S-a intamplat in minunata toamna a anului 2016 sa am oportunitatea de a scrie ceva despre ce nu scrisesem vreodata. Despre UNT. Da, unt! Ce naiba ai putea sa scrii despre unt? Asta imi rasuna in cap la prima strigare. Pana in zia in care am intins tacticos pe o felie de paine, niste unt. Atunci, m-a lovit! Gustul m-a naucit si mi-a dat o ”perversa ca pe Targu Ocna”, deschizandu-mi ochii, simtind amintiri cum vin navalnic peste mine.
Asa a iesit un articol in care am povestit cu drag despre… UNT. Era o competitie acerba, daca mi se permite limbaj de lemn, cu bloggeri multi si foarte buni. Na, erau premii consistente. 500 de euro la primul loc, se dau foarte rar. Da, eu i-am castigat! Multumesc!
Am avut un articol la fel de bun ca untul despre care povestisem, Kerrygold. Am avut si un video in care povesteam una-alta din creierii muntilor, fiind inconjurat de niste pajisti verzi, frumoase, pitoresti. Ca la noi. Eram pe langa Cabana Diham, aceea de la peste 1300 de metri altitudine, de pe langa Muntii Bucegi.
Cabana in care fusesem in tabara intr-a V-a. Prima tabara lipsita de comunism. Prima tabara free. Desi si in celelalte doua (Cristianul Mare si Caprioara) m-am simtit la fel de free. Eram copil si ma durea-n paispe de comunism. Dar, parca si aerul era altfel.
Am mai prins Dihamul vechi, prin 1999, cand eram acolo iarna cu o scoala de ghizi montani. Frumoase amintiri. Apoi cabana a ars, si o data cu ea au ramas numai amitirile. Acum este o cabana construita in urma cu cativa ani. Loc in care se afla aceeasi legendara, deja, Mama Oara. Vestita gazda de la munte. Acum pune umarul la noi povesti, cu cabana noua.
Lasand cabana deoparte si revenit la untul irlandez Kerrygold, am avut ocazia sa-l testez dupa ce am scris despre el, dupa ce s-a incheiat toata nebunia concursului. Cei de la Serpico Horeca m-au contactat si mi-au trimis cateva produse Kerrygold. Unele care se gaseau deja pe piata noastra, altele ce urmau a fi importate.
Unt sarat, unt mai gras, unt mai slab, doua feluri de branza, unt tartinabil sau mai putin tartinabil etc. Nu pot sa spun decat ca au fost unule dintre cele mai bune produse pe care le-am mancat vreodata. Inca mai am din ele, acum la mai bine de o luna de cand le-am primit. Fii-mea a fost principala abonata a lor, pregatindu-i sandvisurile pentru scoala. Apoi au fost prajiturelele si alte chesii delicios-miraculoase pe care le prepara sotia.
Mare nebunie a fost la gura noastra :). Inca mai este, iar povestea untului Kerrygold isi urmeaza cursul firesc, devenind fani. Continuarea va fi chiar mersul la un binecunoscut hypermarket in care se regaseste untul nostru, pentru ca intre noi fie spus, nu se gaseste chiar peste tot. Momentan. Se lucreaza, deja, la asta 🙂
Sa fie unt Kerrygold, pentru ca este cel mai bun unt pe care l-am mancat vreodata!
