Este o frumoasa dimineata de vara. Soarele imi mangaie fata cu raze vesele si cantece patriotice. Brusc imi dau seama ca am dormit cam mult. Ma uit la ceasul cu limbi ce-mi ticaie in cap. Uf, bine ca mi-a revenit inima la loc, ca o luase prin camera la picior. Este ora potrivita.
Nu, nu intarzii la scoala… E vacanta. Vacanta de vara! Trebuie sa inceapa emisiunea mea favorita de duminica. Lumea Copiilor. Mai e una pe bulgari, dar asta e momentan pe primul loc. Oricum, nu se preda bulgara la scoala, dar o stiu foarte bine de la televizor 🙂 Simt eu ca o sa imi fie de folos in viitor cand voi merge, probabil, in vacante la vecini. Probabil.
Pana atunci, imi rasuna deja in cap:
“Celor mari, celor mici, ne e draga tuturor…Lumeaaa Co-pii-looor!”
Ma uit la televizorul meu. Este oprit. Asa cum e cam tot timpul. Din cauza asta, mama dar si ceilalti se poarta cu el de parca ar fi o lada. O cutine. Il acopera cu-n mileu, cu-n macrameu pe care troneaza fie vestitul peste-de-sticla epic, fie vreo balerina din portelan, vasa cu flori sau cos cu fructe exotice. Din plastic. Fructele.
Vorbesc, dupa cum ti-ai dat seama de un televizor. Alb-negru desigur. Am auzit ca exista si color. Cine are color? Sunt unii care-si pun un geam in fata televizorului care face “ape” de diverse culori si pare a fi color viata de pe ecran. Mai conteaza ca juma’ de fata e rosie si alta albastra fara nicio logica? Sau sa fi vazut la meciurile de fotbal transmise. Trebuiau echipamentele sa fie albe si negre sau cu contrast puternic altfel nu stiai care-i jucatorul echipei tale. Noroc cu vestitii comentori ce transmiteau mai rapid decat imaginea! 🙂
Cine avea televizor era mare lucru oricum. Nu vedeai la el mai nimic, dar era bun. Mai prietenos, mai viu era radioul. Sincer. Aveam un radio cu pick-up. Pacific 4. Teatrul radiofonic este preferatul meu ca imi imaginez tot felul de chestii. Interesant. Ascultam si discurile de vinil cu povesti, stramosii CD-urilor care si ele s-au cam dus.
Diamant este numele televizorului. Da, chiar ca era ca un diamant. Cred ca s-au gandit foarte mult cei de la “marketing” cand i-au dat numele. Banuiesc ca era pus la misto. O gluma comunista. 🙂
Dupa ce ca nu avei ce vedea la el decat vreo 2 ore pe zi, seara, si ceva mai mult duminica, se mai strica… stand. Cati pumni nu si-a luat saracu’ in carcasa aia de lemn… Ma durea mana cateodata ca ma lasa cand erau cele 5 minute de desene animate. Fie Mihaela, Balanel si Miaunel la noi, fie Lecah Noshti Detza de la bulgari. Pe ei ii prindem bine cu cercul nostru de antena. Stateam in Bucuresti si se prindeau bine. Ma mai uitam la ei la filme. Aveau vinerea, parca, dupa ora 0.00 Studio X cu fime cu karate, batai etc.
Nu ca la noi cu maistrul Ionescu ce plange ca nu i-a iesit piesa la strung sau ca productia de ceapa la hectar a fost depasita, iar cutare Vasile e nu-stiu-ce erou al clasei muncitoare. Really?
Sa revin ca incepe Lumea Copiilor! Azi e episod nou din Racheta Alba! Sa dau drumul la televizor ca-i ia ceva pana se incalzeste si incepe sa se vada. Cam trei minute ii ia. Si sa fac si mai intuneric in camera ca sa se vada mai bine in tubul ala rotund. Bine ca n-am televizor Sport ca trebuia sa stau langa el de mic ce e.
Ah, nu se vede prea bine… A umblat sor-mea la butoane. Asa ne mai jucam cu el cand nu avem ce vedea. Are 6 butoane de program cu potentiometre de reglaj banda. Sunt date peste cap. Nu inteleg de ce sunt 6 butoane ca avem doar un singur canal de televiziune si unul de la bulgari. Bine ca le-a facut cu sase. Aiurea! Tot la misto 🙂 Nu, ca aici.
