Pentru cele ce urmeaza pot sa bag si mana in foc ca ceea ce s-a intamplat este absolut real. Avand in vedere ca sunt locuri si oameni reali, am sa distorsionez puțin ca să nu deranjăm.
Mai sus este un clip special creat pentru a intelege mai bine serviciile si produsele La Fântâna. 🙂
Ajung intr-o bună dimineață la serviciu cu o oarecare stare de buna-dispoziție. Mă ia Maria înca din hol, de la intrare: “Vezi că e groasă, trebuie sa te duci de urgență până la Silviu că s-a întamplat ceva!”. Pentru cine nu știe, Silviu este genul de șef… șef. Un pic grasuț, dar cu față de om gras in toată regula. Ușor antipatic și genul care e la costum cand se duce si la fitness.
“Ce naiba putea să se întample?” imi zic. Urc repede până la etaj, că nu mai aveam chef sa stau la lift. Pe holul de la etaj ma întalnesc cu Mari care se repezea catre toaleta fetelor, mai ceva ca pomanagii de tigăi super-reduse, la deschidere de market.
Ridic o sprânceană mirat, ma opresc puțin cât sa observ prin deschizătura ușii de la toaletă că e ceva vânzoleală înauntru. “O fi vreo petrecere surpriză și nu știu eu? Mi-or pregati ceva frumos? Să mă fac că nu știu, că nu am văzut…” imi continui eu monologul in minte, in timp ce ma indreptam catre biroul lui Silviu.
Ajung in biroul lui și observ că-i gol. Ia-l pe Silviu de unde nu-i! What the… Si, până la urmă unde naiba sunt toți? Că de obicei eu întârzii și toată lumea este deja la muncă atunci când ajung, cu cafelele deja băute și țigările stinse.
Mă duc spre capatul holului acolo unde dă in balconul-terasă in care mai ieșim la aer, unde mai luăm cu noi și câte o cafea de la automat. Da, avem automat de cafea! La început a fost gratis cafeaua iar acum o avem la promoție, la numai 1 leu paharul! Na, dar avem si cafea scurtă, cafea lungă, moccacino, lapteccino, irishccino, cicolaccino si alte produse cu terminație in “ccino”. Pot pune pariu că am vazut si o “ciorbadeburtaccino” pe-acolo, in lista aia. 🙂
Bagi fisa, astepți să ți-o prepare un barista pe automat care e acolo înăuntrul mașinăriei, dar o ai ”savoare” de cafenea de renume, ce-o gasesti in orice mall si se termina in “bucks”. Are si ceai, pentru fanii genului, dar e din cel solubil, nu te astepta să iți cadă plicul in pahar dupa ce iți toarnă niște apă clocotită.
Cum ziceam, ca m-am îndepartat de subiect, toata lumea era disparută. Daca nici în balconul-terasă nu erau… unde ar fi putut fi? Aveam parte cumva de vreo inspectie ”de mai de sus”? Cat de sus sa fi fost, că suntem destul „de sus” si noi cei de aici?! Ma intersectez cu Livia. In sfârșit o față cunoscută, in carne si oase. Imi dau seama ca fața Liviei este cu totul altfel decât mă obișnuisem si parcă-i scria cumva mare pe frunte: WELCOME TO ZOMBIELAND! (what the f… ?!)
Încercă să-mi explice ceva intr-o limbă necunoscută mie, pentru că se schimonosea in toate felurile si se tinea de burtă ca și cum ar fi fost “impuiată” cu-n Alien. Ma așteptam din clipă in clipă să eclozeze naibii dihania și să iasă prin abdomenul Liviei, la cum se prezenta situația.
Probabil ca văzusem eu prea multe filme SF, așa că mi-am luat o poziție defensivă si mi-am trecut rapid prin minte cele cateva scheme de autoaparare pe care le știam de la bunul meu prieten, Jason Statham. Mi-am dat seama că la nevoie o puteam lovi chiar cu un clipboard si cu-n scaun directorial.
N-a fost sa fie, pentru ca probabil Alienul din ea, și-a dat seama de ce eram in stare și s-a îndreptat rapid impreuna cu “host-ul” pe care pusese stapanire (in cazul nostru, Livia) către zona toaletelor. Probabil, ca să eclozeze acolo, sau cum naiba s-o numi fenomenul. Clar, aveam o invazie extraterestră la job!
Il văd pe Silviu venind, abia ținându-se pe picioare, transfigurat, cu camașa ieșindu-i din pantaloni si desculț. Iau clipboardul cu gândul să-l lovesc decisiv dacă o să vrea să mă muște. In spatele lui văd ieșind din toaletă alți doi zombi: Clara si Ion. Aveau un mers necontrolat de parcă aveau trei picioare, iar mainile le atarnau pe lângă corp, parcă inerte.
