Ion Indianu’ si Sfarsitul Epocii de Aur sau Cum Am Salvat Romania

”Asa, tine-ti capul la cutie… Lasa-i pe ei sa faca primul pas… Eu zic ca am destule ”gloanțe” la mine. Sa-mi mai fac câteva? Am patru deja pe țevi, plus altele de rezervă. Așa… așteaptă momentul oportun! Unde naiba sunt? Nu mai ies o dată? Aha, acolo s-au ascuns! E timpul să mă apropii… ATAAAC!”

De mic copil am avut un spirit de aventurier in mine. Mi-aduc aminte cu plăcere, mai ales acum, de prima năzbâtie de proporții pe care am făcut-o pe la 9 ani: 70 de kilometri cu un Pegas cu roti de 24 inci! din Bucuresti pana undeva la țară. Eu si tovarășii mei de drum. ”Băieț” de nădeje, vecini de strada. Cu ei am reusit ca cei 10 ani de comunism pe care i-am prins, sa-i fac sa para ”floare la ureche”. In Bucuresti, noi am fost Scânteia ce avea sa arda totul, nu ”acea Scînteia”, ziar propagandistic pe care nu-l citea nimeni cu plăcere.

Eram niste justițiari. Insa nu aveam cum sa fim ”acei justițiari animați” ce ni se serveau 5-10 minute pe saptamana (Bălănel, Miaunel, Mihaela etc.), dar nici acei ”justitiarii roșii” imaginați ca ”fii ai poporului, șoimi ai patriei si pionieri”. Trebuia sa facem cumva sa fim, sa devenim acei eroi care vor salva strada noastra si toate strazile din cartier, apoi toata lumea. Ne saturasem de rahatul ce ni se servea zilnic (era mai mult o marmeladă nașpa). Erau anii de sfarșit ai comunismului. Dar ”ei” nu știau asta. Incă.

Asa că am trecut la acțiune. Ne-am facut rost de toate uneltele si armele necesare pentru a pune capat… Epocii de ”Aur”. Am avut in primul rand… Rahane! Revistele acelea frantuzesti cu personajul blond. Asa am invațat sa luptăm, sa ne facem ”liane” agatate prin copaci, să ne facem ”cuiburi de observare” in salcia din capatul strazii (puteam vedea intreaga strada Pucheni), dar si in copacul cu ramuri groase de langa Debit (chioșc cu tigari, chibrituri si 3 ziare) si ”magazinul” de PÎINE (cum se scria pe-atunci).

Eram asezati atat de strategic, incat puteam vedea foarte bine ce se poate intampla, nu puteam fi luati prin surprindere si desi era o distanta de peste 50 de metri intre salcie si copacul cu ramuri groase, comunicam cu ajutorul oglinzilor acelea micute, dreptunghiulare și cu ajutorul Soarelui. Inceputurile sms-urilor 🙂

Intre Debit si PÎINE, find asezati, puteam auzi toate zvonurile. mai ales de la coada ce se forma la paine. Lumea se aseza cu mult timp inainte sa vina masina cu paine, asa ca… socializau, ciar noi ascultam si ne faceam planuri pentru a distruge strâmb-numita Epoca de Aur. 🙂

Dupa ce am facut rost de Rahane, ne-am rugat parinții ca daca tot mai inchiriaza cate un aparat video, sa ne ia si noua filme la care sa ne uitam si noi. Asa a aparut in viata nostra Indianul Ion aka Indiana Jones. Filmele cu Harisson Ford  bateau filmele cu Margelatu sau Toate panzele sus! Ulterior aveam sa aflam ca Indiana Jones era de fapt Han Solo in Star Wars.  Asa am invatat tot felul de tehnici de supravietuire si ne-a dezvoltat simturile, ardeam sa plecăm in aventura vieții. 🙂

Echipa era aproape completă. Eram fiecare câte un personaj. Marian era Rahan, eu eram Indianul Ion desi ma cheama Marius (era o gluma de-a noastra), Cristi era Margelatu (avea tot timpul semințe la el), Dani-Suzeta era Robotu’ (ii placea C3-PO din Star Wars), o aveam pe Cristina care era cand printesa Leia , cand vreo gimnastă românca (na, ii placeau gimnastele noastre din perioada aceea) si o aveam pe sor-mea care fiind mai mica era un fel de R2-D2 care era ”special antrenata” sa ma ajute numai pe mine. 🙂

și ca să avem echipă mai tare decat cea a lui Stallone in Expendables, ii mai aveam pe Radu zis Calu (vezi cainele din Pistruiatu), Gigel zis si Buza de Iepure (pentru ca era micut si dragalas) si Florin supranumit Ozeneu (el vedea tot felul de nave spatiale pe cer, nave pe care noi nu le vedeam, desigur). 🙂

