Când m-a sunat Adi că vine din America, dupa 20 de ani, m-am activat instant. Păi, stai așa, nu ne-am văzut de atâta timp și e musai să dau de știre la vechea gașcă, să ne reunim, ca Avengerșii, să zic numai ”Avenegers! Assamble!” și clar, vom fi ca-n liceu, frate lângă frate, cu ochii după… mașini, că fete nu mai avem voie să zicem.
Mai ales că fetele vor fi cu noi, în nebunia de revedere, cele de acum, nu cele de pe vremuri, de acum douăzeci și… de ani.
Cum eu eram ”capul răutăților” pe vremuri, tot eu am fost ”uns” să mă ocup de event, mai ales că le și am cu astea prin București. Imi place să merg în locuri noi, să încerc lucruri, să văd locuri instagramabile sau mai puțin instagramabile, dar cu un vibe aparte, reale.
Ok, ok, doar n-o să organizez tururi de muzee și alte asemenea, gen Palatul Parlamentului și dimensiunile sale impresionante, bla-bla-bla, arhitectură grandioasă, un loc excelent pentru fotografii impresionante.
Sau să ne urcăm pe Arcul de Triumf, monumentul iconic din centrul orașului perfect pentru fotografii de peisaj sau pentru selfie-uri în fața lui. Apoi, să trec in program și Parcul Herăstrău? Cel mai mare parc din București? Ce oferă oportunități nenumărate pentru fotografii frumoase, fie că sunt pe malul lacului sau în mijlocul naturii?
Ori să băgăm un Cartierul Vechi, să petrecem ca-n Marea mahmureală? Sau să facem fotografii frumoase pe străzi înguste, clădiri istorice și multe restaurante și cafenele, acest cartier este plin de colțuri pitorești? Cum e și Pasajul Macca-Villacrosse, pasaj acoperit decorat cu fresce și vitralii, creând un fundal frumos pentru fotografii artistice? Știe careva un restaurant din București, potrivit?
Deci? Ce să trec pe listă? Să băgăm un Muzeul Satului? Muzeu în aer liber cu case tradiționale românești și peisaje rurale, perfecte pentru evenimentei cu specific cultural, dar nu pe băiețeală și povestiri funny., nu cu snoave și anecdote.
Iar dacă i-aș duce la Grădina Botanică, cu toată varietatea uimitoare de plante și flori, această grădină oferă multe oportunități pentru fotografii de natură și macro, pentru cei kici, nu pentru noi, cei de acum, când vrem să ne distrăm și să mai și mâncăm pe bune.
Bine, fetele probabil că vor vrea fotografii pe Victoriei, să savureze vreo înghețată sau choux, să ne retragem la un spectacol de stand-up, să râdem cu gura pănă al urechi, dar oare Adi nu are stand-up și acolo la el în America? Cum naiba să împac pe toată lumea?
Se va vrea și ceva mâncare, nu pe minimalism și chestii extrem de fine dining. Dar ceva de bun gust, cu un meniu divers, cu un burgăraș, cu o sălățică, o pastă bună, preparate din pește și ceva deserturi delicioase, ”asezonate” cu băuturi fine, cocktailuri, cu sau fără alcool, bere bunăăăă….Și poate să mai fie și un local finuț cu iz de ceva istorie, poate și vreun eveniment sau muzică aleasăăăă… Ăăăă, unde să-i duc băbăiatule, bă?
– Ce băiat, ce local, ce parc, mă Isis, mă? Băi, pisica familiei, băi, unde să ieșim? Ceva CATifragilistic, într-o CATurday? Un local concerte, CATegoric, dar din CATe sunt, pe care să-l aleg eu oare, măi, Isis, măi? (n.r. Isis e pisică-mea, adică pisica mea și a iubite mele, adică un fel de catloverși, pe tortoise, așea).
Pisi, pisi, cat, cat, cat… unde-i duc că m-am usCAT?
STAAAI… ȘTIU! EVRIKA(T)! Pfoa’, stai așea!
Fii atent, că m-am scos, că d-aia sunt eu blogger vechi, tooocmai de prin 2011.
Că eu chiar știu locuri, și le știu pe cele mai potrivite!
Avem și parc? Avem lângă! Și parc din ăla mișto cu vibe bun, cu chestii refăcute, care arată mișto, vorbesc de Cișmigiu. Avem și o zonă mișto din București? Avem! Pe lângă calea Victoriei, pe langă Pala Salatului, ă, Sala Palatului, Salapala, cum mai zic comedianții cănd o mai umplu din când în când…
Ia, citește-mi pe buze: KATZ GASTROLAB
Are tot ce îți trebuie pentru ieșeala cu prietenii, chiar și de tipul uneia de care tot aberez aici de vreo 500 de cuvinte.
Hopaaa, la Katz GastroLab sunt și evenimente, concerte jazz, cu muzică latino, cu karaoke, cu muzică italiană, concerte live in resturant, evenimente culturale diverse etc. iar meniul este exact ce ne trebuie, că suntem atât de… sofistiKATZi, încât nu sunt doi care vor vrea același lucru, iar de asta restaurantul acesta care se găsește imediat langă Cișmigiu, pe strada Poiana Narciselor nr.1, vis-a-vis de Conservator (Facultatea de Muzică), o casă veche cu aspect interbelic, dar cu mult bun gust renovată și cu interioare cozy.
Se pricep la gătit și se mișcă ”binidităt”, că le au și cu alte evenimente de tip corporate, botezuri, mici petreceri aniversare, catering etc. sunt student friendly, că le dau discounturi, plus o mansardă miștooo de tot!
Gata, fac grup pe Wapp, si asta va fi loKATZia. Acum că o știu, restul e piece-of-KATZke, cum ar zice franceju’.
– Grup, assamble!
Articol scris pentru Katz Gastrolab si Spring SuperBlog 2024
1 thought on “Mic-îndrumar despre cum poți găsi un loc mișto de tot în București”