O poveste frumoasă, de toamnă, tocmai stă să iasă, să fie spusă, arzând de nerăbdare, este o povestioară dragă mie, cu elemente de adevar absolut și iz de melancolie de altădat.
Gust de must dulce, proaspăt, pe buzele ei… Roșul sângeriu mă înnebunește, oricât de ”vampirește” ar suna asta, însă pe buzele ei culoarea capătă noi valențe. Orb să fii și tot vei simți culoarea ce se odihnește pe buzele ei. Da, dincolo de tot ce înseamnă dragoste, după ceea ce tânjim când suntem acolo, suntem creați din senzații. Imagine, gust, tresărire la atingere, surâs, privire, energii, vibrații…
Ea stâtea acolo la masa ei, pe terasa restaurantului, singură, cu un pahar de must aromat, tomnatic. Covorul de frunze colorate, așternute parcă de un pictor cu penelul, îmi dusese privirea spre ea. Toamna îmi semnalizase că EA este acolo pentru mine.
Da, eu stăteam singur la masa mea, pe aceeași terasă, cufundat în mailuri, cu ochii-n smartphone. Eram acolo și totuși nu eram. Savuram un vin alb, rece, afară era plăcut. Era bucata aceea de Toamnă care este de vis. Culori calde, culori amestecate, culori mixate in ritm de toamnă. A, și vreme însorită, desigur, cu Soare din acela domol, foarte luminos, cu vânt răcoritor. Mirosea a Toamnă.
O frunză rătăcită, căzută dintr-un copac de deasupra terasei, mi-a poposit în față, pe masă, scoțându-mă dintr-ale mele. Vânticelul ăla jucăuș ca un copil mic, mi-o zbură, tocmai când voiam să întind mâna spre ea, s-o simt. Să simt… Toamna de București.
– O fi ceva de la vestita astenie de toamnă? mă surprind întrebându-mă cu voce înceată.
Aveam să simt acest frumos anontimp, însă, într-un mod cum nu m-aș fi așteptat vreodată. Frunza rătăcită îmi ghidase privirea spre covorul de frunze foșnăitoare, iar acestea, urmărindu-le cu privirea, îmi semnalizau apariția Ei la acea masă. Ea, Eva!
Eva? Nu, nu știam cum o cheamă. Pentru mine era Eva. Inceputul. Dar, cum naiba de nu o observasem? Chiar atât de cufundat în smartphone să fi fost încât să nu o fi observat? Tehnologia asta…
Mustul roșu îmi dădea bătăi de cap. Parcă totul era prea perfect. Prea era… din filme! 🙂 Frumusețea ei mă răscolea, scenariul era prea bun, scenografia prea interesantă iar ținuta ei în perfectă armonie cu anotimpul în care ne aflam și cu situația inedită în care mă aflam.
Când, în sfârșit, am reușit să-mi smulg ochii de la buzele ei, privirea mi-a căzut pe tonurile arămii ale paltonului în care era îmbrăcată, unul dintre ACELE paltoane de dama, elegante. Le știi! Misterioasă, hmm…
Privirea-mi a continuat mai jos, spre picioare, nu mă puteam abține să nu-mi construiesc imaginea ei. Mă ajuta poziția mea față de ea și stilul destul de aerisit al mesei din fier forjat. Eva… purta o fustă mulată, neagră, transparentă, până la genunchi, cu niște carouri mari, negre… Dresul negru pe care-i purta, destul de gros, aduna încă un plus la eleganță, făcând ca din fuziunea cu acele ghete maro cu toc înalt, să ducă imaginația mea până la cote nemaiîntâlnite.
M-am ridicat, parcă îmbătat de vinul alb, sec, pe care-l savuram, și m-am surprins ducându-mă spre ea cu paharul de vin în mână. Voiam să mă împotrivesc, parcă jenat de penibilul situației ce urma să se întâmple, dar inima-mi pompa puternic adrenalină-n vene, tremuram, eram beat. Beat de o fericire pe care tocmai aveam s-o întâlnesc, s-o cunosc, să o ating.
