Povești cu sâmburi de adevăr

Cum era PE VREMEA când eram BARMAN de restaurant și cum este acum

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Știi cum se lucra sau cum se lucrează prin restaurante?

Ai lucrat? Nu? Hai sa-ți spun ceva din proprie experiență, pentru că în tinerețea aia zbuciumată, cu facultate și nopți nedormite, lucram ca barman la un restaurant cu renume din București. Incă mai e de renume. Și restaurantul, și Bucureștiul, și eu. 🙂

Erau vremurile când băgam program de 24 de ore, intram dimineața, iar dimineața următoare ieșeam din tură. DAR nu ieșeam oricum, știi filmele alea cu zombie, care vin spre tine să-ți mănânce creierii și alte părți din trup?  🙂

Ei bine, eu eram un zombie care mânca merdenele, dar dacă vorbeai cu mine, aveam aceeași privire cu a unuia din film, iar de mers… era musai să te dai la o parte că nu puteam controla nici direcția, nici frâna. Te călcam pe trecere, băi… omule normal! 🙂

Așa, revenind la restaurant, știi liniștea aia de pe terasă? Păsărelele ciripesc, e vară, e frumos, calm, un pahar de vin, o înghețată “o biscuite”… Nu vrei să știi cum era în spate, unde se dădeau comenzile de măncare, unde ospătărițele luau de guler bucătarii și dădeau cu bonetele lor de pământ, locul în care mi-am îmbogățit atât de tare vocabularul de înjurături încăt pot face cu brio în orice împrejurare de gen, chiar și acum, după niște ani care au trecut.

Nu, înjurătura de ospătăriță, nu se uită, ți se întipăreșțe, tată, pe creier, ți se tatuează.

Dar de ce crezi tu, muritorule de rând, care vii să să te bucuri de o experiență frumoasă, că se ajungea la așa ceva? Și nu am mai amintit de casierițe, de barmani, de host sau de cei din spate de la depozit. Ohoo… mi-ar trebui să scriu un roman, dar nu am timpul necesar.

Poate într-o zi.

 

Telefonul fără fir sau vorba dulce, mult n-aduce

Totul pleca de la client. Comanda ajungea la ospătar, care depindea de scrijelitura lui pe hârtie sau de cât de bine ținea minte, apoi, conform “circuitului apei în natură” comanda ajungea la bucătărie prin viu grai sau scrisă tot pe hârtie, dar de data asta hârtia asta era scrisă la o casă de marcat mai empirică, de către casier.

Nu, nu apăruse încă un software marcaj restaurant. Era un fel de telefonul făra fir, care funcționa bine, dar mai dădea și chix.

Se încurcau comenzi, se scotea altceva decât ceea ce se cerea de client, se scotea altceva decât ar fi vrut ospătarul, nu se scotea sau se scotea și se băga, dar în cazul ăsta nu era din meniul cu mâncare, ci din meniul ăla de care ziceam mai sus, cel cu vocabularul.

Singurul suport tehnic 24/7 eram tot noi, deci când “tehnologia” dădea cu “failed” cineva trebuia să o dreagă pentru ca și clientul de pe terasă sau din restaurant să plece liniștit și cu burta plină, după ce a plătit cu cardul sau cash la POS restaurant. (Point of Sale, capisci?)  🙂

Ah, noi barmanii eram the real boys,. Ehei, câte ospătărițe n-am mai mângâiat noi… că, na, orgoliile erau mari și se mai lăsa cu nervi și lacrimi, Si cineva trebuia sa fie aproape.

Să fi văzut când plângeau și ospătarii-băieți! Bine, eu nu am văzut, dar trebuia să fiu politically correct, nu? Și apoi, cine i-ar fi mângâiat, to noi barmanii? La naiba, noi eram the real boys, nu the real toys! 😀

In fine, cam așa mergea treaba în acel restaurant renumit. Apoi, după o perioada, m-am mutat în alt restaurant la fel de renumit. Aceleași probleme, cu farmecul lor dacă reușeai să treci peste. Apoi, m-am mutat iar. Imi permiteam, doar eram student, iar când ești student îți permiți orice. Bine, aproape orice.


#acelmoment când îți dai seama că ai îmbătrănit și povestești din altă viață

Probabil că undeva s-a rupt acest lanț al problemelor de comunicare, al comenzilor care ieșeau greșit sau nu ieșeau deloc, al numărului de clienți nemulțumiți, al lacrimilor, al nervilor și al vocabularului… neortodox. Well, pentru cel din urmă nu garantez.

Ce pot garanta este faptul că aceste servicii s-au îmbunătațit considerabil odată cu introducerea sistemelor informatice avansate, cu dezvoltarea softurilor si a echipamentelor tehnice, un rol important în aceasă direcție avănd-o cei de la Expressoft Technology.

Pe bune! Au făcut niște implementări în industria asta de zici că-s SF-uri. Mister LaForge, Engage! (vezi Star Trek)

Nu aș fi crezut că se va ajunge aici în asa scurt timp, nu la așa un nivel. Uite numai o parte din softurile cu care te poți “juca” în ograda afacerii tale (într-o ordine aleatoare, numai câteva exemple de soluții oferite de cei de la Expressoft Technlogy): POS cu tableta și smartphone, monitor bucătărie, soft servire rapidă, fluidizare comenzi, fidelizare clientți, soft livrare comenzi la domiciliu, activitate zilnică angajați etc.

Mai spune ceva!
OSPĂTAR! NOTA, TE ROG! 😉

Articol scris pentru SuperBlog 2018

 

Facebooktwittergoogle_plusredditpinterestlinkedinmail

Comments

comments

One thought on “Cum era PE VREMEA când eram BARMAN de restaurant și cum este acum

Leave a Reply

Your email address will not be published. Required fields are marked *