Cu aceasta echipa am reusit ca in vreo doi ani sa luminam acel ”Dark Side” denumit Epoca de Aur. Aveam antrenamente in fiecare zi, iar in fiecare seară ne strângeam cu totț sa jucăm chipurile ”Flori, fete sau baieti, melodii sau…” sau ”Mațele încurcate”. Era vrăjeala, era numa asa ca sa păstrăm aparențele si sa nu dăm de bănuit. Cine ar fi crezut ca o gașca de copii pun la cale un plan atât de elaborat?  Așa întăream si sudam echipa. Stiam practic unii despre altii: ce flori ne plac, ce masini, pe cine plăceam si pe cine uram, ce dulciuri adoram si ce numere preferate avea fiecare! (wow!). Functionam ca un intreg. Ne numeam Echipa de pe Gorjului (numele străzii pe care locuiam) și ne foloseam numele și-n campionatul Inter-Străzi care avea loc când și când (in special când aveam minge). 🙂

Arsenalul pe care-l pregăteam pentru aventura vieții era compus din tunuri de asalt (țevi cu carbid) mânuite magistral de cei ce nu aveau frică de ele si aveau timpane strong. Apoi, mitralierele erau țevile cu cornete. Dar nu orice cornete! Cu vârfuri înmuiate in aracet, iar cand voiam sa facem prapad, puneam si cate un bold in varf (na-ți-o p-asta!). 🙂

Crăcanele cu invizibile sau invizoace din sărma, tăiate cu cleștele sau patentul si indoite in forma literei U erau pentru fete. Erau un fel de arme usoare cu laser ca cele din Star Wars. Nu aveai cum sa te feresti de ele. Nu le vedeai cand vin spre tine, dar le simteai si vedeai pe piele cand iti aparea cate un… U, ici-colo.  🙂

Praștie avea toata lumea. Fie ca era ca un ”crăcan” in forma de Y, fie ca era din cauciuc din acela ”crep” elastic, pietre aveam la indemana oriunde, nu? Erau de bază si cei cu sange rece mai trageau dupa câte un porumbel. Eu nu eram de acord, dar trebuiau sa se antreneze. Sa fie duri, sa ducem planul la bun sfarșit, nu?

Printre alte arme de succes, mai aveam si petardele facute de cineva mai isteț cu așa-numitul ”miniu de plumb” cu care atunci cand dadeam in pereți lăsau urme negre de fum. Si apropo de fum, sa nu uitam de vestitele fumigene, care ne-au ajutat de atat de multe ori sa fugim cand era groasă. Le faceam din mingi de ping-pong pe care le spargeam si le rupeam in bucatele, apoi puse in ”folie de ciocolata” din aluminiu, le dădeam foc la un capat si… mult FUM alb! Le mai foloseam si pentru semnalizare la distanță (dintr-un capăt in altul al strazii nostre).

A, și toți aveam la maini, vestitele arme de auto-aparare: brățări facute din material textil sau din piele, pe care puneam piuneze, cu vârfurile in afară. Cu astea nimeni nu avea cum sa ne prindă. Erau ideale pentru luptele corp la corp. 🙂

Ne întalneam pe un maidan, în afara caselor si aduceam fotografii cu Ceaușescu rupte din almanahe sau alte reviste si le puneam pe cate un perete, bolovan sau prinse pe copaci si ne antrenam. Luptam cu toate armele din dotare pentru a-l infrange pe ”iubitul fiu al poporului”. Eram chiar buni. Mai toate armele noastre isi atingeau ținta.  Mai ales arcul cu săgeți facut din ramuri de dud. Pe săgeți puneam la vârf, puțina sârmă pentru a-l întări dar si pentru a avea un zbor perfect.

Asa a inceput, de fapt, Revolutia din 1989. Noi am fost in spatele ei: Indianul Ion (eu), Rahan, Robotu, Calu, Leia, Ozeneu, Buza-de-Iepure si ceilalti ce ni s-au alaturat rând pe rând. Stradă cu stradă. Cartier cu cartier. Oraș cu oraș. O țară întreagă. Am sărbătorit in stradă împreună cu ceilalți. A fost frumos!

Am fost primii eroi! Un fel de Avengers cu arme primitive dar cu voință de fier intr-o lume frumoasă, construita de noi, nu de ”ei”. Noi am adus lumina peste acel ”Dark Side” la aproape cei 10 ani impliniti, cat aveam pe atunci (sunt nascut in decembrie 1979). Am salvat Lumea! Este posibil sa ne reunim sa o mai salvam o data, daca va fi nevoie de noi! Suntem aici! 🙂

Exact ca Ben 10 (Ben Tennyson), eroul de pe Cartoon Network, ce este mai evoluat decat eram noi, având gadgetul ăla Omnitrix, ce-l ajută să se transforme in vreo 10 creaturi (cam cum eram si noi pe-atunci) fiecare cu o anumita putere, desigur.  Cica super-eroul cam crescuse odata cu publicul si implinse la un moment dat o ”varsta de buletin” (14 ani) așa că au invocat ”puterea producatorilor” si l-au readus la… vârsta de 10 ani.

Inca o data 10 pentru ”Ben Zece” cum ii spunea o data cineva cunoscut. Incepe așadar, o noua serie de aventuri pentru publicul avid de isprăvi în care pot salva lumea alaturi de Ben 10 pe Cartoon Network. Cum am salvat-o si noi. 🙂