– A ieșit? Il mai ai in tine? il intreb eu disperat pe Silviu. Silviu se uită la mine cu o mimică nepământeană si răspunse la întrebarile mele cu o altă întrebare. Un dobitoc, nu așa se face. 🙂
– Mandache, spune-mi că tu nu ai, nu? In tine stau speranțele noastre! Suntem terminați!
– Ce naiba mă Silviule, aici in buricul Capitalei să fim atacați asa? Cum s-a întâmplat?
– Eram toți la cafea, atunci l-a luat pe Andrei. Dupa Andrei, a urmat Irina, Clara si restul lumii. Cădeau ca muștele, a fost groaznic! povestește Silviu in timp ce incerca să se așeze pe un scaun.
– Clara și Ion, vin si ei. Sunt ok? Să mă feresc intr-un fel? Se transmit cumva prin transfer plasmatic sau cum ii zice, iti intră prin piele, prin gura? Zi ceva omule! intru eu într-o panică agravată si fluturând clipboardul amenințător.
– Ho, Mandache ce te ambalezi așa?! Ne-a luat de la cafea! Cafeaua, apa si automatul… vieții, ne-au venit de hac la toți.
– Deci se transmite prin cafea? Prin apa? Automatul e un fel de nava extraterestră? adaug și eu ca idiotul care nu ințelege un SF banal.
– Ce nava? Ce extraterestră? Ce dracu zici acolo? Ne-am că*at pe noi la propriu din cauza cafelei si a apei ce zace in automatul ala de 1 leu. I-a atacat inclusiv pe ăia de beau ceai! Si se credeau mai cu moț decat noi, na ca le-a dat-o si lor! Să-i fi văzut cum stateau buluc pe toalete…
Lasand clipboardul jos, începeam să disting totul, puneam cap la cap toate cele văzute si ușor-ușor aveam o imagine de ansamblu a ceea ce se intâmplase. O situație destul de maro, as putea-o descrie, având in vedere culoarea… cafelei. Clara si Ion erau albi și cu un zâmbet la fel de amar ca o cafea proastă fără zahăr.
– Salvează-ne Mandache, azi vin clientii ăia de afară, și numai tu mai esti disponibil pentru a sta de vorbă cu ei, să vă puneți la masă, să mai negociați la contractul ăla… imi arunca rapid Silviu câteva înainte de a o zbughi iar către toalete.
Asa că, Mandache iși suflecă moral mânecile, lăsă clipboardul din mână, puse mana pe telefon si sună firma ce adusese automatul de cafea. Automatul a disparut ca prin minune chiar in ziua aia, ca si cand nici nu fusese acolo vreodată. Durerea de burtă nu s-a estompat la fel de repede, însă. 🙂
Mandache a reusit ce Silviu și echipa lui nu reușise să duca la bun sfarsit. A incheiat contractul cu cei veniți din străinătate, in timp record si, mai mult de atat, i-a sunat de urgență pe cei de la La Fântâna sa aducă apă și espressor de cafea. De ce tocmai La Fântâna? Pentru știam de serviciile si produsele lor (inclusiv de aromata cafea Kafune) de mai mult timp, și pentru că deși facusem propunerea asta celor din firmă, ce să vezi, nimeni nu m-a ascultat, de-am ajuns să o dam in SF-uri.
De-acum, gata cu automatele de 1 leu! Gata cu apa de la chiuveta sau de unde venea ea! Gata cu cafeaua aia terminata in “ccino” cu gust de alien eclozat si cu ceaiurile solubile. Acum să vină ceaiurile la plic, old-school așa, cât și cafeaua la ceașca cu farfuriuța si linguriță.
Spuneți un NU “alienilor” ce vin la pahar de plastic și cu paletuță de amestecat! Spuneti NU apei din dozatoare îndoielnice si băuturilor cu prea mult “ccino” în descriere si prea puțină cafea. Spune un DA hotărât apei si cafelei la birou, din surse sigure și de calitate!
O întâmplare care peste timp s-a dovedit hazlie și de care încă mai povestim cum ne-am salvat business-ul în urma acelui contract semnat, și cum o cafea de la automat iți poate schimba negativ viața sau jobul. De-atunci avem la birou apă de izvor La Fântâna, îmbuteliată în sticle de 0.5l si espressoare de cafea Saeco Lirika Plus pentru că atat noi, angajatii, cât și partenerii noștrii ce vin in vizită sau în interes de afaceri, să avem parte de zile excelente, pline de viață.
Articol scris si inspriat de o cafea bună, pentru Spring SuperBlog 2017.
Multumim. Echipa La Fantana!
Cu plăcere. 🙂