Pare incredibil si chiar este! Anul acesta la Prima Evadare Derapare a ciclistilor de pretutindeni, ce s-au aliniat la startul competitiei cu mic-cu mare si cu biciclete de la 35er, 29er la triciclete biciclete de plastic, din totalul de… mii de participanti si ciclisti cu experienta, din echipe cu renume si cu biciclete SF, primii trei ciclisti, daca le putem spune asa, ce au urcat pe podium (au fost doi: Luca si Matei ) au fost (pe numele de scena): Dahu, Riciu si Toha.
Si exact in aceasta ordine au si castigat. Trei prieteni buni, ce nu fac parte din nicio echipa consacrata, dar care s-au hotarat anul acesta sa participe si ei ca toti ceilalti, s-au reunit intr-un “Trio Grigoriu” old-school, de exceptie. De fapt, daca era de exceptie, ar fi fost Trio Galax, dar asta e alta poveste.
Dupa cum ne arata “numele” lor, fiecare a participat pe biciclete… low-end, entry-level, puscoace, cazaturi etc. Respectiv, Dahu pe un DHS veritabil, din otel veritabil, la vreo douaj’ de kile; Riciu a concurat pe un superb Rich Bike cu cinci kile mai greu decat a lui Dahu, din cauza furcii fata ce cantarea mai mult decat Riciu, si care arata ca una de downhill, dar doar… arata, si sa nu-l uitam pe Toha ce are o superba bicicleta vintigi facuta acum 35 de ani. Un Tohan veritabil, cu frana torpedo si frana fata direct pe cauciuc. A, si avea si dinamul la el, ca-si incarca smartul in mers, sa vada cat scoate cu Strava.
Desi a iesit pe locul 3, Toha se pare ca este adevaratul castigator al cursei, conform spuselor lui si a celor ce l-au intalnit pe traseu. Ce a declarat?
“Da, stiu ca as fi fost primul, daca nu ma opream sa beau o bere la prima statie de hidratare, pompare, cum naiba se numea… Bine, ei nu aveau bere si a trebuit sa dau o fuga pana la cel mai apropiat butic sa iau una, ca pe cele din cosul de pe portbagaj le bausem inainte de start, sa am curaj.
Pai cand am vazut atata puhoi de lume adunat, mi-am zis ca trebuie sa fiu cat mai in fata, sa bag piciorul in pedala, ca altfel ma iau astia pe lant. Asa ca la primul punct de-al setei, eram primul cu 28er-ul meu. Am stat cu fata aia, am facut o tabla (ca le aveam la mine), i-am dat un martz, am baut o bere, doua si am pornit-o iar in cursa ca venea tavalugul. Tavalugul? Practic se tarau prin noroi si aici am avut eu castig, ca neavand frane, m-am dus glont. M-au ajutat si cauciucurile ce n-aveau pic de aderenta nici pe plat.
Mama, deci desparteam apele din padure, ca… Noe! A, nu! Baiatul celalalt, ala ce a jucat si in Batman. Bale! Christian Bale, adica Moise! Se oprisera cativa sa vada minunea lu’ Tohan…
Acum probabil ca m-au ajutat si iconitele si cruciulitele de pe ghidon… La jumatatea cursei deja ma intorsesem putin ca sa intru iar in grup ca mi-era si frica asa singur in fata, mai ales ca cei ce au organizat cursa inca mai marcau traseul si se uitau la mine ciudat.
Asa ca odata intors, l-am tras intr-un video-selfie si pe Lucian Mandruta ca se tot chinuia saracu’ sa comunice de la fata locului ce se intampla cu ciclistii, cu clisa, cu apa, cu devotamentul, cu emotia… aici v-ati dat seama ca a trebuit sa ii scriu si textul pe un carton, ca el e obisnuit cu prompterul. L-am lasat dupa 3 clipuri, si i-am zis ca-l astept mai incolo, ca Tohanu’ meu tot tragea de mine sa mergem. Asa ca i-am dat talpa si m-am tot dus. Riciu si Dahu erau mult in fata si trebuia sa regrupez.
Am regrupat cu ei, daca pot sa zic asa, si am mers eu in fata ca batea tare vantul, iar ei dupa mine tineau trasa. Cosul de pe portbagajul meu, chiar ii adapostea bine! Numai ca, ce sa vezi, cu 100 de metri inainte de finish, mi-a intrat pantalonul treningului meu intre foaie si lant si a trebuit sa termin intr-un picior, ca pe trotineta. De-ajuns, cat sa ies pe trei. Asta e, la anul imi iau panatloni scurti, promit! Da’ nu d-aia mulati, ca rade lumea de mine cand ma opresc la butic.”
Ce s-a intamplat dupa, stiti. E cancan cu biciclete si… Lucian Mandruta. 🙂
sursa foto