Sub călcătura ghetelor mele, frunzele foșneau, crăpau, se jucau. Zgomotul îmi părea o tornadă care se apropia de ea. Tornada sentimentelor ce puseseră stăpânire pe mine, avea să se reverse asupra ei. Numai de nu s-ar speria și-ar fugi aievea, lăsându-mi paltonul ei ca s-o caut, să încerc s-o găsesc, exact ca-n poveste.
– Bună, pot să mă așez puțin? Îmi pari cunoscută… bâjbâi eu o introducere.
– Bună! imi raspunse ea, privindu-mă curioasă, cu o sprânceană ridicată întrebător.
– Nu știu exact de unde te știu, stăteam la masa de colo și paharul meu de vin m-a atenționat că cineva de la masa vecină savurează un must roșu, probabil că se știu dintr-o podgorie, de undeva… încerc eu o glumă de moment, ușor penibilă.
– O, ce drăguț… Iată o glumă de sezon. Îmi place modul în care m-ai abordat, dar, totuși, ne știm de undeva?
– Hmm,.. eu scriu pe mandachisme.com, este blogul meu, ocazional mai fac și câte un clip pe canalul meu de YouTube, știi cum e cu social-media asta… Poate ne-am văzut la un eveniment, cumva? Mandache e numele meu, Marius.
– Încântată! zâmbi ea, întinzându-mi o mână delicată, dar fermă. Numele meu este…
Nu, nu era Eva, nu-i pot spune numele ei adevărat pentru că este o persoană cunoscută acum. O să-i spun, Eva. Pentru mine ea chiar era Eva.
– Nici nu știi cât mă bucur că te-am întâlnit, deci tu scriai pentru revista aceea online?!
– Da, eu. Sper că ți-a plăcut ce ai citit, sincer, eu nu te-am citit pe tine… pe blog, vreau să zic. Așa, acum, aici… te-am cam citit, dacă imi permiți să glumsc și eu… îmi zise Eva cu un zâmbet ce făcea ca Soarele să se ascundă rușinat de câtă frumusețe puteau genera.
Eram rupt, tăvălit, aruncat în înaltul cerului, revenit pe Pământ cu o izbitură din aceea ce generează un nor de praf catastrofic, mă topeam pe picioare, scurgându-mă printre frunzele de pe terasă… Se întâmpla treaba aia cu dragoste la prima vedere, oare?
Am luat o gură de vin ca să-mi revin puțin, urmărind in slow-motion, cum buzele ei înmuiate în mustul roșu aveau un ”vino-ncoace” irezistibil. Mă vedeam cum mă năpustesc asupra ei, asupra lor, contopindu-ne într-un sărut de Oscar.
Nu, nu cred că era de la vin! Era de la ea. Imaginea Evei, completată de paltonul de damă, elegant, de ghetele ei maro, de dres, de…
Innebunisem. Trebuia să o am, să o simt chiar din ziua aceea. Zi de Toamnă. EA, Eva, era Toamna mea.
Prea frumos era momentul, prea rupt din filme, prea clișeu, dar EU îl trăiam, era șansa mea la sentiment de dragoste supremă. În mod ironic, chiar mă gândeam cum ea nu simte la fel, că poate par un freak, un stalker…
Cu tact și momente ușor stânjenitoare, am făcut în așa fel ca totul să fie trecut cu bine. Atât de bine încât povestea mea de toamnă, chiar are un Happy-End. Sau, cum ne place nouă să-i spunem, a avut un Happy-Start. Toamna începe anul, de-atunci se-nvârt rotițele timpului pentru mine și Toamna mea, Eva.
Pentru o Toamnă și o Iarnă perfectă îți recomand să visezi alături de Answear.ro la povești savurate la o cană de vin fiert sau în vecinătatea unei căni de ceai aromat. Ținutele le găsești la ei, perechea ți-o găsești în viață. Fii pregătit, pentru că nici nu știi când ți se întâmplă. 🙂
PS: in viziunea mea, cele de mai jos completau ținuta Evei.
Articol scris cu deosebită plăcere pentru Answear.ro și Super Blog 2017
surse foto:
answear.ro
dailymakeover.com
pixabay.com
🙂 Ce face mustul roșu din om! Numai cât îl vezi și începi să visezi la… ce vin va ieși!