M-a pus dracu sau vreun inger care nu era in toate mintile, pe vremea cand eram de-o schioapa si de-abia ce paseam in clasa a doua (se intampla in anii 80) sa plec de-acasa cu bicla mea, un vestit Pegas din cel pliabil, Practic era modelul si era albastru – bleu.
Unde sa plec? Pai eu copilaream in Bucuresti, in zona Petre Ispirescu colt cu Rahova, si impreuna cu alti 4 temerari am taiat-o pe Sos. Alexandriei, cale de vreo 35 de kilometri pana la Walter Maracineanu, un satuc. Adica dincolo de Mihailesti si toate comunele ce vin dupa, pana aproape de Ghimpati (pentru amatorii de senzatii tari, romanesti) . 🙂
Da, de-acolo s-a rupt filmul. Eu tocmai ce invatasem sa merg pe doua roti, de nici jumatate de an si deja aveam primul trip in necunoscut. Chipurile ne duceam la unul dintre prietenii mei, la tara sa pescuim. Nu aveam undite, dar aveam bicle. Pe principiul ”lasa ca gasim noi undite, acolo”. Si uite asa, am plecat de nebuni intr-o singura zi si cu bicle cu roti de 24 de inci, sa facem 70 de kilomtri (dus-intors).
A fost, ca sa zic asa ”piece of cake” ca nu am resimtit efortul depus dar am resimtit bataia pe care mi-am luat-o de la mama, pentru ca ea nu stia de aventura noastra. Numai ca planurile nu au iesit asa cum am fi vrut, si s-a aflat inainte sa ne intoarcem victoriosi. Deci, cine ma astepta la Finish? Nu tu cupa, medalie sau diploma … NU! Mama cu mainile in sold si destul de rece. Eram si eu uimit de cat de calma era. 🙂
Dupa ce am intrat in curtea casei, s-a dezlatuit. Aoleu, mama! 🙂 Nu pot sa zic ca am mancat bataie de la mama vreodata asa cum se poarta pe la numeroase familii, din pacate, dar au fost niste palme la fund, mai mult morale. Surprins si eu de gravitatea faptei si trezindu-ma ca de fapt nu era o fapta vitejeasca iar de sport nu putea fi vorba, pentru ca nu era cu medalii. 😉
A fost aventura mea, de mic, cea care m-a cam lansat in prietenia mea cu bicla. O prietenie ce a durat cativa ani in copilarie, apoi in liceu cu prima mea bicla MTB (prin 1996) care m-a dus in multe locuri frumoase (cu trasee la munte) iar acum de vreo 4 ani de cand mi-am ”tras” din nou bicla, tot un MTB, nu a trecut an fara sa am la activ cel putin o mie kilometri la activ.
Nu este mult, dar nici putin, pentru ca in general nu-mi plac turele mai lungi de 100 de kilometri. Imi plac cele scurte, intense ce ofera adrenalina ducandu-ma prin toate tipurile de teren, aratandu-mi colturi din natura ce nu credeam ca exista (paduri, rauri, lacuri, balti, terenuri aride, campuri nesfarsite) mai ales asa aproape de Bucuresti.
Companion, mi-a fost intotdeaua un telefon Smartphone. El este cel mai bun prieten al meu, in ture. Dincolo de toate uneltele ce le iau la mine, camera de schimb, baterie externa (power bank), Smartul este de baza. NU pot iesi fara el. De ce?
Pai, cine ma ”track-uieste” pe mine? Am incercat cu un ciclocomputer dar nu reuseam sa tin minte toate traseele si uitam sa le notez. Am inceput cu niste smarturi Lumia cu OS Windows si era putin mai greu cu aplicatiile pe care le aveam la indemana (Cyclers, de exemplu) pentru ca mai aveau erori. Dar, au fost inceputul.
Aplicatiile s-au imbunatait si imi puteam inregistra in mod real traseul, cati kilometri, ce viteza medie, cate calorii consumate, totul calculat la inaltimea mea si kilogramele, cam multe, de care tot incercam sa scap.
Ma aluam la intrecere cu mine, dar si cu altii pe segmente de drum, ca sa scot un timp cat mai bun si sa iau cate o medalie virtuala. Inca mai fac asta si acum, chiar daca am un 29er, este tot MTB, iar cei cu care ma iau la intrecere au cel mai probabil cursiere viteziste.
Trecerea pe un smartphone cu Android, LG G4, a insemnat si un upgrade al meu. Mi-am dorit un smartphone cu Android, de top. Un Smart cu care sa pot face orice imi doresc. CE imi doresc? Fotografii senzationale (pentru ca-mi place si fotografia si sunt exigent), tracking bun fara erori pe GPS (folosesc aplicatia STRAVA), muzica sa se auda foarte bine in casti (nu pot pedala fara muzica in urechi) astfel incat sa-mi dea zvâc, pentru ca pentru mine muzica este un energizant (de aceea ascult Skrillex, Suie Pparude, The Prodigy etc. va dati seama ca nu pot pedala pe Bad Boys Blue, 3rei Sud Est sau chiar Carla s Dreams). Bateria sa ma tina binisor, dar chiar si asa am baterie externa pentru turele mai lungi.
Smartul, companionul meu, sta la loc de cinste in general in suportul de pe ghidon, ca sa am acces mai rapid la el. Am si arm-band dar nu ma pot obisnui cu ea, inca. Ideea este ca de cand m-am (re)apucat de sport, imbinand miscarea cu ceea ce imi place, am reusit sa fiu mai fit, sa fiu mai energizat si sa privesc altfel oamenii, mai ales pe cei care-si depasesc limitele si fac din miscare mai mult decat o iesire in parc. Practic, un stil de viata sanatos.
Sincer, prietenia mea cu smartphoneul a cantarit destul de mult in decizia de iesi pur si simplu din casa, calare pe bicla, sa mai trasez niste linii rosii in aplicatia de tracking. E ciudat sa vezi cum alergi de nebun, de unul singur, bagand piciorul in pedala pe segmente de drum, printre case vechi si pe coborari interesante, numai din dorinta de a-ti bate proprii timpi si, de ce nu, pe a-i altora?! Tot niste… pokemoni. 😀
Cand nu sunt cu bicla si ma lansez in plimbari mai lungi pe jos, prin parc, cu fii-mea, cine ma trage de urechi ca nu mi-am facut tot numarul de pasi? Ca sunt aproape sa-mi ating numarul targetat? Bineinteles ca el. Smartul LG G4. 🙂
Va las mai jos o galerie foto si video de prin locurile prin care am mers, merg si voi mai merge, ce probabil nu ar fi existat daca acea tura cu bicla din copilarie nu ar fi lasat urme atat de frumoase si adanci. 🙂
Multa sanatate sa fie, si nu uitati ca pe evomag.ro gasiti tot ce va trebuie pentru a face miscare cu cap. 🙂
