Monini întâlnește varza murată (P) November 10, 2025
  • O seară-n Seoul, dar fără bilet de avion – Povestea unei ”găști coreene” din București (P) November 7, 2025

SB nu tace, SB face, SB se intoarce! SuperBLog 2025

mandache pe vimeo
© 2026 mandachisme | Powered by Minimalist Blog WordPress Theme