Incerc sa prind canalul TVR, butonul imi tot sare. A, trebuie sa-i pun un bat de chibrit sa stea. Il tot indes sa stea… Stai in… STAI! Gata, sta.
Ah, imaginea se da peste cap. Se invarte. Trebuie sa bag mana in spate si sa invart de un fel de tub mic din plastic. Da, suna intr-un fel, dar asa functioneaza 🙂
Sa mai reglez un pic contrastul si luminozitatea si… GATA! Sa inceapa emisiuneaaa!
Bucuria nu e chiar atat de lunga. Se termina repede bucata asta pentru copii la TV. Mai e Albumul Duminical cu ceva glume si muzica. Nu-i de mine, plus ca m-asteapta afara la joaca o gramada de prieteni. Am fugiiit!
Da, vacantele si zilele din copilarie nu prea le-am trait in fata televizorului. Le-am trait afara. Pe strada, pe maidane, prin oras. Prin praf, prin ploaie strigand aia cu “babele se oua!” jucand si socializand VIU, pe viu, cu ceilalti copii. Multumesc televizorului meu alb-negru pentru asta. Televizor ce devine simbol al perioadei de inainte de ’89.
Intr-o lume inchisa, fara culoare, cu viitor impus am stiut, copil fiind, sa rad, sa alerg, sa ma bucur din si de nimic, sa plang atunci cand trebuie, sa visez, sa cant si sa strig prin copaci bucuria-mi fireasca. Multumesc televizorului alb-negru inca o data.
Am trecut intre timp si peste perioada cu statul in fata televizorului. S-a stat in fata lui, mai ales dupa ce s-a colorat si a devenit accesibil. S-a stat si s-a privit mult. Cu nesat. Cu pofta. De la cel mic pan’ la al batran. Aveam si de ce. Inca se mai sta, dar cred ca am deapsit faza aia in care se statea pentru ca nu mai avusem parte.
Acum de cand cu Smart TV-urile putem vorbi de alt capitol. Un capitol nou in care pestele-de-sticla se vede in 3D, il poti share-ui cu prietenii sa retraiti momente demult apuse si-l poti pune wallpaper sau screensaver.
Tehnologia avanseaza si te tine pe langa ea vrei-nu vrei. Acum insa ai parte de creativitate si libertate absoluta. Depinde de TINE cum iti gestionezi viata si cum iti impletesti timpul cu tehnologia ca sa nu cumva sa fii un zombi in fata ecranului de-nu’s-cati inci. Oferte sunt.
Televizorul nu mai e televizorul pe care-l stiai. Devine o prelungire a telefonului tau smart. face tot ceea ce faci si cu el, dar la alt nivel. E cinema, e 3D e o alta forma de distractie acasa la tine.
Daca as fi vazut-o acum pe Arabella, pe Rumburak sau pe vestitul robotel de la bulgari cu catelul Benji, Zax si the Alien Prince, care in bulgara devenise un “Bengi, Zacz i izveznie prints” altfel ar fi stat lucrurile in 3D. Si poate reuseam sa sterpelesc si eu inelul ala din Arabella… my preciousss. 🙂
Multumesc televizorule alb-negru ca m-ai facut sa apreciez cu adevarat ceea ce am azi si ce am trait alaturi de tine si impreuna cu tine, in acelasi timp.
Articol scris pentru SuperBlog 2014
Surse foto: dailymotion, okazii.ro, latrecut.ro
Studio X era de fapt Studio H, dar X se scrie, H se citeste 🙂 Xexexe si Hehehe, si noi prindeam bulgarii, dar nu prea ne uitam la ei. Din cauza sarbilor, care aveau programe mult mai bune, mai multe si mai variate. Prin ’98 parca am vazut un film la ProTV despre care apoi vorbea toata lumea, iar eu il vazusem la sarbi inainte de revolutie. Mare noroc pe noi sa avem canalele sarbesti pe vremea comunismului. Spor!
Da, a fost tare interesant, pe-atunci. X e H, dar atunci era X pt mine 🙂 mi tarziu am facut si rusa-n scoala. vreo 6 ani. evident ca nu s-a prins de mine, dar ma ajuta cand lec la bulgari in vacanta. 😉