Aventura copilariei mele

Ce s-a intamplat, este pur autentic si mi s-a intmplat chiar mie, pentru ca eu am fost unul din eroii principali.   🙂
Era intr-o frumoasa zi de vacanta, de primavara sau vara, eram in clasa a doua, caci intr-a intaia invatasem sa merg pe bicicleta.  Aveam un Pegas albastru, din acela care se plia de la jumatate. A fost bicicleta copilariei mele. Am adorat-o si am dormit cu ea in camera la inceput. Ma mir ca n-am bagat-o in pat! Nu stiam sa merg pe doua roti si tot pe ea am invatat sa merg pentru prima oara.
O spalam, o ungeam si aveam grija de ea, cum n-aveam nici de mine. Acum sa va povestesc, nefacuta. Pe strada pe care stateam mai aerau copii de aceeasi varsta dar si mai mari cu vreo 3-4 ani. Toti cu biciclete. D-astea mici cu roti de 20. Ne-am pregatit temeinic (se intampla prin ’88) sa fim dotati cu catadioptri “ochi de pisica” ca sa nu se ia Militia de noi, ca urma sa iesim din Bucuresti, si s-o luam tur – retur intr-o zi pana la un prieten la tara, ca este aproape (cum zicea el).
Si iata-ma-s eu intr-o dimineata, in care parintii erau la serviciu, iar eu baiat cuminte de altfel, eram “pe-acasa”, cum plec la drum cu ceilati prieteni, cu biclele. Eram vreo 5.
Nici nu ne luasem camere de rezerva, apa sau ceva de mancare, ca … era aproape, doh!
Si dai, si pedaleza, si dai… trecem si pe langa postul de Militie din Bragadiru, pe langa neni militieni, care n-au zis nimic, desi eram cu un oarecare morcov. Se facusera vreo 5 km de la plecare si nu ajunsesem.
Si uite asa, pedalam, cu energia specifica varstei, admirand peisajul, cu o viteza medie mica, imi imaginez, ca ajungem pe la pranz la… Valter Maracineanu in Giurgiu. Adica nici mai mult nici mai putin de 31 de km, conform Google map de acum. Atunci mi s-au paru 2km. 🙂 Varsta, de!
Acolo, cand ne-au vazut bunicii prietenului… a iesit cu zarva, a cautat un telefon prin sat sa dea telefon acasa, ca noi suntem acolo…
Noi? Ne-am dus pe la pescuit, ne-am jucat pe acolo pe o pajiste frumoasa, am respirat aer de la tara si ne-am dat cu biclele pe niste delusoare. Nestiind ca acasa, va fi… prapad! Sau, nu? 😉

Sa va mai povestesc ce a fost acasa cand am ajuns? Am ajuns fara incidente majore. Stiu doar ca mi se facuse o sete mare la intoarcere si a trebuit sa cautam apa intr-o zona fara case, ca mi se facuse cam rau, dar am trecut lejer peste.
Ei, acasa, bataia pe care mi-am luat-o… a fost de pomina! Nu am fost genul de copil batut de parinti, dar can m-a prins mama… exact ca in copilaria lui Nica, mi-am luat-o de simt si acum sipcile alea pe fundul meu!
Dar a fost asa frumos… Senzatie de libertate in plin comunism. Parca simteam ca se apropie, Libertatea adevarata. Era doar ’88. 🙂
Acum am aceeasi senzatie, dar cu o alta bicicleta, aventura continua cu un al doilea MTB din viata mea, si a treia ca si numar de biciclete. Toate cu senzatii, amintiri si aventuri diferite 🙂
Vrei sa simti si tu libertate? Vrei si tu sa ai emotii, mai soft sau mai hard decat mine? Nu iti trebuie decat o bicicleta.
O gasesti aici, pe linkurile de mai sus sau pe Biciclop.eu  🙂