Ohohoo… primul meu telefon a fost prin ’98. 1998. Ca sa ne-ntelegem. Anul in care mi-am sarbatorit majoratul!
De ce povestesc de el? Pai am primit o provocare ce mi-a starnit amintiri din alea siropoase. Provocare lansata de computerblog.ro. De ce zic ca era smart? Pai pe langa telefoanele fixe… chiar era!
In alta ordine de idei dar pe aceeasi tema 🙂 am mai scris eu aici de istoria telefoanele mele de la minunata Motorola si pana la… ultimul. In caz ca vrei sa mai arunci un ochi.
Revenind la primul telefon, stiu ca-l luase tata prin contract de la serviciu, la raposatul verde Connex (rosiaticul Vodafone de acum). Era pe vremea cand la abonament, minutul era 40 de centi si am prins vestitele “primele trei secunde din primul minut GRATIS” care mai apoi au devenit “prima secunda gratis” ce au umflat vertiginos factura cand nu eram destul de dibaci sa inchid la timp. 🙂
Convorbirile “la secunda” purtandu-se pe repede inainte, de genul:
Eu: – Salut!
Ea: – Salut!
Eu: – Ce fa… (ups am inchis prea repede}
Ea: – Ce?
Eu: -Ce faci? (ah, sper ca am inchis repede) – contorul de apel arata 0.01 secunde (in realitate era 0.02 secunde, si urma sa aflu pe factura detaliata, semn ca Motorola d520 tinea cu operatorul)
Ea : – Mi-e…
Eu: – Rau?
Ea: – NU!
Eu: – Dar?
Ea: -Dor!
Eu: – Te dor?
Ea: – Mi-e dor! (aici cred ca o taxase pe ea!)
Eu: – Ce-ai zis?
Ea: – Bip Bip Bip… (nu, nu vorbea urat, pur si simplu inchisese prea repede)
Eu (asteptand si vorbind cu mine):
– Ce-o face? O incerca sa ma sune? Nu mai am semnal? Pai sunt deja atarnat de balcon! A, salut vecine! Uite incerc sa vorbesc la telefon! Da, incepe ploaia!
Motorola mea, ca na, era un fel de fata… avea antena “telescopica” Â formata dintr-un singur element, adica practic era ascunsa pe 80%Â lungimea ei, in corpul telefonului, restul ramanand in afara, ca asa era “moda”.
Avea ecran monocrom, cu iluminare verde, negru cu insertii gri metalizat si o baterie ce tinea maxim o zi!
Adica avea ceva in comun cu smarturile de azi! Avea un incarcator butucanos si greu de putea fi folosit lejer ca arma de auto-aparare sau pentru spart nuci (la cea din urma e posibil sa fi fost folosit).
Antena telescopica avea un farmec aparte si fiind foarte flexibila, ma ajuta sa ma deconectez (un fel de anti-stres) dar si sa ma conectez mai bine unde semnalul era slab, prin extensie.
Imi placea, sapre rusinea mea, sa pisc fetele cu antena extinsa, lovindu-le peste – ma scuzati – fund. Aia e, eram tinerel si aveam telefon! 🙂
Putam tasta cu repeziciune SMS desi nu trimiteam pra multe ca erau destul de scumpe, dar mai ieftine decat un apel. Veneam din “era pager” cand era cool sa primesti mesaje pe pager, desi atunci cand trebuia sa trimiti mesaj nu-l tastai (ca nu avea tastatura alfanumerica, ci doar de navigatie, meniu) ci sunai intr-un call center unde o duduie (pe vremea aia erau dudui probabil provenite din telefonistele din Posta) iti tasta mesajul si trebuia sa-i vorbesti ca si cum a-i vorbi persoanei carei i te adresai in mesaj. Dar asta e alta poveste, care era destul de haioasa in anumite momente.
Stii ce mai era tare? Ca desi meniul lui era tare saracut, ca nu avea decat agenda, mesaje, istoric apel, si ceva setari de retea si sonerii (nici macar polifonice), nici jocuri nu avea, sau radio FM!
Deci, desi era asa sarac, tot timpul erai cu ochii in el! Butonai pe acolo, te faceai ca faci ceva cand de fapt nu faceai decat sa aprinzi ledurile verzi ale ecranului. Erau bune si alea cand era intuneric ca iti dadeau o lumina difuza cat sa nu te dai cu capul de pereti.
A fost ceva ani in viata, vreo 6, eu intre timp luandu-mi altceva “mai scula” Nokia 3210. Avea in plus Snake. Sau Rama. Jocul. In minus avea antena externa. 🙂
Din fericire sau din pacate pentru el, pardon EA, pentru Motorola, a fost folosit ca buyback si s-a dus intr-un loc mai bun (spera el) decat la cosul de gunoi.
Chiar, ce-o mai face acum? Si-o fi schimbat acumulatorul? I-o mai merge difuzorul? Si-o fi tras camera de 13 megapixeli atasabila? O avea GPS? Ca asa o fi pe lumea “ailalta” a telefoanelor mobile de altadata! Amin.
