El s-a apropiat de ea, atunci, si ii sopti in ureche cat de mult o iubeste. Ea-l privi in ochi si cu un gest delicat si tandru isi duse mana la ureche, iar printr-o miscare rapida isi scoase castile in-ear din urechi si-l intreba: “Ce-ai spus, dragule?”. El, pierdut in ochii ei verzi, ridica usor din sprancene si o intreba la randu-i, dar printr-o mimica specifica a feţei. Ea repeta acelasi lucru ca si el. Se strambau unul la celalalt si Isi zambeau. El, la fel de tandru ca si ea, dar cu o oarecare atitudine barbateasca cu grija sporita la lucrurile proprii, mai ales cand vine vorba de chestii electronice, isi scoase castile in-ear, ca sa auda mai bine ce are iubita lui de spus.
“Ce ai spus, dragule, mai devreme? Eram pierduta in muzica ce-mi rasuna in urechi…”
“Iti spusesem ca te iubesc, iar acum iti spun ca trebuie sa si coboram la prima!”
Cei doi se imbratisara cu dragoste, intr-un gest ce înmuie inimile tuturor celor prezenti pe o raza de doua vagoane de tramvai. Se intampla in tramvaiul 21, iar cei doi indragostiti tocmai se pregateau sa coboare curand. Toata lumea ofta vazand ca mai exista urma de dragoste si de speranta pe lumea asta rece. “Ce frumos!” gandeau cei ce-i sorbeau din ochi, chiar daca mai erau si carcotasi ce nu intelegeau de ce cei doi nu-si vorbeau, preferand sa asculte muzica in castile lor in-ear. Alte vremuri acum, probabil ca pe vremea lor nici nu indrazneau sa-si atinga mainile sau sa-si sopteasca ceva in ureche asa in vazul lumii.
Cei doi indragostiti se mutara mai spre usa, pregatindu-se de coborare. El tinand-o protector, ca nu cumva mersul sovaielnic al tramvaiului sa o dezechilibreze. Toti se asteptau sa-si ia la revedere de la cei doi, continuandu-si fiecare calatoria spre viata lor banala. Dintre cei prezenti o persoana un pic ciudata era, parca, mai patrunsa de poveste, mai atenta la cei doi. II privea oarecum admirativ. Mai admirativ decat ceilalti, daca exista asa ceva. Expresia feţei ii trada sentimentele. Asa ca tocmai cand sa ajunga tramvaiul in statie, isi lua inima in dinti si se indrepta spre cei doi “loveri”, cu un zambet pe buze ce ar fi inmuiat inima si celui mai al naibii vatman (nu ca vatmanii ar fi asa rai in general; n-am nimic impotriva, dar nici in comun).
Cei doi indragostiti observasera persoana si se pregateau, oarecum curiosi, de intalnire. Poate ca se cunosteau, poate ca nu?! Priveau resemnati, asteptand ca persoana zambitoare sa deschida discutia. Tramvaiul poposea in statie exact cand iubitul fetei tocmai isi dadea seama ca ceva e-n neregula, dar pana sa mai zica ceva, persoana zambitoare lovi fara sansa de a mai avea careva vreo urma de riposta:
– Va rog, prezentati biletele la control!
(as fi folosit “legitimatiile de calatorie” dar nu mai e asa spooky)
Cerul s-a intunecat brusc, fericirea celor doi se imprastie in aerul imbacasit al tramvaiului si se caznea sa iasa degraba pe mica fereastra ce statuse in permanenta deschisa, din cauza ca era defecta. Ceilalti calatori visatori se napustira spre iesiri apasand pe butoanele de deschidere a usilor cu atata energie si disperare incat parca de asta depindea viata lor. Mersul vietii isi reluase cursul normal, mersul tramvaiului tot sovaielnic, iar cei doi iubiti erau din nou cu picioarele pe pamant. De data asta inconjurati si de 4 controlori RATB. Iubirea costa numai 100 lei si aveau si 48 de ore pentru a plati.
The End (?)